Ați văzut cum se bucură copiii de zăpadă? Eu unul am văzut bucuria din ochii Iustinei, marți când îmi povestea cu un zâmbet larg pe fețișoară, cum ea și cu bunicul s-au dat cu sania pe Bahlui. În momentul acela mi-am adus aminte de reprizele de joacă pe care le încingeam pe malul Bahluiului, de săniușul până în buza apei, de ceea ce însemna zăpada și pentru copilul Ionuț. Văzând bucuria din ochii fetei mi-am dat seama că se bucură de zăpadă și pentru ea frigul face parte din joaca la săniuș.

Plecând de la bucuria Iustinei am zis să fac un remember al jocurilor pe zăpadă pe care le practicam în copilărie. Și cred că în copilăria fiecăruia dintre noi au existat aceste jocuri – atunci când joaca noastră avea loc în majoritatea timpului afară. Și mi-au venit în minte următoarele jocuri:

1. Săniușul – este joaca cea mai des practicată în copilăria noastră. Și care s-a păstrat în aceeași parametri ai bucuriei. Este unul dintre cele mai iubite jocuri pentru sentimentul de libertate pe care ți-l dă. Iustina îmi spune că simte că zboară atunci când se dă cu sania. Până și noi, adulții, atunci când vedem o pantă plină de zăpadă, căutăm orice să ne dăm pe derdeluș – saci de rafie, colac de WC, săniuțe, etc. Cum să nu iubești săniușul?
2. Ghețușul – în copilăria noastră patinoarele se făceau pe luciul apelor înghețate, pe derdelușurile făcute în preajma blocurilor. Iar pentru un derdeluș se făcea muncă de echipă – până devenea lucios, trebuia să trecem înainte și înapoi de multe ori. Asta dacă doream să alunecăm cât mai mult. Eu personal cum văd un derdeluș, cum instinctiv mă mănâncă tălpile să mă dau. Ghețușul va fi în preferința copiilor mici și mari în fiecare iarnă.
3. Bătăile cu bulgari – în spatele cazermatelor construite, la care stăteam și munceam câteva minute bune, ne băteam cu bulgări până epuizam resursele de energie. Mai țineți minte, cum ne împărțeam pe echipe, făceam strategii, făceam muniție din belșug, atacam pe flancuri? Aveam un membru din echipă care făcea bulgării, astfel încât tot timpul să fim pregătiți de atac. Erau adevărate ”războaie” duse pe câmpul alb. Din păcate, astăzi nu prea mai vezi copiii jucându-se în cazermate
4. Oamenii de zăpadă – de cum se așternea suficientă zăpadă cât să se poată realiza oameni de zăpadă, vedeai copiii trebăluind în jurul bulgărilor care creșteau în diametru, pe măsură ce erau tăvăliti în zăpadă. Bucuria pe care o vedeai în jurul unui om de zăpadă, te făcea să uiți de frig, umezeală și mănuși udate. Câte râsete se auzeau când fața omului de zăpadă începea să prindă contur și când era pus și morcovul pe post de nas… Încă mai sunt copii care și acum fac oameni de zăpadă – cei drept, acum vezi părinți și copii și mai rar doar copii.
5. Rostogolire prin zăpadă – la finalul jocului nostru pe afară, nu putea să lipsească rostogolirea prin zăpadă. Inaintasii îngerașilor de zăpadă de astăzi. Era bucuria părinților noștri, când ajungeam plini de zăpadă în fața ușii cu zâmbetul larg pe chipuri. Se mai terminase o zi frumoasă de iarnă, în care ne-am epuizat energia afară, în zăpadă.

Și acum țin minte, cum ajungeam cu șosetele înghețate, cu pantalonii plini de zăpadă și cum ne opream la calorifere parintilor sau soba bunicilor. Iar ceaiul era nelipsit pentru încălzirea completă a corpului. De la frigul de afară, intrând în casa încălzită, cu ceaiul cald în mâini, simțeai cum ușor-ușor te ia toropeala. Și alunecai lin pe pat, iar somnul venea tiptil-tiptil și te cufundai în lumea viselor.

Mi-am propus ca weekendul acesta să reușesc să ies cu Iustina la zăpadă, să repunem în practică o parte din jocurile albe. Să îmi aduc aminte de copilăria mea și de sentimentele pe care le trăiam atunci, când luam contact cu zăpada. Așa, cu siguranță voi reuși să văd din nou zâmbetul frumos al Iustinei și bucuria din ochii ei. Ambele prilejuite de joaca prin zăpadă. Copiii noștri merită să ne copilărim și să îi învățăm cât de frumoasă este copilăria petrecută afară. Chiar și iarna.

The post Jocuri pe zăpadă appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Nu sunt bătrân, dar când mă gândesc la perioada copilăriei mele, mă cuprinde o melancolie și un dor după produsele gustoase, după mâncărurile delicioase. Atunci majoritatea produselor comestibile aveau gust și nici vorba de euri în compoziția lor. Nu îți era frică că ceea ce mâncai te poate costa sănătatea. Acum când totul este importat și nu există un control asupra modului de obținere a produselor ai tendința să te obișnuiești cu ”normalul”.

Poate sunt nostalgic, dar câți dintre noi nu își aduc aminte de dulceața roșiilor de grădină și savoarea pepenilor produși în harbuzăria tipic românească. Sau câți dintre noi nu zâmbesc la amintirea cașului mâncat direct de la stână și de laptele proaspăt venit de la vaca din ogradă. Ca să nu mai vorbim de gustul vinului autohton recunoscut peste tot în lume și de pâinea aburindă scoasă din cuptor. Sunt multe produse care erau altfel pe vremea copilăriei noastre, dar pentru mine cele mai frumoase amintiri îmi sunt reactivate de dulceața și savoarea pepenelui verde românesc.

Odată cu venirea democrației au început să dispară și produsele românești, iar sătenilor li s-a impus de către Uniunea Europeană să se organizeze în asociații, pentru a-și putea vinde produsele. Și astfel produsele autentice românești au început să dispară de pe piață și să fie înlocuite de importuri îndoielnice. Noi cei care am mai prins gustul adevărat al produselor românești mai avem amintirea vremurilor trecute, dar oare copii noștri nu merită să știe ce îseamnă natural?

Mai ales în contextul actual al economiei românești, trebuie pus accentul pe producția de produse autohtone – mai ales că țara noastră are o capacitate de producție agricolă ce poate hrăni peste 100 de milioane de oameni. Dacă sistemele interne ar funcționa așa cum trebuie, iar supermarket-urile ar permite accesul produselor românești în lanțurile lor, poate că așa România ar putea depăși criza. Comoara unei țări așa cum este România o reprezintă propriile resurse pe care trebuie să le exploateze la devărata valoare – iar produsele alimentare trebuie să fie și să rămână naturale.

Real – și-a adus aminte de copilăria fiecăruia dintre noi și vrea să reînvie gustul și savoare alimentelor de altădată. Cei de la Real  ce au  un partenriat cu autoritățile locale și producătorii autohtoni prin care va ușura accesul nostru la produsele românești. Este o măsură importantă pe care cei de la Real o iau și care într-o mică măsură va sprijini economia românească. Prin consumul de produse românești fiecare din noi sprijinim economia românească, banii rămân în țară, iar producătorii își pot îmbunătăți tehnologia și procesul de producție.

Cei de la Real ne dau ocazia să “culegem” din “Standul lor de legume si fructe romanesti”  roșiile din copilăria noastră si toate legumele si fructele de sezon, să ne bucurăm de cașul oilor noastre și de autenticitatea produselor românești. Iar în bucătăria Real vom putea consuma produse ca la bunicii noștri, iar papilele noastre vor fi încâtate la descoperirea gustului de odinioară. Îmi și imaginez mămăliga aburindă, alături de niște sărmăluțe făcute după rețeta străbună. Real ne ofera șansa să mâncăm natural și sănătos, ne aduce aminte de trecut în prezent.

Dacă ne gândim și la faptul că prin cumpărarea de produse românești, o parte din banii noștri ajută la dezvoltarea producătorilor și a regiunii noastre, cu siguranță că proiectul celor de la Real va pune umărul la mișcarea economiei. Și ce este mai important prin faptul că putem cumpăra de la producători îi ajutăm să își îmbunătățească tehnologiile și procesul de procesare a alimentelor. Real ajută România să nu scape banii în afară. Dacă facem comparația între produsele autohtone și cele din import vom observa diferența. De ce să mâncăm roșii din Turcia, făcute în culturi de apă, care nu au nici un gust, când putem consuma roșii românești dulci și sănătoase?

Haideți să le oferim o șansă copiilor noștri, și să nu îi condamnăm la consumul de produse pline de euri din import. Copii fiecăruia dintre noi trebuie să își aducă aminte de gustul produselor de țară autohtone – haideți să investim în viitorul lor. La bătrânețe vreau să aud și eu de la nepoții mei – ”Mulțumesc bunicule pentru mâncarea asta gustoasă!”. Real ne oferă această posibilitate și e păcat să nu ne reorientăm strategia de cumpărături.

Dacă ar mai exista proiecte asemănătoare celui implementat de Real, ar fi înspre folosul nostru și al economiei noastre. Poate cei de la Real vor lua în considerare și un eventual proiect de sprijinire a agro-turismului. În felul acesta turiștii străini ar vărsa banii în vistieria economică a țării, iar publicitatea României ar crește. Potențialul țării noastre este mare, păcat de oamenii care ne conduc.

Felicitări celor de la Real pentru inițiativă și jos pălăria pentru sprijinirea producătorilor români de alimente. Într-o perioadă în care mulți se gândesc numai la cum să obțină profit de pe spatele nostru, iată că mai sunt firme care se orientează înspre client. Real – România trăiește!

Postare scrisa pentru Superblog 2012

The post Consumati romanesti appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Postarea de astazi va fi una sentimentala, plina de multumiri pentru bunicii Iustinei si pentru oricare bunic din viata copiilor. Unii dintre copii nostri sunt norocosi ca i-au prins pe bunici in viata si ca se pot bucura de toata atentia pe care bunicii sunt in stare sa le-o dea. Nu conteaza ca nu mai pot de durerile cauzate de reumatism, sau de bolile de inima acumulate de-a lungul vietii – importanta este fericirea nepotului/nepoatei.

Orice suras al copiilor nostri ii incarca cu putere si cu dorinta arzatoare de a face totul pentru nepot. Orice ras cristalin al nepotilor ii face sa uite de griji si de problemele de sanatate. Pentru ca, de ce sa nu recunoastem bunicii sunt ingerii copiilor nostri. Uneori bunicii sunt mult mai grijulii, decat noi parintii, parinti ce suntem tot timpul pe fuga.

Multi dintre noi nu au timp sa ofere educatia copiilor lor si lasa lucrul acesta in seama bunicilor. Noi suntem norocosi ca avem 2 perechi de bunici care se ocupa exemplar de Iustina – uneori si noi ne minunam de ceea ce fac bunicii pentru ea. Nimic si nimeni pe lumea asta nu poate sa fie mai potrivit pentru copil, decat un bunic sau o bunica in preajma – asta atunci cand parintii nu sunt langa el.

Fiecare dintre noi, am avut bucuria, ca la un moment dat in brate sa fim ridicati in brate de bunici, sau macar alintati. Am ajuns ceea ce suntem astazi si datorita bunicilor nostri. Pentru bunici Iustina este ca un pansament de bucurie, ca un medicament de bucurie.

Sentimentele noastre de recunostinta nu pot fi masurate in cuvinte si nici macar in fapte. Chiar daca uneori mai gresim fata de parintii nostri, respectul si recunostinta noastra este reala. Iustina isi va da seama cat este de norocoasa cu 2 perechi de bunici plini de iubire.

The post Bunicii, dar de la Dumnezeu appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

In perioada aceasta toata lumea se gandeste la concedii, chiar daca bugetele s-au redus considerabil, noi romanii cautam orice modalitate de a ne distra. Uneori preferam sa facem foame dupa, dar sa ne distram cateva zile din an. Pentru ca de ce sa nu recunoastem – muncim ca robii un an intreg – avem nevoie de o perioada de respiro in care sa ne incarcam bateriile.

The post La mare…… departare de soare appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Am fost un copil fericit – un copil care a respirat aer curat, care a zburdat in natura. Un copil care visa la ziua urmatoare – ma bucuram de orice adiere de vant in satul copilariei mele. Pentru ca am fost un copil norocos – am avut bunici care imi deveneau parinti in lunile de vara. Cele mai frumoase amintiri care imi vin in minte sunt de la satul bunicilor mei Soci.

E locul in care am invatat sa stau in picioare la marginea patului, e locul in care sistemul meu imunitar a fost maturizat. Imi aduc si acum aminte de serile de vara cand impreuna cu verii mei stateam pe langa un olaret de lapte batut si pe langa tavile de poale in brau proaspat scoase din cuptor. Un zambet imi rasare cand ma gandesc cum mergeam la muncile campului – si cat de sanatosi eram, chiar daca stateam cat era ziua de lunga in soare – pe atunci nu exista fobia insolatiei.

Timpul e scurt si pentru o buna parte din an nu mi-au ramas decat amintirile. Oricat de mult mi-as dori sa ma reintorc in locurile copilariei mele timpul nu imi da voie. Cand stau si ma gandesc la iubita mea fetita as da orice sa creasca intr-un mediu curat si natural cum este cel din satul Soci. Lumea satului a ramas inca neatinsa de aspectele negative ale societatii. Tinerii de la tara inca si-au mai pastrat inocenta si simplitatea. Pentru ca ei sunt fericiti de viata de zi cu zi pe care o duc.

Ma bucuram enorm cand mergeam pe drum si lumea imi raspundea la salut – chiar daca nu ii cunosteam pe toti cei pe care ii salutam. Si acum mai pastrez in amintire clipele sarbatorilor de iarna, atunci cand mergeam cu toba, clopotelul sau cerbul pe ulitele satului. Nu simteam frig, eram bucuros ca lumea ma primeste sa le colind casele.

Timpul s-a scurs, eu m-am marit si usor usor m-am departat de meleagurile copilariei mele. Ele au ramas acolo in inima mea, iar personajele principale sunt bunicii. Cand merg pe strada, in putinele mele clipe de melancolie imi indrept privirile spre cer – iar norii imi amintesc de personajele copilariei mele. Pentru mine copilul de atunci, timpul statea in loc – ma bucuram de tot ceea ce insemna natura.

Pentru fiecare dintre noi amintirile cele mai placute sunt din vremea copilariei noastre. Atunci simteam ca traiesc, simtem ca sunt liber, simteam ca sunt copil, viata imi era usoara. Oare copii de acum vor avea posibilitatea sa mai mearga cu picioarele goale prin iarba plina de roua, sa bea lapte proaspat muls de la pulpa vacii? Oare copii nostri vor mai sti sa se urce intr-un copac, vor mai sti sa bea apa de la izvor, vor mai sta pe banca in fata portii?

Copilaria vine si pleaca, dar important este sa ramanem copii toata viata. Si ce e mai important sa ii invatam si pe copii nostri sa isi traiasca copilaria.

The post Locurile copilariei mele appeared first on Durbaca Ionut Lucian.