Astazi am sa ating un subiect sensibil, inspirat de o postare pe care am vazut-o pe Facebook la Georgiana Vieru. Fiecare dintre noi, parintii care au avut norocul ca Dumnezeu  sa ii binecuvanteze cu un copil, stim cata fericire aduce un copil in viata noastra. Am o vorba, odata cu venirea primului copil se nasc si parintii din noi. Dar oare ce s-ar fi intamplat daca fericirea venirii pe lume a unui copil era umbrita de problemele de sanatate ale copilului tau?

Din pacate sunt copii care nu au avut norocul sa se nasca ca si ceilalti. Eu le spun luptatori, pentru ca un astfel de copil lupta pentru el si pentru sanatatea lui. Niciodata nu se va da batut, chiar daca realitatea lui nu este neaparat si realitatea noastra. De cele mai multe ori, el traieste mai bine in realitatea lui, decat o facem noi, agasati zilnic de informatii inutile.

Autismul nu este o boala usoara, nici nu stiu daca poate fi catalogata ca si boala. Iar un copil care are aceasta boala are nevoie de tot sprijinul parintilor si al celor din jur. Pentru ca fiecare copil are dreptul la o sansa, la o viata normala. Efortul este sisific, doar parintii unor copii diagnosticati cu autism, stiu cate lupte trebuie sa dea pana la primele rezultate. Pentru astfel de parinti am tot respectul si toata consideratia – sunt oameni puternici cu inima mare, care nu se dau in laturi si lupta alaturi de copilul lor. Chiar daca lupta ii oboseste, chiar daca la finalul unei zile sunt storsi de energie.

Lumea aceasta, a noastra, este si lumea lor – de noi depinde daca la ei vor ajunge informatiile corecte. Ei nu au nici o vina ca au venit pe lume cu autism. Nici parintii nu sunt de vina – acesta a fost planul pe care l-a avut Dumnezeu cu ei (poate ca suna ciudat dar tot ce se intamplain viata noastra are un rost). Nu trebuie sa ii judecam gresit – nu au ales ei sa se nasca asa. Incercati sa ii priviti cu mai multa dorinta de a-i ajuta – considerati-va norocosi ca aveti copii sanatosi.

Copii cu autism au sanse de recuperare, mai ales daca boala este descoperita timpuriu. Multi dintre adultii din viitor, pot sa fie fosti copii cu autism, ai caror parinti au investit toata viata lor in ei. Autismul nu se vindeca, dar prin tratament si terapie simptomele se amelioreaza si pot duce o viata normala.

Daca stiti parinti sau copii, cu autism nu stati deoparte, incercati sa ii ajutati. O vorba buna spusa in momente dificile face mult mai mult decat ajutorul financiar. Incercati sa intermediati legatura cu specialisti ABA, care pot ajuta copilul cu autism sa isi amelioreze simptomele. Oferiti-le ajutor dezinteresat – parintii au nevoie de oameni in jurul lor, care sa ii ajute dezinteresat. Ganditi-va ca puteati sa fiti si voi in locul lor si oferiti-le suportul.

Lumea noastra e si a lor! Haideti sa ii ajutam sa intre in lumea noastra!

The post Lumea este si a mea appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

 

Ideea acestui post mi-a venit dupa ce ieri am fost in vizita la Gradinita Longavit si am vazut copii de acolo. Era o fetita acolo care a avut un dialog plin de inteligenta cu mama ei: 
– Mama ce zi este astazi?
– Joi scumpa mea.
– Cum au trecut deja 4 zile din saptamana. Nu imi vine sa cred.
– Pai da maine e vineri si vom merge la joaca.
– Of mami fara calendar simt ca nu ma mai descurc. Trece timpul asta….

M-am amuzat cand am auzit dialogul asta, dar mai ales datorita istetimei de care a dat dovada pitica. Si nu am putut sa nu ma gasesc ca astazi, parintii trebuie sa fie in ritm alert, sa fie pregatiti cu raspunsuri adecvate copiilor lor. Asta pentru ca in ziua de astazi copii sunt mai fasneti si nu se mai multumesc cu raspunsuri evazive. Intr-o era plina de viteza, copii vin deja proiectati pentru a face fata stimulilor care vin inspre ei. Creierul nostru, al celor care acum avem copii, este depasit :).

Parintii nostri s-au straduit sa ne ofere un viitor mai bun, cunostinte necesare bunei noastre dezvoltari si un mediu ambiant placut. Si asta chiar daca faceau servici in ture, chiar daca uneori ne lasau vreo 2 ore singuri prin casa pana venea celalalt. Pentru ca asa erau timpurile din vremea aceea si pentru ca noi am fost cu nevoi ce au putut fi acoperite de parintii si dascalii nostri.

Parintii de astazi, adica noi sunt intr-o continuua fuga dupa un viitor mai bun, pentru ei si copii lor, iar lucru asta se simte si in randul copiilor. Intr-o societate in care guverneaza partea financiara, noi parintii de astazi suntem obligati sa ne neglijam copii pentru a reusi sa le oferim sansa unui viitor mai bun. Asa copii nostri se maturizeaza mai repede, cresc printre straini – cresa este singura posibilitate pentru majoritatea parintilor. Oare cu ce pret se intampla asta? Oare viitorul emotional al copiilor nostri merita sacrificiul acesta?

Ma uit la fica-mea si nu imi vine sa cred ca la 2 ani de zile deja dialogheaza cu mine si imi spune cu patos ce ii place si ce nu. Ma uit ca se maturizeaza pe zi ce trece, iar departarea de mami si de tati se vede in evolutia ei. Noi am fost norocosi cu bunicii si pitica noastra evolueaza intr-un mediu familial – si totusi dorul Iustinei de mama si de tata este mare. Nu vrea sa mai adoarma seara pentru ca stie ca dimineata parintii pleaca la servici si ramane iarasi departe de el.

Fata de anii 80-90 cand noi eram la randul nostru copii, astazi lucrurile s-au schimbat vertiginos si noi incercam sa tinem pasul. Oare reusim? Oare copii nostri vor fi mandri de noi?

The post Parintii de ieri, parintii de astazi appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Păi măi oameni buni, dacă noi la 20-30 de ani nu ne mai simțim motivați să realizăm ceva în viață, atunci părinții noștri ce să mai zică? Cum să reușești dacă deja ești plafonat în gândire și în modul tău de a trăi. Chiar am o vorbă: noi tinerii de astăzi deja suntem bătrâni. Noi nu mai știm să trăim, să găsim motivări pentru a reuși în viață. Asta este diferența între oamenii pierzători și oamenii de succes. Nu vei auzi niciodată un om de succes plângându-se că îi este greu – va strânge din dinți și va trage tare să ajungă în vârf.

Ochii noștri critici privesc cu neîncredere, succesul unui om ajuns în vârf – sigur a furat sau a avut pile care l-au ajutat să se îmbogățească. La noi capra vecinului întotdeauna trebuie să moară primă. Dar nu stăm o clipă să ne gândim la sacrificiile pe care le-a făcut acel om pentru a ajunge acolo, în frunte. Nu ne gândim nici o clipă la câte zile a stat departe de familie și de copii, nici nu ne trece prin gând câte ore a dormit pe noapte pentru a reuși să își ducă la bun sfârșit toate îndatoririle.

Pentru că succesul nu se obține visând cu ochii deschiși. Trebuie să te automotivezi continuu, să găsești motive de care să te agăți pentru a reuși să urci. Traiectoria unui om de succes este foarte asemănătoare cu drumul uni alpinist spre creasta cea mai înaltă. Te folosești de pietrele și obstacolele care îți ies în cale pentru a-ți face elan spre obiectivul tău.

Unii dintre noi sunt automotivați de creditul pe care îl au de achitat, alții de dorința de a fi un nume în domeniiul în care activează, pentru mulți dintre noi familia este motorul care ne trage în sus. Dar, fie că ești director general, sau doar un simplu executant trebuie să fii conștient de ceea ce îți dorești tu de la viață. Visul și țelurile tale sunt cele mai importante și trebuie să reușești.

Gândirea pozitivă reprezintă un alt mod de a reuși în viață. Pentru că atunci când din gândurile tale vei elimina cuvintele negative vei observa că atât cariera, cât și viața personală va deveni mai bună. Autosugestia funcționează foarte mult în evoluția noastră ca indivizi. Iar când mintea ta va genera numai gânduri pozitive, vei deveni la rândul tău un om cât se poate de pozitiv.

În viață trebuie să ai ținte precise pe care să le atingi; trebuie să știi să îmbini urcușul pe scară ierarhică cu stabilitatea și fericirea familiei tale. Pentru că seva acțiunilor tale vine din rândul familiei, iar principalii tăi fanii și susținătorii tăi sunt soția/soțul, copii, părinții. Automotivați-vă continuu și gândiți pozitiv – veți fi surprinși de cum se va schimba viața voastră.

The post Automotivarea appeared first on Durbaca Ionut Lucian.