Săptămâna trecută a murit Stela Popescu. Și pe lângă ea au mai murit și alte persoane în România. Din păcate moartea nu alege – ia și pe cunoscut, ia și pe cel mai puțin cunoscut. Ia și pe cel bun și pe cel rău. Săptămâna trecută am observat că nici la moartea unui om nu știm să mai păstrăm umanitatea. Și că de fiecare dată căutăm cancanul din viața unui om – chiar și la moartea unui om. Indiferent de cât de necunoscut ești, la un moment dat, vei avea un om care va găsi vorbe urâte despre tine. Fiecare dintre noi avem ”prieteni” care ne așteaptă la colț. Iar pentru unii oameni, moartea celor de lângă ei este motivul de bucurie. Sună ciudat ce spun, dar, din păcate este cât se poate de adevărat.

Moartea unui om este o dramă pentru familie și pentru cei dragi lui. Iar acel om, fie că a fost bun, fie că a fost rău, nu mai poate reacționa la cuvintele urâte zise despre ei. Nu suntem oameni superiori dacă spunem despre alții care nu se mai pot apăra lucruri urâte. Empatia la români este pe ducă și din păcate așa dispare umanitatea.

Astăzi, au câștigat niște oameni premiile de la un post de radio. Și li s-au înmânat premiile. Bucuriile de pe fața lor nu a fost simulată. Și cu toate acestea au fost invidioși care din frustrare au considerat totul o făcătură. Ori din ofuscare au ales să trimită mesaje pline de ură și lipsite de orice urmă de bucurie. Puțini oameni se pot bucura de bucuriile altora. Dar, de aici și până la lansarea de acuze este cale lungă. Nu te poți bucura pentru alții – măcar nu spune cuvinte pe care ulterior nu le poți susține cu dovezi. Pentru că de cele mai multe ori nu vei da dovadă decât de frustrare și de o lipsă cronică de empatie.

Nu îți spune nimeni să sari în sus de bucurie ca și când ai câștiga tu. Dar, măcar niște felicitări câștigătorilor poți transmite. Altfel vei fi la fel ca și copilul supărăcios, care atunci când nu îi convine ceva la ceilalți copii, își ia jucăriile și pleacă acasă. Nu știu dacă ai observat, dar acel copil este întotdeauna marginalizat. Pentru că gașca știe că nu se pot baza pe el datorită invidiei și supărării sale continue. Dacă nu ai prieteni lângă tine, întreabă-te cum ai reușit treaba asta. Și gândește-te la ce cuvinte ai folosit atunci când prietenii tăi aveau bucurii sau tristeți în viața lor. Poate că atunci când trebuia să le oferi sprijinul nu ai făcut altceva decât să le spui cuvinte jignitoare pentru prietenia voastră.

Viața va merge înainte chiar dacă vei continua să te bucuri de necazurile altora, sau chiar dacă nu vei ști să îți oferi felicitările unor câștigători. Zilele vor trece și tu vei rămâne la fel. Nu vei evolua cu nimic, ci mai degrabă vei involua. Și vei crește în răutate. Iar ceilalți vor continua să își trăiască viața cu bucuriile și cu tristețile lor. Fără să te întrebe dacă ești sau nu de acord cu viața lor. Să nu te miri dacă la un moment dat te vei trezi singur între 4 pereți și cu telefonul veșnic tăcut. În viața ta nu va mai fi emoție – de niciun fel. Te vei transforma într-o stană de piatră, fără să fii capabil să empatizezi cu nimeni.

Răutatea se crește așa cum și bunătatea se cultivă prin fapte bune făcute pentru ceilalți. Încercați să nu faceți front comun cu răutatea. Când simțiți că vine, puneți pauză gurii – este de ajuns că ați avut gândul. Pentru că dacă nu vă veți pune frâne riscați să rămâneți singuri. Doar voi și cu sufletul vostru. Sunteți siguri că veți putea trăi singuri, voi cu voi?

The post Răi sau buni oamenii mor appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Acum lucrurile au evoluat în mai rău. Și copiii nu se mai rezumă doar la a lua în râs pe alți copii. Au trecut la nivelul următor. Cei care sunt mai tupeiști iau la bătaie pe cei ce au mai puțină încredere în forțele proprii. Și își mai filmează grozăviile tocmai pentru a arăta altora cât sunt ei de puternici și de invincibili. Peste ani, lucrurile se vor schimba în cele mai multe cazuri. Totuși, forma asta de agresivitate manifestată contra unui alt copil poate lăsa traume adânci. Am trecut prin experiența aceasta când eram mic. Și știu ce spun.

Veți spune că lucrurile s-au schimbat. Vă dau dreptate – s-au schimbat în ceea ce privește agresivitatea cuvintelor folosite și nu în ultimul rând duritatea lor. Ba mai mult, acum copiii au exemple de agresivitate din partea părinților. Mulți sunt învățați să își impună punctul de vedere prin agresivitate. Și de aici apar tot felul de cazuri de copii bătăuși. Care, de cele mai multe ori sunt teribiliști și copie comportamente mature negative. Chiar dacă ei sunt doar niște puști sau puștoaice, stima lor de sine depășește propriile forțe. Ba chiar, mai mult, sunt sprijiniți de părinții lor. Unii dintre ei chiar bravează cu odraslele lor bătăușe.

Mai nou unui astfel de comportament, de agresiune verbală, i se spune bullying. Este un abuz emoțional și fizic. De cele mai multe ori se întâmplă pe coridoarele școlilor și nu trebuie să fie neapărat evident. Se văd doar urmele în sufletele celor cărora li se aduc cuvinte agresive. Și în inima lor, al celor agresați, se transformă în sentimente de rușine, de respingere din partea majorității și în teamă. Mai ales în teama de a mai ieși din cochilie. De aici și până la un comportament antisocial nu mai este decât un pas. Pe care din păcate, o parte dintre copiii agresați îl fac. Și așa se transformă din copii veseli, în copii retrași și triști, nesiguri pe ei.

Uneori acest fenomen nu este întâlnit doar în școli, ci și în sânul familiei. Chiar și atunci când ridicăm vocea la copiii noștri, sau folosim cuvinte dure pentru ei, le știrbim încrederea. Ne ascundem după statutul de părinte și avem senzația că putem să le vorbim cum considerăm noi. Nu vă sunt cunoscute expresii de genul ”brânză bună în burduf de câine”; ”eu te-am făcut, eu te omor”; ”tai frunze la câini”, etc? Le-am auzit venite dinspre părinții noștri și acum avem tendința de a le spune propriilor noștri copii. Fără să ne gândim că poate, astfel de cuvinte, lasă răni adânci în sufletul lor. Și la un moment dat începem să ne întrebăm de ce nu mai au încredere în ei.

Și uite așa copii care erau liniștiți, aleg să refuleze în comportamente agresive. Este modul lor de a reacționa la cuvintele zeflemitoare ale celorlalți. Pentru că nu este ușor de suportat un comportament permanent prin care ești luat în râs. Acumulezi frustrări pe care la un moment dat le scapi de sub control. Și nu îți mai poți controla comportamentul. Chiar dacă tu îi explici copilului că agresivitatea nu este o soluție în rezolvarea problemelor, dă-i exemplu personal. Altfel, vor fi doar cuvinte teoretice pe care nu le va vedea puse în practică nici de părinții lui. Ce să înțeleagă?

Excluderea copilului în mod repetat din jocurile celorlalți copii și ignorarea lui  este tot un bullying. La fel și tachinarea lui din partea altor copii prin glume răutăcioase și găsirea de porecle jignitoare. Amenințarea că dacă spune unui adult va fi vai și amar de el este tot bullying. Născocirea de povești mincinoase despre copil este tot un mod de bullying. Mai nou a apărut și cyber-bullying prin care copilul primește mesaje agresive pe telefon sau in social media.

Într-o societate din ce în ce mai agresivă este parcă mai greu să ne păstrăm echilibrul. Al nostru și al celor de lângă noi. Să oferim exemple de bunătate, chiar dacă uneori acestea pot duce în punerea unei etichete de prost. Cu toate acestea stă în datoria noastră, a părinților și a oamenilor maturi de a fi atenți la comportamentul propriilor copii. Și să le explicăm că folosirea cuvintelor agresive se poate întoarce înspre ei. La fel, trebuie să încercăm să îi învățăm să se pună în locul celui care primește aceste cuvinte. Să vadă cum s-ar simți dacă acele cuvinte ar veni înspre ei.

Nu uitați că ”violența este arma celor slabi” – Gandhi.

The post Grasu bombasu appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Sursă foto: www.anidescoala.ro

Sunt momente în viață când un cuvânt spus la nervi distruge o relație, destramă o familie, rămâne adânc încrustate în inimile celui care le-a primit. Fie că este vorba despre relațiile de muncă, fie că este vorba despre relațiile personale, un cuvânt spus fără să fie gândit poate ucide tot ceea ce este mai frumos în relația respectivă. Indiferent de cât de frumoasă era relația pe care o aveai cu cineva până să arunci un cuvânt ucigaș, după nu va mai fi la fel. Ceva se va rupe și în interiorul tău și în interiorul celui pe care l-ai rănit cu ale tale cuvinte.

Cuvintele ucigașe se spun în principal persoanelor celor mai apropiate ție. Pentru că față de ele te comporți așa cum ești tu de fapt. Fără măști. fără limite impuse. Și ei nu merită. Dar, cu greu vei putea adresa cuvinte grele unor persoane față de care nu ai o relație apropiată. Așa cum sunt cuvinte care te ajută să mergi mai departe și te încurajează, așa sunt și cuvinte care odată ce le-ai primit, te debusolează, te fac să îți pierzi echilibrul. Practic ucid orice urmă de licărire din tine. Și îți trebuie timp îndelungat să te repui pe picioarele tale.

Cuvintele înseamnă mult în viața fiecăruia dintre noi, pentru că, prin cuvinte ne exprimăm. Și prin cuvinte putem să aducem bucurie semenilor, dar la fel de bine, prin cuvinte putem aduce tristeți nemăsurabile. Pentru că un cuvânt spus din partea noastră îl poate băga pe celălalt în deznădejde. Cuvintele te pot apropia de cineva, dar la fel de bine te pot îndepărta. La fel de bine, poți ca prin cuvinte să distrugi viața persoanelor din fața ta.

Puterea cuvântului este imensă. Gândiți-vă că prin cuvinte se pot manipula mase de oameni, prin cuvinte denaturate poți să știrbești calitățile unui om. Și asta fără ca ceilalți să ceară informații suplimentare. Sau chiar dacă vor să afle și detalii, neîncrederea în persoana respectivă s-a instalat. Și asta nu va face nimic altceva decât ca acel cuvânt denigrator să o urmărească toată viața. Chiar dacă nu este adevărat.

E foarte greu să reușești să stabilești un echilibru și să găsești cuvintele potrivite, chiar și atunci când simți cum sângele îți clocotește în vene. Dar, atunci când conștientizăm că prin intermediul cuvintelor putem determina oamenii din fața noastră să râdă sau să plângă e un prim pas. Să nu uităm însă că în cele mai multe momente, cuvintele negative spuse la întâmplare celor din fața noastră, se întorc la noi multiplicate. Și asta ca și sistem de apărare al celui pe care l-am jignit. Interesant nu?

Așa că haideți să încercăm să nu mai avem limba bifurcată, să ne stăpânim nervii, să ne ferecăm gura atunci când simțim că acele cuvinte ucigașe vin de-a valma. Să ne retragem într-un colț retras și să ne liniștim pornirile și cuvintele. Să fim conștienți că orice cuvânt al nostru poate produce daune iremediabile. Care vor dura toată viața.

” Uneori cuvintele nu trebuie să existe, căci, dacă există, strică. Uneori vorbește fără cuvinte. Uneori cuvintele rănesc, pentru că se revoltă. Uneori cuvintele trebuie să tacă, să facă liniște și să asculte cum vorbește tăcerea. Uneori cuvintele se rostogolesc în săruturi și nu se mai numesc vorbe, ci taină” – Chris Simion

The post Cuvinte ucigașe appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Cu siguranţă că la un moment dat, fiecare dintre noi am intrat în gura lumii. Mai din vina noastră, mai fără nici o vină. Şi nu ne-am simţit confortabil ştiind că tot ceea ce se auzea despre noi, era departe de adevăr. La început treci mai greu peste cuvintele pe care le auzi despre tine, propagate din gură în gură, de la om la om.  Ştiţi vorba aceea “într-un capăt al satului cineva a dat un pârţ, iar în partea celalaltă a satului, se aude că a făcut pe el”? Tot timpul informaţiile ajung să fie trunchiate – ca la jocul copilăriei noastre – telefonul fără fir. Dacă mai ţineţi minte, cel care era ultimul spunea cu totul şi cu totul alt cuvânt decât cel spus de primul copil.

Sunt şi exerciţii care sunt făcute în teambuilding-uri prin care se demonstrează că informaţia ajunge trunchiat de la un om la altul. Şi acum ţin minte cum, la un teambuilding eram împărţiţi în două echipe şi una era poftită afară. În timpul acesta celor rămaşi înăuntru li se spunea povestea, care era transmisă echipei de afară, pe rând, în funcţie de cum intra fiecare membru al echipei. La final, ultimul om al echipei de afară ajungea să afle o cu totul şi cu totul altă poveste decât cea iniţială. Pentru că asta depindea de percepţia fiecăruia dintre membrii echipei şi mai mult depindea de înfloriturile fiecăruia dinre noi.

Nu întotdeauna percepţia noastră despre o întâmplare, despre un om este aceeaşi ca a celorlalţi. Întotdeauna, atunci când spunem diverse lucruri altor oameni de lângă noi, le spunem din perspectiva noastră. Şi oamenii cărora le-am spus, vor transmite informaţia mai departe, punând amprenta prin percepţia lor personală. Şi de aici, informaţia se distorsionează.

Ei, dar ce te faci când brusc suntem interesaţi de viaţa vecinului, a prietenilor, a oamenilor faţă de care avem o interacţiune? Începem să judecăm, începem să ne punem propria amprentă. Dintr-o dată emitem supoziţii fără să avem toate informaţiile, iar acolo unde nu ştim punem de la noi – ca să iasă povestea cum trebuie. Judecăm omul după aparenţe şi transmitem judecata noastră şi altora. Oameni care, la rândul lor rămân surprinşi când, interacţionând cu omul respectiv, îşi dau seama că imaginea lui era distorsionată.

În loc să ne vedem fiecare de pătrăţica noastră, să ne îmbunătăţim pe noi, să fim noi mai buni, ne interesează de viaţa altora. Ne transformăm în proprii lor judecători. Suntem plini de bube noi, dar judecăm bubele altora. Ne luăm de alţii, dar nu vedem că în propria noastră ogradă sunt de rezolvat lucruri importante.  Aplecăm urechea la poveştile altora, în loc să ne vedem de propria noastră poveste, ai căror actori suntem noi. Povestea noastră se cheamă propria noastră viaţă. De ce ar trebui să ne intereseze de alţii şi nu de noi?

Aşa că hai să nu mai judecăm pe alţii şi să ne facem propria noastră judecată. Cu siguranţă că fiecare dintre noi am avea ce să îmbunătăţim la noi. Să lăsăm pe fiecare să îşi trăiască viaţa. Iar atunci când ni se cere ajutorul să o facem. Fără prea multă vorbă. Putem, ajutăm, nu putem, mai bin să tacem.

The post Gura lumii slobodă – blog din Iasi appeared first on Durbaca Ionut Lucian.