Sentimentele copilului tău le știi ? O întrebare care frământă orice părinte care avansează alături de copil, pe drumul devenirii omului de mâine. Și trebuie să recunosc că de ceva ani, odată ce începe copila să crească, încep să mă lovesc din ce în ce mai tare de întrebarea asta.

Nu găsesc tot timpul răspunsul, dar fac tot ce ține de mine să fiu acolo. Și când nu știu ce să îi spun, îi iau mâinile ei în mâinile mele. Și îi arăt că sunt lângă ea, indiferent cât este de greu. Îi certific trăirile și sentimentele spunându-i că și eu am fost acolo la vârsta ei. Uneori doare mai tare când știu că trebuie să treacă prin experiențele pe care le are și nu pot decât să îi fiu alături. Experiențele trebuie să le aibă ea, pentru că așa devine omul de mâine. Pentru că, pentru un copil în pragul adolescenței este important să aibă parteneri de drum. Care să fie lângă el atunci când trece prin stări ce se succed cu repeziciune.

Sentimentele copilului sunt importante

Sentimentele copilului sunt importante. Dar nu tot timpul, în fuga noastră zilnică, avem timp să vedem, să simțim copilul. Poate și pentru că nici noi, atunci când am fost copii, nu am avut alături pe cineva care să ne explice stările prin care treceam. De multe ori, nu suntem atenți la sentimentele copilului și la un moment dat, ne dăm seama că am pierdut contactul cu el. Și poate că sentimentele contradictorii pe care le au copiii la vârstele pre-adolescenței au legătură și cu noi părinții.

Comunicarea deschisă poate fi o soluție prin care să îi arăți copilului că îți pasă de sentimentele pe care le are. Să îl lași ca atunci când este revoltat să spună de ce este revoltat și să nu îi pui pumnul în gură. Să îl lași să aibă curajul de a spune ce are pe inimă, chiar dacă pentru tine par copilării. Pentru el, e important să îl asculte prietenii lui cei mai buni, părinții.

Și tu ai dat-o de gard

Să îl iei în brațe, mai ales atunci când a dat-o da gard. Și să îi povestești momentele din trecutul tău de copil, în care și tu ai dat-o de gard. Poate ce e mai important – să îi spui că oricât de nasol pare momentul prin care trece, el se va duce. Copilul va căpăta încredere în tine și te va vedea ca pe un partener valid de discuție. Mai ales dacă nu te apuci să râzi de sentimentele lui și îi certifici că ceea ce simte este firesc și normal.

Tot în perioada aceasta, când ei se află la început de drum, au nevoie de certificarea acțiunilor lor. Și mai ales de confirmarea sentimentelor pe care le nutresc. Pentru că da, este firesc să aibă preferințe și antipatii. Să se simtă mai bine în compania unuia sau a altuia. Poate să vadă o situație într-un mod diferit de cum o vezi tu ca și părinte. Și asta nu înseamnă că el este defect, ci poate că are o altă perspectivă. Sau simte altfel când se raportează la acel lucru sau întâmplare.

Înțelegerea sentimentelor propriului copil este o artă. Recunosc, de cele mai multe ori, nu am înțeles sentimentele Iustinei și am marjat pe autoritatea mea de părinte, pentru a o face să acționeze cum voiam eu. Și de cele mai multe ori am greșit. Dar, de când am învățat să o ascult, să fiu atent la trăirile pe care le are, atunci când povestește despre o întâmplare sau situație, am îmbunătățit modul nostru de a comunica.

Taifunul generat de sentimentele copilului poate face ravagii

Copiii noștri sunt la început de drum prin viață. Și de cele mai multe ori au sentimente contradictorii – acum parcă simt să râdă, acum parcă simt să plângă. Parcă le place să fie într-un anumit cerc de prieteni, după care e posibil să aibă semne de întrebare. La ce modificări sunt în interiorul lor, este greu să le înțeleagă, dacă nu sunt ajutați. Nu sunt diferite de cele pe care le-am avut noi când eram de vârsta lor. Doar că atunci nu se știa de cum pot fi înțelese.

Mai mult ca oricând, ei au nevoie să fie înțeleși și au nevoie de explicații. Nu de compătimire. Iar atunci când sunt confuzi pentru că nu știu să interpreteze sentimentele pe care le au, trăirile pe care le simt, încep să iasă în evidență. Printr-o atitudine cool, zic ei, dar prin care jignesc pe alții de lângă ei. Printr-o țigară aprinsă la colț de stradă, printr-un limbaj un pic mai colorat, printr-o palmă aplicată unui alt copil. Și dacă, noi părinții nu suntem acolo, e foarte posibil să ne îndepărtăm unii de alții.

Înțelege sentimentele și îmbrățisează durerile

Poate cel mai greu lucru este să înțelegi sentimentele celui din fața ta. Iar cea mai grea îmbrățisare este cea prin care iei în brațe durerea celui din fața ta. Pentru asta trebuie empatie și de ce nu, poate că e momentul ca noi părinții să învățăm să ne abrogăm orgoliul lui ”faci cum spun eu”. În viață, înțelegerea sentimentelor la timp, poate face diferența dintre un copil fără curaj și unul care are încredere în el (a nu se confunda cu misecuvenismul).

Un copil ale cărui sentimente au fost înțelese de părinți va fi mai capabil să înțeleagă suferința unui alt copil. Un copil care a fost îmbrățisat, atunci când îl durea sufletul, va fi mai săritor în a lua în brațe pe prietenul lui de aceeași vârstă. Dar, pentru asta trebuie să alocăm timp de discuție, timp de a înțelege ce și cum simte copilul nostru. Iar uneori copiii noștri nu au nevoie de nimic altceva, decât de a fi acolo. Cu un zâmbet, cu o vorbă bună, cu o îmbrățisare, cu o poveste.

Copiii sunt oglinda părinților, dar de cele mai multe ori, sunt oglinzi cu propriile sentimente și trăiri.

The post Sentimentele copilului appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Creatorii de OAMENI sunt toți cei din a căror mâini ies oameni. Și aici nu mă refer doar la părinți, ci la toți oamenii care ne modelează de-a lungul vieții noastre. Fiecare om care a avut o influență pozitivă asupra noastră se poate înscrie în categoria ”creatorii de oameni”. Pentru că, vedeți voi, fiecare calitate dobândită ca urmare a influențării de către un om mai bun ca noi, ne definește în ziua de astăzi.

Ne plângem că sunt din ce în ce mai puțini oameni cu O mare. Dar cred că de fapt noi ducem o lipsă acută de creatorii de oameni. Oare câți dintre noi am reușit să creăm un om cu adevărat, un om care să spună că datorită modelării pe care i-am aplicat-o astăzi este mai bun? E greu să creezi un om nou mai bun – mai ales că oamenii sunt reticenți la a ieși din zona de confort.

Creatorii de oameni sunt alți oameni care efectiv pot schimba viața celor care sunt în degringoladă. Sunt acei oameni care în tăcere oferă suportul de care are nevoie cineva căzut. Sunt acei oameni care ne modelează copiii de la grădiniță și până la facultate. Dacă vreți sunt oamenii care schimbă în bine o mică bucățică din noi sau din sufletul nostru.

Creatorii de oameni încă există

Creatorii de oameni încă există! Sunt tăcuți, nu ies în evidență, dar atunci când trebuie să își pună amprenta pe dezvoltarea unui om, o fac cu simț de răspundere. Chiar dacă nu tot timpul sunt bine-văzuți sau înțeleși. Se spune că un om nu trebuie să simtă când acesta se schimbă în bine. Am cunoscut o parte din creatorii de oameni și au un lucru în comun – bucuria din ochii lor. O bucurie care vine din bunătate și din dorința de a schimba în bine destine.

Stăteam și mă gândeam că, dacă fiecare dintre noi am încerca să intrăm în categoria creatorilor de oameni și ne-ar ieși, probabil că am schimba fața întregii societăți. Dacă am începe să impactăm pozitiv măcar câte un om care are nevoie și prin asta să îl facem mai bun, probabil că și el la rândul lui va face același lucru cu altcineva. Și uite așa s-ar crea un lanț al creatorilor de oameni mai buni.

Gândiți-vă de exemplu la oamenii care aleg să adopte un copil! La cum crează un om nou, mai bun! Pentru că practic îi schimbă destinul unui copil care are șansa de a deveni un om mult îmbunătățit. Sau aduceți-vă aminte de fiecare om care se sacrifică pe el pentru a oferi șansa celorlalți de a evolua. Și acum uitați-vă la părinții voștri care au dat totul pentru ca voi să vă dezvoltați, să deveniți mai buni ca ei.

Învață să fii creator de oameni

Învață să fii creator de oameni! Poate părea o noțiune abstractă, dar este mult mai ușor decât credem. Asta nu înseamnă că trebuie să faceți experimente cu apropiații voștri. Acei oameni sunt lângă voi pentru că la un moment dat le-ați influențat viața în bine! Să nu cădeți în celebra glumă cu bătrâna care nu voia să treacă strada și tinerii o luau pe sus….

Încercați să schimbați un om trist într-un om vesel, un om posac într-un om comunicativ, un om fără viitor într-un om cu potențial imens. Și așa puteți intra pas cu pas în categoria creatori de oameni. E greu să oferi câteva minute de bunătate cuiva ce are nevoie, dar odată ce poți schimba starea unui om, vei înțelege la ce mă refer.

Spor la schimbat oameni în bine! Hai că se poate!

The post Creatorii de oameni appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Fugi omule! Fugi! Este singura cale de a scăpa din lumea asta nebună! Nu este un îndemn la a abandonare, nici măcar la cure de slăbire prin mișcare. Dar când vezi tot ce se întâmplă, îți vine să deschizi fereastra casei tale și să strigi cât poți de tare: Fugi omule! Fugi! E un sentiment pe care îl poți trăi destul de des în ziua de astăzi!

Dacă te uiți în stânga, dacă te uiți în dreapta, parcă toate au luat-o razna. Oamenii sunt parcă din ce în ce mai debusolați, natura a luat-o aiurea, bolile parcă fac din ce în ce mai multe victime. E un peisaj pesimist care nu prea îți oferă multe perspective optimiste asupra viitorului! Și cu toate astea mai sunt șanse.

Oameni buni

Oamenii buni există și sunt mulți, dar se protejează în proximitatea familiilor lor! Anul acesta mi-aș dori să fie anul în care oamenii buni să facă un pas în față. Doar așa lucrurile se vor schimba în bine. Și aici mă refer la oamenii buni cu adevărat și nu cei ce bravează o bunătate de fațadă. Bunătatea nu trebuie clamată, ea se simte! Când veți vedea oameni care se lasă pe ei pentru ceilalți, fiți atenți la ei și la acțiunile lor. Și eventual sprijiniți-i așa după cum puteți.

Fugi omule! Fugi! Nu trebuie să mai avem sentimentul acesta de a lăsa totul baltă și de a ne retrage fiecare în carapacea noastră. Altfel oamenii fără un fond foarte consistent vor fi din nou în față. Citisem la un moment dat că în unele societăți eliteste este mai ușor să pui în funcții de conducere oameni leneși și inteligenți. Pentru că ei vor căuta tot timpul calea cea mai ușoară în a atinge obiectivele. Chiar dacă nu este calea morală.

Vrem cu toți să evoluăm și să fie din ce în ce mai bine pentru noi și pentru copiii noștri! Dar, atunci când trebuie să acționăm căutăm mereu scuze și variante de refugiu. Vrem să fie lumea corectă, dar atunci când ni se încearcă corectitudinea rămânem repetenți. Nouă să ne fie bine și asta este tot ceea ce este important. Dacă vreți corectitudinea noastră se oprește în momentul în care începem să pierdem din beneficii.

Vrei să schimbi ceva? Fii corect!

Vrei să schimbi ceva? Fii corect! Cu fiecare om pe care îl întâlniți, indiferent de cât de mic este el față de voi. Dacă ai oameni angajați plătește-i la adevărata lor valoare și nu la cât îți este ușor ție! Dacă ai oameni la treabă nu încerca să le ”tragi țeapa” punându-i să îți facă mai mult decât ceea ce ați discutat. Dacă promiți ceva, ține-te de promisiune, oricât de greu îți va fi. Fă ceea ce trebuie să faci și ceea ce este corect! Și așa vei schimba lucrurile – pentru că oamenii îți vor lua modelul.

Nu căuta să fii celebru cu orice preț! Singura modalitate acceptată de a fi celebru o reprezintă bunătatea! Fii celebru prin a fi corect, prin a fi uman cu toți ceilalți, prin a face lucrurile să se întâmple cu adevărat! Poate părea utopic dar sunt oameni în Iași care fac lucrurile astea – schimbă societatea pas cu pas – făcând ceva bun și corect! Caută-i și urmează-le exemplu, chiar dacă nu îți va cădea bine.

Hai să lăsăm tresele deoparte! Hai să nu mai fim așa de exclusiviști în relațiile noastre cu oamenii! Hai să nu mai credem despre dreptatea noastră că este cea mai cea! Hai să nu mai avem senzația că suntem buricul pământului și că nimeni nu ne poate atinge! Și în cele din urmă – hai ca atunci când nu ne place ceva la un om să avem curajul să îi spunem cu diplomație – s-ar putea să fim surprinși de cum se va schimba omul respectiv în bine!

Fugi omule! Fugi! Poate e momentul ca sentimentul acesta de lehamite să rămână în urmă! Poate e momentul să ne suflecăm la mâneci, să ne descheiem nasturii de la cămieșă și să punem osul la treabă. La a schimba lumea asta. De a fi corecți, umani, buni, profesioniști, OAMENI!

Haideți ca 2020 să fie anul OAMENILOR!

The post Fugi omule! Fugi! appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Sursă foto: animalzoo.ro

Nu spune nimeni să nu te clatini în fața loviturilor vieții, nu spune nimeni că nu ai voie să cazi. Dar fericirea și împlinirea sunt cele care te pot ridica mai repede. Nu mai alerga în viață pentru că vezi că toți ceilalți aleargă. Mergi în ritmul tău, pentru că așa vei putea să îți auzi sufletul. Nu ținti culmele succesului pentru că împlinirea ta poate să arate altfel decât a celorlalți oameni. Și să îți spun un secret – unii dintre cei care sunt oameni de succes sunt oameni triști în intimitatea lor. Pentru că și-au dat seama la câte persoane faine au renunțat din lipsa timpului investit în urcușul spre succes.

De ce trebuie să fugi după vile, conturi în bănci, școli performante pentru copiii tăi? Crezi că fericirea poate să fie doar dacă ai un anumit statut social? Mă tem că nu înseamnă fericirea adevărată. Aia care să te facă să te simți împlinit. De ce fericirea ta nu vine și din aprecierea lucrurilor mici? Ai observat cât de fericiți sunt oamenii pe care noi îi considerăm inferiori nouă? Să îți spun un secret – ei nu și-au pierdut liniștea, noi da. Fericirea este în strânsă legătură cu liniștea. Nu spune nimeni că nu trebuie să te zbați pentru un trai liniștit. Dar omule, mulțumește-te doar cu lucrurile care îți sunt spre folos.

Fericirea nu înseamnă să ai mese pline de delicatese! Fericirea nu înseamnă să conduci mașini scumpe! Fericirea nu înseamnă să ai vile cu multe etaje și conturi în bancă de să le uiți numărul! Fericirea este cu totul altceva. Este o stare pe care o simte sufletul nostru atunci când este liniștit. Ne-am gândit vreodată de ce suntem puși tot timpul pe fugă? De ce ni s-a dat confort peste confort? De ce atunci când ne întoarcem din vacanțe suntem mai obosiți? Pentru că ne-am pierdut liniștea căutând fericirea superficială. Toate pot dispărea într-o clipă pentru că toate acestea sunt efemere.

Oare de ce copilul se simte fericit deși nu are decât o lopățică în mână atunci când se joacă? Oare de ce verbul a avea este cel mai des întâlnit atunci când se vorește despre dorințe? Oare de ce noi oamenii cătuăm fericirile în cu totul și cu totul altă parte, când ele sunt lângă noi? Oare fericirea care te împlinește se obține din lucrurile materiale? Sunt întrebări la care fiecare răspunde în contul său. Dar cred că în ultima perioadă am uitat să ne analizăm cu adevărat. Să vedem ce ne împlinește cu adevărat. Ce ne aduce fericirea aia care ne face sufletul să râdă.

Spunem că suntem nefericiți atunci când nu putem să luăm un gadget de ultimă generație! Nefericirea se instalează în inimile noastre atunci când nu ne permitem să luăm hainele la modă! Ne întristăm atunci când pierdem bani sau când nu câștigăm de ajuns! Asta vine și dintr-o nemulțumire continuă a noastră, a fiecăruia dintre noi. Pentru că atunci când atingem un obiectiv, imediat ne setăm altul mai înalt! Chipurile așa evoluăm! Dar evoluăm doar pe cale financiară sau motivațională! Ne declarăm fericiți că atingem obiective după obiective! Și în confortul casei noastre, dintr-odată ne simțim triști și fără orizonturi!

Atunci când a noastră conștiință încearcă să stea de vorbă cu noi, ne punem căștile în urechi pentru a nu ne auzi gândurile! Pentru că știm că suntem rătăciți prin viață. Nu ne dăm seama când ne-am schimbat. Ne uităm în oglindă și ne dăm seama că nu mai suntem noi. Unii ar spune că suntem o versiune mai bună a noastră. Dar noi simțim că suntem o versiune mai tristă. Bucuria, fericirea s-au pierdut pe drum. Ați observat cum nu știm să ne mai bucurăm de lucrurile simple?

Fericirea înseamnă să ajungi în momentul în care nu mai alergi după ea! Atunci când simți că sufletul tău este mulțumit cu starea actuală. Indiferent dacă ești director sau un simplu muncitor. Sau dacă stai în chirie sau stai în vilă. Am observat că am început să căutăm fericirea într-o lume tristă. Cum oare o vom găsi? Fericirea adevărată nu trebuie căutată – ea trebuie hrănită de lucruri aparent banale. Dar cu o mare încărcătură edorfinică.

Să vă dau un pont – adevărata fericire nu costă nimic!

„Fericirea nu constă în a fi iubit. Fiecare fiinţă umană are iubire pentru ea însăşi, şi totuşi, sunt mii care trăiesc o existenţă damnată. Nu, faptul de a fi iubit nu-ţi aduce fericirea. Dar a iubi, aceasta este fericirea.” – Hermann Hesse

The post Fii fericit! appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Așa că ne punem întrebarea: oare unde am fi ajuns astăzi dacă am fi avut aceleași posibilități de circulație? Ca și în nucleul Europei dezvoltate, a oamenilor, a banilor… a ideilor?

ANSVPAR luptă pentru siguranța în trafic și povești rutiere cu final fericit de peste 12 ani. În acest timp am cunoscut sute, poate chiar mii de oameni care au trecut prin accidente de circulație. Familii distruse, părinți îngenuncheați de un sistem depășit. Copii care și-au pierdut abilitatea de a merge în niște fiare contorsionate, pe una din străzile României.

Și ne-ntrebăm cum este posibil ca peste 22.000 de oameni să fie implicați în accidente anual? De ce este nevoie ca 2000 de copii, bunici, prieteni și părinți să nu se mai întoarcă acasă? An de an, aceștia umplu rândurile unei statistici necruțătoare: străzile României sunt cimitirul românilor.

La fel ca un copil deștept, care și-a făcut un obicei din a lua note proaste, suntem membrii unei țări civilizate, dar continuăm să dezamăgim, atunci când vine vorba despre circulația rutieră. Pentru că suntem campioni.

Avem olimpici internaționali, avem sportivi recunoscuți și oameni de o valoare incontestabilă. Dar în aceeași ordine de idei, suntem și campioni europeni la morți pe carosabil. Primii pe Europa în acest top al rușinii.

De aceea am spus STOP! Nu mai vrem să ne moară viitorul României, îngropată într-o stradă îngustă, cu o singură bandă de circulație și peticită cu speranța unui  viitor mai bun.

Ștefan Mandachi a pornit o campanie și a creat o revoluție a evoluției pe carosabil, prin intermediul campaniei România vrea autostrăzi. Atunci ANSVPAR a spus răspicat #ȘÎEU.

Așa că am hotărât să ne unim forțele și să îi îndemnăm și pe cetățenii acestei țări să facă la fel. Pentru că noi nu ne  reprezentăm interesele noastre, ci strigăm durerea unei națiuni. Și vrem să arătăm că împreună suntem mai puternici.

De aceea duminică, 12 Mai, la ora 13:00 în Suceava, la 1 Metru de Autostradă din Moldova desfășurăm un eveniment inedit: Conferința de presă în scaun cu rotile.

Vom susține un eveniment în scaune rulante, că să atragem atenția asupra consecințelor grave cauzate de lipsa de infrastructură din țară. Totodată, Ștefan va prezenta proiectul film documentar la care lucrăm, primul de acest fel de la noi, prin care dorim să ecranizăm drama unei Românii care nu și-a croit drum spre viitor.

Și, poate cel mai important, vom avea prilejul de a discuta cu victimele accidentelor rutiere și familiile acestora, ca să vedem cum se simte cu adevărat viața dintr-un scaun rulant și cine sunt eroii acestei țări.

Vă așteptăm pe toți acolo! Vin #ȘÎEU!

The post Străzi vă rog! appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Sursă foto: relife.ro

Sunt momente în viață care nu te omoară, doar te dau de toți pereții. Și acele momente te schimbă. De fapt nu ai cum să rămâi același, atunci când treci prin suferință. Sau atunci când toate punctele tale de echilibru o iau razna. Vorba aceea ”ce nu te omoară, te face mai puternic” de cele mai multe ori te face să nu îți pierzi speranța. Da, sunt momente și întâmplări care te spintecă de-a dreptul. Și oamenii încep să se întrebe ce este cu tine. Ce ai pățit, de ce nu mai ești același…. Unii cred că ”te-ai ajuns”.

Tu nu faci altceva decât să îți activezi ”carapacea” de țestoasă, care să te protejeze de alte lovituri. Schimbarea ta vine din faptul că tot timpul stai în gardă, pregătit de ce mai vine. Deși nu poți să știi dacă te va mai ”lovi” ceva sau nu, preferi să stai încordat – măcar să nu fii dat de tot de pe traiectorie. Simți că pierzi controlul și acela e momentul în care instinctul de conservare își intră în rol. Îți economisești energia doar pentru ce este cu adevărat important pentru tine și cei dragi ție.

Treptat tot ce te înconjoară trece în planul doi. Fie că vorbim despre oameni sau situații. Și te încurajezi prin faptul că ”Dumnezeu nu îți dă mai mult decât poți duce”. Te ridici, încerci să te echilibrezi, să ajungi din nou la acel tu dinainte. Dar îți dai seama că te-ai schimbat, îți dai seama că nu mai ai cum să fii același. Mai ales după întâmplările prin care ai trecut. Unora poate li se pare că nu aveai motive să suferi, dar doar tu și cei dragi ție știți prin ce focuri ați trebuit să treceți.

În acele momente nu simți decât nevoia de a te cufunda în liniște. În liniștea casei tale. Indiferent de cum te vor considera ceilalți. Chiar dacă unii vor spune despre tine că ești aerian sau cu nasul pe sus. Tu știi însă că ai nevoie doar de liniște pentru ați găsi echilibru și starea de bine. Tu și cei dragi ție. Cauți să îți descarci sufletul, dar în același timp cauți să nu îi încarci pe ceilalți cu problemele tale. E un paradox în starea ta – ba ai vrea să vorbești despre greutățile tale, ba ai vrea să nu știe nimeni. Din frica de a nu te deschide prea mult.

Și totuși, ceea ce ai trăit pe propria piele nu poate fi înțeles de ceilalți. Îți dai seama că puțini au fost cei care au vrut să te ajute cu adevărat. Îți dai seama că ai fost în planurile a unor oameni puțini, din cei apropiați ție. Nu știi ce poate să doară mai tare – faptul că ai trecut prin întâmplări dure, sau faptul că ți-ai dat seama pentru cine contezi cu adevărat. Realizezi că nu ești singurul care s-a schimbat. Îți iei cojocul durerilor în spate și conștientizezi că nu vei mai fi același om.

Nu îți rămâne decât să iei viața de braț și să mergi mai departe. Chiar dacă în urma ta, picură sânge din rănile ce încă nu sunt cicatrizate. Te amăgești că timpul va fi cel ce va vindeca totul. Te ridici și mergi mai departe singur, iar pe drumul tău se vor alătura ție doar cei care vor vrea să îți fie alături. Simți că nu mai ai puterea să cauți simpatia și prietenia celorlați. Te-ai schimbat și realizezi că singurii pentru care merită să lupți sunt cei din proxima ta intimitate. Restul vin și pleacă. Fiecare cu acele multe cicatrici. În viața asta puțini vor fi cei care vor vrea să înțeleagă prin ce treci sau să încerce să îți aline durerile.

Aceia se numesc PRIETENI. Care vor rămâne lângă tine indiferent cât de mult te schimbă greutățile care vin în viața ta. Chiar îți dai seama că te-ai schimbat. Și parcă nici nu îți mai pasă dacă oamenii te vor considera aerian, cu nasul pe sus, sau că te-ai ajuns. Nici măcar nu te mai interesează dacă oamenii te vor considera un looser.

Tu știi prin ce ai trecut și știi că numai Dumnezeu te-a ajutat pe tine și pe ai tăi să vă mențineți pe punctul de echilibru. Și practic asta e ceea ce te face mai puternic.

The post Sunt schimbat appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Să nu spuneți că nu am dreptate. Gândiți-vă când ați spus ultima dată mulțumesc femeii de serviciu de pe scară pentru că prin munca ei nu pășiți prin gunoaie. Apoi aduceți-vă aminte când ați spus mulțumesc unui șofer care v-a lăsat să treceți înaintea lui într-o intersecție. Acum căutați prin memoria voastră și vedeți dacă ați mulțumit medicului care v-a ajutat la nașterea copiilor voștri. Când ați spus mulțumesc fostelor educatoare ale copiilor voștri? Sau mamelor și taților voștri pentru că v-au crescut și v-au dat aripi? Dar soției/soțului vostru când i-ați spus mulțumesc? E valabil și pentru iubit/iubită.

Poate că așa suntem noi construiți ca oameni. Poate că stă în modul nostru de a gândi. Sau poate că suntem pur și simplu egoiști. Și folosim mulțumesc foarte rar sau spre deloc pentru că nu vrem să părem slabi. Un mulțumesc spus astăzi poate genera un mulțumesc spus mâine. Așa am ajunge în momentul în care prin mulțumesc putem genera un zâmbet pe fața celui din fața noastră. Oricât vrem noi să credem nu doar noi suntem răspunzători pentru ce se întâmplă bine în viața noastră.

Mulțumesc nu este un cuvânt care să arate slăbiciunea noastră. Ci arată recunoștința noastră. Mulțumesc nu este un cuvânt folosit doar atunci când primim ceva material. Poate fi folosit mai ales când primim un ajutor de suflet. Mulțumesc nu trebuie să devină un cuvânt pe cale de dispariție. Mai ales în zilele acestea când parcă găsești tot mai greu oameni care să te ajute. Mulțumesc ar trebui să fie primul cuvânt pe care îl învățăm când suntem mici. Pentru că un mulțumesc alăturat unui zâmbet poate salva suflete.

Ați observat cum, dacă bagi în seamă un cățel el vine și îți mulțumește? Sau ați observat cum, atunci când dai de mâncare unui animal, el vine și vă linge după, în semn de mulțumesc? Ați observat animalele care sunt salvate din diverse capcane cum își îmbrățișează salvatorii în semn de mulțumesc? Ei, acum să ne uităm la noi oamenii și să vedem de câte ori am uitat să mulțumim pentru binele primit. Și asta o facem cu toții la un moment dat al vieții noastre.

Dincolo de orice, folosirea cuvântului mulțumesc arată că nu am uitat de educația primită acasă. Și mai arată ceva – arată noblețea sufletească a celui care folosește cuvântul mulțumesc. Dacă nu mă credeți, vă rog să observați un om care folosește cuvântul mulțumesc. Veți vedea că majoritatea oamenilor față de care a avut o interacțiune, rămân cu un zâmbet pe buze. Ceea ce arată că pe unde a trecut acel om a lăsat lumină pe chipul celorlalți. Printr-un simplu mulțumesc.

Mulțumesc este unul din acele cuvinte care prin simpla lor rostire aduc bucurie, manifestă recunoștință și fac să zâmbească sufletul. Pentru că mulțumesc crează o legătură emoțională invizibilă între cel ce îl folosește și cel care îl primește. Așa că folosiți cu încredere cuvântul mulțumesc. Nu dăunează sănătății – ba din contră, aduce doar beneficii.

Așa că este recomandat să folosim câte un mulțumesc de cel puțin 3 ori pe zi. Dimineața, la prânz și seara.

Închei prin a spune MULȚUMESC tuturor celor care de-a lungul vieții mi-au oferit o mână de ajutor! Mă înclin în fața voastră!

The post Când ai spus mulțumesc appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Sursă foto: facebook.com

Te trezești în momentul acela în care îți dai seama că trebuie să te ridici singur. Pentru că nimeni altcineva nu o va face în locul tău. Nu contează că ai pierdut suflete, nu contează că ai avut o perioadă în care trebuia să fii tare. Acum e musai să te ridici și să mergi mai departe. Ai trăit dezamăgiri, ai trecut rănit pe lângă oameni și puțini au fost cei care au vrut să-ți întindă o mână de ajutor. Când te uiți înapoi îți dai seama că au fost cele mai negre luni de când te știi. Nici nu mai contează cum ai ajuns acum, azi. Nu știi de unde ai avut forța de a merge mai departe. Dar important este că ai reușit – mai târâș, mai poticnit ai mers mai departe și ai putut să ajungi ziua de azi.

Rănile tale sunt sângerânde, dar ești bucuros că ai scăpat din sârma ghimpată în care te-a prins viața. Știi toate teoriile – inclusiv cele care îți spun că ”a fost răul cel mai mic care ți se putea întâmpla”. Ești sătul de sfaturi și de păreri ale oamenilor care nici măcar nu au trecut prin experiențele tale. Dar care ți le oferă ca și cum ar fi experți în ceea ce ai pățit. Ai ajuns în punctul în care să îți dai seama că nu oricine îți zâmbește este prietenul tău. Ai trecut printr-o multitudine de stări, unele prietene cu disperarea. Ai fost părăsit de mulți, chiar și de oameni care te așteptai să îți fie alături. Ți-ai dat seama că prietenii adevărați pot fi numărați pe degetele de la mâini.

În cărțile motivaționale toți autorii scriu că ai dreptul la fericire, dar niciunul nu îți spune practic cum să fii fericit în necazuri. Teoretizăm viața mult prea mult. Dar atunci când trecem prin momente dificile ne dăm seama că nu suntem așa de ”tari” pe cât ne credeam. Și realizăm că uneori nu suntem decât niște anonimi. Pe care prea puțini oameni îi întreabă care mai este viața lor. Durerea nu este o stare molipsitoare, iar suferința nu se ia dacă stai de vorbă cu un om căzut sub loviturile vieții. Dacă am înțelege asta poate că am fi mai fericiți. Din păcate atunci când ești jos nu mai aștepta ajutor de la alții – va veni prea târziu sau chiar deloc.

Fiecare are viața lui și prea puțini se vor opri să te întrebe dacă ești bine. Vei vedea cum oamenii se vor îndepărta atunci când ai necazuri și vor încerca să termine repede convorbirea telefonică. Vei observa că în afara familiei tale restrânse prea puțini își vor oferi umărul pentru a te sprijini. Și poate că ce este mai important – îți vei da seama că doar Dumnezeu te ajută cu adevărat. Pentru că oamenii nu vor face altceva decât să meargă mai departe, să își vadă de viața lor liniștită.

Acum respiri, mai tresari din când în când și încerci să mergi mai departe. Îți dai seama că trebuie să fii un exemplu pentru copilul tău, un exemplu de tărie. Și în același timp un exemplu de bunătate față de toți cei care conștient sau inconștient ți-au greșit. Dar ești din ce în ce mai sigur că în viață nu poți să spui ”mie nu mi se va întâmpla” și să fii sigur de asta. Când ești cel mai fericit, mai echilibrat, mai liniștit, ceva poate să îți dea viața peste cap la 180 de grade. Fără să anunțe, fără să te avertizeze, fără să semnalizeze. Și atunci nu vei avea altceva de făcut decât să te ridici de unde ai căzut și să mergi mai departe. Mai prăfuit, mai rănit, mai dezamăgit, mai sleit, dar mai bucuros pentru că încă mai ești…

Încerci să iei ce este mai bun din toată experiența prin care ai trecut. Și realizezi că ”nu trebuie să ai așteptări de la oameni” pentru că întotdeauna te vor dezamăgi. Îți dai seama că majoritatea oamenilor nu au timp să se oprească din mersul lor să te ajute. Și că de cele mai multe ori e bine să realizezi că durerea trebuie trăită în tăcere. Chiar dacă doare trebuie să mergi mai departe. Cu răni pe care le vei purta toată viața, cu expresii de genul ”ce-ar fi fost dacă….”. Și te bucuri la maxim de ceea ce ți-a oferit viața până acum – îți dai seama că ce ai lângă tine sunt minunile tale. Și pentru asta ori de câte ori cazi te ridici.

The post Cazi și te ridici appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Sursă foto: target.ro

Da, pot afirma cu tărie că față de anul ce tocmai a trecut sunt mai matur. Și nu pentru că am mai îmbătrânit cu un an, ci pentru că am realizat o serie de lucruri. Pe unele le știam, altele mi s-au confirmat. Și poate lucrul cel mai important este cel legat de micimea noastră. Oricât de multe planuri ne facem, oricât proiectăm în viitor ceea ce ne dorim să ni se întâmple, dacă e să nu ne iasă nu se va întâmpla. Viața are atât de multe variabile ce ne pot schimba cursul firesc, încât nu putem fi siguri de planurile noastre de viitor. Da, știu, există mulți speakeri motivaționali care spun că proiecția ta în viitor se va îndeplini 100%. Dar, oare câți dintre noi ne-am făcut proiecțiile noastre în viitor și acestea nu s-au adeverit?

Am ajuns la concluzia că viața nu este așa cum ne-o imaginam când eram mici. Da, viața este de cele mai multe ori imprevizibilă, dar cred că modul în care știm să primim toate surprizele vieții ne face să fim luptători sau pierzători. Avem tendința de a cădea foarte repede. Și poate că de cele mai multe ori uităm să ne învățăm lecțiile. Căutăm răspunsuri și le vrem atunci. Dar, răspunsurile vin atunci când avem nevoie cu adevărat de ele. Sau când suntem pregătiți să le înțelegem. Chiar dacă pe moment toată viața noastră este dărâmată, poate că ceea ce ni se întâmplă este ceea ce avem nevoie cu adevărat. Sună ciudat știu, dar de multe ori viața pare ciudată.

Semnele de maturitate apar atunci când accepți tot ceea ce vine. Viața trebuie luată cu tot ceea ce ne oferă ea – cu bune și cu rele. Chiar dacă ne dorim ca în viața noastră să fie doar lapte și miere, de cele mai multe ori trebuie să mai bem și fiere. Pentru a ne da seama de comorile pe care le avem deja lângă noi. De cele mai multe ori ne dorim doar să râdem și să ne bucurăm, dar este nevoie ca uneori să mai fim îngenuncheați pentru a aprecia ceea ce avem. Noi oamenii avem tendința de a ne crede invincibili și în stare de orice, dar e bine ca uneori viața să ne arate adevărata ”putere” a noastră. Poate așa ne mai smerim un pic. Greutățile vieții nu fac altceva decât să ne pregătească pentru a deveni o varianta mai bună a noastră.

Dorim din ce în ce mai mult și uneori viața ne pune pe pauză. Oricât de fericiți suntem vrem să fim și mai fericiți. Oricât de bogați suntem ne dorim să fim din ce în ce mai bogați. Oricât de frumoși și minunați suntem, ne dorim să fim și mai frumoși și mai minunați. Ne dorim să fim perfecți, dar oare dacă ajungem să fim perfecți, suntem siguri că nu ne dorim să fim nemuritori? Veșnic suntem nemulțumiți și uneori chiar avem nevoie de dușuri reci primite de la viață.

Atunci ne oprim din megalomania noastră de a ne dori din ce în ce mai mult pentru noi. Ne oprim și începem să ne punem întrebări despre noi, despre viață. Începem să ne punem de ce-uri și să căutăm răspunsuri. Și poate că ușor-ușor începem să ne smerim și să acceptăm că avem nevoie de ajutor. De ajutor divin mai ales.

Sunt momente în care te răzvrătești, momente în care spui că nu este corect ce ți se întâmplă. Dar oare noi chiar avem măsura corectidunii vieții noastre? Urlăm de durere și ne închidem sufletele în încăperi întunecate. Devenim dezechilibrați și mânioși pe ceea ce ni se întâmplă. Dar, oare nu ar trebui să ne uităm în interiorul nostru pentru a găsi răspunsurile? Suntem în stare să ne luăm de guler până și cu Dumnezeu pentru că avem senzația că nu este corect. Dar, oare ce s-ar întâmpla dacă Dumnezeu ne-ar lua de guler?

La 36 de ani poate că sunt un pic mai matur, dar asta nu înseamnă că sunt un pic mai bun. Da, simt că nu voi mai fi același ca acum un an. Dar nu știu cum voi fi peste un an. Cred că tot ceea ce mi s-a întâmplat până acum este spre binele meu chiar dacă încă nu am aflat răspunsurile la întrebările mele. Sunt convins că tot ceea ce am experimentat până acum, m-a transformat în cel ce sunt acum. Poate că altfel eram o cu totul și cu totul altă persoană. Și nu neapărat mai bună.

Dar pot spune cu inima sinceră că până acum: ”Domnul a dat, Domnul a luat; fie numele Domnului binecuvântat!”.

The post Sunt mai matur appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Sursă foto: POPESCU DANIELA – copil venit de la Sighet, poposind la Dej și îndreptându-se către Alba, în brațele bunicului, în căruță, către Alba Iulia

România la 100 de ani arată așa cum suntem și noi. Cu bune, cu rele este țara noastră și fiecare dintre noi e bine să pună sufletul pentru România. Probabil că ați văzut și voi, maramureșenii care au plecat în căruțe spre Alba. Și ați auzit de gălățenii care au plecat pe jos spre Alba. Nu sunt singurii români care au ieșit din confortul lor pentru că au simțit românește. Și așa au considerat ei că aduc un omagiu pentru sacrificiul înaintașilor. Înainte erau oameni care mergeau pe jos de la Alba la Viena pentru neamul românesc. Poate că ar trebui să mai începem și noi să ieșim din confortul nostru pentru România. Și să facem ceva benefic pentru ea.

Țara asta a trecut de multe ori prin situații dificile și tot de atâtea ori a reușit să iasă cu bine din ele. Noi nu realizăm poate, că suntem norocoși să trăim un eveniment istoric. Astăzi poate mai mult ca ieri ar trebui să începem să simțim românește. Să ieșim din zona noastră de confort și să ne sacrificăm un pic mai mult pentru România. Eu, tu, noi cu toții putem să ne consolidăm țara asta frumoasă. Să începem să fim mai buni cu cei de lângă noi, să fim mai îngăduitori față de cei care au alte păreri ca noi. România merită asta.

Poate că România la 100 de ani ne-a prins mai dezbinați ca niciodată. Și mai inerți. Acum 100 de ani românii cântau ”treceți batalioane române Carpații”. Unitatea de neam ar trebui să se manifeste în aceste momente, indiferent de categoriile sociale din care facem parte. Și indiferent de convingerile personale sau politice. Românii cu dare de mână să îi ajute pe românii mai săraci. Românii cu studii să vorbească de la egal la egal cu țăranul român. Să începem să arătăm că suntem români în sensul frumos, nu doar să spunem.

România la 100 de ani este mai slăbită ca oricând. Dar cred că este momentul ca noi să punem umărul la revenirea ei. În România de acum 100 de ani, ograda vecinului era bine mersi și fiecare își ajuta vecinul atunci când acesta avea nevoie. Să ne aducem aminte de ce înseamnă să ne pese de cel de lângă noi. Să nu ne mai punem tot timpul noi în prim plan. Să revenim la bunătatea care ne caracterizează. Să nu mai trăim după sintagma ”să îmi fie mie bine e tot ce contează”. România frumoasă înseamnă și bătrânele de la țară și fetele tinere de la oraș. România puternică înseamnă și bătrânii țărani și bărbații orășeni. România inocentă înseamnă și copilul de la sat plin de glod și copilul de la oraș. România înseamnă și doctorii, maiștri, inginerii, muncitorii necalificați, vânzătorul de la tonetă, profesorii, avocații, meseriașii, etc.

România mea este și România celui care face o muncă fizică. România noastră înseamnă și credință, pentru că de-a lungul istoriei a fost singura care ne-a mânat în apărarea neamului. Cu toții formăm România și poate că a venit timpul să îl înțelegem pe cel de lângă noi. Și să îi înțelegem trăirile, să îi ascultăm suspinele, să îi alinăm durerile. Dacă începem prin a ne înțelege unii pe alții vom vedea că vom reuși să ridicăm și România. Și poate ce este cel mai important, nu vor ajunge toți mojicii la putere. Românul simplu este un om frumos tare. Trebuie doar să ieșim fiecare din carapacea noastră și să ne observăm calitățile unii altora. Și să îl ajutăm pe celălalt să își corecteze propriile defecte.

România la 100 de ani are viitor dacă fiecare dintre noi ne vom învăța copiii despre ce înseamnă spiritul românesc. Vom avea viitor dacă ne vom pregăti copiii să lupte pentru România și nu să plece din ea. Vom trăi într-o România mai bună dacă fiecare dintre noi își va pune un pic de suflet în ceea ce face. Și poate vom reuși dacă frumoșii noștri copilași vor începe să vadă România ca pe o țară în care vor putea trăi. Pentru că se poate să reușim împreună să scoatem România la lumină.

Oare cui nu i-ar plăcea ca peste încă 70-100 de ani, românii de atunci să ne pomenească cu mândrie? Și să ne mulțumească pentru că ne-am luptat ca România să fie o țară frumoasă din toate punctele de vedere? Bine ar fi să ne mulțumească din România și nu de pe alte meleaguri.

La Muți Ani români! Să dea Domnul să reîncepem să simțim românește pentru România!

The post Româna la 100 de ani appeared first on Durbaca Ionut Lucian.