Sursă foto: turistcenter.ro

E o întrebare mai mult decât complicată, cu răspunsuri multiple. Pentru că acestea depind de felul fiecărui om de a fi. Unii s-ar simți fericiți în vârf de munte, în timp ce alții nu pot trăi în afara aglomerațiilor urbane. Unii se simt fericiți cu lucrurile minime ce asigură traiul decent, în timp ce alții vor să se scalde în lux. O parte dintre oameni poate că s-ar simți fericiți pe o insulă pustie, în timp ce altă parte visează plajele de la Ibiza. Fiecare după cum dorește să își trăiască viața caută locul cel mai apropiat de dorințele lor.

Cea mai mare parte a oamenilor însă aleg să își ducă viața în continuare în aceleași locuri ca și până în momentul întrebării. Din motive multiple – fie pentru că au o vârstă la care le-ar fi foarte greu să o ia de la capăt. Fie pentru că nu au curajul să facă o modificare radicală în viața lor. Sau pentru că aici au familia și tot ceea ce le leagă traiul. Și poate pentru că, au învățat să își adapteze așteptările la locul în care trăiesc. Eu am o vorbă – atunci când îți setezi așteptări mari ai dezamăgiri direct proporționale cu așteptările.

Recent am văzut că din 2007 și până în 2017 au fost aproximativ 3,6 milioane de români ce au ales calea pribegiei. Fiecare din cei 3,6 milioane au avut propriile motive – de la partea financiară și până la faptul că nu se mai simțeau respectați în propria țară. În anii trecuți poate că eram un pic mai vehement atunci când nu înțelegeam motivele lor. Dar, în lumina ultimelor lucruri întâmplate în țară pot să spun că înțeleg. Pentru că trebuie să recunosc, inclusiv eu am fost atins ușor de gândul emigrării. Și asta pentru că mă simțeam dezrădăcinat. Probabil că asta au simțit și românii plecați peste hotare.

Cu siguranță toți cei plecați în afară s-ar întoarce în țară dacă lucrurile ar fi schimbate. Chiar dacă financiar lucrurile stau mult mai bine în alte țări, sunt sigur că mulți dintre ei ar reveni în țară. Dacă lucrurile ar fi schimbate în bine în țara noastră. Ei, probabil și-au găsit liniștea în alte locuri, dar la fel de bine se poate să fie mulți care nu se simt împliniți departe de rădăcini. Nici noi și nici ei nu avem dreptul să judecăm partea cealaltă. Pentru că fiecare a luat deciziile în dreptul său. Cu simț de răspundere. Noi, cei ce am rămas încă în țară, ne-am asumat lucrul acesta. La fel și cei ce au plecat. De ce să îi judecăm pe ceilalți?

Poate că dacă în funcțiile de conducere ar ajunge oameni care chiar ar vrea să facă ceva pentru țară, cei 3,6 milioane ar veni acasă. Poate că, dacă nu s-ar mai fura atât în România, ar fi bani să se gândească strategii de creștere economică. Poate că, dacă statul și-ar respecta cetățenii, aceștia ar arăta la fel de mult respect. Și nu în ultimul rând, poate că, dacă oamenii din țara asta ar fi mai empatici, poate că am coagula tot ce ține de spiritul românesc.

Unde ai vrea să trăiești  nu ar mai trebui să fie o întrebare pe care să ne-o punem astăzi. Dar, să știm un lucru – fiecare dintre noi își pune amprenta pe locul în care trăiește. Și poate că dacă lucrurile nu sunt pe placul nostru ar trebui să ne gândim și la ce am greșit noi. Vorba aceea ”omul sfințește locul” are cât se poate de mult adevăr. Poate că, înainte de a ne gândi unde am vrea să trăim, să ne gândim la ce am făcut noi. Pentru ca locul, țara în care trăim să fie conform așteptărilor noastre. Și dacă noi am făcut totul și nu suntem mulțumiți, ar fi cazul să o luăm din loc.

”Nu contează unde te afli numai să trăiești, să trăiești, să trăiești! Oricum ar fi viața – dar să trăiești!” – Dostoievski – Crimă și pedeapsă

The post Unde ai vrea să trăiești? appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Sursă foto: neptuntv.ro

Discuția este cu mult mai complexă decât se poate vedea la prima vedere. Într-un sistem în care lipsesc cele mai elementare tratamente, cei ce lucrează în sistem sunt ultimii vinovați de ce se întâmplă. Atitudinea unora dintre medici este însă cea care te face să îți iei câmpii. Ca în mai toate domeniile, medicii care fac abuz de meseria lor, crezându-se mici dumnezei sunt în prim plan. Cred că se pot juca cu viața pacientului după bunul lor plac. Dar, sunt cu mult mai mulți medici care își fac treaba și sunt dedicați pacienților. Fiind preocupați în tratarea pacienților, nu mai au timp să iasă în evidență. Pentru că nu este așa, ni se pare normal ca medicii să ne trateze…

Totuși, în România prevenția este unul dintre elementele ce lipsesc cu desăvârșire din viața noastră. Nu prea ne ghidăm pe principiul e mai ușor să previi decât să tratezi. De cele mai multe ori ajungem la medici doar atunci când nu mai putem de durere, sau când este prea târziu. Și atunci așteptăm ca medicii să facă minuni cu sănătatea noastră. Da, medicii și-au ales această meserie pentru a salva vieți. Dar, oare noi de ce nu căutăm să ne salvăm propria viață? De ce nu suntem preocupați de sănătatea noastră decât atunci când ea este șubredă?

Sistemul sanitar este în colaps. Așa este. De cele mai multe ori plătim asigurări de sănătate degeaba. Iar atunci când ajungem să avem nevoie de ele suntem nevoiți să scoatem alți bani din buzunar. Este adevărat sistemul sanitar este la cel mai jos nivel unde putea ajunge. Da, sunt medici care nu pun în prim plan sănătatea pacientului. Și cu toate acestea noi ce facem pentru sănătatea noastră?

Majoritatea populației nu poate apela la serviciile private de sănătate. Dar de ce apelăm la ambulanță și ajungem în urgențe pentru boli ușoare ce pot fi tratate de medicul de familie? De ce plecăm de prezumția că medicul trebuie să mă trateze instant de cum am ajuns? Oare dacă am gândi cu toții așa cum ar mai exista o prioritizare a gravității bolilor? Am fost și eu în serviciul de urgență a spitalelor din România. Am fost și eu tratat cu răceală de cei ce preluau urgențele. Am fost revoltat de cele mai multe ori. Dar, după ce am stat și am cugetat, mi-am dat seama că erau alte cazuri mult mai grave.

Da, cazurile în care pacienții sunt purtați între spitale până mor sunt grave. Sau cazurile în care pacientul se duce pentru o operație banală și iese într-un sicriu. Iar medicii care se joacă cu viața pacienților sunt vinovați de lipsă de umanitate. Am fost și eu purtat între spitale prin 2003, cu taxiul și doar norocul a făcut ca totul să fie bine până la urmă. Dar îmi pare rău că generalizăm atunci când vine vorba despre medici. Nu toți medicii sunt nesimțiți, și fără lipsă de empatie față de suferința pacientului. Încă mai sunt mulți medici care își fac treaba cu sârg și care nu au uitat jurământul lui Hippocrate. Să nu îi băgăm pe toți în aceeași oală.

Ca în orice meserie, cei ce s-au făcut medici doar pentru bani trebuie să plătească lipsa de moralitate. Atunci când pun actul medical pe planul doi și partea financiară în prim plan. Să facem distincție între sistemul sanitar și profesioniștii care lucrează în el. Poate că nu degeaba medicii care aleg să plece în afară sunt căutați de cele mai bune clinici. Poate că nu degeaba recunoașterea meritelor medicilor români se face în statele din afară. Dacă toți medicii ar fi corupți, lipsiți de empatie și de etică, atunci țările unde ajung i-ar pune pe liber.

Într-o țară cu multe sisteme nefuncționale, sistemul sanitar face parte dintr-o mașinărie care merge poticnindu-se. Și nu pentru că nu ar fi o mașinărie de calitate, ci pentru că cei ce o conduc nu au nici-o urmă de profesionalism. Nu mă refer la managerii de spitale, ci la cei care fac cadrul legislativ pentru buna funcționare a sistemului sanitar.

Cu oameni profesioniști sistemul poate fi îmbunătățit și adus la nivelul calitativ al majorității medicilor din România. Al celor care pun actul medical pe prim plan. Deși omenește vorbind și medicii când ajung acasă trebuie să pună ceva pe masă. Însă statul trebuie să oprească exodul medicilor – și nu doar prin salarii decente, ci și printr-un sistem sanitar bine pus la punct.

Și da Ministerul Sănătății trebuie somat să ajute sănătatea.

The post Sistemul sanitar e pe ultimul loc în Europa appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

România înseamnă și oamenii sărmani, și oamenii mai puțin norocoși. România înseamnă și bine și rău. România este țara pe care o merităm, fiecare dintre noi. România nu poate fi mai bună dacă noi continuăm să fim răi. Țara asta nu va merge înainte dacă noi nu o vom împinge din spate. Patria aceasta nu se va schimba dacă noi nu ne vom schimba în bine. Pentru că România este oglinda fiecărui român de pe aceste meleaguri.

A fi român nu înseamnă doar să fii cârcotaș, ci să vii cu soluții. A fi român nu înseamnă să îți iubești țara doar atunci când îți este bine. Ci mai ales când îți este greu – și ție și celorlalți de lângă tine. A fi român înseamnă să fii demn, corect, onest și bun. Chiar dacă prin asta nu îți vei asigura un  trai mai bun. A fi român nu înseamnă doar să aplauzi pe alții ce au curajul să ia taurul de coarne. Ci să iei la rândul tău frâiele și să faci lucrurile să se întâmple.

Românul este și acela care nu își uită strămoșii și eroii țării sale. Pământurile României sunt pline de sângele și oasele strămoșilor noștri. Așa cum au fost ei, buni sau răi, au făcut tot posibilul să existe țara asta. Pentru ei, România era tot ce aveau mai scump de protejat.

România mea este și România ta. Chiar dacă îți place sau nu, este țara asta în care ne ducem traiul. Mai bun sau mai puțin bun. Cu toții am mâncat sau încă mai mâncăm o pâine mai albă sau mai neagră. Așa cum a putut ea, țara asta ne-a ținut și încă ne mai ține.

Da, România a fost și este condusă de oameni cu mai puțin suflet de patrioți. Dar, oare cine i-a ajutat să ajungă acolo. Vreau să cred că țara asta va fi mai bună pentru copiii noștri. Cu oameni onești, cu inimă mare, pregătiți oricând să se sacrifice pentru cei dragi. Mi-aș dori ca în țara asta să nu mai fie ură și românisme. Să nu mai moară și capra vecinului. Poate că sunt un idealist. Dar nu ar fi oare senzațional să nu mai fim egoiști?

România a învățat să renască atunci când nimeni nu îi mai dădea șanse. Și asta pentru că oamenii ei și-au suflecat mânecile gospodărește și-au luat armele și au plecat să o apere, sau să o ridice se jos. Asta era metoda lor de a mulțumi țării pentru tot ce au și pentru tot ce sunt.

România este țara în care totul este posibil. Deși a fost furată mai mereu, a rămas poate una dintre cele mai bogate țări. Oricât de mult este înjurata, continuă să fie iubită de foarte mulți dintre noi. Continuă să existe pentru fiecare dintre noi. Și face tot ce îi stă în putință să ne păstreze în teritoriile sale. Chiar dacă conducătorii ei și ai noștri caută să ne execute unul câte unul. Poate dacă ar putea, și-ar înghite conducătorii ce caută să o doboare.

Române iubește-ti țara chiar și atunci când îți este greu. Spune-i la mulți ani măcar azi. Și măcar azi încearcă să te abții de la răutăți g

The post România, români și românisme appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Dar vă întreb un lucru. Nu v-ați săturat de superficialitatea pe care o avem cu toții, atunci când privim doar forma lucrurilor? Copiii și tinerii ce pot să învețe bun despre România, dacă aud adulții că s-au săturat de România? Da, aveți dreptate, în țara asta sunt multe lucruri cum nu ar trebui să fie. Dar oare noi ce-am făcut să le îndreptăm? America este cunoscută pentru spiritul naționalist – oare de la recentele atentate, americanii se gândesc să emigreze? Sau rămân pe pământurile Americii? Da, nu suntem respectați în propria noastră țară. Aveți dreptate. Dar, vă rog, gândiți-vă la cum am ajuns să nu ne fie respectate drepturile. Națiunea nu este reprezentată doar de cei ce o conduc, ci de tot poporul.

Neamul românesc parcă este anesteziat de dorința de a trăi bine. Iar binele acesta este așa de diferit pentru fiecare om de pe pământurile acestea… Nu ne mai gândim la altceva decât la a ne fi nouă și familiei noastre bine. România are destule resurse umane pentru ca ea să meargă mai departe. Doar că acei oameni stau într-o stare de amorțire asumată sau indusă. Am uitat de eroii care au luptat pentru pământurile acestea. Am uitat de fiecare bunicuță care cu mâinile ei brăzdate, au crescut  viitorii oameni mari. Am uitat de tradiția și cultura noastră românească și de spiritul românesc. Am uitat să iubim necondiționat țărișoara asta și să o ajutăm așa după cum poate fiecare.

Poate că fiecare ar trebui să ne întrebăm, ce înseamnă să fim români. Și să ne iubim țara. Pentru că România poate însemna acasă, acolo unde simți nevoia să revii, de oriunde ai fi. România reprezintă oameni, tradiții, obiceiuri. Spiritul românesc este reprezentat de fiecare sat uitat și de agitația fiecărui oraș. Frumusețea României este dată de munți, de mare, de păduri (alea care au mai rămas), de unicitatea fiecărui colțișor din țara asta. Dacă stai și frunzărești un pic istoria țărișoarei acesteia, vei vedea că multe din lucrurile de acum, au la bază românași de-ai noștri.

România nu înseamnă doar politicieni corupți, ci și oamenii de la sate. România nu este reprezentată doar de analfabeții aflați în diverse poziții de conducere, ci de oamenii frumoși pe care îi întâlnești în fiecare zi. România nu poate fi caracterizată doar pentru că în fața ies cu majoritate oameni superficial, ci de oamenii cu bun simț care stau liniștiți, fără să epateze. România nu este caracterizată doar de mitocanii pe care îi întâlnești de-a lungul timpului, ci de oamenii care sar să ajute fără să li se ceară ajutorul. În fiecare dintre noi este o Românie mai mică și așa cum o vedem noi, așa o și găsim în fiecare clipă.

Tu, eu și prietenii noștri formează România. Cu visele și principiile fiecăruia. Ceea ce nu vrem să înțelegem, este că România va merge înainte, dacă și noi punem umărul. Acolo unde putem să ne punem amprenta să o facem. Pentru că prin bunătatea noastră, putem schimba filosofia celorlalți despre români. Să învățăm din nou să avem încredere în țara asta și în tot ce reprezintă ea. Și să nu mai tăcem atunci când conducătorii decid în defavoarea neamului românesc și a țării noastre.

Apreciem din ce în ce mai puțin ce avem. Îmi spunea o prietenă că a avut musafiri de prin Africa. Și oamenii ăștia au rămas uimiți de cât de mult verde este în oraș. Nouă ni se pare normal să fie așa și am început să considerăm un drept și nu o binecuvântare. Am uitat de România! Totul dispare și parcă nu ne mai reprezintă – de la tradiții și până la păduri. Nu mai avem ochi să vedem calitatea oamenilor pe care îi întâlnim, ci vrem să cunoaștem cât mai mulți oameni. Ne urmărim scopul, indiferent de mijloacele prin care îl atingem. Acum, a fi român înseamnă doar o însemnare pe buletin, în dreptul cetățeniei. Atât și nimic mai mult. Conexiunea cu tot ceea ce înseamnă România frumoasă s-a rupt. Poate că și de aceea suntem atrași de mirajul financiar al străinătății.

Am uitat că putem să schimbăm România. Chiar dacă mai greu, România se poate schimba din interiorul fiecăruia dintre noi. Pentru că undeva, acolo, în adâncul sufletului nostru, spiritul românesc s-a refugiat și așteaptă o scânteie să revină la suprafață. Să începem să ne apreciem țara, așa cum ne-o apreciază străinii atunci când ajung în ea. Ei nu văd gropile din trotuare, ei se încarcă doar cu ce este frumos în țara asta. Dacă vom vedea și noi frumosul țărișoarei ăsteia, se vor rezolva și celelalte.

” Lăsați-mă să trăiesc în România!” – Gheorghe Hagi

The post Spiritul românesc appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

S-a găsit sursa evaziunii fiscale din România – ouăle găinilor pe care le ai în curte. Și toate lucrurile pe care le faci de unul singur în casă, sau pe lângă casă. În ritmul acesta, politrucilor le va veni ideea de a impozita aerul, apa, timpul. Pentru că și acestea produc PIB indirect și nu sunt impozitate. De doare capul doar când îți dai seama că ai ghinionul să fii condus de oameni, cel puțin fără experiență. De suflet ce să mai vorbim. Sunt doar oameni puși pe căpătuială și îi doare în partea din dos de toți ceilalți. Românii obișnuiți sunt priviți doar ca potențiali contribuabili la impozitele statului. În România a devenit mult prea scump să trăiești. Dar nici să mori nu prea îți dă mâna.

Am ajuns să trăim într-o țară condusă de un Prim-ministru marionetă, aflat la cheremul unui mustăcios. Sunt zile în care, din disperare, oamenii politici certifică legăturile cu lumea interlopă. Și nici viitorul nu este unul strălucit  – dacă ținem cont de faptul că Ministrul Educației nu este în stare să fie coerent în declarații. Face gafe peste gafe cu o nonșalanță care te face să îți pui întrebarea legitimă, dacă gândește când vorbește. Cu un om politic care declară că benzina nu s-a scumpit, că plinul se face tot de aceeași sumă ca și până acum, ai senzația că sunt rupți de realitate. Dacă omul alimenta de 50 de lei și acum alimentează tot de 50 de lei. De aici se vede infatuarea cu care suntem tratați de acești oameni care se cred zeii României. Din păcate nu sunt decât zeii prostiei.

Dar să revenim la ouă și la săracele găini care falimentează țara asta. În condițiile în care ieri s-a surpat mina din Lupeni și un miner a murit din păcate, problema unor oameni politici vine de la ouă. În condițiile în care în anumite zone ale economiei încă nu se taie facturi, banii lipsesc din vina ouțelor din gospodării. În România ouăle sunt de vină că autostrăzile se surpă, ele sunt de vină și că fondurile europene nu sunt absorbite la un nivel care să ne permită dezvoltarea. Din păcate în scurt timp se va ajunge și la concluzia că ouăle sunt răspunzătoare și de lipsa banilor din piață. Și de creșterea ROBOR, și de creșterea cursului euro. De tot ce se întâmplă rău în România, ouăle sunt de vină.

Au mai scris și colegi de ai mei bloggeri ieșeni despre inepția de ieri. Dar, oricât de mulți am semnaliza că nu e normal, nu se va schimba nimic. Atât timp cât acei oameni politici nu sunt taxați la vot pentru acțiunile lor, nu se va schimba nimic. Oricât de revoltați vom fi pe ouăle lor politicienii vor crede că au dreptate dacă nu sunt pedepsiți. Din păcate România este într-o stare de amorțire și parcă nimic nu ne mai poate scoate din case. Nu îndemn la revoltă, dar atât timp când oamenii din vârful țării nu sunt responsabili, trebuiesc aduși la realitate.

Pentru că din birourile lor România se vede foarte frumos. În timp ce în stradă sunt bătrâni care caută să reziste vânzând verdețuri, ei se alintă cu bani enorm de mulți. În timp ce încă sunt oameni care nu au bani să își plătească facturile, ei merg în vacanțe scumpe. În timp ce în privat se muncește pe rupte pentru un salariu care să îți asigure subzistența, ei dorm în Parlament și în Guvern. În timp ce majoritatea oamenilor de rând caută să găsească soluții pentru ziua de mâine, ei nu știu cum să mai tragă bani din orice. Asta este România zilelor noastre, o țară care parcă nu reușește să se trezească din amorțire. O țară care parcă și-a pierdut busola și care încearcă să nu se scufunde cu tot cu oameni. Și asta pentru că în fruntea țării nu sunt oameni competenți. Cel puțin nu cei din față.

Ouăle vor rămâne în amintirea noastră colectivă – întâi am fost îndemnați să le numărăm, acum să le impozităm. Cumva are logică. Dacă nu știm numărul real al ouălelor nu putem ști cât s-ar strânge la bugetul statului. Pentru că din păcate problemele reale ale economiei românești și ale României în general nu interesează pe nimeni din factorii de decizie. La modul real. Aș vrea să văd și eu acțiuni care să fie direcționate înspre beneficiul românului de rând. Care să îl ajute să trăiască mai bine și care să nu-l mai facă să își dorească să emigreze.

Despre ouă și economie puteți citi și la Anda, o părere un pic mai altfel :).

The post Ouăle se întorc appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

În Constituția țării scrie că locuitorii României se numesc români. Indiferent de zona în care trăiesc. Și că limba oficială a țării este limba română. De ce nu se aplică peste tot? Îmi vine acum în minte o povestioară spusă de o amică ce a trăit mulți ani în zona orașului Satu-Mare. Mama ei avea o vecină de etnie maghiară. Iar acea vecină i-a spus mamei amicei mele ”dragă vecină, că ești româncă, că eu sunt unguroaică, Marii suntem amândouă”. Tocmai de aceea spun că nu putem generaliza și că sunt sigur că sunt și oameni frumoși de etnie maghiară.

Dar, ceea ce nu pot înțelege este de ce există astfel de derapaje. Nu vorbesc dacă omul care a filmat momentul în care a fost refuzat, a regizat tot momentul. Chiar dacă ar fi așa, faptul că i se refuză să i se vorbească în limba oficială a țării, pune o umbră destul de întunecată peste vânzătoare. Și aici discutăm despre respect, dincolo de faptul că există diferențe etnice. Am pățit și eu de câteva ori situații asemănătoare în zona respectivă și știu despre ce vorbesc. Există toleranță și de o parte și de cealaltă, dar atunci când apar astfel de derapaje nu ai cum să te faci că nu le vezi.

Mi-am adus aminte că, acum 2 sau 3 ani am pățit o fază asemănătoare în Gheorghieni. Mă întorceam cu familia din zona Hunedoarei și la Gheorghieni am fost nevoiți să oprim la o benzinărie, din cauza a niscaiva necesități fiziologice. Am oprit mașina, am intrat în benzinărie și am rugat-o pe doamna de acolo să ne lase să mergem la toaletă. Am primit un ”nemtudom” și ni s-a întors spatele, dându-ne de înțeles că nu suntem bine-veniți acolo. Nu am putut să mă abțin și am scăpat o înjurătură.  Brusc doamna și-a adus aminte că știe românește. Ceea ce mi-a demonstrat că este vorba despre răutate din partea unora dintre locuitorii acelei zone, atunci când vine vorba despre români.

Un alt exemplu care îmi vine acum în minte a fost cel prin care a trecut un amic de-al meu, în tinerețe. Era pe munte cu prietenii, făcând un traseu pitoresc. Nu au estimat corect cantitatea de apă și la un moment dat au rămas fără apă. Lângă ei, pe același traseu era o familie de etnici maghiari. Amicul meu a mers la ei și i-a rugat să îi ajute cu un pic de apă, explicându-le că lor tocmai li s-a terminat apa. A primit un ”nemtudom” de toată frumusețea. Colac peste pupăză, câteva sute-metri mai încolo, i-a observat pe cei doi că s-au oprit și beau amândoi din câte o sticlă plină de doi litri fiecare. Aici nu putem vorbi tot despre răutate?

Și ultimul exemplu pe care vreau să îl dau vine din spectrul fotbalistic. Săptămâna aceasta am fost la un meci jucat de echipa locală CSM Politehnica, în compania celor de la Sepsi Sf. Gheorghe. Pe toată durata meciului galeria echipei oaspete a cântat în limba maghiară – pe un stadion din România, echipa fiind înscrisă în campionatul României. Ba mai mult, la finalul meciului, galeria oaspete, împreună cu echipa oaspete, au cântat imnul ”Ținutului Secuiesc” însoțit de un salut ce aduce foarte mult cu salutul nazist. La unele scandări ale galeriei ieșene, pe care nu le împărtășesc, aceasta a primit atenționări din partea oficialilor. De ce nu a primit și galeria oaspete atenționări că scanda în limba maghiară? De unde putem ști ce strigau ei?

Nu sunt adeptul generalizărilor – simt nevoia să mă repet. Dar, atunci când sunt astfel de exemple din care se poate observa lipsa de respect, nu ai cum să te faci că nu vezi. Cu siguranță că unele dintre ele vin și dintr-o înțelegere greșită a ideii de conviețuire. Și de respect între oameni. Atât timp cât ești cetățean al unei țări e de bun-simț să respecți acel stat – și aici vorbim de la limba vorbită în acel stat, până la valorile naționale. Dacă ești cetățean francez de etnie română, oare poți refuza un francez în Franța că nu știe limba română? Mă îndoiesc.

Dincolo de diferențele de etnie, atât timp cât suntem cu toții locuitorii României, trebuie să respectăm cu toții ceea ce ține de identitatea națională. E vorba despre respect și de nimic altceva. E ca și cum ar veni cineva la tine acasă și ar începe să îți umble prin lucruri, fără să îți ceară acordul.

”Biserica răsăriteană e de optsprezece sute de ani păstrătoarea elementului latin de lângă Dunăre. Ea a stabilit și a unificat limba noastră într-un mod atât de admirabil încât suntem singurul popor fără dialecte propriu-zise; ea ne-a ferit în mod egal de înghițirea printre poloni, unguri, tătari și turci, ea este încă astăzi singura armă de apărare și singurul sprijin al milioanelor de români cari trăiesc dincolo de hotarele noastre. Cine-o combate pe ea și ritualurile ei poate fi cosmopolit, socialist, republican universal şi orice i-o veni în minte, dar numai român nu e.” – Mihai Eminescu – ”Opere”

The post România o țară cu două stări appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Recent, cei de la Ernest&Young au dat publicității rezultatele unui studiu în ceea ce privește afacerile de familie din România. Și sincer să fiu dacă le privești atent, nu arată deloc că nu se pot face afaceri în familie. 29% din afacerile românești de familie cu venituri de peste 1 milion de euro au realizat trecerea la a doua generație de antreprenori. În același timp 67% din afacerile de familie sunt conduse încă de fondatorii lor, dar în același timp se pregătesc pentru succesiune. Asta ar putea spune multe despre ce înseamnă afacerile de familie atunci când membrii familiei respective se înțeleg și fiecare știe care îi sunt atribuțiile.

Se poate observa că și fondatorii afacerilor de familie și-au schimbat modul de gândire. Proprietarii lor sunt responsabilii pentru succesiunea la următoarea generație de lideri. Succesiunea de la o generație la alta de antreprenori este un aspect critic pentru afacerile de familie. Studiul scoate la iveală faptul că 50% din afacerile de familie reușesc succesiunea la a doua generație, iar 20% fac succesiunea la a treia generație. În sfârșit, se pare că și antreprenorii români au devenit responsabili, pentru că nu este doar o singură persoană care se ocupă de succesiune.

Studiul scoate în același timp că este de preferat ca înainte de a se angaja în afacerea familiei, rudele să aibă o experiență de minim 3-5 ani în afara firmei. Poate că este de înțeles – capeți experiența în cadrul unei alte firme, acolo unde nu ai sceptrul falimentului afacerii de familie. Și unde poți să îți asumi deciziile fără să te gândești că există o rudă care se poate supăra pe tine că ai luat o decizie care nu îi este favorabilă. Abia după ce ai căpătat experiența necesară poți prelua frâiele afacerii familiei tale.

În afacerile de familie din România predomină bărbații. 61% dintre afacerile de familie au în managementul de top doi oameni. Dintre aceștia 46% sunt bărbați. Aici mai este de lucru – pentru că de cele mai multe ori doamnele sunt responsabile de funcțiile financiare. La nivel decizional se pare că tot partea masculină a familiei iau deciziile importante. Cu toate că este demonstrat că, atunci când vine vorba despre antreprenoriat, femeile au în avantajul lor instinctul – și de cele mai multe ori iau deciziile cele mai potrivite pentru afacerea de familie.

Mai mult de atât sunt puține femei, membre de familie care sunt angajate în afacere. În afacerile de familie cu cifră de afaceri de peste 1 milion de euro, lucrează cu 16% mai mulți băbați decât femei. Iar la nivelul tuturor afacerilor de familie din România lucrează cu 30% mai mulți bărbați decât femei. Ciudat – se pare că în România, încă se mai merge pe principiul ”bărbatul trebuie să aducă vânatul acasă, iar femeia trebuie să se ocupe de educația copiilor”. Până într-un punct nu este rău să gândim așa. Copiii se dezvoltă armonios atunci când mama este implicată în viața lor. Dar, doar până într-un punct.

Generația nouă de antreprenori – cei care au preluat frâiele afacerii de familie, consideră că etica în afaceri este mult mai importantă decât calitățile de leadership. La nivelul tuturor afacerilor de familie din România, 59% dintre conducătorii lor consideră că etica este cel mai important aspect. Sincer să fiu mă bucur să văd că încet încet afacerile de familie din România se bazează foarte mult pe etica în afaceri. Înseamnă că suntem pe drumul cel bun, spre un climat de business sănătos și de durată.

Aspectul cel mai important din punctul meu de vedere este comunicarea în familie, atunci când sunt mai mulți membrii implicați în afacere. 82% dintre afacerile de familie de peste 1 milion de euro organizează întâlniri regulate de familie pentru a discute problemele de business apărute – majoritatea se întâlnesc în cadrul organizat de 3 ori pe an. Comunicarea constantă între membrii familiei pe marginea problemelor de business crește gradul de implicare și responsabilizare în jurul afacerii. De asemenea, comunicarea în afacerile de familie susține performanța afacerii, crescând viteza de reacție la schimbările de piață.

Sunt sigur că la un moment dat, fiecare dintre noi am avut cel puțin în minte ideea de a începe un business mic de familie. Pe care să îl creștem și în care să ne implicăm alături de ceilalți dragi nouă. Dacă există comunicare și un set de reguli stabilite de la început, prin care fiecare membru de familie știe care îi sunt responsabilitățile nu văd de ce să nu se reușească. Mai există un pericol în afacerile de familie, pericol ce apare în momentul în care cifra de afaceri începe să crească și afacerea începe să aibă profit. Pericolul acesta constă în discuțiile legate de bani și de cât îi revine fiecărui membru de familie implicat. De cele mai multe ori, dacă nu sunt stabilite reguli clare de la început se va ajunge în punctul în care unora dintre membrii de familie li se va părea că muncesc mai mult decât ceilalți și câștigă mai puțin. Și de aici apar discuțiile și în cele din urmă există riscul destrămării afacerii de familie pentru care au muncit toți până într-un punct.

“Un om nu ar trebui niciodată să-și neglijeze familia pentru afaceri” – Walt Disney

The post Rudele din afacerile de familie appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Am fost în piață. Mi-am asumat un risc și anume: acela de a fi catalogat într-un fel sau altul. Dar, ceea ce am văzut în piață era total diferit de ceea ce se încerca să se prezinte în zona online, sau chiar și la unele televiziuni. Am văzut doctori, economiști, ingineri, oameni educați, oameni de 40 de ani, oameni tineri, copii, oameni în vârstă. Care își exprimau nemulțumirea civilizat, fără acte de violență, fără să caute scandalul. S-a mers în marș, civilizat. Sentimentul meu a fost că marșul nu a făcut altceva decât să poarte nemulțumirea prin oraș. Dar fără să se înjure oamenii care simțeau altfel decât ei. Pentru că așa este în democrație.

După cum mai spuneam și în dialogurile avute în weekend, ceea ce s-a văzut în piață este doar o parte din rândul oamenilor nemulțumiți. Și asta pentru că, prin marșul prin oraș, am văzut oameni la balcoane care aplaudau mulțimea, am văzut bătrâni care rezonau cu cei din stradă. Doar că, din diferite motive nu au reușit să ajungă în stradă. Poate le-a fost frică, poate nu le-a permis sănătatea.

Trebuie respectați și oamenii care în continuare sprijină ideea de stabilitate a țării. Pentru că, trebuie să recunoaștem, astăzi, România trece printr-o perioadă tulbure, perioadă ce trebuie să se închieie cât mai devreme. E dreptul lor să aibă o opinie contrară cu a celor care am ales să ne exprimăm nemulțumirea în stradă. Dar, ceea ce trebuie să înțeleagă toți cei care acuză lumea din stradă, este faptul că, oamenii nu au ieșit pentru a sprijini o formațiune politică sau alta. Ci, pentru că oamenii aflați la conducerea țării au ales să sfideze, să mintă și nu în cele din urmă să nu îi intereseze decât de propriile lor persoane.

Am mai spus-o și o repet – faptul că ai fost ales democratic, nu înseamnă că poți sa iei toate deciziile pe care ți le dorești tu ca și om ajuns în fruntea Guvernului. Oamenii care te-au votat, au făcut-o pentru un program prin care i-ai convins. Și dacă ai ajuns acolo, ai responsabilitatea de a reprezenta toți românii. Erau cu mult mai multe lucruri de rezolvat în țara aceasta, decât să îți acoperi spatele. Toată lumea spune că s-au mărit pensiile, salariul minim pe economie, s-au emilinat taxe, s-au adoptat legi care să relanseze producția. Dar nu am auzit pe nimeni să spună că s-au mărit taxele pentru industriile creative, că s-au tăiat o mare parte din bugetele de investiție.

Cei ce au ieșit în piață au făcut-o pentru a exprima o nemulțumire și de ce nu, pentru că le-a ajuns cuțitul la os. Au fost oameni normali pe care dacă îi întâlnești pe stradă, nu ai zice că sunt aurolaci, nici măcar spălați pe creier. Mulți dintre ei sunt oameni care au putere de decizie proprie. Și își văd de treaba lor – până în momentul în care le ajunge cuțitul la os. Este acea populație tăcută, care muncește de la 9 la 19, care încearcă să ajute economia dupa cum poate.

Oriunde se va ajunge, noi românii nu trebuie să uităm că trăim în aceeași țară. Și indiferent de convingeri trebuie să avem respect față de ceilalți. Atât timp cât nu se escaladează lucrurile. Iar dacă vreți să vedeți care este situația actuală, întrebați-vă copiii – veți rămâne surprinși de ceea ce vă vor zice. Ascultați-i – sunt sinceri.

The post Despre o Românie actuală appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Cel mai mult mă doare că sunt sfâșiată din interior, de oameni în care am avut încredere. Unii mă consideră bogată, la toți le-am făcut poftă – de la cotropirile turcilor și până la cucerirea tăcută din zilele noastre. Cu toții au râvnit la bogățiile mele – de la aurul verde și până la aurul din subsolul meu. Dar am știut că toți sunt trecători și că eu voi rămâne aici, pentru locuitorii mei și pentru cei care simt românește.

Acum stau și mă întreb, de ce voi oamenii tineri vă lăsați învrăjbiți împotriva părinților voștri? Mulți dintre ei sunt cei care v-au crescut și au plâns la căpătâiul vostru, atunci când v-ați simțit rău. Tot ei sunt, chiar dacă au păreri diferite de ale voastre. Este și normal, ei au trăit pe pământurile mele în vremurile grele – dar au rezistat atunci când le erau îngrădite libertățile pentru voi. Au strâns din dinți pentru că știau că lucrurile se vor schimba și voi vă veți bucura de libertate pe teritoriul meu. Nici lor nu le-au convenit multe din lucrurile ce îi privau de dreptul la opinie, dar decât să sfârșească în lagărele securității, au ales să își înăbușe trăirile democratice. Poate au greșit, dar au făcut-o pentru ca voi să creșteți cu părinții alături.

Dragi părinți, de ce vă învrăjbiți împotriva copiilor voștri? Ați suferit lângă ei, inima v-a fost rănită de fiecare dată când, deși copilul vostru era bine pregătit, nu reușea să ocupe un post bun prin concurs. Pentru că venea pila altcuiva și lua postul meritat de copilul vostru. Sunt tot acei copii pe care i-ați crescut din prima zi de viață a lor. Ați trăit și bucuria examenelor luate și tristețea eșecurilor suferite. Acum vor să lupte pentru o viață mai bună, pentru libertatea de exprimare și pentru normalitate. Pentru acea libertate pentru care și voi ați luptat. Poate că și ei se gândesc la libertatea copiilor lor, pe care îi au sau îi vor avea. Nu sunt diferiți de voi, atunci când erați la vârsta lor. Chiar dacă își spun părerea și e diferită de a voastră tot copiii voștri rămân. Și ei luptă pentru a nu pleca și ei peste hotare.

Sunt țara care a rămas orfană de 3.000.000 de locuitori, care au ales să plece peste granițele mele. Sunt tristă că nu am reușit să îi păstrez pe teritoriul meu. O parte dintre ei se mai întorc la voi, cei care ați rămas să luptați pentru mine. Dar majoritatea dintre ei nu mai văd viitorul în România. Și asta mă doare, pentru că eu, România îmi iubesc fiecare român care trăiește pe teritoriul meu, dar și pe cei ce au ales să mă părăsească. Nu condamn pe nimeni – nici nu am dreptul, atât timp cât nu am reușit să le ofer alternative.

Mă simt neputincioasă, atunci când văd că oamenii aleg să nu mai lupte. Sau atunci când vor să lupte, sunt alți români care se opun cu vehemență. Sunt conștientă că granițele mele, în cazul unui război, vor fi apărate doar de foarte puțini tineri. Pentru că majoritatea au atitudinea – ”de ce să mă lupt pentru România? ce mi-a oferit ea? pentru ce să mor pentru patrie?”. Spiritul românesc dispare din ce în ce mai mult și tinerii din ziua de astăzi nu mai au apartenența la mine. Vă rog eu, povestiți-le de bunicii lor care s-au ascuns din calea rușilor în podul casei cu oile legate la bot, ca să nu le fie confiscată agoniseala. Vă rog povestiți-le de foametea pe care au îndurat-o bunicii lor, după cel de-al doilea război mondial.

Aduceți-le aminte de cum ați rezistat și voi în comunism, pe vremea lui Gheorghiu Dej  și apoi pe vremea lui Ceaușescu. Povestiți-le vă rog de libertățile pe care nu le aveați. Spuneți-le că bunătățile erau date pe cartelă și cu rația. Că oamenii stăteau la cozi intermenabile pentru a lua lapte la copii. Că tot ce ați îndurat a fost pentru ei și pentru frații lor. Că România nu trebuie iubită doar atunci când le asigură doar confortul, ci și atunci când este amenințată, din interior sau din exterior. România nu trebuie respectată doar dacă le asigură locurile de muncă, ci și atunci când se chinuie să îi țină în țară. România este țara în care s-au născut și în care au crescut. Așa cum au reușit părinții lor să îi crească.

Dragi părinți păstrați-i lângă voi și lăsați-i să își exprime nemulțumirile. Iar voi dragi copii, dragi tineri, ascultați-i mai mult pe părinți și nu îi jigniți. Sunteți cu toții români și împreună puteți lupta pentru mine – țara voastră dragă. Sunt România, țara care este mândră că vă are încă în teritoriile ei. Sunt țara care își așteaptă, ca orice mamă, copiii plecați peste hotare să se întoarcă acasă.

Haideți ca și peste ani să ne prindem într-o horă a unirii imaginară, ce se întinde peste mări și țări. Pentru toți cei care simt și trăiesc românește. Sunt România și vă iubesc pe toți, de la cel mai mic românaș și până la cel mai bătrân și înțelept român.

The post Romania tara trista appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Cu bune, cu rele, țara aceasta este a noastră. Cu tot ce are ea mai bun, cu tot ce are ea mai prost. Lucrurile care nu ne convin pot fi schimbate de noi, punând mâna să făcem lucrurile mai bine – făcând ceva. Nu doar să dăm din gură pe site-urile de socializare. Că noi am fi făcut mai bine lucrurile dacă am fi avut pâinea și cuțitul. Ghiciți ce? Fiecare dintre noi are pâinea și cuțitul în propria familie. Putem să facem lucrurile să se întâmple mai bine aici. Și din familia fiecăruia dintre noi să schimbăm România în mai bine. Dar ne place să ne ascundem și să dăm din gură.

România suntem noi. Fiecare dintre noi. Asta trebuie să înțelegem cât mai bine. Pentru că prin acțiunile noastre putem face România mai frumoasă, sau mai urâtă. În funcție de cum ne raportăm noi la țara aceasta, așa ar trebui să se raporteze țara la noi. Am observat că în Iași, sărbătoarea de 1 Decembrie s-a desfășurat sub titulatura de ”Capitala care unește”. Ar trebui să dăm sloganul acesta jos de pe bannere și să îl respectăm – să ne ghidăm în viața noastră după el. Am mai spus-o și o repet – ceea ce ar trebui să învățăm, acum de 1 Decembrie este unitatea. Pentru că România și noi românii am fi mai puternici dacă nu am fi așa de dezbinați. Și pentru că România nu este țara noastră doar atunci când ne aducem aminte noi de ea, în momentele de sărbătoare. România este țara noastră și atunci când ne este mai greu. Și atunci trebuia să conștientizăm faptul că și greutățile fac parte din evoluția noastră ca români.

Românii sunt și oamenii sărmani, români sunt și muncitorii din șanțuri, românce sunt și bunicuțele din piață ce stau cu puține legături de zarzavaturi. Români sunt și oamenii de la țară, români sunt și cei mai năpăstuiți ca noi. Și români sunt și dușmanii noștri, sau oamenii pe care îi numim noi dușmani. Suntem români cu toții și poate că ar trebui să ne aducem aminte de asta în fiecare zi din timpul anului.

Românism nu înseamnă doar participarea la parade, în straie de sărbatoare. Românism înseamnă să aducem contribuția noastră pentru a deveni o țară mai bună. Patriotismul nu se vede doar la televizor, se aplică în viața de zi cu zi. Și nu mă refer la acel patriotism care spune că trebuie să ne închidem granițele. Mă refer la acel patriotism care trebuie să se manifeste în momentul în care România este amenințată în orice fel.

Da, România suntem fiecare dintre noi. Și dacă nu ne place cum este România în acest moment, ar trebui să ne uităm în oglindă. Pentru că nu ne place de noi. Pentru că ceea ce nu înțelegem noi este că România este formată din 19 milioane de români ce au rămas încă în țară și încă vreo 3 milioane de români, plecați de nevoie în afara țării.

În fiecare inimă de român, România va avea un loc aparte. Cu bune și cu rele.

The post România suntem noi appeared first on Durbaca Ionut Lucian.