Sănătatea e relativă

Sănătatea e o chestiune destul de relativă. Acum eşti sănătos, iar săptămâna viitoare se prea poate să descoperi că suferi de ceva. De la o simplă răceală care recidivează în fiecare toamnă, până la o problemă mult mai gravă (diabet, cancer, boli de inimă, etc.). Mai apoi apar drumurile la medici, scade puterea psihică a fiecăruia dintre noi, în funcţie de boală şi de stadiu la care a fost ea descoperită. Nu te mai poţi bucura de micile plăceri ale vieţii, nu mai ştii dacă să îţi mai faci planuri pentru un viitor îndepărtat.

Am mai scris şi în alte posturi că există o explicaţie pentru fiecare boală, este o spălare a păcatelor făcute în decursul vieţii. Nu ştii când boala te va trăzni şi nici cum vei reacţiona în acel moment. Poate că tu, cel care citeşte aceste rânduri, vei spune că ţie nu ţi se poate întâmpla, că eşti prea tânăr pentru a te îmbolnăvi. Eşti sigur de asta?

Citisem la un moment dat un studiu medical în care se observa că a scăzut vârsta la care poţi face un atac cerebral (se poate face şi de la 30 de ani), a scăzut vârsta de la care poţi face un infarct(undeva tot de pe la 30 de ani), au crescut cazurile de boli psihice la persoane tinere (datorate în special stresului pe care îl avem de înfrunta zi de zi) și exemplele pot continua. Trăim într-o lume ”nebună”, în care trecem starea de sănătate pe locul doi, dacă nu ultimul. Acum nu contează dacă ești tânăr sau bătrân – boala nu alege.

De asta spun că trebuie să fim mai atenți cu sănătatea noastră și cu cea a apropiaților noștri. Trebuie să eliminăm factorii care duc la pericolul declanșării unei boli, sau al alteia. Trebuie să avem grijă ce mâncăm pentru a reduce riscul de obezitate și de apariție a cancerului, trebuie să avem grijă să ne deconectăm de stresul de la serviciu pentru a nu fi afectați la nivel psihic. Trebuie să mai avem grijă și la ce facem noi pentru a proteja sănătatea apropiaților noștri, fie ei părinți, soț/soție, prieteni, etc.

Am mai citit un articol care m-a înspăimântat referitor la incidența bolilor psihice în rândul tinerilor. Nu pot să nu mă gândesc că oricând o astfel de boală mă poate afecta pe mine, pe tine sau pe cei apropiați nouă. Creierul este un actor destul de schimbător și nici nu ne gândim cât de subțire este legătura dintre normal și anormal. Poți astăzi să fii un om minunat, respectat și apreciat, iar mâine să te crezi Ștefan cel Mare. Poate că pare ireal, poate că vei spune că doar persoanele slabe pățesc lucrurile astea. Tind să te contrazic – cum s-au născut oare genii ca ale lui Eminescu – sau mai bine zis te rog să cauți pe net persoane publice afectate de boli psihice. Vei rămâne uimit de ce vei găsi acolo.

De ce scriu lucrul ăsta? În ultimele zile, în presa din Iași s-a tot scris despre cazul elevului care și-a omorât mama. Prima senzație a fost de condamnare a omului care a comis acest gest, dar mai apoi am realizat că el nu are nici o vină – nu și-a dorit el boala de care suferă. Nici măcar nu a făcut ceva pentru a dobândi această boală. Cum poți să condamni un om dacă nu știi prin ce trece omul respectiv? Da ceea ce a făcut este condamnabil și va suporta consecințele, dar haideți să nu-l blamăm foarte tare. Știu, în România persoanele cu astfel de afecțiuni sunt marginalizate – poate e din cauza limitării noastre în gândire. De ce să nu ne gândim că boala psihică este o boală ca oricare alta și că tratată te poate ajuta să ai o viață normală?

În plus, te-ai întrebat vreodată cum ai reacționa dacă ai afla că prietenul tău cel mai bun suferă de o boală psihică pe care și-o tratează? Sau dacă doctorul, șeful tău ar suferi de o afecțiune psihică? Ai putea să îl privești la fel că și până acum? Haideți să găsim răspunsul împreună și poate vom reuși să privim orice boală cu alți ochi și pe cei bolnavi ca pe niște oameni normali.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.