Ridică-te! Acest cuvânt face diferența între oamenii care reușesc și cei ce se plafonează. Chiar dacă totul pare fără de ieșire, chiar dacă forțele te lasă și brațele nu te mai ascultă – ridică-te! Tu omule ești un luptător și ai energii nebănuite! Doar atât trebuie să faci – să îți ridici privirea din pământ și să privești spre cer! Mai ales în momentele în care nu mai vezi nicio ieșire și totul pare că merge de-andoaselea.

Da, ai voie să plângi, da ai voie să te simți obosit și fără vlagă! Poți trăi drame, poți suferi înfrângeri. Dar până se scurge ultima picătură de energie din tine ridică-te și luptă! Pentru că, după suferința vine și bucurie. Nu este doar o maximă spusă de speakerii motivaționali. E o realitate pe care atunci când o descoperi îți dai seama că energia ta este cu mult mai mare decât problemele peste care treci.

Viața nu este doar bucurie, dar din fiecare experiență trebuie să învățăm o lecție. Și unele dintre ele sunt foarte dureroase. Dar altfel nu am reuși să devenim cu adevărat oameni îmbunătățiți. Înainte ca aurul să se transforme într-o bijuterie trebuie să treacă mai întâi prin foc. De multe ori ești jos și începi să urci, iar când ajungi la liman, te uiți înapoi și îți dai seama că ai devenit mai puternic.

De-a lungul timpului am avut obstacole peste care nu credeam că voi reuși să trec. Cel puțin în momentele acelea, nimic nu mă făcea să cred că voi reuși să le las în urmă. Dar, cu fiecare obstacol depășit mi-am dat seama că am devenit mai puternic. Umbrele trecutului îmi mai bântuie uneori mintea și mai las un of să îmi scape. Însă totul face parte din omul care sunt acum. Mai bun sau mai rău.

Să nu renunți!Ridică-te!

Oricât de greu îți va fi, să nu renunți niciodată! Să nu renunți niciodată la a fi un om bun. Chiar dacă primești șuturi de la viață, păstrează-ți bunătatea. Și ai să vezi că la un moment dat, bunătatea din tine se va proiecta și în întâmplările prin care vei trece. Transformă întunericul pe care îl primești uneori de la viață, în lumină și dă lumina mai departe.

Să nu renunți la luptă pentru ca la final să poți zâmbi. Da, viața este grea și uneori nedreaptă. Îți dă multe motive să fii trist. Dar să îți spun un secret – zâmbește și vei vedea că și viața îți va zâmbi. Pe testate! Și de cele mai multe ori îți va zâmbi larg și cald. Trebuie doar ca tu să fii atent să primești zâmbetul vieții.

Probabil că majoritatea oamenilor ar putea fi surse de inspirație pentru autorii de cărți. Fiecare dintre noi are o poveste interesantă de spus. Și la fiecare dintre noi cel mai mult contează finalul poveștii noastre. Poate să înceapă ca o dramă și să se termine cu happy-end. Asta dacă nu renunțăm la luptă și la a zâmbi. Oricât de greu ne-ar fi!

Da, oamenii te vor părăsi la un moment dat! Da, te vei simți singur și abandonat de toți! Da, îți vei da seama că oamenii se pot debarasa de tine foarte ușor. Îți vei da seama că de foarte puține ori ești în planurile celor pe care la un moment dat îi considerai prieteni. Dar să îți spun un secret – cine îți merită prietenia va ști să te aprecieze.

Fii tu!

Indiferent de cât de greu îți va fi continuă să fii tu! Pentru că nimic din lumea asta mare nu poate să te transforme dacă tu nu vrei să te transformi. Păstrează-ți sufletul bun și inima caldă, oricât de multe dezamăgiri vei avea! Și oricât de multe obstacole va trebui să treci. Știu că este greu să răspunzi la rău cu bine. Dar încearcă o dată și după povestește-mi ce sentimente ai trăit.

Atunci când simți că ai ajuns jos, uită-te la cei mai puțini norocoși ca tine. Și vei vedea că ai destule motive să mulțumești și să continui să fii tu însuți. Când simți că lucrurile nu îți ies așa cum vrei tu, ia-ți o pauză. Ai voie și tu să respiri. Rău poate fi oricine, bun doar omul cu adevărat puternic.

Oricăt de grea este viața, oricâte obstacole vei avea și prin oricâte dezamăgiri vei trece, mergi mai departe! Ridică-te, nu renunța și fii mereu același tu – cu sufletul bun și inima caldă!

The post Ridcă-te! appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Sursă foto: relife.ro

Sunt momente în viață care nu te omoară, doar te dau de toți pereții. Și acele momente te schimbă. De fapt nu ai cum să rămâi același, atunci când treci prin suferință. Sau atunci când toate punctele tale de echilibru o iau razna. Vorba aceea ”ce nu te omoară, te face mai puternic” de cele mai multe ori te face să nu îți pierzi speranța. Da, sunt momente și întâmplări care te spintecă de-a dreptul. Și oamenii încep să se întrebe ce este cu tine. Ce ai pățit, de ce nu mai ești același…. Unii cred că ”te-ai ajuns”.

Tu nu faci altceva decât să îți activezi ”carapacea” de țestoasă, care să te protejeze de alte lovituri. Schimbarea ta vine din faptul că tot timpul stai în gardă, pregătit de ce mai vine. Deși nu poți să știi dacă te va mai ”lovi” ceva sau nu, preferi să stai încordat – măcar să nu fii dat de tot de pe traiectorie. Simți că pierzi controlul și acela e momentul în care instinctul de conservare își intră în rol. Îți economisești energia doar pentru ce este cu adevărat important pentru tine și cei dragi ție.

Treptat tot ce te înconjoară trece în planul doi. Fie că vorbim despre oameni sau situații. Și te încurajezi prin faptul că ”Dumnezeu nu îți dă mai mult decât poți duce”. Te ridici, încerci să te echilibrezi, să ajungi din nou la acel tu dinainte. Dar îți dai seama că te-ai schimbat, îți dai seama că nu mai ai cum să fii același. Mai ales după întâmplările prin care ai trecut. Unora poate li se pare că nu aveai motive să suferi, dar doar tu și cei dragi ție știți prin ce focuri ați trebuit să treceți.

În acele momente nu simți decât nevoia de a te cufunda în liniște. În liniștea casei tale. Indiferent de cum te vor considera ceilalți. Chiar dacă unii vor spune despre tine că ești aerian sau cu nasul pe sus. Tu știi însă că ai nevoie doar de liniște pentru ați găsi echilibru și starea de bine. Tu și cei dragi ție. Cauți să îți descarci sufletul, dar în același timp cauți să nu îi încarci pe ceilalți cu problemele tale. E un paradox în starea ta – ba ai vrea să vorbești despre greutățile tale, ba ai vrea să nu știe nimeni. Din frica de a nu te deschide prea mult.

Și totuși, ceea ce ai trăit pe propria piele nu poate fi înțeles de ceilalți. Îți dai seama că puțini au fost cei care au vrut să te ajute cu adevărat. Îți dai seama că ai fost în planurile a unor oameni puțini, din cei apropiați ție. Nu știi ce poate să doară mai tare – faptul că ai trecut prin întâmplări dure, sau faptul că ți-ai dat seama pentru cine contezi cu adevărat. Realizezi că nu ești singurul care s-a schimbat. Îți iei cojocul durerilor în spate și conștientizezi că nu vei mai fi același om.

Nu îți rămâne decât să iei viața de braț și să mergi mai departe. Chiar dacă în urma ta, picură sânge din rănile ce încă nu sunt cicatrizate. Te amăgești că timpul va fi cel ce va vindeca totul. Te ridici și mergi mai departe singur, iar pe drumul tău se vor alătura ție doar cei care vor vrea să îți fie alături. Simți că nu mai ai puterea să cauți simpatia și prietenia celorlați. Te-ai schimbat și realizezi că singurii pentru care merită să lupți sunt cei din proxima ta intimitate. Restul vin și pleacă. Fiecare cu acele multe cicatrici. În viața asta puțini vor fi cei care vor vrea să înțeleagă prin ce treci sau să încerce să îți aline durerile.

Aceia se numesc PRIETENI. Care vor rămâne lângă tine indiferent cât de mult te schimbă greutățile care vin în viața ta. Chiar îți dai seama că te-ai schimbat. Și parcă nici nu îți mai pasă dacă oamenii te vor considera aerian, cu nasul pe sus, sau că te-ai ajuns. Nici măcar nu te mai interesează dacă oamenii te vor considera un looser.

Tu știi prin ce ai trecut și știi că numai Dumnezeu te-a ajutat pe tine și pe ai tăi să vă mențineți pe punctul de echilibru. Și practic asta e ceea ce te face mai puternic.

The post Sunt schimbat appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Să nu spuneți că nu am dreptate. Gândiți-vă când ați spus ultima dată mulțumesc femeii de serviciu de pe scară pentru că prin munca ei nu pășiți prin gunoaie. Apoi aduceți-vă aminte când ați spus mulțumesc unui șofer care v-a lăsat să treceți înaintea lui într-o intersecție. Acum căutați prin memoria voastră și vedeți dacă ați mulțumit medicului care v-a ajutat la nașterea copiilor voștri. Când ați spus mulțumesc fostelor educatoare ale copiilor voștri? Sau mamelor și taților voștri pentru că v-au crescut și v-au dat aripi? Dar soției/soțului vostru când i-ați spus mulțumesc? E valabil și pentru iubit/iubită.

Poate că așa suntem noi construiți ca oameni. Poate că stă în modul nostru de a gândi. Sau poate că suntem pur și simplu egoiști. Și folosim mulțumesc foarte rar sau spre deloc pentru că nu vrem să părem slabi. Un mulțumesc spus astăzi poate genera un mulțumesc spus mâine. Așa am ajunge în momentul în care prin mulțumesc putem genera un zâmbet pe fața celui din fața noastră. Oricât vrem noi să credem nu doar noi suntem răspunzători pentru ce se întâmplă bine în viața noastră.

Mulțumesc nu este un cuvânt care să arate slăbiciunea noastră. Ci arată recunoștința noastră. Mulțumesc nu este un cuvânt folosit doar atunci când primim ceva material. Poate fi folosit mai ales când primim un ajutor de suflet. Mulțumesc nu trebuie să devină un cuvânt pe cale de dispariție. Mai ales în zilele acestea când parcă găsești tot mai greu oameni care să te ajute. Mulțumesc ar trebui să fie primul cuvânt pe care îl învățăm când suntem mici. Pentru că un mulțumesc alăturat unui zâmbet poate salva suflete.

Ați observat cum, dacă bagi în seamă un cățel el vine și îți mulțumește? Sau ați observat cum, atunci când dai de mâncare unui animal, el vine și vă linge după, în semn de mulțumesc? Ați observat animalele care sunt salvate din diverse capcane cum își îmbrățișează salvatorii în semn de mulțumesc? Ei, acum să ne uităm la noi oamenii și să vedem de câte ori am uitat să mulțumim pentru binele primit. Și asta o facem cu toții la un moment dat al vieții noastre.

Dincolo de orice, folosirea cuvântului mulțumesc arată că nu am uitat de educația primită acasă. Și mai arată ceva – arată noblețea sufletească a celui care folosește cuvântul mulțumesc. Dacă nu mă credeți, vă rog să observați un om care folosește cuvântul mulțumesc. Veți vedea că majoritatea oamenilor față de care a avut o interacțiune, rămân cu un zâmbet pe buze. Ceea ce arată că pe unde a trecut acel om a lăsat lumină pe chipul celorlalți. Printr-un simplu mulțumesc.

Mulțumesc este unul din acele cuvinte care prin simpla lor rostire aduc bucurie, manifestă recunoștință și fac să zâmbească sufletul. Pentru că mulțumesc crează o legătură emoțională invizibilă între cel ce îl folosește și cel care îl primește. Așa că folosiți cu încredere cuvântul mulțumesc. Nu dăunează sănătății – ba din contră, aduce doar beneficii.

Așa că este recomandat să folosim câte un mulțumesc de cel puțin 3 ori pe zi. Dimineața, la prânz și seara.

Închei prin a spune MULȚUMESC tuturor celor care de-a lungul vieții mi-au oferit o mână de ajutor! Mă înclin în fața voastră!

The post Când ai spus mulțumesc appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Azi așa, mâine așa, până într-o zi când te vei trezi că durerea copilului tău va da pe afară. Și te vei întreba unde ai greșit. Te vei gândi de ce copilul tău s-a schimbat brusc și nu mai este cel pe care îl știai tu. Mic și plăpând. Te uiți la el și parcă nu îl mai recunoști, dar nu îți aduci aminte de momentele în care el venea la tine să îl asculți. Fiind într-o goană zilnică, uităm de cele mai multe ori că odraslele noastre au nevoie de noi implicați 100%. Dincolo de părinți au nevoie de prietenia noastră necondiționată. Și poate ce este cel mai important, au nevoie de ascultarea noastră și de sfaturile noastre. Date ca pentru vârsta lor. Sufletele lor au aceleași nevoi de afecțiune și de bucurie ca ale noastre. Chiar dacă au 8-9-14-18 ani.

Unii copii se maturizează mai repede, alții se maturizează forțați fiind de întâmplările prin care trec. Unele suflete de copii sunt mai sensibile, altele mai independente, dar toate au nevoie de dragoste din partea noastră, a părinților. Pare o stereotipie, dar un copil are mai multă nevoie de iubire decât de mâncare. Nu știu dacă este un părinte responsabil care să nu își iubească copilul. Dar sunt sigur că într-o societate rece și distantă, am devenit și noi, din ce în ce mai distanți față de sentimentele copiilor noștri. Vine o perioadă în care îți dai seama că a vorbi cu sufletul copilului tău este imperios necesar. Pentru a-i alina tristețile, pentru a-i pansa dezamăgirile, pentru a-i da putere să meargă mai departe.

Este important ca al tău copil să fie îmbrăcat bine, dar poate că e mai util să-i îmbraci sufletul în dragoste. Cumpărându-i jucării, cadouri nu îi cumperi fericirea – el este fericit dacă îi asculți inima. Dându-i de mâncare îi menții sănătatea trupească, dar dacă ești acolo când are dezamăgiri și tristeți, va ști că poate veni la tine oricând să caute alinare. Oricât de ciudat ar suna, în societatea de astăzi, familia este singura oaza de liniște a copilului tău. Acasă, copilul tău se simte iubit, protejat, ascultat, îndrumat, alintat.

Din ce în ce mai des realizez că noi, părinții, facem multe greșeli în ceea ce îi privește pe copii. Unele conștiente, altele inconștiente. Poate că e mai ușor ca după servici să le dăm telefonul, dar așa nu vom face altceva decât să-l îndepărtăm de noi. Uneori, cele mai grele discuții sunt cele pe care le ai cu al tău copil. Pentru că îți pune întrebări la care răspunsul este unul complicat și pentru că tu ești eroul lui. De la tine așteaptă rezolvările pentru problemele lui. Poate că ar trebui să conștientizăm că suntem modelatorii sufletelor copiilor noștri. Tristețile copiilor pot fi rezolvate doar prin iubirea primită de la părinți.

Chiar dacă uneori pare că munca noastră de părinți este în zadar, cu timpul, dacă ne-am făcut timp să ascultăm sufletul copilului nostru, rezultatele vor apărea. Iar atunci când nu mai știm cum să ne ajutăm copilul, e bine ca ochii noștri să își îndrepte privirea spre El. Iar dacă nu știi ce să-i spui pentru a-i alina sufletul, îmbrățișează-l. Să simtă că sufletul tău este lângă sufletul lui. Necondiționat!

The post Copilul tău are suflet appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Sursă foto: facebook.com

Te trezești în momentul acela în care îți dai seama că trebuie să te ridici singur. Pentru că nimeni altcineva nu o va face în locul tău. Nu contează că ai pierdut suflete, nu contează că ai avut o perioadă în care trebuia să fii tare. Acum e musai să te ridici și să mergi mai departe. Ai trăit dezamăgiri, ai trecut rănit pe lângă oameni și puțini au fost cei care au vrut să-ți întindă o mână de ajutor. Când te uiți înapoi îți dai seama că au fost cele mai negre luni de când te știi. Nici nu mai contează cum ai ajuns acum, azi. Nu știi de unde ai avut forța de a merge mai departe. Dar important este că ai reușit – mai târâș, mai poticnit ai mers mai departe și ai putut să ajungi ziua de azi.

Rănile tale sunt sângerânde, dar ești bucuros că ai scăpat din sârma ghimpată în care te-a prins viața. Știi toate teoriile – inclusiv cele care îți spun că ”a fost răul cel mai mic care ți se putea întâmpla”. Ești sătul de sfaturi și de păreri ale oamenilor care nici măcar nu au trecut prin experiențele tale. Dar care ți le oferă ca și cum ar fi experți în ceea ce ai pățit. Ai ajuns în punctul în care să îți dai seama că nu oricine îți zâmbește este prietenul tău. Ai trecut printr-o multitudine de stări, unele prietene cu disperarea. Ai fost părăsit de mulți, chiar și de oameni care te așteptai să îți fie alături. Ți-ai dat seama că prietenii adevărați pot fi numărați pe degetele de la mâini.

În cărțile motivaționale toți autorii scriu că ai dreptul la fericire, dar niciunul nu îți spune practic cum să fii fericit în necazuri. Teoretizăm viața mult prea mult. Dar atunci când trecem prin momente dificile ne dăm seama că nu suntem așa de ”tari” pe cât ne credeam. Și realizăm că uneori nu suntem decât niște anonimi. Pe care prea puțini oameni îi întreabă care mai este viața lor. Durerea nu este o stare molipsitoare, iar suferința nu se ia dacă stai de vorbă cu un om căzut sub loviturile vieții. Dacă am înțelege asta poate că am fi mai fericiți. Din păcate atunci când ești jos nu mai aștepta ajutor de la alții – va veni prea târziu sau chiar deloc.

Fiecare are viața lui și prea puțini se vor opri să te întrebe dacă ești bine. Vei vedea cum oamenii se vor îndepărta atunci când ai necazuri și vor încerca să termine repede convorbirea telefonică. Vei observa că în afara familiei tale restrânse prea puțini își vor oferi umărul pentru a te sprijini. Și poate că ce este mai important – îți vei da seama că doar Dumnezeu te ajută cu adevărat. Pentru că oamenii nu vor face altceva decât să meargă mai departe, să își vadă de viața lor liniștită.

Acum respiri, mai tresari din când în când și încerci să mergi mai departe. Îți dai seama că trebuie să fii un exemplu pentru copilul tău, un exemplu de tărie. Și în același timp un exemplu de bunătate față de toți cei care conștient sau inconștient ți-au greșit. Dar ești din ce în ce mai sigur că în viață nu poți să spui ”mie nu mi se va întâmpla” și să fii sigur de asta. Când ești cel mai fericit, mai echilibrat, mai liniștit, ceva poate să îți dea viața peste cap la 180 de grade. Fără să anunțe, fără să te avertizeze, fără să semnalizeze. Și atunci nu vei avea altceva de făcut decât să te ridici de unde ai căzut și să mergi mai departe. Mai prăfuit, mai rănit, mai dezamăgit, mai sleit, dar mai bucuros pentru că încă mai ești…

Încerci să iei ce este mai bun din toată experiența prin care ai trecut. Și realizezi că ”nu trebuie să ai așteptări de la oameni” pentru că întotdeauna te vor dezamăgi. Îți dai seama că majoritatea oamenilor nu au timp să se oprească din mersul lor să te ajute. Și că de cele mai multe ori e bine să realizezi că durerea trebuie trăită în tăcere. Chiar dacă doare trebuie să mergi mai departe. Cu răni pe care le vei purta toată viața, cu expresii de genul ”ce-ar fi fost dacă….”. Și te bucuri la maxim de ceea ce ți-a oferit viața până acum – îți dai seama că ce ai lângă tine sunt minunile tale. Și pentru asta ori de câte ori cazi te ridici.

The post Cazi și te ridici appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Sursă foto: target.ro

Da, pot afirma cu tărie că față de anul ce tocmai a trecut sunt mai matur. Și nu pentru că am mai îmbătrânit cu un an, ci pentru că am realizat o serie de lucruri. Pe unele le știam, altele mi s-au confirmat. Și poate lucrul cel mai important este cel legat de micimea noastră. Oricât de multe planuri ne facem, oricât proiectăm în viitor ceea ce ne dorim să ni se întâmple, dacă e să nu ne iasă nu se va întâmpla. Viața are atât de multe variabile ce ne pot schimba cursul firesc, încât nu putem fi siguri de planurile noastre de viitor. Da, știu, există mulți speakeri motivaționali care spun că proiecția ta în viitor se va îndeplini 100%. Dar, oare câți dintre noi ne-am făcut proiecțiile noastre în viitor și acestea nu s-au adeverit?

Am ajuns la concluzia că viața nu este așa cum ne-o imaginam când eram mici. Da, viața este de cele mai multe ori imprevizibilă, dar cred că modul în care știm să primim toate surprizele vieții ne face să fim luptători sau pierzători. Avem tendința de a cădea foarte repede. Și poate că de cele mai multe ori uităm să ne învățăm lecțiile. Căutăm răspunsuri și le vrem atunci. Dar, răspunsurile vin atunci când avem nevoie cu adevărat de ele. Sau când suntem pregătiți să le înțelegem. Chiar dacă pe moment toată viața noastră este dărâmată, poate că ceea ce ni se întâmplă este ceea ce avem nevoie cu adevărat. Sună ciudat știu, dar de multe ori viața pare ciudată.

Semnele de maturitate apar atunci când accepți tot ceea ce vine. Viața trebuie luată cu tot ceea ce ne oferă ea – cu bune și cu rele. Chiar dacă ne dorim ca în viața noastră să fie doar lapte și miere, de cele mai multe ori trebuie să mai bem și fiere. Pentru a ne da seama de comorile pe care le avem deja lângă noi. De cele mai multe ori ne dorim doar să râdem și să ne bucurăm, dar este nevoie ca uneori să mai fim îngenuncheați pentru a aprecia ceea ce avem. Noi oamenii avem tendința de a ne crede invincibili și în stare de orice, dar e bine ca uneori viața să ne arate adevărata ”putere” a noastră. Poate așa ne mai smerim un pic. Greutățile vieții nu fac altceva decât să ne pregătească pentru a deveni o varianta mai bună a noastră.

Dorim din ce în ce mai mult și uneori viața ne pune pe pauză. Oricât de fericiți suntem vrem să fim și mai fericiți. Oricât de bogați suntem ne dorim să fim din ce în ce mai bogați. Oricât de frumoși și minunați suntem, ne dorim să fim și mai frumoși și mai minunați. Ne dorim să fim perfecți, dar oare dacă ajungem să fim perfecți, suntem siguri că nu ne dorim să fim nemuritori? Veșnic suntem nemulțumiți și uneori chiar avem nevoie de dușuri reci primite de la viață.

Atunci ne oprim din megalomania noastră de a ne dori din ce în ce mai mult pentru noi. Ne oprim și începem să ne punem întrebări despre noi, despre viață. Începem să ne punem de ce-uri și să căutăm răspunsuri. Și poate că ușor-ușor începem să ne smerim și să acceptăm că avem nevoie de ajutor. De ajutor divin mai ales.

Sunt momente în care te răzvrătești, momente în care spui că nu este corect ce ți se întâmplă. Dar oare noi chiar avem măsura corectidunii vieții noastre? Urlăm de durere și ne închidem sufletele în încăperi întunecate. Devenim dezechilibrați și mânioși pe ceea ce ni se întâmplă. Dar, oare nu ar trebui să ne uităm în interiorul nostru pentru a găsi răspunsurile? Suntem în stare să ne luăm de guler până și cu Dumnezeu pentru că avem senzația că nu este corect. Dar, oare ce s-ar întâmpla dacă Dumnezeu ne-ar lua de guler?

La 36 de ani poate că sunt un pic mai matur, dar asta nu înseamnă că sunt un pic mai bun. Da, simt că nu voi mai fi același ca acum un an. Dar nu știu cum voi fi peste un an. Cred că tot ceea ce mi s-a întâmplat până acum este spre binele meu chiar dacă încă nu am aflat răspunsurile la întrebările mele. Sunt convins că tot ceea ce am experimentat până acum, m-a transformat în cel ce sunt acum. Poate că altfel eram o cu totul și cu totul altă persoană. Și nu neapărat mai bună.

Dar pot spune cu inima sinceră că până acum: ”Domnul a dat, Domnul a luat; fie numele Domnului binecuvântat!”.

The post Sunt mai matur appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Sursă foto: POPESCU DANIELA – copil venit de la Sighet, poposind la Dej și îndreptându-se către Alba, în brațele bunicului, în căruță, către Alba Iulia

România la 100 de ani arată așa cum suntem și noi. Cu bune, cu rele este țara noastră și fiecare dintre noi e bine să pună sufletul pentru România. Probabil că ați văzut și voi, maramureșenii care au plecat în căruțe spre Alba. Și ați auzit de gălățenii care au plecat pe jos spre Alba. Nu sunt singurii români care au ieșit din confortul lor pentru că au simțit românește. Și așa au considerat ei că aduc un omagiu pentru sacrificiul înaintașilor. Înainte erau oameni care mergeau pe jos de la Alba la Viena pentru neamul românesc. Poate că ar trebui să mai începem și noi să ieșim din confortul nostru pentru România. Și să facem ceva benefic pentru ea.

Țara asta a trecut de multe ori prin situații dificile și tot de atâtea ori a reușit să iasă cu bine din ele. Noi nu realizăm poate, că suntem norocoși să trăim un eveniment istoric. Astăzi poate mai mult ca ieri ar trebui să începem să simțim românește. Să ieșim din zona noastră de confort și să ne sacrificăm un pic mai mult pentru România. Eu, tu, noi cu toții putem să ne consolidăm țara asta frumoasă. Să începem să fim mai buni cu cei de lângă noi, să fim mai îngăduitori față de cei care au alte păreri ca noi. România merită asta.

Poate că România la 100 de ani ne-a prins mai dezbinați ca niciodată. Și mai inerți. Acum 100 de ani românii cântau ”treceți batalioane române Carpații”. Unitatea de neam ar trebui să se manifeste în aceste momente, indiferent de categoriile sociale din care facem parte. Și indiferent de convingerile personale sau politice. Românii cu dare de mână să îi ajute pe românii mai săraci. Românii cu studii să vorbească de la egal la egal cu țăranul român. Să începem să arătăm că suntem români în sensul frumos, nu doar să spunem.

România la 100 de ani este mai slăbită ca oricând. Dar cred că este momentul ca noi să punem umărul la revenirea ei. În România de acum 100 de ani, ograda vecinului era bine mersi și fiecare își ajuta vecinul atunci când acesta avea nevoie. Să ne aducem aminte de ce înseamnă să ne pese de cel de lângă noi. Să nu ne mai punem tot timpul noi în prim plan. Să revenim la bunătatea care ne caracterizează. Să nu mai trăim după sintagma ”să îmi fie mie bine e tot ce contează”. România frumoasă înseamnă și bătrânele de la țară și fetele tinere de la oraș. România puternică înseamnă și bătrânii țărani și bărbații orășeni. România inocentă înseamnă și copilul de la sat plin de glod și copilul de la oraș. România înseamnă și doctorii, maiștri, inginerii, muncitorii necalificați, vânzătorul de la tonetă, profesorii, avocații, meseriașii, etc.

România mea este și România celui care face o muncă fizică. România noastră înseamnă și credință, pentru că de-a lungul istoriei a fost singura care ne-a mânat în apărarea neamului. Cu toții formăm România și poate că a venit timpul să îl înțelegem pe cel de lângă noi. Și să îi înțelegem trăirile, să îi ascultăm suspinele, să îi alinăm durerile. Dacă începem prin a ne înțelege unii pe alții vom vedea că vom reuși să ridicăm și România. Și poate ce este cel mai important, nu vor ajunge toți mojicii la putere. Românul simplu este un om frumos tare. Trebuie doar să ieșim fiecare din carapacea noastră și să ne observăm calitățile unii altora. Și să îl ajutăm pe celălalt să își corecteze propriile defecte.

România la 100 de ani are viitor dacă fiecare dintre noi ne vom învăța copiii despre ce înseamnă spiritul românesc. Vom avea viitor dacă ne vom pregăti copiii să lupte pentru România și nu să plece din ea. Vom trăi într-o România mai bună dacă fiecare dintre noi își va pune un pic de suflet în ceea ce face. Și poate vom reuși dacă frumoșii noștri copilași vor începe să vadă România ca pe o țară în care vor putea trăi. Pentru că se poate să reușim împreună să scoatem România la lumină.

Oare cui nu i-ar plăcea ca peste încă 70-100 de ani, românii de atunci să ne pomenească cu mândrie? Și să ne mulțumească pentru că ne-am luptat ca România să fie o țară frumoasă din toate punctele de vedere? Bine ar fi să ne mulțumească din România și nu de pe alte meleaguri.

La Muți Ani români! Să dea Domnul să reîncepem să simțim românește pentru România!

The post Româna la 100 de ani appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Sursă foto:ZiarulNaional.md

De-a lungul timpului am văzut mulți oameni doritori să schimbe ceva la ei și la viața lor. Unii au reușit, alții încă mai schimbă. Este adevărat – nu este ușor să te schimbi și să nu mai fii așa cum ai fost. Îți trebuie multă voință să nu te întorci la vechile obiceiuri și mai ales să te menții pe calea pe care ți-ai ales-o. Dar, atunci când ajungi la starea de echilibru dată de schimbare, începi să realizezi culmile reușitei tale. După cum spuneam și mai sus, schimbările vin ca urmare a unor cumpene apărute pe neanunțate. Pentru că așa suntem noi oamenii – până nu avem cuțitul la os mergem în virtutea inerției.

Am văzut oameni răi care s-au schimbat în bine și nimeni nu înțelegea de unde izvorăște atâta bunătate. La fel cum am văzut oameni aparent buni, care la un moment dat al vieții lor au scos toată răutatea la suprafață. Și atunci stai și te întrebi ce i-a făcut să schimbe într-un fel sau altul. Ajungi la concluzia că nimic nu este întâmplător și toate se întâmplă cu un motiv. Motiv care se va afla la momentul oportun.

Sunt sigur că ați auzit sintagme motivaționale de genul ”schimbarea este în noi”. Dincolo de motivațional, să știți că doar atunci când începi să te schimbi îți dai seama că este adevărat. Personal am trecut prin multe schimbări de-a lungul timpului. Și încă mă mai schimb. Sper eu că în bine. Dar m-am gândit la un lucru – indiferent de cât de mult m-am schimbat, un lucru am încercat să îl mențin constant. Am făcut tot posibilul să nu răspund la rău cu rău. Tentația de a răspunde cu rău a fost mare, recunosc, dar ceva mă oprește de fiecare dată.

Din păcate de-a lungul vieții avem destule ”șanse” să ne schimbăm în rău. Și să răspundem la rău cu rău. Dacă am întâlni doar oameni buni, probabil că am trăi deja în Eden. Tentația este mare ca atunci când cineva ne face rău să răspundem în aceeași măsură. Ei, aici se văd oamenii care vor să se schimbe în bine. Aici se cunosc oamenii cu adevărat de caracter. Uită răul pe care celălalt ți l-a făcut, așa cum uiți binele pe care l-ai făcut. Ai rămâne surprins să vezi care sunt consecințele de partea cealaltă…

Întâlnești oameni care îți zâmbesc fals, zâmbește-le sincer. Dai peste oameni care te vorbesc pe la spate, fă-te că nu auzi. Ajungi să lucrezi cu oameni care altădată ți-au făcut un rău, caută să uiți și să ierți. Așa vei putea să te menții pe linia bună pe care ți-ai ales-o. Bunicul meu avea o vorbă – plata vine oricum în viață – așa că, de ce să îl faci tu să plătească pe cel ce ți-a făcut rău? Schimbarea este grea și ai mult de lucrat tu la tine. Nu trebuie să îți mai irosești energia în a face rău. Continuă să construiești schimbarea așa după cum ți-o dorești tu.

Undeva, la capătul drumului tău, vei afla motivele tuturor încercărilor peste care ai trecut. Vei afla de ce a trebuit să te schimbi și mai ales pentru ce. Sunt răspunsuri pe care le primim atunci când avem nevoie de ele și nu când ni le dorim. Schimbarea e bine să ne facă mai buni. Mai buni la suflet, mai buni la chip, mai buni la port, mai buni per total. Dorința de schimbare poate apărea atunci când te aștepți mai puțin. Dar mergi pe ceea ce simți că trebuie să faci. Dacă simți că schimbarea te va face mai bun, atunci nu mai sta pe gânduri.

Recent mi s-a spus că m-am schimbat. Că am avut o perioadă în care nu am mai fost eu. Probabil că, dacă lumea a observat chiar m-am schimbat. Doar că acei ce mi-au spus, nu au știut care este motivul schimbării mele. Iar motivul îl voi ști doar eu. Important este ca la finalul schimbării, rezultatul final să fie un om mai bun – la chip, la suflet, la port, per total. Până atunci mergem în continuare pe schimbarea în bine :).

„Să te schimbi și să te schimbi în bine sunt două lucruri total diferite.” — Proverbe germane

The post Schimbarea appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Acum, gândiți-vă la acele secunde pe care tot le-ați trăit în viața voastră. Pe unele le-ați regretat, de altele v-ați bucurat că le-ați trăit. Secunde care v-au schimbat viața mai mult sau mai puțin. Pentru că, oricât de mult vrem noi să părem siguri, sunt lucruri pe care nu le putem controla. Chiar dacă suntem ”oameni importanți”, secundele din viața noastră care nu se lasă impresionate de statutul social. Ele vin și te influențează fără să stea prea mult la discuție. Și în acele secunde din viața noastră trebuie să luăm decizii. Iar unele decizii pot influența întreaga noastră evoluție sau destin.

Secundele vin și pleacă din viața noastră. De cele mai multe ori ni se pare un dat al nostru ca secundele să vină și să plece. Pentru că așa suntem noi oamenii, egoiști. Considerăm că toate secundele sunt ale noastre și în afară de asta nimic nu mai contează. Ne creionăm planuri pe care să le ducem la un sfârșit – doar secundele sunt ale noastre, nu? Și secundele trec și planurile noastre nu se mai realizează. Devenim nemulțumiți de tot ceea ce avem, pentru că ne obișnuim cu ce este al nostru. Parcă începem să uităm că suntem făcuți din secunde care vin și pleacă. Acum e dimineață, acum e seară și totul este ciclic.

Ajungem să nu ne mai dăm seama când secundele se transformă în ore, orele în zile, zilele-n luni și lunile în ani. La un moment dat ne trezim în fața unui bilanț al secundelor, în care trebuie să realizăm că acea secundă a trecut neobservată.

Bucuriile sunt aduse tot de acea secundă pe care noi nu o realizăm cât este de importantă. Până când începem să nu o mai avem. Și sunt atât de mulți oameni care ar da orice pentru încă o secundă. O secundă în care să poată să își ceară iertare celor dragi, o secundă în care să facă altfel totul, o secundă în care să ofere zâmbete. Dar pentru ei secundele s-au oprit. Și noi mergem mai departe pentru că încă ne considerăm stăpânii secundelor noastre. Fără să ne gândim că ele nu se vor mai întoarce și nici nu se vor mai înmulți. De cele mai multe ori, nu înțelegem că putem lăsa secundele să treacă, sau putem să le folosim pentru a lăsa ceva în urma noastră.

Acea secundă poate fi punct final pentru unii și în același timp un nou început pentru alții. Dar uneori suntem prea orbi pentru a înțelege că secundele nu pot fi controlate. Este mult mai important ce facem noi în momentul trecerii secundelor din viața noastră. Dacă vreți singurul mod în care putem influența secundele este de a le lăsa să treacă așa cum vin. Cu bune și cu rele. Viața este formată din secunde bune și din secunde proaste.Dar per total secundele vor da pe plus. Într-o secundă se poate naște o viață, un proiect, o idee ce poate influența viața personală. Într-o secundă fatidică se poate termina totul – brusc și fără nicio atenționare. Oare câți dintre noi realizăm că secundele se pot opri în orice moment?

Tocmai de aceea stă în puterea noastră să ne trăim cât mai frumos secundele și să nu ne intereseze de ce se întâmplă cu secundele altora. Sau să ne intereseze în măsura în care noi putem să ajutăm.Pentru că nimic nu poate fi mai frumos decât a trăi secundele, atâtea cât sunt ele, cu zâmbetul pe buze și cu mulțumirea sufletească. Pentru ceea ce suntem și pentru ceea ce ne dăruiește viața. Așa cum este ea, cu bune și cu rele. Să ne trăim fiecare secundă cu bucurie și mulțumire.

Pentru că acea secundă poate fi cea mai importantă din viața noastră.

The post Acea secundă appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

În vară ne-a marcat pe toți aflarea veștii că Dominic este bolnav și că părinții lui au nevoie de o sumă uriașă de bani pentru a începe tratamentul. Dar Dumnezeu lucrează prin oameni și minunile chiar există! Așa că n-am putut decât să muncim împreună, să donăm fiecare câte un strop de speranță – și să ne bucurăm când, în foarte scurt timp, s-a strâns o parte importantă din bani, iar Dominic a și început tratamentul. (Nu uitați cazul și vă rog să-i rămâneți aproape voinicului, căci lupta lui continuă!)

Printre oamenii impresionați de suferința lui Dominic au fost și părinții a doi copilași minunați. Și sănătoși. Alexandra și Dragoș au luptat atunci pentru strângerea de fonduri, fără să-și imagineze diagnosticul pe care urmau să-l primească acum câteva zile pentru mezinul lor… Fără să-și imagineze că vor simți și ei durerea unui părinte care află că are nevoie tot de… măcar 200.000 de euro pentru viața pruncului lor!

Călin-Mihai are 10 luni și jumătate și-un diagnostic dur: Neuroblastom de Gradul 4, cancer la glanda suprarenală. Tratamentul cu chimioterapie a început de urgență dar, pentru a avea o șansă la viață, tratamentul de specialitate trebuie continuat la o clinică de oncologie din Franța sau din Belgia, cu terapie imunologică și transplant.

De data aceasta, Alexandra și Dragoș nu mai luptă pentru un copil al prietenilor… ci pentru unul dintre cei doi copii născuți din dragostea lor! Iar noi putem să luptăm alături de ei!

Au nevoie de rugăciune și de orice gând bun – dar au nevoie și de ajutor financiar. Vă rog eu, nu vă poticniți în ideea că nu aveți mult! Cum spun de fiecare dată, pic cu pic se face marea! Să ajutăm cu toții cu un pic, cu puțin din puținul nostru – sau cu mai mult, dacă-i de unde, că-i fără supărare! Să ne pese, asta e cel mai important!

Pentru Călin-Mihai s-a creat deja un grup de donații pe Facebook. Puteți dona direct acolo!

E bun FB, dar e bună și varianta fără intermediari – când banii ajung direct și în timp real la familie. Așa că, vă rog să folosiți cu încredere și datele personale ale tatălui. Donațiile se pot face în conturile deschise pe numele Chihaia Dragoș-Dumitru, la Banca Transilvania:

RON: RO58BTRL02401201D36786XX

EUR: RO33BTRL02404201D36786XX

dar și prin PayPal, către contul chihaiadragos@yahoo.com

Doamne ajută ca să fie bine Călin-Mihai, iar suferința frățiorului și-a părinților să se transforme în bucurie!

Sursa: www.saptepietre.ro

The post Călin-Mihai are zece luni și-un pic. Să-i dăruim o viață întreagă! appeared first on Durbaca Ionut Lucian.