Azi așa, mâine așa, până într-o zi când te vei trezi că durerea copilului tău va da pe afară. Și te vei întreba unde ai greșit. Te vei gândi de ce copilul tău s-a schimbat brusc și nu mai este cel pe care îl știai tu. Mic și plăpând. Te uiți la el și parcă nu îl mai recunoști, dar nu îți aduci aminte de momentele în care el venea la tine să îl asculți. Fiind într-o goană zilnică, uităm de cele mai multe ori că odraslele noastre au nevoie de noi implicați 100%. Dincolo de părinți au nevoie de prietenia noastră necondiționată. Și poate ce este cel mai important, au nevoie de ascultarea noastră și de sfaturile noastre. Date ca pentru vârsta lor. Sufletele lor au aceleași nevoi de afecțiune și de bucurie ca ale noastre. Chiar dacă au 8-9-14-18 ani.

Unii copii se maturizează mai repede, alții se maturizează forțați fiind de întâmplările prin care trec. Unele suflete de copii sunt mai sensibile, altele mai independente, dar toate au nevoie de dragoste din partea noastră, a părinților. Pare o stereotipie, dar un copil are mai multă nevoie de iubire decât de mâncare. Nu știu dacă este un părinte responsabil care să nu își iubească copilul. Dar sunt sigur că într-o societate rece și distantă, am devenit și noi, din ce în ce mai distanți față de sentimentele copiilor noștri. Vine o perioadă în care îți dai seama că a vorbi cu sufletul copilului tău este imperios necesar. Pentru a-i alina tristețile, pentru a-i pansa dezamăgirile, pentru a-i da putere să meargă mai departe.

Este important ca al tău copil să fie îmbrăcat bine, dar poate că e mai util să-i îmbraci sufletul în dragoste. Cumpărându-i jucării, cadouri nu îi cumperi fericirea – el este fericit dacă îi asculți inima. Dându-i de mâncare îi menții sănătatea trupească, dar dacă ești acolo când are dezamăgiri și tristeți, va ști că poate veni la tine oricând să caute alinare. Oricât de ciudat ar suna, în societatea de astăzi, familia este singura oaza de liniște a copilului tău. Acasă, copilul tău se simte iubit, protejat, ascultat, îndrumat, alintat.

Din ce în ce mai des realizez că noi, părinții, facem multe greșeli în ceea ce îi privește pe copii. Unele conștiente, altele inconștiente. Poate că e mai ușor ca după servici să le dăm telefonul, dar așa nu vom face altceva decât să-l îndepărtăm de noi. Uneori, cele mai grele discuții sunt cele pe care le ai cu al tău copil. Pentru că îți pune întrebări la care răspunsul este unul complicat și pentru că tu ești eroul lui. De la tine așteaptă rezolvările pentru problemele lui. Poate că ar trebui să conștientizăm că suntem modelatorii sufletelor copiilor noștri. Tristețile copiilor pot fi rezolvate doar prin iubirea primită de la părinți.

Chiar dacă uneori pare că munca noastră de părinți este în zadar, cu timpul, dacă ne-am făcut timp să ascultăm sufletul copilului nostru, rezultatele vor apărea. Iar atunci când nu mai știm cum să ne ajutăm copilul, e bine ca ochii noștri să își îndrepte privirea spre El. Iar dacă nu știi ce să-i spui pentru a-i alina sufletul, îmbrățișează-l. Să simtă că sufletul tău este lângă sufletul lui. Necondiționat!

The post Copilul tău are suflet appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Mi-ai spus că îți este frică de întuneric și împreună am căutat să depășim acest impas. Îți spun un secret – când eram mic, nu scoatem nasul de sub plapumă. Datorită fricii de întuneric. Împreună cu tine am retrăit acele sentimente de frică. Dar, mi-am păstrat cumpătul, pentru ca tu să îți înfrângi frica. Am desenat împreună fricile pe care le aveai. Și tot împreună am rupt foile pe care ți-ai desenat fricile. Și împreună cu mama le-am aruncat la gunoi. Pentru că așa dispar fricile – abordându-le frontal.

Ți-a fost frică de eșec și îmi spuneai că tu nu ești în stare. Aveam aceleași frici în ceea ce mă privește. Doar că la mine, frica era să nu îți fiu un tată bun. E normal să îți fie teamă că nu poți să reușești. E normal să ai și scenariul acesta în minte. Însă, împreună, în formulă de trei, am reușit să depășim și frica aceasta. Pentru că nu există om căruia să nu îi fie frică de eșec. Ai reușit să îți dai seama că, dacă ai încredere în forțele tale, reușești. Dincolo de frici și de sentimentele de nesiguranță pe care ți le dau unele situații.

Ți-a fost frică de oamenii răi și de hoți. Și aici trebuie să îți mărturisesc că și eu am aceleași sentimente când simt răutatea în oameni. Sunt sentimente absolut normale atunci când vedem răul lângă noi. Dar, din păcate în lumea aceasta trebuie să trăim și să încercăm să o facem mai bună, împreună. Fricile trebuie să ne ajute să facem lucrurile cum trebuie și nu să ne paralizeze viața. În poveștile copilăriei mele și ale tale, răul este biruit întotdeauna de bine. Așa că nu avem de ce să ne fie frică.

Când erai mai mică îți era frică să nu te pierzi. Mă repet și aici. Am și eu o frică de genul acesta. Dar, draga mea copilă, mie îmi este frică să nu te pierd. Cu toate că realizez că la un moment dat va veni momentul să îți iei zborul. Sper să fiu pregătit. Totuși sper că la un moment dat, în zborul tău, îți vei mai aduce aminte de un bătrân tată și de o încărunțită mamă. Și îmi este frică pentru că te iubesc enorm, așa cum nu am  iubit-o nici pe mama ta. Știi cum spui tu ”te iubesc te jos și până la Dumnezeu – așa de mare este iubirea mea”…. Dar, fricile acestea sunt normale și mai devreme sau mai târziu le vom da la spate.

Cel mai mult îmi este frică să nu crești prea repede. Deja nu știu când au trecut aproape 8 ani. Parcă mai ieri mi te punea asistenta în brațe și simțeam cum mă cuprinde frica că nu știu ce să fac. Da, unui om mare îi era frică de un boț de aur. În sensul în care nu știam cum se crește o gâgâlice mică. Și astăzi te văd cum ai crescut și au trecut zilele când te țineam în brațe și tu gângureai. Și totuși ne-am păstrat momentele de îmbrățișare. Îmbrățișarea de familie pe care toți trei o facem. Ca să ne simțim unul pe altul și pentru a ne încărca unii de la alții cu dragostea pe care ne-o purtăm. Îmi este frică să nu crești prea repede și să nu reușim să ne bucurăm de fiecare moment petrecut împreună.

Da, recunosc, îmi este frică de ce ai să spui tu peste ani, atunci când îți vei aduce aminte de părinți. În sensul educației pe care încercăm să ți-o oferim. Și cu toate acestea, la cum te știu nu îmi este frică de ceea ce poți să devii. Pentru că m-ai învățat un lucru copilo. Că atunci când ai inima mare poți să reușești să treci peste frici. De dragul celor dragi. Da, draga mea copilă și tatăl tău are frici. Din cele mai diverse și mai ciudate frici aș putea spune.

” Frica nu este niciodată un motiv pentru a renunța, ea este doar o scuză” – Norman Vincent Peale.

The post Da draga mea copilă și mie îmi este frică appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Dar, dincolo de sentimentele minunate pe care le-am trăit împreună cu Simona și Iustina, vreau să ofer câteva ponturi pentru cei care, la un moment dat vor deveni nași de botez. Și asta pentru că, noi am fost la primul copilaș botezat, iar informațiile de care aveam nevoie erau multe, dar nepuse în practică.

Pentru biserică, nașii trebuie să pregătească:

1. O sticluță de ulei de măsline/ulei pentru mirul pe care îl va folosi preotul la Slujba Botezului
2. O sticlă de vin pentru împărtășirea pruncului
3. Un prosop și un săpun alb, pe care le va folosi preotul în timpul Slujbei Botezului
4. Lumânarea de botez
5. O pungă de făină
6. O icoană care va sta pe masa preoților în timpul slujbei, după care se dă cadou pruncului
7. Un prosop si un săpun alb pentru moașa care va ajuta mama și nașa la dezbrăcat, îmbrăcat copilul
8. Hăinuțe noi pentru copilaș, pled – aici să aveți grijă la mărimea hăinuțelor – pentru că, atunci veți fi stresați să îl îmbrăcați cât mai repede și fiecare mm în plus contează
9. Mâncarea și sucuri pentru servirea invitaților
10. Donație pentru preoții care săvârșesc slujba – și aici știu că este un subiect sensibil, tocmai de aceea vă spun că în cazul nostru chiar a fost o donație și nu un tarif impus. Fiecare după posibilitatea lor. Aici trebuie să luați în calcul și dascălul de la strană și omul care pregătește cristelnița
11. Fașa care este folosită în timpul Slujbei, după care este agațată de lumânarea de botez.

În timpul Slujbei Botezului, roluri foarte importante vor avea nașii, moașa, iar la finalul slujbei mama. Să vă pregătiți spiritual pentru emoții maxime, mai ales în momentul lepădării și în momentul Crezului. Emoțiile de atunci este posibil să vă dea un pic peste cap, dar trec repede, dacă vă uitați la pruncul din brațele voastre. Veți avea tot timpul grijă ca, copilașul proaspăt botezat să stea învelit, atunci când preotul vi-l va pune în brațe după scufundare. Și principala voastră grijă, în acele momente este ca acestuia să îi fie cât mai cald – și sufletește și trupește.

După săvârșirea Botezului, în funcție de planurile pe care le-ați făcut înainte, veți merge la o petrecere de seară, sau la o masă dată de părinți în cinstea noului creștin. Dacă vreți o părerea personală, sunt adeptul unei mese în familia restrânsă, în detrimentul unei petreceri. Se evită stresul unei noi petreceri pe care trebuie să o organizezi și nu în ultimul rând este mai ok și pentru părinți și pentru bebeluș. Și așa în primele luni de viață sunt multe nopți nedormite. Dar, dacă se dorește sărbătorirea cu fast, printr-o petrecere este alegerea părinților.

A doua zi, în popor s-a împământenit obiceiul ”Scoaterii din mir”, un obicei prin care nașii vin acasă la copil și îi fac prima băiță din viața lui de creștin. Este un obicei ce nu ține de partea creștină, ci mai mult de tradiția împământenită în rândul oamenilor. Aici, depinde de cum discută părinții cu nașii – se poate face o băiță efectivă, sau se poate face o băiță simbolică, prin care nașii șterg copilașul pe frunte, după urechi, la gât, pe piept, la subțioară, pe spate, pe piciorușe. Ar fi de preferat să se pună în cădiță doar petale de trandafir sau altfel de flori, eventual busuioc. Banii nu au ce căuta în cădiță – dacă te gândești doar la microbii de pe ei te apucă durerea de cap.

Nașii trebuie să fie pregătiți pentru această nouă întâlnire cu bebelușul. Fiecare după cum consideră, dar nașii trebuie să se gândească ca la un ajutor oferit micuțului. Noi am ales să mergem pe hăinuțe pentru bebeluș, un unguent pentru iritațiile de funduleț, un gel de duș, jucării care să liniștească bebelușul cu melodii line, pamperși. Dar, repet fiecare dintre nași caută să ofere un prim ajutor micuțului. La noi, pe toată perioada îmbăierii, lumânarea de la botez a fost aprinsă.

După băiță de cele mai multe ori copilașul se cufundă într-un somn adânc și doar foamea și un pampers murdar îl mai trezesc. Dar, dincolo de toate lucrurile de oameni mari pe care trebuie să le avem în vedere, atunci când suntem nași, trebuie să ne gândim în primul rând la ce este mai bine pentru bebeluș. Dincolo de lucrurile care sunt cumva obligatorii pentru Slujba Botezului, restul trebuie să fie adaptate astfel încât să nu agităm mai mult decât trebuie bebelușul.

Nașii trebuie să știe că atunci când acceptă să boteze un copil, cele mai importante lucruri care contează sunt cele ce țin de partea spirituală. Pentru că nașii nu vor fi alături doar în zilele Botezului, ci toată viața lor. Practic, nașii trebuie să fie alături de viitorul copil preșcolar, de viitorul adolescent, de viitorul student, dar și de viitorul om matur. Pentru că, dincolo de atribuțiile fizice, nașii au cu mult mai multe obligații spirituale. Ei se leagă pe viață de noul născut și alături de părinți trebuie să îl crească frumos și creștinește.

The post Ponturi pentru nașii de botez appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Sursa foto: romaniancopywriter.ro

Recunosc, la un moment dat am avut și eu puseuri de creativitate dusă la extrem. Găseam tot felul de soluții frumos ambalate la probleme cât se poate de serioase. Și da, uneori creativitatea în exces dăunează grav sănătății. Pentru că, după ani de gândit creativ, tu vezi lumea doar în culori deschise. Și orice lucru, sau întâmplare serioasă, tinzi să îl/o duci înspre propria ta interpretare creativă. Creativitatea îți și complică viața. De ce? Pentru că, la un moment dat nu vei fi mulțumit de creativitatea ta. Și te vei întoarce iar și iar asupra lucrurilor, până când vei ajunge la concluzia că nu îți mai plac deloc.

Am lucrat și încă lucrez cu foarte mulți oameni creativi – plăcerea meseriei pe care o am. Creativitatea nu se găsește la magazin să o cumperi. Dacă o antrenezi o poți duce la un nivel foarte ridicat. Și bineînțeles dacă ești lăsat să îți pui în valoare creativitatea. Împreună cu o parte din oamenii aceștia creativi lucrez zi de zi – și luăm lucrurile de la o idee și o ducem până la stadiul final. Fie că vorbim despre scripturi, fie că vorbim despre spoturi, sau despre campanii gândite într-un mod creativ, zilnic ne punem creativitatea la contribuție. Dar, uneori suntem forțați să ne întoarcem, iar și iar la creațiile noastre – pentru că, modul în care gândim noi, nu coincide cu modul în care gândește beneficiarul creativității noastre. Creativii gândesc într-un mod pe care nu toată lumea îl înțelege. Și da, prea multă creativitate dăunează grav sănătății.

Un creativ va pune inimă și suflet în toate creațiile sale. El își lasă o parte din sufletul lui în fiecare creație. Fie că vorbim de branding, fie că vorbim despre spoturi, content, sau orice altă creație. Și în momentul în care, beneficiarul, clientul nu este mulțumit de ceea ce a ieșit, creativul se întristează. Pe de o parte pentru că nu a reușit să se facă înțeles, pe de altă parte pentru că efortul său nu este răsplătit. Nu este ușor să fii creativ și mai ales nu este ușor să te remontezi după creații nereușite, din punctul de vedere al clientului.

Dacă vreți să înțelegeți un creativ, încercați să observați joaca unui copil, fără să îl întrerupeți. Veți observa că de cele mai multe ori, copilul, în joaca lui, va găsi o altă abordare creativă a lucrurilor, abordare la care noi, adulții, nu ne-am fi gândit. La finalul jocului, atunci când creația copilului este aproape gata, mergeți și spuneți-i că nu e bine cum a făcut. Veți observa că fața copilului se va întrista și va refuza să se mai joace. Pentru că, el a pus suflet în joaca lui. Așa și creativii – se joacă cu fiecare lucru ce iese din mâna lor. Și pun suflet.

Creativitate în exces dăunează grav sănătății, dar lipsa ei aduce instalarea tristeții. Ce-ar fi lumea asta fără oamenii creativi (și aici mă refer la toți cei care au adus sau aduc frumusețea în fața noastră) ? Probabil că ar fi mai tristă. Lumea ar fi fost mai puțin colorată fără pictorii renumiți; descoperirile și invențiile nu ar mai fi fost posibile fără inventatori. Noi am fi fost mai triști fără cântăreți și compozitori, fără actori. Iar dacă vă uitați la mediul înconjurător veți observa că cel mai mare creativ este Divinitatea.

Creați creații creative – nu vă speriați că la un moment dat creativitatea în exces dăunează grav sănătății. Acel moment poate fi transformat și el într-o altă creație.

The post Creativitatea excesiva dăunează sănătății appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Seara zilei de 1.11.2016 se anunţa o seară relaxantă petrecută cu familia. Plină de energie şi ore încărcate de voie bună. Deşi eram terminaţi de energie, după muncă, vroiam să fie o seară frumoasă, alături de Iustina. Dar, după cum ştiţi că potriveala din târg nu se potriveşte cu cea de la piaţă, nu ne-a ieşit nimic din ceea ce ne-am propus. Şi asta pentru că s-a transformat într-o seară lipsită de energie electrică. Mai bine zis de energie electrică.

Am retrăit amintiri pe care le credeam uitate, amintiri despre întuneric şi despre stat la lumina lumânării. Pentru că, din păcate am ajuns să stăm pe întuneric aseară, timp de 2 ore şi. Motivul – o avarie la reţeaua de energie electrică. Toate bune şi frumoase, până când am descoperit că fiicei mele nu îi place întunericul. Oare cui îi place? Ei, aseară am discutat despre vampiri, vrăjitoare, fantome, moarte, dracula. Poate că vă veţi întreba de la ce ne-am luat… De la o simplă pană de curent :). De 2 ore. Am avut timp berechet.

Timpul pe care Iustina îl petrecea la televizor şi-a arătat tributul aseară. În creieraşul ei de copil, întunericul era asociat cu toate personajele tip monstruleţi pe care le vedea la televizor. Şi asta s-a activat atunci când a trăit pe propria ei piele, cum este să te orientezi în întuneric. Cu toţii ştim teoria care face referire la lăsatul copiilor în faţa televizorului. Dar, doar puţini dintre noi realizează ce efecte au desenele din ziua de azi, asupra copiilor noştri. Noi am aflat aseară. Şi pentru asta trebuie să mulţumim EON-ului că ne-a lăsat pe întuneric.

Deşi în primă fază am fost revoltaţi de faptul că a trebuit să ne amintim de timpurile ceauşiste, atunci când lăsatul în întuneric era o practică des întâlnită, mai apoi am realizat că aveam nevoie de experienţa aceasta. Pentru a vedea ce are pe sufleţel propriul nostru copil. Şi automat mi-am adus aminte de fricile mele din vremea copilăriei. Atunci când, în gaşca copiilor de la scară se discuta despre fantome, vampiri, vârcolaci, nu îndrăzneam să mai intrăm în scară.

În astfel de momente îţi poţi da seama cât mai bine de trăirile pe care le are copilul tău. În situaţii de criză ies la suprafaţă frici pe care nu bănuiai că le simte. Şi ştii pe viitor cum să acţionezi pentru a linişti copilul. Pentru că, fiind tot timpul pe fugă nu îţi dai seama, sau nu ai timp să înţelegi sentimentele lui, la adevărata lor valoare. Şi noi, părinţii îi băgăm în astfel de frici, de sentimente, de tot ceea ce credem că nu îi afectează. Şi după ne facem mustrări de conştiinţă că se adună ofuscări şi că ne devin copiii sensibili.

Lăsând la o parte experienţa personală, ceea ce m-a frapat aseară, la pana de curent, a fost lipsa de reacţie promptă a celor care erau în măsură să remedieze problema. Şi a lipsei de răspuns la telefonul de deranjamente. Păcat că aşa se ştie să se rezolve situaţiile apărute din neant. Şi ironia sorţii sau conincidenţă, ieri a fost şi simularea în caz de calamitate. Pai dacă aşa se gestionează o situaţie obişnuită, cum se va gestiona o situaţie critică?

E o întrebare la care nu sunt eu cel care trebuie să găsească răspuns.

The post Amintiri cu energie appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Dar tot ce mi se întâmplă acum are și o parte bună – îmi canalizează atenția spre lucrurile importante din viață – ceea ce trebuie să conteze cel mai bun în viețile tuturor – familia, copii și oamenii cu adevărat prieteni. Uneori rămâi uimit cât de puțini prieteni ai în jurul tău, dar ei trebuie să aibăm tot respectul tău. Important nu sunt banii care îți intră, sau îți ies din cont, nu sunt mașinile luxoase pe care le conduci, nu sunt vilele imense în care intri și îți duci traiul – important este ceea ce lași în urma oamenilor, omul din tine. Pentru că atunci când nu vei mai avea nimic din toate astea, îți va rămâne doar calitatea umană – ce te faci dacă nu o ai?

Spuneam că privirile mi-au fost îndreptate către ceea ce contează mai mult – familia, copilul și prietenii adevărați. Restul este cancan.Dar sunt sigur de un lucru – cât am să trăiesc, nu îmi voi învăța copilul să aprecieze lucrurile după prețul lor, ci după valoarea lor. Și tot timpul o voi învăța să nu își bată joc de oameni și de munca lor, să nu uite sa fie om și nu în cele din urmă să nu uite că în viața asta toate se întorc înzecit.

Până atunci ca părinte nu pot să îi ofer altceva decât principii de viață solide și apropiate de calitatea umană. Pentru că vedeți voi, oamenii răi au fost la rândul lor copii. Și au fost învățați să fie răi. Nu sunt ei de vin, ci părinții lor, care i-au educat în stilul profitor. Și da sunt conștient de ce spun….

Oamenii uită să fie oameni………….

The post Ce fel de părinte – om sunt….. appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Fiecare dintre noi, oamenii de rand, avem la un moment dat, amintiri ce ne raman vesnic in minte. Fie ca este amintirea unui cadou, sau amintirea unei clipe de viata, totul ne ramane intiparit in minte. Ne amintim fiecare amanunt si ne pierdem in placerile amintirilor. Dar ce frumoase sunt amintirile care ne raman pe viata si cat de  speciali sunt oamenii care ni le ofera. Nu exista o viata urata, ci prea putine amintiri frumoase care sa iti rascoleasca inima si mintea la rememorarea lor.

Zilele trecute, imaginea unui cadou mi-a readus in minte amintirile unei perioade placute din viata mea. Cand am intrat pe site-ul Borealy si am vazut Inelul Forever Citrine, am avut o senzatie de deja vu. In urma cu ceva ani in urma, daruisem un inel asemanator unei persoane extrem de dragi mie. Numele inelului (forever) mi-a adus aminte ca ne-am jurat dragoste vesnica, plina de impliniri si fericiri, plina de ursuleti si copii. Imaginile de atunci imi revin si acum in minte – momentul in care plin de emotie am scos inelul si i l-am daruit prietenei mele, dar si fericirea pe care am trait-o cand, cu o sclipire angelica in ochi viitoarea mea sotie mi-a suras, semn al unei acceptari tacite.

Imi aduc aminte si acum, dupa ce au trecut anii, ca inelul daruit avea sa devina legatura solida dintre mine si viitoarea mea sotie. Dupa o relatie de 13 ani de zile, timp in care am trait si bune si rele, acest inel a pecetluit dragostea noastra si a desavarsit-o intr-o contopire a noastra in viitoarea familie Durbaca. Imi aduc si acum aminte cand i-am daruti Inelul Forever Citrine, pe un Chinelli Crystal Swan (suport de lebada pentru inele). Tin minte si acum replica destinatarei cadoului meu – “Un inel pentru o viata”, replica ce inca ma marcheaza si acum.

Pe malul unei ape, la apusul soarelui, inimile noastre bateau impreuna, stiind ca pentru o viata nu vom mai fi un el si o ea, ci vom fi un intreg. Venise momentul in care unul si cu unul inceteaza sa mai faca doi si fac doar unul. Era momentul in care eu si ea, tacit ne legasem unul de altul, era momentul in care simteam cu adevarat ca suntem sufletele pereche ce s-au regasit. Ca si o coincidenta, pe deasupra noastra cerul era invadat de randunele, simbolul stabilitatii – stabilitatea pe care cu singuranta ne-o doream amandoi.

Ramasese de fixat doar data minunatului eveniment, lucru ce se dovedea a fi minor. Nu cu mult timp inainte de nunta, am vrut sa ii dau sotiei mele o nota de eleganta, prin care sa radieze in seara ei. Si astfel i-am daruit Angel Tiara Mireasa, un element ce a cazut perfect tinutei de doamna a frumoasei mele sotii. Pentru ca da, avea sa devina regina mea pentru totdeauna. Era momentul in care ea trebuia sa fie regina serii si a vietii mele. Sclipirea tiarei avea sa ofere un glob de protectie iubirii noastre in seara nuntii. Stiti si voi cum, in acea seara speciala, trebuie sa ai ochi doar pentru ea si urechi doar pentru spusele ei.

Cu ceva timp inainte de nunta i-am daruit aceasta tiara, iar langa noi erau nasii, ca martori ai fericirii noastre. Cu un suras galant sotia imi arata Inelul Forever si imi spune sa il pun la piept, sa fie dovada ca iubirea noastra a rezistat trecerii anilor. Nu va ascund ca si acum, in costumul de mire, in buzunarul din dreptul inimii se gaseste urma inelului. Si acum am pastrata in minte imaginea sotiei valsand langa inima mea, plutind de fericire si sclipind a nemurire. Toti invitatii erau mirati de fericirea care ne-a cuprins si nu intelegeau de unde sclipeste mireasa.

In viata, unele cadouri sunt pentru totdeauna, iar importanta alegerii cadoului este primordiala. Pentru ca peste ani amintirile trebuie sa starneasca zambete. O viata frumoasa trebuie sa fie plina de amintiri placute – in cazul nostru, viata de cuplu a inceput frumos si asta datorita Borealy, care ne-a dat ocazia sa ramanem cu amintiri frumoase, amintiri ce si-au pus amprenta pe nasterea familiei Durbaca.

Amintirile noastre sunt dovada aspiratiilor noastre, iar importanta lor este data de placerea pricinuita. Pentru noi, Inelul Forever va fi intotdeauna pe degetele sotiei, pana cand moartea ne va desparti, iar tiara Angel Tiara Mireasa va fi purtata vesnic in amintirea mea – pentru ca sotia mea este regina familiei noastre.

Multumim Borealy!

Postare scrisa pentru Superblog 2012.

The post Cadou pe viata appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

In viata fiecaruia dintre noi, apare la un moment dat un minut, secunda de cotitura, in care trebuie sa luam decizia rapid, fara sa ne gandim prea mult. Si atunci simtim o durere in inima, o nesiguranta care ne duce cu gandul rapid la sintagme de genul : “oare am facut bine?”. Ceva din noi spune ca da, ceva spune ca nu, dar niciodata nu vom fi siguri decat in momentul in care decizia noastra isi va produce efectul.

Cum bine stiti in viata mea, a aparut acum 2 ani si jumatate, o bijuterie, o minune care stralucea in toata casa. Ei dragii mei, minunea noastra ne tinea lipiti de dansa, fara sa ne putem desparti de ea mai mult de 1 minut. Era bijuteria noastra care ne insenina viata si care ne bucura minut de minut. Primul an a trecut aproape fara sa il simtim si ne-am trezit cu totii ca traim o adevarata poveste de craciun, in care personajele principale eram eu, Simona si bijuteria noastra.

Stiu ca e prea devreme sa discutam de atmosfera Craciunului si de cadouri, brazi sau Mos Craciun. Dar astazi am chef sa retraiesc clipele de sclipire din Craciunul 2010. Ce poate sa fie mai frumos decat sa iti tii in brate bijuteria in brate si impreuna sa impodobesti bradul, ce este mai frumos decat sa traiesti magia sarbatorilor alaturi de cei dragi, in confortul casei tale….. Ehe, in 2010, Mos Craciun a fost darnic cu noi si parca ne-a desenat viata cu un stilou fermecat, plin de luminozitatea unei bijuterii. Astazi cand rememorez clipele de atunci, imi dau seama ca decizia luata impreuna cu sotia mea, a fost cea mai buna pe care puteam sa o luam. In momentul in care am decis sa avem copii am luat cea mai buna decizie din viata noastra. Pentru ca a intrat in viata cu o stralucire fantastica, plina de iubire, iubire ce s-a revarsat din plin peste noi.

Revenind la Craciunul din 2010, trebuie sa va spun ca atunci nu vroiam sa ma despart in nici un fel de minunea noastra. Bradul l-am impodobit cu ea in brate, iar atunci globurile din brad imi pareau adevarate bijuterii cu cristale – eram cel mai bogat om de pe pamant. Respiram prin ea, traiam odata cu ea si sufeream odata cu ea. Am experimentat pana si mersul de-a busilea odata cu ea. In momentul in care am adus bradul de Craciun acasa, a coincis cu un moment important din viata micutei mele – s-a ridicat singura in patut in 2 picioare – aveam fetita mare. Nu am simtit gerul pe care tocmai il indurasem afara, deodata m-a cuprins o caldura tropicala ce mi-a umplut inima de dragoste.

Si nu puteam sa inchei seara superba de Craciun decat intr-un mod mai mult decat placut – am intrat pe site-ul celor de la LuxuryGifts si i-am luat sotiei o bijuterie ca pentru ea, plina de sclipire si delicatete. A fost un cadou mult prea mic, mai ales pentru cadoul pe care ea insasi mi l-a daruit.

Nu imi va ajunge o viata sa povestesc despre bijuteria din viata mea. Nu stiu daca vreodata voi reusi sa ii arat cat de mult o iubesc.

Postare scrisa pentru Superblog 2012.

The post Minunea ce mi-a schimbat viata appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Centrul Educational de Performanta Kids Heaven se va deschide la 3 septembrie cu un concept nou, care pana acum nu a fost exploatat de celelate gradinite. Ma veti intreba ce este asa de diferit fata de gradinitele particulare/de stat. In primul rand abordarea copilului este diferita – nu se pune accent doar pe teorie – 3 saptamani copilul va face activitati care sa ii stimuleze inteligenta, creativitatea si socializarea. In ultima saptamana a fiecarei luni, copii vor fi dusi in excursii, locuri care sa le arate societatea asa cum este ea.

Este un centru optim pentru toti parintii care nu isi doresc un copil apatic, retras si lipsit de initiativa. Veti sta fara grija ca va fi lovit de alti copii mai mari. Toti copii vor fi organizati pe grupe de varsta:

1. modulul 2-3 ani – maxim 10 copii
2. modulul 3-4 ani – maxim 12 copii
3. modulul 4-5 ani – maxim 15 copii
4. modulul 5-6 ani – maxim 15 copii

Daca va intrebati ce va face copilul vostru la un astfel de Centrul vocational, mai jos gasiti cateva variante de unde puteti sa va dati seama ca preocuparea pentru copilul vostru va fi permanenta:

1. Micul Pitagora – dezvoltarea inteligentei logico-matematice;
2. Urmasii lui Tonitza – dezvoltarea inteligentei artistice;
3. Prietenii lui Ion Creanga – dezvoltarea inteligentei lingvistice;
4. Sunetul muzicii – dezvoltarea inteligentei artistice;
5. Prietenii naturii – dezvoltarea inteligentei naturiste;
6. Micul campion – dezvoltarea inteligentei kinestetice;
7. Scoala bunelor maniere – dezvoltarea inteligentei sociale;
8. Micul poliglot – dezvoltarea inteligentei lingvistice in materie de limbi straine

Si uite asa copilul vostru va avea sansa sa isi dezvolte abilitati pe care voi nici nu credeati ca le are. Centrul Educational de Performanta Kids Heaven reprezinta o alternativa viabila la ofertele existente. Asta pentru ca aici copii vor avea parte de toata atentia.

Daca v-am starnit interesul luati legatura cu cei de la Kids Heaven via mail: kids.heaven@ymail.com, sau telefonic: 0743/050694.

The post Iti pasa de copilul tau appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Sentimentul de parinte l-am experimentat acum 2 ani de zile, cand a venti pe lume Iustina. De atunci si pana acum am avut foarte multe impliniri alaturi de ea. Am tresarit la fiecare suspin al ei, m-am transformat in catel pentru un zambet de-al ei, m-am dat peste cap pentru a-i fi bine. Acum doi ani, odata cu Iustina s-au nascut si parintii Simona si Ionut.

Bucuria de a fi parinte nu poate fi inteleasa la adevarata ei valoare decat daca ai un pui de om care sa te caute din priviri si care sa iti spuna tata/mama. Linistea din casa nu mai este liniste, dar atunci cand iti vezi copilul dezvoltandu-se armonios iti trece oboseala. Nu mai ai timp pentru tine dar atunci cand copilul tau te imbratiseaza de cum vii acasa nu iti mai trebuie nimic. In momentul in care ai devenit parinte totul se invarte in jurul copilului tau. Noptile sunt mai scurte diminetile le traiesti mai intens. Fiecare masa luata cu al tau copil iti sudeaza relatia cu el – puntea dintre tata/mama si copil se face pe vecie.

Acum doi ani a inceput o poveste frumoasa in care actorii principali suntem noi: mama, tata si Iustina. O poveste cu pitici, Alba ca Zapada si multe personaje dragi copilului. Odata cu Iustina ne-am adus si noi aminte de cum era copilaria noastra. O poveste care nu va contine niciodata “a fost odata” ci tot timpul va urma. O poveste cu multe momente frumoase si zile inseninate de zambetul si rasul cristalin al ei.

Cand suntem intrebati daca am simtit cand a trecut aceasta perioada raspunsul clar este nu. Ne uitam la Iustina si inca nu ne vine sa credem ca a facut 2 ani. Nu credem ca suntem parintii perfecti dar ne straduim. Nu avem pretentia ca suntem parintii model dar incercam sa ii oferim Iustinei modele de viata. Nu am stiut sa fim parinti decat atunci cand s-a nascut Iustina. Ne-am desavarsit ca oameni, ca parinti, iar Iustina ne-a facut mai buni, mai responsabili fata de viitorul ei.

Nu e nimic mai frumos decat sa iti inveti copilul sa manance, sa vorbeasca, sa mearga, sa interactioneze cu ceilalti. Iar noi am fost norocosi cu o fetita cuminte si desteapta care a prins foarte repede. Totusi parca perioada de 2 ani a trecut mult prea repede si a venit momentul in care Iustina sa faca pasul premergator mersului in colectivitate.

Suntem parinti fericiti si impliniti!

The post Mandria lui tata appeared first on Durbaca Ionut Lucian.