Nivelul de sărăcie este unul foarte ridicat în România și încep să cred că asta se dorește – limitarea aspirațiilor maselor și obișnuirea lor doar cu puțin. Cauzele sărăciei sunt multe – de la măsurile economice care nu se aplică cum trebuie și până la sprijinirea acestor familii prin ajutoare sociale. Este și acea vorbă – dacă vrei să ajuți un om, învață-l să pescuiască – așa își va putea câștiga pâinea și cele al gurii. Cât să supraviețuiască. Pentru că în general, astfel de familii își folosesc copiii la cerșit, dar în foarte puține cazuri, copiii beneficiază de bănuții făcuți într-o zi. Îi vedem pe stradă, cerșind pe la colțuri de stradă, sau pe la semafoare. Îi vedem bătând la ușile noastre, cerând ceva de-ale gurii și ceva de îmbrăcat. Mulți merg pe partea sentimentală pentru că așa au fost învățați de părinți să facă – să exploateze sensibilitatea celor pe care îi întâlnesc.

Dar, din păcate, aceste suflete sunt sufletele triste, care mai târziu vor avea viețile compromise. Sunt copiii care de când deschid ochii și până îi închid nu fac altceva decât să trăiască în sărăcie. Nu fac altceva decât să lupte pentru porția zilnică de mâncare, să supraviețuiască. Aceste suflete învață să trăiască cu o singură masă pe zi, în cel mai bun caz. Sufletele acestea nu știu ce este aceea bucuria – și aici mă refer la acea bucurie pe care ai noștri copii o au când primesc mici cadouri din partea noastră.

Haideți să facem un experiment imaginar. Eu l-am făcut de câteva ori și nu pot spune că m-am simțit confortabil. Atunci când vedeți un copil de vârsta copilului vostru, cerșind, imaginați-vă că acel copil este al vostru. Gândiți-vă cum ați reacționa reacționa dacă ar veni propriul vostru copil, la voi, îmbrăcat ponosit, cu papuci de vară, pe zăpadă, murdar, peticit. Ce s-ar întâmpla cu universul vostru, atunci când ați realiza că oricând se poate întâmpla să ajungeți la sapă de lemn și copilul vostru ar trebui să se descurce. Știu, pare un scenariu imposibil acum – dar sunt mulți oameni care au pierdut tot într-o secundă. Azi nu aveau nici o lipsă, iar în câteva zile sunt o familie ruinată, au pierdut totul și viața i-a trântit la pământ.

Sufletele acestea triste, din păcate au viețile compromise. Nu au șanse la a reuși în viață, de a scoate capul din sărăcie. Pare filosofic ce voi spune acum – dar v-ați gândit o secundă, de ce noi am avut norocul să ne naștem într-o familie normală, care să ne poată asigura rostul zilei de mâine? Se pare doar că am avut noroc și poate că ar trebui să fim recunoscători. Chiar dacă am luptat să ajungem unde suntem acum, a contat foarte mult și începutul pe care l-am avut. Și pentru asta trebuie să mulțumim părinților noștri.

Așa că, atunci când vedeți un copil flămând, opriți-vă și luați-i ceva cald de mâncare, îmbrăcați-l. Și încercați să nu judecați de ce a ajuns în stadiul acela. Poate aveți dreptate, poate părinții nu au luat alegerile tocmai potrivite, la un moment dat al vieții. Dar, cine suntem noi să judecăm? Dacă vrem ajutăm și atât. Pentru că ajutând un copil, practic îl ajutăm să îi fie mai bine, pentru câteva ore, sau poate câteva zile.

În felul acesta alinăm un pic aceste suflete triste. Și poate că la un moment dat

The post Suflete triste acele vieti compromise appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Sursa foto: www.monitorulvn.ro

În seara aceasta începe o perioadă frumoasă, în care majoritatea dintre noi este cuprinsă de atmosfera sărbătorilor. Ne gândim mai des la familiile noastre și la cei dragi nouă. Simțim mai des nevoia de a sta mai mult lângă copiii noștri. Intrăm în acea atmosferă relaxantă pe care toată lumea o așteaptă.

Dar, în această perioadă este bine să ne amintim că sunt copii la care Moș Nicolae nu va putea să ajungă. Iar părinții lor nu vor putea să le cumpere nici măcar o ciocolată. Despre jucăriile preferate nici nu poate fi vorba să le poată cumpăra. Dincolo de bucuria pe care o vom simți fiecare în sânul familiilor noastre, alături de copiii noștri, poate că ar fi bine să ne aducem aminte și de familiile sărmane. Și să ne transformăm, la rândul nostru în Moș Nicolae pentru acele familii. Să aducem un mic zâmbet pe fețele copilașilor cu o copilărie grea.

Și acolo unde este posibil să luăm proprii copii în momentul în care mergem la aceste familii. Nu aveți idee ce impact are o astfel de întâlnire în sufletul propriilor noștri copii. Îmi aduc și acum aminte prima întâlnire pe care a avut-o Iustina cu o parte dintre copiii sărmani. Atunci când am ajuns în familiile respective, copilăria a învins normele și diferențele dintre copii. Iustina s-a jucat de parcă erau prietenii ei de-o viață. Iar după m-a întrebat de ce acei copii sunt așa de săraci. Recunosc nu am oferit un răspuns de care să fiu mulțumit. Pentru că a fost un răspuns superficial, față de greutatea întrebării adresate de copilul meu.

De atunci, de fiecare dată când trecem pe lângă copiii mai sărmani, o văd pe Iustina cum se uită la ei, iar în ochișori se vede dorința de a-i ajuta. Și asta a pornit din dorința de a ajuta, pe care la un moment dat a răsărit în inima noastră. Pentru că din păcate de fiecare dată când ieși la plimbare întâlnești oameni care au nevoie de ajutorul tău mai mult decât puteai tu să crezi. Nu toată lumea poate simți căldura propriului cămin, iar despre mirosul de portocale nu poate fi vorba. Sau poate doar acei oameni care trăiesc pe lângă tomberoane să mai simtă câte un damf de la gunoiul pe care noi îl ducem.

Este o discrepanță uriașă între bucuria pe care o trăim noi în propriile noastre familii și tristețea întâlnită în alte familii mai puțin norocoase. În schimb din puținul nostru putem să aducem o bucurie mică, în prag de sărbători și altora mai puțin norocoși. Dintr-o plasă de portocale pe care am cumpărat-o, putem să ne lipsim de două portocale pe care să le dăm unor copii sărmani. Dintr-o pungă de bomboane de pom, putem renunța la cinci bomboane care să îndulcească suflețelele triste pe cate le întâlnim pe stradă. Dintr-un ibric de ceai proaspăt făcut, putem să renunțăm la 2 pahare, care să îi încălzească pe cei ce stau în frig de dimineață până seara.

Oricând putem renunța la hăinuțele pe care le-am uitat în șifonier și să îmbrăcăm pe cât putem oameni care au trupurile reci de atâta stat în frig, fără un acoperiș deasupra capului. Iar dacă situația nu ne permite momentan să facem aceste gesturi de omenie, putem să ne oprim în dreptul oamenilor necăjiți și să le spunem o vorbă caldă, să le adresăm o vorbă de încurajare, cu zâmbetul pe față.

Este o perioadă a bucuriei, ce începe din această seară. Dar, haideți să aducem bucurii mici și oamenilor necăjiți pe care îi întâlnim în drumurile noastre zilnice. Veți rămâne surprinși de nivelul bucuriei pe care o veți simți în sufletul vostru. Dar aveți grijă că este posibil să înceapă să vă placă foarte mult și veți ajuta din ce în ce mai mult. Fără să vă mai gândiți că aveți sau nu aveți posibilitatea momentană.

The post Fii Moș Nicolae appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Şi tot la capitolul lucruri care m-au surprins intră şi faptul că, în România sunt peste 500.000 de români care trăiesc la limita sărăciei, sau au atins-o deja. Dacă ducem calculul mai departe putem vedea că mâncarea zilnică ar hrăni aceşti oameni  şi ar rămâne şi pentru alţii. Veţi spune că acei oameni sărmani trebuie să muncească, să îşi câştige pâinea, dar vă spun că greşiţi. Nu aveţi de unde să ştiţi cum ceva neprevăzut vă poate schimba viaţa într-atât de mult, încât să nu vă mai puteţi câştiga pâinea cea de toate zilele. Azi putem fi sus, mâine putem să fim jos, dar jos de tot.

Suntem săraci, ne plângem de milă, dar faptele noastre ne dovedesc contrariul. Şi egoismul nostru ne face să nu ne gândim la alţii. Şi astăzi când vezi cozile de la hypermarket şi te uiţi un pic prin coşuri, îţi dai seama că ceva este încă în neregulă cu noi. În continuare cumpărăm mai mult decât ne trebuie, sau mai mult decât ne putem permite. În timp ce alţi români de ai noştri ar fi bucuroşi şi cu un colţ de pâine. Oare ce ar face pensionarii, cu pensii mizere, dacă o parte din mâncare, în loc să fie aruncată, ar fi dăruită lor? Oare câţi bătrâni nu şi-ar prelungi zilele cu o parte din mâncarea aruncată, dacă s-ar hrăni corect?

Ne plângem că nu putem creşte mai mult de 1-2 copii, dar zilnic se aruncă mii de tone de mâncare. În condiţiile în care agricultura României este la pământ şi nu produce la un nivel foarte mare. Ne plângem că ne este greu să trăim în România, că este o ţară de cacao, dar dacă privim lucrurile de mai sus, cred că o ducem mult prea bine. De ne permitem să aruncăm atâta mâncare. Suntem duali, ne place să ne amăgim că alţii sunt de vină, dar cifrele ne arată că ne plângem degeaba. Ne place să ne liniştim conştiinţa că nu ne permitem să creştem copii, că ne este greu şi cu unul singur, dar dacă am face o mică socoteală, am vedea că pe lângă noi ar mai putea creşte încă alţi doi,trei copii.

Ne plângem de obezitate şi chiar şi aşa aruncăm tone de mâncare. În condiţiile în care avem nevoie doar de 2000 de calorii pentru a funcţiona normal. Plus minus câteva calorii. Aţi avut vreodată curiozitatea să vedeţi ce înseamnă aceste 2000 de calorii, traduse în alimente? Nu mă dau mare, nici nu vreau să dau lecţii de nutriţie – sunt alţii mult mai abilitaţi ca mine. Vă spun doar că, 100 grame de îngheţată, din aia bună, are undeva la 300 de calorii, iar un piept de pui la grătar are 166 calorii la 100 grame. Socotiţi vă rog cam ce înseamnă caloriile acestea în grame şi veţi vedea câte kilograme de mâncare ne trebuie nouă. Probabil nu mai mult de 2 kilograme de om, pentru a trăi absolut normal şi fără a fi rahitici.

Dacă oferta este de 1 plus 1, nu înseamnă că este pentru noi. Putem să o împărţim cu încă una două persoane. Aşa poate am face economie şi la bani. Cu restul putem face o faptă bună. Să oferim o masă caldă unui sărman. Aşa mai ostoim un suflet şi îl mai încălzim. Cu siguranţă că, la un moment dat, fiecare dintre noi, am trecut prin perioade dificile, în care întindeam banii de la un salar la altul, am avut momente când am deschis frigiderul şi l-am închis la loc, fără să găsim ceva în el. Ştiu că putem suferi de sindromul sărăciei – în sensul că, oamenii care au trecut prin lipsuri de orice fel, au tendinţa de a cumpăra mai mult decât le trebuie, atunci când îşi permit lucrul acesta.  Dar, la fel de bine ar trebui sa apelăm la raţiune, astfel încât, atunci când avem tendinţa să luăm mai mult decât avem nevoie sa nu o facem.

Am să închei cu o întâmplare prin care a trecut un om faţă de care eu am mare preţuire – părintele Ioan Istrati. Prin periplurile lui prin Constanţa a întâlnit o bătrânică care stătea cu ochii pierduţi, îndreptaţi spre vitrina unui magazin alimentar. Luându-l mila, părintele i-a îndesat în palmele zbârcite 10 lei şi i-a spus să îşi ia o conservă bună şi să îşi potolească foamea. La care bătrâna răspunzând timid ii spune că mai degrabă îşi cumpără 10 kilograme de cartofi, pentru că, în felul acesta va avea ce mânca timp de o săptămână. Asta da lecţie de smerenie şi de raţiune.

The post Lăcomia lumii appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

The post Oameni tristi appeared first on Durbaca Ionut Lucian.