Prosperitatea îți dă puteri sportie?

Nu de puține ori mi-a fost dat să văd oameni, care datorită situației financiare bune, se credeau stăpâni pe tot ceea ce puneau mâna. Ce e mai rău este faptul că acești mici ”regi” se cred stăpâni și pe viitorul unor oameni pe care îi întâlnesc în decursul vieții. Bogăția le dă senzația că pot face orice, că pot cumpăra orice, că pot spune orice fără să suporte consecințele.

Chiar zilele astea am observat diverși oameni avuți au încercat să controleze viețile celorlalți și să le limiteze acțiunile. Nu mai vorbesc aici de acei posesori de mașini luxoase care se comportă ca stăpâni ai șoselelor, nu vorbesc de cei care ocupă funcții importante de conducere care așteaptă ca ceilalți să vină ca la niște tartori. Aceste personaje sunt deja perimate – le întâlnim aproape la tot pasul, de la managerii de instituții până la cei din firme.

Oricât de mulți bani ai avea în conturi, oricât de luxoasă ar fi mașina pe care o conduci și indiferent de funcția pe care o ai nu trebuie să uiți niciodată că în viață roata se învârte. Banii pot dispărea într-o clipă, mașina poate fi pierdută, iar funcția nu te va scoate la pensie. Dacă tu te comporți ca un tartor atunci când ți se pare că lumea toată e a ta, cam câți prieteni crezi că vei avea?

Oamenii în general își schimbă comportamentul atunci când au bani și nu în bine. Puțini sunt cei care rămân cu picioarele pe pământ și se comportă la fel indiferent de situația lor materială – nu uită să fie oameni. Dar aceștia sunt pe cale de dispariție în ziua de astăzi, într-o țară în care grotescul și penibilul este promovat peste tot.

Și totuși viața nu se rezumă doar la avea bani, mașini scumpe și funcții. Oamenii care simt că trăiesc sunt cei care indiferent de situația  financiară avută știu să zâmbească, știu să spună un cuvânt bun celor aflați în suferință, știu ce să facă cu viața lor.

În viață iubesc oamenii care nu uită să fie oameni cu cei din jurul lor!

2 comentarii pentru articolul “Prosperitatea îți dă puteri sportie?

  1. Bine ar fi sa inteleaga toti ca o suma mare intr-un cont nu cumpara nici fericire si nici intelingenta. Mai rau de atat, banii se mai si termina pentru ca majoritatea ii gestioneaza prost.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.