Suflete triste acele vieti compromise

Aseară ne-a bătut la ușă o domnișoară sărmană, care cerea de mâncare. Se vedea că era flămândă, pentru că atunci când i-am dat ceva de-ale gurii a și început să mănânce. Și nu am putut să nu mă gândesc la faptul că sunt suflete triste, care nu au norocul de a se naște într-o familie cu posibilități. Sunt copii care sunt condamnați la același stil de viață, de la naștere și până la moarte. Rare sunt cazurile în care acești copii își depășesc condiția și reușesc să evadeze din chingile puse de familie. Marea lor majoritate sfârșesc prin a cerși, sau prin a dormi sub cerul liber. Și din păcate și asta este tot o Românie, a noastră, a tuturor. Despre suflete triste acele vieti compromise.

Suflete triste acele vieti compromise

Nivelul de sărăcie este unul foarte ridicat în România și încep să cred că asta se dorește – limitarea aspirațiilor maselor și obișnuirea lor doar cu puțin. Cauzele sărăciei sunt multe – de la măsurile economice care nu se aplică cum trebuie și până la sprijinirea acestor familii prin ajutoare sociale. Este și acea vorbă – dacă vrei să ajuți un om, învață-l să pescuiască – așa își va putea câștiga pâinea și cele al gurii. Cât să supraviețuiască. Pentru că în general, astfel de familii își folosesc copiii la cerșit, dar în foarte puține cazuri, copiii beneficiază de bănuții făcuți într-o zi. Îi vedem pe stradă, cerșind pe la colțuri de stradă, sau pe la semafoare. Îi vedem bătând la ușile noastre, cerând ceva de-ale gurii și ceva de îmbrăcat. Mulți merg pe partea sentimentală pentru că așa au fost învățați de părinți să facă – să exploateze sensibilitatea celor pe care îi întâlnesc.

Dar, din păcate, aceste suflete sunt sufletele triste, care mai târziu vor avea viețile compromise. Sunt copiii care de când deschid ochii și până îi închid nu fac altceva decât să trăiască în sărăcie. Nu fac altceva decât să lupte pentru porția zilnică de mâncare, să supraviețuiască. Aceste suflete învață să trăiască cu o singură masă pe zi, în cel mai bun caz. Sufletele acestea nu știu ce este aceea bucuria – și aici mă refer la acea bucurie pe care ai noștri copii o au când primesc mici cadouri din partea noastră.

Haideți să facem un experiment imaginar. Eu l-am făcut de câteva ori și nu pot spune că m-am simțit confortabil. Atunci când vedeți un copil de vârsta copilului vostru, cerșind, imaginați-vă că acel copil este al vostru. Gândiți-vă cum ați reacționa reacționa dacă ar veni propriul vostru copil, la voi, îmbrăcat ponosit, cu papuci de vară, pe zăpadă, murdar, peticit. Ce s-ar întâmpla cu universul vostru, atunci când ați realiza că oricând se poate întâmpla să ajungeți la sapă de lemn și copilul vostru ar trebui să se descurce. Știu, pare un scenariu imposibil acum – dar sunt mulți oameni care au pierdut tot într-o secundă. Azi nu aveau nici o lipsă, iar în câteva zile sunt o familie ruinată, au pierdut totul și viața i-a trântit la pământ.

Sufletele acestea triste, din păcate au viețile compromise. Nu au șanse la a reuși în viață, de a scoate capul din sărăcie. Pare filosofic ce voi spune acum – dar v-ați gândit o secundă, de ce noi am avut norocul să ne naștem într-o familie normală, care să ne poată asigura rostul zilei de mâine? Se pare doar că am avut noroc și poate că ar trebui să fim recunoscători. Chiar dacă am luptat să ajungem unde suntem acum, a contat foarte mult și începutul pe care l-am avut. Și pentru asta trebuie să mulțumim părinților noștri.

Așa că, atunci când vedeți un copil flămând, opriți-vă și luați-i ceva cald de mâncare, îmbrăcați-l. Și încercați să nu judecați de ce a ajuns în stadiul acela. Poate aveți dreptate, poate părinții nu au luat alegerile tocmai potrivite, la un moment dat al vieții. Dar, cine suntem noi să judecăm? Dacă vrem ajutăm și atât. Pentru că ajutând un copil, practic îl ajutăm să îi fie mai bine, pentru câteva ore, sau poate câteva zile.

În felul acesta alinăm un pic aceste suflete triste. Și poate că la un moment dat

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.