Parintii de ieri, parintii de astazi

 

Ideea acestui post mi-a venit dupa ce ieri am fost in vizita la Gradinita Longavit si am vazut copii de acolo. Era o fetita acolo care a avut un dialog plin de inteligenta cu mama ei: 
– Mama ce zi este astazi?
– Joi scumpa mea.
– Cum au trecut deja 4 zile din saptamana. Nu imi vine sa cred.
– Pai da maine e vineri si vom merge la joaca.
– Of mami fara calendar simt ca nu ma mai descurc. Trece timpul asta….

M-am amuzat cand am auzit dialogul asta, dar mai ales datorita istetimei de care a dat dovada pitica. Si nu am putut sa nu ma gasesc ca astazi, parintii trebuie sa fie in ritm alert, sa fie pregatiti cu raspunsuri adecvate copiilor lor. Asta pentru ca in ziua de astazi copii sunt mai fasneti si nu se mai multumesc cu raspunsuri evazive. Intr-o era plina de viteza, copii vin deja proiectati pentru a face fata stimulilor care vin inspre ei. Creierul nostru, al celor care acum avem copii, este depasit :).

Parintii nostri s-au straduit sa ne ofere un viitor mai bun, cunostinte necesare bunei noastre dezvoltari si un mediu ambiant placut. Si asta chiar daca faceau servici in ture, chiar daca uneori ne lasau vreo 2 ore singuri prin casa pana venea celalalt. Pentru ca asa erau timpurile din vremea aceea si pentru ca noi am fost cu nevoi ce au putut fi acoperite de parintii si dascalii nostri.

Parintii de astazi, adica noi sunt intr-o continuua fuga dupa un viitor mai bun, pentru ei si copii lor, iar lucru asta se simte si in randul copiilor. Intr-o societate in care guverneaza partea financiara, noi parintii de astazi suntem obligati sa ne neglijam copii pentru a reusi sa le oferim sansa unui viitor mai bun. Asa copii nostri se maturizeaza mai repede, cresc printre straini – cresa este singura posibilitate pentru majoritatea parintilor. Oare cu ce pret se intampla asta? Oare viitorul emotional al copiilor nostri merita sacrificiul acesta?

Ma uit la fica-mea si nu imi vine sa cred ca la 2 ani de zile deja dialogheaza cu mine si imi spune cu patos ce ii place si ce nu. Ma uit ca se maturizeaza pe zi ce trece, iar departarea de mami si de tati se vede in evolutia ei. Noi am fost norocosi cu bunicii si pitica noastra evolueaza intr-un mediu familial – si totusi dorul Iustinei de mama si de tata este mare. Nu vrea sa mai adoarma seara pentru ca stie ca dimineata parintii pleaca la servici si ramane iarasi departe de el.

Fata de anii 80-90 cand noi eram la randul nostru copii, astazi lucrurile s-au schimbat vertiginos si noi incercam sa tinem pasul. Oare reusim? Oare copii nostri vor fi mandri de noi?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.