De ce spun că mă fură statul? Pentru că începând din acest an va trebui să plătesc contribuții de asigurări sociale și sănătate duble. O parte pentru venitul fix pe care îl realizez și o parte pentru veniturile din drepturile de autor. Tocmai am aflat că anul acesta îmi vor zbura din buzunare minim 7000 ron pe contribuțiile sociale și de sănătate. Simt că statul mă fură și pentru că aceste contribuții sunt calculate la salariul minim brut pe economie, dar eu le plătesc la nivel net. Cu alte cuvinte, pe lângă faptul că statul îmi bagă ambele mâini în buzunare, mai îmi pune și o marjă în plus. Ca să fie.

Zilele trecute o auzisem pe Olguța Vasilescu că la urechile ei nu au ajuns informații de salarii scăzute prin noile reglementări fiscale. Păi doamnă dragă, sunt două variante – ori sunteți surdă, ori aveți o doză mare de nesimțire. Când toată țara strigă că a pierdut bani, tu nu te poți face că plouă. În mod normal, un om prins cu mâna în buzunarul altuia, ia câțiva ani de pușcărie. Ce se întâmplă cu statul care te fură în direct, dar și în reluare? Nu știu de ce am așa o senzație că deșteptăciunea închipuită s-a mutat doar în Guvern. Iar noi, românii obișnuiți suntem doar ăia mai proști.

Nu mai vorbesc despre faptul că statul nu face aproape nimic pentru a încuraja performanța. Nu vreau să mă recompenseze statul pentru ceea ce trebuie să fac eu. Dar, măcar să nu mă fure. Aș compara statul cu un hoț ce stă la colț de stradă și joacă alba-neagra. Doar că spre deosebire de acel hoț, statul câștigă tot timpul. Și degeaba încerci să găsești variante de a proteja câștigurile – vine statul și găsește o struțo-cămilă prin care să pape și el ceva. Chiar dacă nu a făcut absolut nimic pentru veniturile pe care tu le-ai câștigat prin muncă.

Am așa o senzație că toți cei din fruntea Guvernului se cred haiducii lui Șapte Cai. Au senzația că iau de la bogați și dau la săraci. Sau cel puțin asta încearcă să dea senzația celor care au timp să îi asculte. Aplică strategia ce mergea foarte bine înainte de 1989 – egalizăm veniturile. Chiar dacă unii fac o muncă un pic altfel, toată lumea trebuie să câștige la fel. Mama lor de chiaburi. Uneori am senzația că trebuie să îmi fie jenă că muncesc și că de bine de rău, reușesc să îmi duc traiul decent. Mă simt urmărit de hoți. Și de data asta nu de hoții din tramvaie, care se uită după portofelul meu. Ci de stat.

Ceea ce simt eu, cu siguranță este o situație des întâlnită în mai toate familiile muncitoare din orașul ăsta. Cel puțin. Și nu știu dacă este drept ca oamenii care muncesc, să țină în spate încă 3 asistați sociali. Pentru că de fapt și de drept asta se întâmplă. Statul ia de la cei ce muncesc mai mult și dă la asistații sociali. Și aici nu mă refer la acei asistați sociali care au probleme reale de sănătate. Ci la cei ce pur și simplu nu au chef să muncească, ci doar să aștepte, lună de lună banii de la stat.

Așa cum statul este cel mai mare asociat al firmelor din România, la fel este și cel mai mare hoț existent. Pentru că niciodată statul nu iese în pierdere,atunci când vine vorba despre taxe și impozite. Dacă la fel ar sta treaba și la serviciile pe care statul ar trebui să le pună la dispoziție, poate că nu aș mai fi la fel de revoltat. Dar, atunci când vezi că banii îți sunt luați și ajung în salariile parlamentarilor, guvernanților, asistaților sociali, nu ai cum să taci. Probabil că vor fi oameni care vor alege să păcălească statul, așa cum și statul caută să îi păcălească pe ei.

The post Mă fură statul appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Şi ce bine ar fi dacă acest suflu nou nu ar fi doar odată la 4 ani, atunci când vin alegerile. Ce bine ar fi dacă toţi oamenii vrednici care se anunţă mari salvatori ai oraşului, ar fi fost activi în viaţa oraşului nostru şi în restul anilor. Vă daţi seama, oameni buni, că, dacă aceşti oameni s-ar fi implicat activ în viaţa oraşului nostru, acum eram departe.

Proiectele pot fi aplicate şi în restul anilor, mai puţini electorali. Ieşenii au dreptul la un oraş modern şi în restul anilor. Au nevoie de locuri de muncă zi de zi. Iar locurile de muncă se crează şi prin atragere de investitori în Iaşi. Iar investitorii vin în Iaşi, dacă găsesc parteneri de încredere. Oraşul se dezvoltă continuu, în fiecare zi – nu doar în anii electorali. Oraşul are nevoie de oameni implicaţi în proiecte şi în timpul anului. Nu doar când sunt alegeri. Iaşul a avut nevoie de voi şi în alte situaţii.

E ciudat cum, doar acum vă orientaţi ochii spre ieşeni? Până acum, din 2012, unde aţi trăit? Să înţeleg că v-a plăcut oraşul – şi din punct de vedere economic, dar şi din punct de vedere al dezvoltării infrastructurii? Şi aici vorbesc de absolut toţi oamenii distinşi care s-au înscris şi se vor înscrie în cursa pentru Administraţia ieşeană. Din 2012 încoace, ieşenii s-au zbătut să îşi ducă traiul aşa cum au putut. Mai prin gropi, mai prin semafoare, mai prin aglomeraţia mijloacelor de transport, mai respirând aer îmbibat cu praf.

Iar oamenii de afaceri din Iaşi (cei care vor să facă afaceri pe bune) s-au chinuit să îşi ţină firmele pe linia de plutire. Pentru că, din păcate oamenii de afaceri din Iaşi nu sunt sprijiniţi pe cât ar trebui ca Iaşul să se dezvolte economic. Şi pun pariu că nici după alegerile de anul acesta nu se va mai schimba mare lucru. Mi-aş dori să mă înşel, dar…..

Iaşul are nevoie de oameni gospodari tot timpul şi nu o dată la 4 ani.

The post Iaşi oraş iubit – o dată la 4 ani appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Iasul este pentru fiecare dintre noi un oras istoric, un oras al celor 7 coline, care te fascineaza prin frumuseatea lui arhitecturala si prin amabilitatea locuitorilor lui. Ca in orice oras mare, nu ne sunt straine problemele de zi cu zi, create de coabitarea dintre noi. Nu spun ca administratia locala se ridica la standardele Iasului, inca mai are de lucrat, dar macar se incearca.

Ceea ce ma frapeaza pe mine, este faptul ca din ce in ce mai multi oameni plecati din Iasi incep sa constientizeze frumusetea orasului la reintoarcere. Pentru ca, noi iesenii nu putem sa observam frumusetea orasului in care locuim – am intrat in rutina de zi cu zi. Cand lucram in turism, multi din cei care vizitau orasul ramaneau uimiti de frumusetea bisericilor din Iasi, de frumusetea Palatului Culturii, de frumusetea iesencelor. Pentru ca toate impreuna imbraca Iasul in haine frumoase.

Multi dintre oamenii din Iasi s-au saturat si vor sa plece din acest oras – dar se pare ca odata plecati apare dorul de casa, dorul de meleagurile natale. Chiar daca Iasul este in Moldova, si multi dintre ceilalti romani pun etichete nu tocmai placute moldovenilor, cine vine in vizita in el ramane fanul orasului. Aerul idilic al Iasului poate ca este dat si de faptul ca pe strazile lui s-au plimbat personalitati ca Eminesu, Creanga, Sadoveanu, etc.

Daca stam un pic sa ne gandim, ca atunci cand vrem sa evadam in aer liber, mai avem inca norocul sa mergem intr-o plimbare pana la Breazu, Galata sau Bucium, trebuie sa ne bucuram. Un deal ca cel din Copou, unde ne-am plimbat cu iubita/iubitul nu este intalnit peste tot in tara. Universitatile din Iasi nu sunt degeaba cautate de studenti din toate colturile tarii. Pentru ca Iasul inca atrage.

Iasul inca prezinta interes pentru turistii care il tranziteaza. Pacat ca nu este imbracat asa cum trebuie pentru a-i primi. Noi iesenii trebuie sa ne bucuram de frumusetile ascunse ale Iasului. Sa ne dam ochelarii de cal de pe ochi si sa ne bucuram de privelistile incantatoare ce se deschid. Iesenii trebuie sa nu se mai lamenteze ca suntem saracii Romaniei, pentru ca avem o comoara de oras.

Iasul trebuie apreciat la adevarata lui valoare – tu si cu mine putem schimba Iasul prin simpla regandire a atitudinii noastre fata de orasul in care traim.

The post Iasul vazut altfel appeared first on Durbaca Ionut Lucian.