Suntem într-un continuu perpetuum mobile și nu mai găsim butonul de stop. Parcă suntem băgați tot timpul la priză de 2.20. Suntem surescitați în fiecare zi a vieții noastre și nu mai avem timp să vedem ce ne doare. Viața este o continuă întrecere – cu noi și cu alții. Așa am fost învățați să trăim, să muncim, să sărbătorim. Nu știu dacă ați observat – dar în ultima perioadă, până și bucuriile se întâmplă pe repede înainte. Și la finalul săptămânii nu știm de ce suntem așa de obosiți. Poate și pentru că am alergat neîntrerupt între idealuri, obiective, targete, bani. Fără nici măcar să respirăm.

Nu mai avem timp să ne vedem sufletul și să vedem ce îl doare. Plecăm mai departe în călătoria aceasta numită viață și nici măcar nu ne dăm răgazul să cumpărăm bilete la clasa ce ni se potrivește. Vrem tot timpul din ce în ce mai mult și întotdeauna ceea ce nu avem. Atunci când atingem obiective efemere, ni se pare că devenim cineva. Când de fapt nu suntem decât niște bieți ”ogari” ce aleargă spre ceva și care primesc o mică recompensă atunci când atingem acel ceva. Și după avem senzația că suntem rupți din soare, când de fapt și de drept nu suntem decât simple ”coate-goale”.

Și în fuga aceasta nu mai avem timp să simțim durerea. Pentru că, nu este așa, oamenii puternici nu se lasă doborâți de durere…. Așa scrie în toate cărțile motivaționale. Trebuie să fim puternici, să reușim, să fim luptători. Ne transformăm din ce în ce mai sigur în oameni robotizați, fără sentimente. Empatia este un cuvânt pe care îl uităm, sau mai bine zis nu mai avem timp de el. Ne privim unii pe alții, facem business împreună, dar nici măcar o clipă nu ne privim sufletele noastre. Nu am fost învățați să facem lucrul acesta. Și poate că asta este cel mai trist.

Facem poze, părem total fericiți și pare că toate se întâmplă așa cum ne dorim. Dar uităm să ne hrănim fericirea din gesturi simple făcute între noi. Credem că gesturile simple ne fac mai puțini puternici. Acum un zâmbet adresat persoanei din fața ta, poate fi interpretat că instrument de flirt. Și totul trebuie că are un substrat. Nimic pare că nu mai este fără de interes.

Cu alte cuvinte am uitat să fim oameni în adevăratul sens al cuvântului. Ne atacăm unii pe alții atunci când vrem ca interesele noastre să fie realizate. Când dialogăm spunem doar vorbe, fără să ne gândim cu adevărat la ce putem face pentru celălalt. Suntem plini de ură și de miștocăreală ieftină cu alții, când primii de care ar trebui să râdem suntem noi. Bunul simț este pe ducă și îl mai întâlnești destul de rar, la oamenii care se încăpățânează să rămână ultimii mohicani.Și întotdeauna alții sunt de vină pentru tot ceea ce se întâmplă cu noi și cu fuga noastră zilnică.

Societatea ne vrea să fim pe fugă și fără să ne dăm seama intrăm în jocul acesta interminabil. Trași de succesiunea zilelor nu ne mai dăm seama cine suntem noi cu adevărat. Devenim oameni fără identitate pentru că încercăm să copiem rețeta succesului de la alții. Uităm că viața nu înseamnă doar realizări, ci și eșecuri. Nu ne mai aducem aminte că viața nu înseamnă competiție. Și alergăm ca șoarecii pe roată, având senzația că realizăm ceva. Și când ne dăm jos din roata vieții, ne dăm seama că suntem în același loc. Dar mult mai secătuiți de umanitate, de sentimente și de noi.

Asta ne dorim cu adevărat de la viață? Chiar nu găsim butonul de stop? Sunt răspunsuri pe care fiecare le găsește pentru sine. Și atunci când găsim răspunsul vom ști dacă vom continua fuga, sau ne vom opri să ne bucurăm de noi și de ce înseamnă cu adevărat viața aceasta scurtă.

The post Râzi sau plângi, viața merge înainte appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

De fapt, într-o societate în care se promovează consumul în exces, consumul de prieteni este o bagatelă. Este mai ușor să înlocuiești un prieten, decât să fii alături de el în momentele grele. E mult mai simplu să fii doar la bine prieten cu o persoană. Pentru perioadele negre exista întotdeauna opțiunea ”change”. De-a lungul timpului am cunoscut prieteni de conjunctură, dar și prieteni care au rămas și peste ani. Îmi este cunoscut și comportamentul unora și comportamentul altora.

Știți cum este și cu prietenia – nu obligăm pe nimeni să fie prietenul nostru. Dar, dacă tot a ales să fie prieten cu noi, să își asume lucrul acesta. Și viceversa este valabilă. Țin minte și acum ce îmi spunea tatăl meu, când venea vorba despre prieteni – ” prietenii sunt cei care te ridică de jos”. Și mare adevăr a avut. Acei prieteni trebuie ținuți aproape. Pentru că, de cele mai multe ori prieteniile acestea vor rezista trecerii timpului. A fi prieten nu înseamnă să îl bați prietenește pe umăr pe celălalt, atunci când greșește. Prietenul adevărat te zguduie de nu te vezi atunci când pășești pe lângă. Cu riscul de a te supăra definitiv pe el. Vrea să îți fie bine – și tocmai de aceea va pune punctul pe I.

De ce să nu facem diferențele între prietenie și plăcerea de a sta în preajma unei persoane? Pentru că, dacă veți sta și veți face o analiză sinceră, veți observa că prietenii adevărați nu sunt mulți. Îi numărați pe degetele de la mâini. Și de obicei sunt acei care te simt aproape chiar dacă nu te văd cu zilele. Dar care, atunci când îi suni pentru o problemă, sar în ajutorul tău de la primul apel. Asta nu înseamnă că poți abuza de prietenia lor dacă nu este necesar ajutorul lor. Acei oameni care vin la tine când le ceri ajutorul sunt aur curat. Poate chiar diamante.

Sunt prieteni tăcuți, care îți transmit semnale. Iar dacă nu le răspunzi știu să se retragă. Fără zarvă și fără tam-tam. Știu că nu e momentul să intre în viața ta și așteaptă. Pentru că știu că, la un moment dat vei avea nevoie de prietenia lor. Timpul lor nu se oprește în loc, merg mai departe. Dar nu uită să se mai uite din când în când înapoi să vadă dacă nu îi cauți.

Nu știu dacă ați observat că, acei prieteni care strigă mai tare că vă sunt alături, sunt primii care fug, atunci când aveți nevoie mai mare de ajutor. Iar cei care poate că niciodată nu v-au arătat că vă doresc în anturajul lor, sunt primii care vă întind o mână de ajutor. De foarte multe ori, ni se întâmplă în viață să fim ajutați de străini și nu de așa-zișii prieteni. Întotdeauna m-am întrebat de ce apare lucrul acesta? Nu am găsit nici acum răspunsul. Încă îl mai caut.

Prietenia este ca o horă în care nu toți știu pasul. Dar, imaginea de ansamblu este unitară, pentru că cei ce știu dansul îi acoperă destul de bine pe ceilalți. Iar cei ce șchioapătă își iau ca modele de pași, pașii dansatorilor înnăscuți. Prietenia trebuie să se bazeze pe încredere și pe cuvânt dat. Tacit prietenii știu că se pot baza unul pe altul, indiferent de situație. Căutați în agendă și vedeți câți dintre cei de acolo se pot numi cu adevărat prietenii voștri? Răspunsul vi-l puteți da singuri și tot singuri veți ști ce este de făcut.

Cei mai triști oameni sunt cei fără prieteni. Poți să fii pe culmile succesului – dacă nu ai prieteni adevărați lângă tine, ești cu adevărat singur. Și poți să învârți bani cu lopata, dacă prietenii tăi se uită doar la bani, vei fi cu siguranță cel mai trist om din lume. Poți să stăpânești o mulțime de lucruri dar dacă nu vei stăpâni arta prieteniei, nu vei face altceva decât să clădești castele de nisip. Pentru că prietenia nu înseamnă să îmi urmăresc doar interesul meu. Sau să mă ascund în spatele prieteniei când nu am curajul de a spune lucrurilor pe nume.

” Prietenia înseamnă să fii alături de cineva nu când are dreptate, ci atunci când greșește” – Andre Malraux

The post Prietenia arta de a fi alături appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

România înseamnă și oamenii sărmani, și oamenii mai puțin norocoși. România înseamnă și bine și rău. România este țara pe care o merităm, fiecare dintre noi. România nu poate fi mai bună dacă noi continuăm să fim răi. Țara asta nu va merge înainte dacă noi nu o vom împinge din spate. Patria aceasta nu se va schimba dacă noi nu ne vom schimba în bine. Pentru că România este oglinda fiecărui român de pe aceste meleaguri.

A fi român nu înseamnă doar să fii cârcotaș, ci să vii cu soluții. A fi român nu înseamnă să îți iubești țara doar atunci când îți este bine. Ci mai ales când îți este greu – și ție și celorlalți de lângă tine. A fi român înseamnă să fii demn, corect, onest și bun. Chiar dacă prin asta nu îți vei asigura un  trai mai bun. A fi român nu înseamnă doar să aplauzi pe alții ce au curajul să ia taurul de coarne. Ci să iei la rândul tău frâiele și să faci lucrurile să se întâmple.

Românul este și acela care nu își uită strămoșii și eroii țării sale. Pământurile României sunt pline de sângele și oasele strămoșilor noștri. Așa cum au fost ei, buni sau răi, au făcut tot posibilul să existe țara asta. Pentru ei, România era tot ce aveau mai scump de protejat.

România mea este și România ta. Chiar dacă îți place sau nu, este țara asta în care ne ducem traiul. Mai bun sau mai puțin bun. Cu toții am mâncat sau încă mai mâncăm o pâine mai albă sau mai neagră. Așa cum a putut ea, țara asta ne-a ținut și încă ne mai ține.

Da, România a fost și este condusă de oameni cu mai puțin suflet de patrioți. Dar, oare cine i-a ajutat să ajungă acolo. Vreau să cred că țara asta va fi mai bună pentru copiii noștri. Cu oameni onești, cu inimă mare, pregătiți oricând să se sacrifice pentru cei dragi. Mi-aș dori ca în țara asta să nu mai fie ură și românisme. Să nu mai moară și capra vecinului. Poate că sunt un idealist. Dar nu ar fi oare senzațional să nu mai fim egoiști?

România a învățat să renască atunci când nimeni nu îi mai dădea șanse. Și asta pentru că oamenii ei și-au suflecat mânecile gospodărește și-au luat armele și au plecat să o apere, sau să o ridice se jos. Asta era metoda lor de a mulțumi țării pentru tot ce au și pentru tot ce sunt.

România este țara în care totul este posibil. Deși a fost furată mai mereu, a rămas poate una dintre cele mai bogate țări. Oricât de mult este înjurata, continuă să fie iubită de foarte mulți dintre noi. Continuă să existe pentru fiecare dintre noi. Și face tot ce îi stă în putință să ne păstreze în teritoriile sale. Chiar dacă conducătorii ei și ai noștri caută să ne execute unul câte unul. Poate dacă ar putea, și-ar înghite conducătorii ce caută să o doboare.

Române iubește-ti țara chiar și atunci când îți este greu. Spune-i la mulți ani măcar azi. Și măcar azi încearcă să te abții de la răutăți g

The post România, români și românisme appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Acum, când curentul general este unul al negării tuturor lucrurilor care au făcut societatea să evolueze, iată că a venit momentul să se discute și despre apariția copiilor ca rezultat al unei frustrări a părinților. A face un copil este o decizie luată doar de părinți – de ambii părinți de cele mai multe ori. Și este o decizie personală, încărcată de emoții și de dorința de a fi împliniți. Nu trebuie să vină nimeni să ne țină lecții despre: de ce se fac copiii – indiferent de cât de mare și cunoscut este numele său. Nu poți să ai pretenția că părerea ta este universal aplicabilă pentru toți oamenii care îți ascultă părerile.

Părinții nu fac proprii copii gândindu-se la bătrânețe. Spuneți-mi vă rog, câți dintre voi, acum când sunteți tineri, vă gândiți la bătrânețe? Părinții nu fac proprii copii din ofuscări și din neîmplinirile lor. Nu are logică – atunci când te simți neîmplinit, fără reușite profesionale, nu îți stă gândul să faci copii. Și aici nu vorbesc despre asistații sociali. Acolo este altă mâncare de pește și o discuție mult mai complexă. Părinții nu fac proprii copii atunci când sărăcia le bate la ușă. Toți părinții cu gândirea logică vor să le ofere totul copilașilor. Poate din cauza aceasta demografia este în scădere dramatică – părinții vor întâi să își facă o carieră, o situație și de abia după aceea să aducă pe lume un copil.

Revenind la emoția venirii pe lume a unui copil nu pot să îmi scot din minte împlinirea noastră ca și familie, atunci când a venit Iustina pe lume. Și nu, nu este vorba despre egoismul nostru – al mamei și al tatălui. Pentru că dacă vreți, decizia de a avea un copil, implică și multe responsabilități pe care le iei. Asta dacă vrei să ai copii fericiți. De la partea de asigurare a hranei și până la partea de asigurare a educației unui copil. Nu cred că este vreun părinte cu scaun la cap, care atunci când a luat hotărârea de a avea un copil, nu s-a gândit și la partea de după venirea lui pe lume.

V-ați gândit vreodată la cât de tristă ar fi lumea fără râsetul copiilor, fără gingășia lor, fără inocența lor care de multe ori înseninează ziua? V-ați gândit la un moment dat, cât de săraci am fi fără zumzetul lor? Viața ar fi cu mult mai gri și mai lipsită de dorința pentru mai bine.  Copii ne transformă în adevărați eroi, gata oricând să ne sacrificăm pentru ei. Ne fac să ne găsim cea mai bună variantă a noastră, pentru a le fi lor bine. Ne ajută să ne depășim limitele pentru ca ei să reușească. Fac tot posibilul pentru a ne încuraja să fim noi, naturali, pentru ca ei să învețe ce este sinceritatea. Noi, părinții i-am adus din dragoste pe Pământ și tot noi suntem responsabili pentru ei. Pentru fiecare celulă din corpul lor.

Declarația respectivului domn nu a făcut altceva, decât să arate micimea modului lui de gândi, acum, când și-a văzut copiii evoluând. Mă miră și mai mult modul lui de a deschide acest subiect și suficiența cu care și-a expus punctul de vedere. Cu riscul ca ”fanii” respectivului domn să îmi sară în cap, spun că declarația lui nu a fost gândită deloc. Și că uneori e bine să știi când să te retragi din postura de formator de opinie. Să îți recunoști neputința și să te retragi în momentele tale de glorie. Pentru că altfel te faci de râs și îți atragi dezaprobarea, chiar și a celor care la un moment dat aveau respect față de opiniile și analizele pe care le făceai.

Dragă domnule, copiii nu se fac din sărăcie, ci din dragoste, copiii nu se fac pentru a avea cine să aducă un pahar de apă la bătrânețe – au trecut vremurile în care se gândea astfel. Și nu uita, dragă domnule că atunci când îți exprimi părerile, acestea ajung și la cei care nu au avut șansa să aibă copii – și produc răni peste cele deja existente. Îmi pare rău că nu știți să fiți diplomat.

” Indiferent dacă cresc, ei rămân copiii noștri, și unul din cele mai importante lucruri pe care le putem dărui este dragostea noastră necondiționată. O iubire care nu depinde de nimic, decât de faptul că sunt copiii noștri.” – Rosaleen Dickson

The post Copiii întregesc familia appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Am fost în piață. Mi-am asumat un risc și anume: acela de a fi catalogat într-un fel sau altul. Dar, ceea ce am văzut în piață era total diferit de ceea ce se încerca să se prezinte în zona online, sau chiar și la unele televiziuni. Am văzut doctori, economiști, ingineri, oameni educați, oameni de 40 de ani, oameni tineri, copii, oameni în vârstă. Care își exprimau nemulțumirea civilizat, fără acte de violență, fără să caute scandalul. S-a mers în marș, civilizat. Sentimentul meu a fost că marșul nu a făcut altceva decât să poarte nemulțumirea prin oraș. Dar fără să se înjure oamenii care simțeau altfel decât ei. Pentru că așa este în democrație.

După cum mai spuneam și în dialogurile avute în weekend, ceea ce s-a văzut în piață este doar o parte din rândul oamenilor nemulțumiți. Și asta pentru că, prin marșul prin oraș, am văzut oameni la balcoane care aplaudau mulțimea, am văzut bătrâni care rezonau cu cei din stradă. Doar că, din diferite motive nu au reușit să ajungă în stradă. Poate le-a fost frică, poate nu le-a permis sănătatea.

Trebuie respectați și oamenii care în continuare sprijină ideea de stabilitate a țării. Pentru că, trebuie să recunoaștem, astăzi, România trece printr-o perioadă tulbure, perioadă ce trebuie să se închieie cât mai devreme. E dreptul lor să aibă o opinie contrară cu a celor care am ales să ne exprimăm nemulțumirea în stradă. Dar, ceea ce trebuie să înțeleagă toți cei care acuză lumea din stradă, este faptul că, oamenii nu au ieșit pentru a sprijini o formațiune politică sau alta. Ci, pentru că oamenii aflați la conducerea țării au ales să sfideze, să mintă și nu în cele din urmă să nu îi intereseze decât de propriile lor persoane.

Am mai spus-o și o repet – faptul că ai fost ales democratic, nu înseamnă că poți sa iei toate deciziile pe care ți le dorești tu ca și om ajuns în fruntea Guvernului. Oamenii care te-au votat, au făcut-o pentru un program prin care i-ai convins. Și dacă ai ajuns acolo, ai responsabilitatea de a reprezenta toți românii. Erau cu mult mai multe lucruri de rezolvat în țara aceasta, decât să îți acoperi spatele. Toată lumea spune că s-au mărit pensiile, salariul minim pe economie, s-au emilinat taxe, s-au adoptat legi care să relanseze producția. Dar nu am auzit pe nimeni să spună că s-au mărit taxele pentru industriile creative, că s-au tăiat o mare parte din bugetele de investiție.

Cei ce au ieșit în piață au făcut-o pentru a exprima o nemulțumire și de ce nu, pentru că le-a ajuns cuțitul la os. Au fost oameni normali pe care dacă îi întâlnești pe stradă, nu ai zice că sunt aurolaci, nici măcar spălați pe creier. Mulți dintre ei sunt oameni care au putere de decizie proprie. Și își văd de treaba lor – până în momentul în care le ajunge cuțitul la os. Este acea populație tăcută, care muncește de la 9 la 19, care încearcă să ajute economia dupa cum poate.

Oriunde se va ajunge, noi românii nu trebuie să uităm că trăim în aceeași țară. Și indiferent de convingeri trebuie să avem respect față de ceilalți. Atât timp cât nu se escaladează lucrurile. Iar dacă vreți să vedeți care este situația actuală, întrebați-vă copiii – veți rămâne surprinși de ceea ce vă vor zice. Ascultați-i – sunt sinceri.

The post Despre o Românie actuală appeared first on Durbaca Ionut Lucian.