Investind în educaţie, investim în viitor

Investind educi, investim în viitor. Sună pompos, dar dacă nu avem grijă de educaţia copiilor noştri, cu timpul ne distrugem ca popor. Pentru că, îmi aduc aminte acum, de ceea ce a spus Adrian Daminescu, în concertul de la FORZA ZU : ” doar cel care este un învăţat nu poate fi îngenuncheat”. Iar copiii noştri trebuie ghidaţi, astfel încât să devină oameni, în adevăratul sens al cuvântului. Şi oricât de mult am nega, educarea copiilor şi oferirea de şanse la învăţătură reprezintă posibilitatea noastră de a investi în viitor.

Investind educi

Iar implicarea noastră, a fiecăruia dintre noi, este vitală în definerea lor şi în obţinerea de performanţe. Pentru că, performaţele încununează munca asiduă atât a elevilor, cât şi a profesorilor şi părinţilor. Elevii trebuie susţinuti, de la vârste fragede şi îndreptaţi către domeniile ce îi pasionează. În felul acesta, şansele de definire a lor ca profesionişti în domeniul care îi atrage, cresc exponenţial.

Iar când vâd iniţiativa privată, a doi actori importanţi din România, nu pot decât să îmi ridic pălăria şi să le mulţumesc. Să le mulţumesc pentru că mai sunt companii care se îndreaptă spre educaţie. Vorbesc despre Fundaţia EMAG şi BCR care au lansat programul ” Hai la Olimpiadă!”. Evenimentul a avut loc joi, 19 mai şi a avut ca participanţi olimpicii care s-au pregătit în cadrul Centrului de Performanţă din Iaşi, care au obţinut medalii de argint şi bronz, la Olimpiada Naţională de Matematică şi Informatică. Da, pare surprinzător, dar mai avem olimpici premianţi şi în Iaşi.

Ideal ar fi ca majoritatea copiilor cu potenţial să aibă acces în Centrul de Performanţă, astfel încât şi copiii cu potenţial, dar care nu au posibilităţi materiale, să poată fi sprijiniţi, să îşi descopere şi să îşi cultive talentul. Şi din câte am înţeles este şi orientarea celor doi actori, ce au pus bazele acestui proiect. Şi ducerea mai departe a proiectului, se poate realiza şi cu ajutorul comunităţii locale (şi aici mă refer atât la oameni de afaceri locali, cât şi la instituţiile de învăţământ). Pentru că, dacă ne dorim un oraş dezvoltat, trebuie să investim în viitorul nostru, al ieşenilor. Şi viitorul nostru îl reprezintă copiii.

„Hai la Olimpiadă!” este un program inițiat de Fundația eMAG în 2012, în cadrul căruia sunt susținuți elevii și profesorii care îi pregătesc să facă performanță la Matematică, Informatică și Fizică. Din 2014, BCR a devenit partener al programului, sprijinind centrele de performanță și cele mai importante concursuri pentru elevi.

În prezent, funcționează paisprezece centre de performanță „Hai la Olimpiadă!”, în șapte județe din țară. În anul școlar 2015-2016, 1.882 de elevi s-au pregătit săptămânal în centrele de performanță din București, Constanța, Buzău, Iași, Brașov, Cluj și Timișoara, sub îndrumarea a 154 de profesori.

Am scris despre acest proiect, pentru că, întotdeauna voi sprijini iniţiativele în educaţie şi pentru că e bine să ştie din ce în ce mai mulţi ieşeni şi părinţi că se poate şi altfel. Şi că sunt persoane care susţin performanţa. Şi cine ştie, pas cu pas, se va începe să se scoată în evidenţă performanţa şi nu superficialitatea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.