Pe Facebook putem să fim răi în postări și plini de aluzii și direcții – doar nu ne cere nimeni socoteală. Este punctul nostru de vedere, este peretele nostru, pe care putem să scriem absolut despre orice subiect. Acolo noi suntem General Manageri și noi luăm deciziile. Și tot noi ne gratulăm și felicităm pentru postările noastre. Suntem minunați și minunabili pe Facebook. De multe ori și eu am căzut în capcana Facebook-ului – de a crede că spun lucruri de valoare pentru cei care mă citesc :). Și cu siguranță că în capcana aceasta am căzut cu toții.

Tot pe Facebook, putem să ne urmărim fostul sau fosta fără să ne arătăm slăbiciunea. Și fără să îi confirmăm lui că ne interesează ceea ce face el sau ea. Pentru că suntem apărați de peretele din spatele calculatorului. De unde putem să facem orice. Și tot pe facebook, ne dezvoltăm abilitățile de detectivi, atunci când ne analizăm acțiunile dușmanilor sau mișcările concurenților. Fie că avem pagină de firmă sau pagină personală, la un moment dat ne-am uitat la ceea ce făcea concurența noastră.

Viața pe Facebook este cea mai bună viață pe care o poate avea cineva :). Fără drame, fără deziluzii. Totul este superb în viața social media. Dar, de cele mai multe ori uităm că majoritatea postărilor de pe Facebook au o notă mare de hiperbolizare. Iar fericirea prezentată pe Facebook, de cele mai multe ori este o fericire care să dea bine doar în social media. Cu alte cuvinte în viața virtuală cu toții suntem minunabili.

Am mai spus-o și simt nevoia să mă repet – viața socială nu se rezumă la viața în social media. Viața înseamnă lucrurile palpabile, oamenii pe care îi întâlnești, experiențele pe care le avem, bune sau rele. Iar fericirea reală o simți atunci când poți să îți îmbățișezi în realitate persoanele dragi ție. Viața nu se rezumă doar la a fi prezent pe Facebook. Acela este doar un mod de a dialoga cu persoanele pe care le ai în lista de prieteni. Prieteni virtuali – să nu uitați că mulți din lista voastră de prieteni nu sunt prieteni cu voi și în realitate.

Cu alte cuvinte viața de pe Facebook poate dăuna grav vieții reale :). Consumați ponderat Facebook – pentru o calitate mai bună a vieții reale. Altfel riscați să fiți dezlipiți greu de tot ceea ce vă conectează la viața din social media.

The post Dulceața vieții virtuale appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Ce m-a frapat pe mine, a nu ştiu câta oară, este efectul de turmă pe care îl manifestă în general românii. Şi nu folosesc cuvinte grele sau cuvinte mari. Dar, oare cum poţi să dai Join la un eveniment de care nu ştii mare lucru? Doar că l-ai văzut pe Costel că merge? Sau vrei să nu o laşi pe Leana să se afirme mai mult decât tine?

Încep să cred, din ce în ce mai mult că, efectul de turmă tinde să devină un brand de ţară în România. Nu ar fi un lucru rău în sine, daca acest efect de turmă s-ar manifesta şi în cazul lucrurilor care contează. Dar, sincer să fiu nu ştiu câţi dintre cei care au dat join la evenimentul de mai sus, ar da join la un eveniment cultural, sau la un eveniment caritabil. Probabil că sub 10% – optimist vorbind.

Dar, una peste alta, e clar că am ajuns să nu mai discernem între lucrurile reale şi cele imaginare. Şi uite aşa, vom ajunge la nivelul la care până şi zilele de naştere le vom face pe Facebook. Doar am văzut că invitaţii vor veni în număr mare. Iar efectul de turmă este garantat.

Dincolo de partea ilară a evenimentului în sine, un lucru este cert – cei care au copii, trebuie să fie mult mai atenţi la ce fac aceştia pe Facebook. Iar noi ceilalti, receptorii, trebuie să fim cu mult mai atenţi la informaţiile pe care le primim. Pentru că, în caz contrar, vom fi nevoiţi să ne punem eticheta de oiţe – doar efectul de turmă ne-a dus şi pe noi în eroare nu?

Morala evenimentului Ziua Izabelei cred că ar fi următoarea: nu lăsaţi copiii de 14 ani să scrie pe Facebook. Riscaţi să vă treziţi cu toată ţara în casă. Sau asiguraţi-vă că aveţi destul suc, să ajungă la toată lumea şi destule băi, pentru a nu exista accidente nefericite.

În fine ziua Izabelei nu este o zi la care să mă duc :).

The post Efectul de turmă – brand de ţară appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Pentru că trebuie să recunosc, de pe pagina mea de facebook,un psiholog bun, îmi poate face profilul psihologic într-un mod clar și fără prea multe necunoscute. Cu siguranță că și de pe pagina ta de facebook ar reuși să își dea seama de profilul tău psihologic. Te-ai gândit vreodată de ce angajatorii, înainte să te cheme la un interviu, dau un search pe profilul tău de facebook? Sună din ce în ce mai bine nu?

Printr-o așa-zisă libertate pe care facebook ți-o acordă, tu, utilizatorul de facebook îți expui toată viața pe pagina ta. Doar e pagina ta nu? Ești proprietarul ei și postezi ce îți dorește inima pe ea. Nu trebuie să răspunzi în fața nimănui pentru postările tale. Ai vrea tu să fie așa. Uite, de exemplu când vreau să aflu ceva despre o persoană, mă uit în primă fază pe facebook și de acolo fac un mic research. Tu nu faci încă la fel?

Îți pui poze cu familia, sau cu cei dragi ție – e foarte bine – dar nu ai vrea ca intimitatea familiei tale să nu fie publică? Îți pui poze cu frumoșii tăi copii – dar i-ai întrebat dacă își doresc să devină persoane publice? Te lauzi cu proiectele pe care le faci, în care ești angrenat – dar nu îți este frică că oamenii te pot acuza că te lauzi? Îți dorești să ai câți mai mulți prieteni, dar oare toți cei de pe wall-ul tău îți sunt măcar cunoscuți?

Dacă ai o utilitate în a administra pagina de facebook e de înțeles, dar dacă te expui și îi expui și pe alții, fără voia lor, dă-mi voie să îți spun că ai mici-mari probleme. Ca să vezi dacă ești dependent de facebook și de ”socializat” încearcă să stai departe de contul de facebook măcar 1 săptămână. Dacă reușești să stai liniștit și să nu îți dorești să te mai lauzi, atunci ești fericit – încă nu ești dependent. Dar sunt sigur ca 80% dintre voi nu veți reuși să stați foarte mult departe. Facem pariu.

Poți face multe profile psihologice, accesând conturile de facebook ale celor pe car îi întâlnești. Oare care este motivul real al creării facebook-ului? Ca să îți întâlnești prietenii? Îi poți vedea și în viața reală. Cred că facebook este o bază uriașă de date și de profile psihologice. Mai grav este că după ce îți închizi contul, informațiile de pe el le vei găsi în continuare în memoria internet-ului.

Facebook – tradus e cartea fețelor. Oare de ce?

The post Facebook – sursă de profile psihologice appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Astazi am sa ating un subiect sensibil, inspirat de o postare pe care am vazut-o pe Facebook la Georgiana Vieru. Fiecare dintre noi, parintii care au avut norocul ca Dumnezeu  sa ii binecuvanteze cu un copil, stim cata fericire aduce un copil in viata noastra. Am o vorba, odata cu venirea primului copil se nasc si parintii din noi. Dar oare ce s-ar fi intamplat daca fericirea venirii pe lume a unui copil era umbrita de problemele de sanatate ale copilului tau?

Din pacate sunt copii care nu au avut norocul sa se nasca ca si ceilalti. Eu le spun luptatori, pentru ca un astfel de copil lupta pentru el si pentru sanatatea lui. Niciodata nu se va da batut, chiar daca realitatea lui nu este neaparat si realitatea noastra. De cele mai multe ori, el traieste mai bine in realitatea lui, decat o facem noi, agasati zilnic de informatii inutile.

Autismul nu este o boala usoara, nici nu stiu daca poate fi catalogata ca si boala. Iar un copil care are aceasta boala are nevoie de tot sprijinul parintilor si al celor din jur. Pentru ca fiecare copil are dreptul la o sansa, la o viata normala. Efortul este sisific, doar parintii unor copii diagnosticati cu autism, stiu cate lupte trebuie sa dea pana la primele rezultate. Pentru astfel de parinti am tot respectul si toata consideratia – sunt oameni puternici cu inima mare, care nu se dau in laturi si lupta alaturi de copilul lor. Chiar daca lupta ii oboseste, chiar daca la finalul unei zile sunt storsi de energie.

Lumea aceasta, a noastra, este si lumea lor – de noi depinde daca la ei vor ajunge informatiile corecte. Ei nu au nici o vina ca au venit pe lume cu autism. Nici parintii nu sunt de vina – acesta a fost planul pe care l-a avut Dumnezeu cu ei (poate ca suna ciudat dar tot ce se intamplain viata noastra are un rost). Nu trebuie sa ii judecam gresit – nu au ales ei sa se nasca asa. Incercati sa ii priviti cu mai multa dorinta de a-i ajuta – considerati-va norocosi ca aveti copii sanatosi.

Copii cu autism au sanse de recuperare, mai ales daca boala este descoperita timpuriu. Multi dintre adultii din viitor, pot sa fie fosti copii cu autism, ai caror parinti au investit toata viata lor in ei. Autismul nu se vindeca, dar prin tratament si terapie simptomele se amelioreaza si pot duce o viata normala.

Daca stiti parinti sau copii, cu autism nu stati deoparte, incercati sa ii ajutati. O vorba buna spusa in momente dificile face mult mai mult decat ajutorul financiar. Incercati sa intermediati legatura cu specialisti ABA, care pot ajuta copilul cu autism sa isi amelioreze simptomele. Oferiti-le ajutor dezinteresat – parintii au nevoie de oameni in jurul lor, care sa ii ajute dezinteresat. Ganditi-va ca puteati sa fiti si voi in locul lor si oferiti-le suportul.

Lumea noastra e si a lor! Haideti sa ii ajutam sa intre in lumea noastra!

The post Lumea este si a mea appeared first on Durbaca Ionut Lucian.