Locurile copilariei mele

Am fost un copil fericit – un copil care a respirat aer curat, care a zburdat in natura. Un copil care visa la ziua urmatoare – ma bucuram de orice adiere de vant in satul copilariei mele. Pentru ca am fost un copil norocos – am avut bunici care imi deveneau parinti in lunile de vara. Cele mai frumoase amintiri care imi vin in minte sunt de la satul bunicilor mei Soci.

E locul in care am invatat sa stau in picioare la marginea patului, e locul in care sistemul meu imunitar a fost maturizat. Imi aduc si acum aminte de serile de vara cand impreuna cu verii mei stateam pe langa un olaret de lapte batut si pe langa tavile de poale in brau proaspat scoase din cuptor. Un zambet imi rasare cand ma gandesc cum mergeam la muncile campului – si cat de sanatosi eram, chiar daca stateam cat era ziua de lunga in soare – pe atunci nu exista fobia insolatiei.

Timpul e scurt si pentru o buna parte din an nu mi-au ramas decat amintirile. Oricat de mult mi-as dori sa ma reintorc in locurile copilariei mele timpul nu imi da voie. Cand stau si ma gandesc la iubita mea fetita as da orice sa creasca intr-un mediu curat si natural cum este cel din satul Soci. Lumea satului a ramas inca neatinsa de aspectele negative ale societatii. Tinerii de la tara inca si-au mai pastrat inocenta si simplitatea. Pentru ca ei sunt fericiti de viata de zi cu zi pe care o duc.

Ma bucuram enorm cand mergeam pe drum si lumea imi raspundea la salut – chiar daca nu ii cunosteam pe toti cei pe care ii salutam. Si acum mai pastrez in amintire clipele sarbatorilor de iarna, atunci cand mergeam cu toba, clopotelul sau cerbul pe ulitele satului. Nu simteam frig, eram bucuros ca lumea ma primeste sa le colind casele.

Timpul s-a scurs, eu m-am marit si usor usor m-am departat de meleagurile copilariei mele. Ele au ramas acolo in inima mea, iar personajele principale sunt bunicii. Cand merg pe strada, in putinele mele clipe de melancolie imi indrept privirile spre cer – iar norii imi amintesc de personajele copilariei mele. Pentru mine copilul de atunci, timpul statea in loc – ma bucuram de tot ceea ce insemna natura.

Pentru fiecare dintre noi amintirile cele mai placute sunt din vremea copilariei noastre. Atunci simteam ca traiesc, simtem ca sunt liber, simteam ca sunt copil, viata imi era usoara. Oare copii de acum vor avea posibilitatea sa mai mearga cu picioarele goale prin iarba plina de roua, sa bea lapte proaspat muls de la pulpa vacii? Oare copii nostri vor mai sti sa se urce intr-un copac, vor mai sti sa bea apa de la izvor, vor mai sta pe banca in fata portii?

Copilaria vine si pleaca, dar important este sa ramanem copii toata viata. Si ce e mai important sa ii invatam si pe copii nostri sa isi traiasca copilaria.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.