Astăzi am să vă povestesc cât de aproape am fost să iau marele pot câștigător într-una dintre duminici. Vă pot spune de la început că este bine să îți asculți soția – și aici mă adresez bărbaților cu masculinitate excesivă. De ce spun asta? Veți vedea în continuare cum m-am pus în calea bogăției, dar ea m-a ocolit. Sau cu alte cuvinte mi-a dat la temelie. Pentru că am avut orgoliu bărbătesc, care uneori este prostesc. Acum stau și mă întreb cum de Simona nu mi-a pregătit un spațiu rezervat pe preșul de la ușă.

Era o zi de sâmbătă, pe la amiază, când ne-a venit nouă ideea de a juca la LOTO. Înarmat cu listele și sacoșele aferente mersului la cumpărăturile de sâmbătă, așteptam docil să vină Simona cu numerele pe care vroia să le jucăm. În acea sâmbătă, Simona ca niciodată mi-a spus că vrea ea să pună numerele la jocul de noroc. Lucrurile au decurs destul de repede – de obicei am o soție hotărâtă în ceea ce își propune să facă. Cu numerele în buzunarul de la cămașă – la inimă, am ieșit pe ușă, convins că va fi încă un weekend ca oricare altul.

După ce am făcut cumpărăturile, am zis că e momentul să merg la agenția loto și să pun numerele. Dar, atunci a intervenit orgoliul bărbătesc – știți chestia aia pe care noi bărbații o numim superioritate când avem senzația că doar noi ne pricepem la anumite lucruri? Exact sentimentul acela l-am avut eu – Simona nu se pricepe la jocurile de noroc, ba chiar nu le agrează. Și în mintea mea surescitată de potențialul câștig am luat decizia să pun 3 numere din cele date de Simona pe o variantă, alături de 3 numere ale mele, iar celelalte 3 numere ale Simonei pe altă variantă, unde am mai pulsat și eu cu 3 numere.

Și am plecat. Știți cum se uită lucrurile din clipa în care ai ieșit pe ușă? Am pus biletul validat în buzunar și am plecat înspre casă. Totul a decurs normal, sâmbătă după-amiază. Aceleași lucruri banale erau făcute – făcut curat în casă, făcut de mâncare pentru săptămâna următoare, ieșit în parc, încărcat bateriile. A venit și ziua de duminică – de dimineață am mers la Biserică, am venit acasă, am mâncat la prânz, ne-am făcut siesta și am ieșit cu Iustina în parc. Toate normale până acum.

A venit ora fatidică, când a avut loc extragerea. Țin și acum minte cum privind la televizor, simțeam cum îmi crește tensiunea, concomitent cu extragerea fiecărui număr din cele 6. Și dintr-o dată m-am albit la față, Simona nu știa ce s-a întâmplat. Am intrat pe modulul de pilot automat – alb ca varul m-am dus înspre portofelul în care aveam biletul. L-am deschis mecanic, am luat biletul și am privit numerele puse pe ambele variante. Și am muțit, nu mai spuneam absolut nimic – Simona nu înțelegea ce am pățit. I-am întins biletul cu numerele puse de mine pe variante. Și a înțeles. Eram câștigătorii nedeclarați ai extragerii din acea zi.

Au ieșit toate cele 6 numere puse de Simona la plecarea mea spre cumpărături. Dar toate 6. Doar că, orgoliul meu de bărbat a pus 3 numere pe o variantă și alte 3 numere pe altă variantă. Vă dați seama ce senzație de Păcală am avut în acel moment. Am dat cu piciorul unei șanse de îmbogățire peste noapte – fără muncă, fără ore pierdute în câmpul muncii. Doar pentru că nu am avut încredere în al șaselea simț al Simonei. Știți cât de aiurea este sentimentul acela în care îți dai seama că ai fost cel mai mare bou de pe fața pământului, că nu ți-ai ascultat soția? Închipuiți-vă că aveți în față o filă CEC cu multe zerouri și o cifra de la 1 la 9 pe ea. Singurul lucru care lipsește de acolo este semnătura voastră. Vă căutați stiloul și când să semnați, vă dați seama că nu mai este cerneală. Cam așa te simți.

De atunci mă ghidez după următorul principiu, pentru a nu mai îmi face inimă rea: ”Cel mai mare avantaj în jocurile de noroc îl are cel care nu joacă deloc” – Gerolamo Cardano

The post Sunt câștigător loto appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Fiecare dintre noi, oamenii de rand, avem la un moment dat, amintiri ce ne raman vesnic in minte. Fie ca este amintirea unui cadou, sau amintirea unei clipe de viata, totul ne ramane intiparit in minte. Ne amintim fiecare amanunt si ne pierdem in placerile amintirilor. Dar ce frumoase sunt amintirile care ne raman pe viata si cat de  speciali sunt oamenii care ni le ofera. Nu exista o viata urata, ci prea putine amintiri frumoase care sa iti rascoleasca inima si mintea la rememorarea lor.

Zilele trecute, imaginea unui cadou mi-a readus in minte amintirile unei perioade placute din viata mea. Cand am intrat pe site-ul Borealy si am vazut Inelul Forever Citrine, am avut o senzatie de deja vu. In urma cu ceva ani in urma, daruisem un inel asemanator unei persoane extrem de dragi mie. Numele inelului (forever) mi-a adus aminte ca ne-am jurat dragoste vesnica, plina de impliniri si fericiri, plina de ursuleti si copii. Imaginile de atunci imi revin si acum in minte – momentul in care plin de emotie am scos inelul si i l-am daruit prietenei mele, dar si fericirea pe care am trait-o cand, cu o sclipire angelica in ochi viitoarea mea sotie mi-a suras, semn al unei acceptari tacite.

Imi aduc aminte si acum, dupa ce au trecut anii, ca inelul daruit avea sa devina legatura solida dintre mine si viitoarea mea sotie. Dupa o relatie de 13 ani de zile, timp in care am trait si bune si rele, acest inel a pecetluit dragostea noastra si a desavarsit-o intr-o contopire a noastra in viitoarea familie Durbaca. Imi aduc si acum aminte cand i-am daruti Inelul Forever Citrine, pe un Chinelli Crystal Swan (suport de lebada pentru inele). Tin minte si acum replica destinatarei cadoului meu – “Un inel pentru o viata”, replica ce inca ma marcheaza si acum.

Pe malul unei ape, la apusul soarelui, inimile noastre bateau impreuna, stiind ca pentru o viata nu vom mai fi un el si o ea, ci vom fi un intreg. Venise momentul in care unul si cu unul inceteaza sa mai faca doi si fac doar unul. Era momentul in care eu si ea, tacit ne legasem unul de altul, era momentul in care simteam cu adevarat ca suntem sufletele pereche ce s-au regasit. Ca si o coincidenta, pe deasupra noastra cerul era invadat de randunele, simbolul stabilitatii – stabilitatea pe care cu singuranta ne-o doream amandoi.

Ramasese de fixat doar data minunatului eveniment, lucru ce se dovedea a fi minor. Nu cu mult timp inainte de nunta, am vrut sa ii dau sotiei mele o nota de eleganta, prin care sa radieze in seara ei. Si astfel i-am daruit Angel Tiara Mireasa, un element ce a cazut perfect tinutei de doamna a frumoasei mele sotii. Pentru ca da, avea sa devina regina mea pentru totdeauna. Era momentul in care ea trebuia sa fie regina serii si a vietii mele. Sclipirea tiarei avea sa ofere un glob de protectie iubirii noastre in seara nuntii. Stiti si voi cum, in acea seara speciala, trebuie sa ai ochi doar pentru ea si urechi doar pentru spusele ei.

Cu ceva timp inainte de nunta i-am daruit aceasta tiara, iar langa noi erau nasii, ca martori ai fericirii noastre. Cu un suras galant sotia imi arata Inelul Forever si imi spune sa il pun la piept, sa fie dovada ca iubirea noastra a rezistat trecerii anilor. Nu va ascund ca si acum, in costumul de mire, in buzunarul din dreptul inimii se gaseste urma inelului. Si acum am pastrata in minte imaginea sotiei valsand langa inima mea, plutind de fericire si sclipind a nemurire. Toti invitatii erau mirati de fericirea care ne-a cuprins si nu intelegeau de unde sclipeste mireasa.

In viata, unele cadouri sunt pentru totdeauna, iar importanta alegerii cadoului este primordiala. Pentru ca peste ani amintirile trebuie sa starneasca zambete. O viata frumoasa trebuie sa fie plina de amintiri placute – in cazul nostru, viata de cuplu a inceput frumos si asta datorita Borealy, care ne-a dat ocazia sa ramanem cu amintiri frumoase, amintiri ce si-au pus amprenta pe nasterea familiei Durbaca.

Amintirile noastre sunt dovada aspiratiilor noastre, iar importanta lor este data de placerea pricinuita. Pentru noi, Inelul Forever va fi intotdeauna pe degetele sotiei, pana cand moartea ne va desparti, iar tiara Angel Tiara Mireasa va fi purtata vesnic in amintirea mea – pentru ca sotia mea este regina familiei noastre.

Multumim Borealy!

Postare scrisa pentru Superblog 2012.

The post Cadou pe viata appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

The post Prima mea dragoste appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Sentimentul de parinte l-am experimentat acum 2 ani de zile, cand a venti pe lume Iustina. De atunci si pana acum am avut foarte multe impliniri alaturi de ea. Am tresarit la fiecare suspin al ei, m-am transformat in catel pentru un zambet de-al ei, m-am dat peste cap pentru a-i fi bine. Acum doi ani, odata cu Iustina s-au nascut si parintii Simona si Ionut.

Bucuria de a fi parinte nu poate fi inteleasa la adevarata ei valoare decat daca ai un pui de om care sa te caute din priviri si care sa iti spuna tata/mama. Linistea din casa nu mai este liniste, dar atunci cand iti vezi copilul dezvoltandu-se armonios iti trece oboseala. Nu mai ai timp pentru tine dar atunci cand copilul tau te imbratiseaza de cum vii acasa nu iti mai trebuie nimic. In momentul in care ai devenit parinte totul se invarte in jurul copilului tau. Noptile sunt mai scurte diminetile le traiesti mai intens. Fiecare masa luata cu al tau copil iti sudeaza relatia cu el – puntea dintre tata/mama si copil se face pe vecie.

Acum doi ani a inceput o poveste frumoasa in care actorii principali suntem noi: mama, tata si Iustina. O poveste cu pitici, Alba ca Zapada si multe personaje dragi copilului. Odata cu Iustina ne-am adus si noi aminte de cum era copilaria noastra. O poveste care nu va contine niciodata “a fost odata” ci tot timpul va urma. O poveste cu multe momente frumoase si zile inseninate de zambetul si rasul cristalin al ei.

Cand suntem intrebati daca am simtit cand a trecut aceasta perioada raspunsul clar este nu. Ne uitam la Iustina si inca nu ne vine sa credem ca a facut 2 ani. Nu credem ca suntem parintii perfecti dar ne straduim. Nu avem pretentia ca suntem parintii model dar incercam sa ii oferim Iustinei modele de viata. Nu am stiut sa fim parinti decat atunci cand s-a nascut Iustina. Ne-am desavarsit ca oameni, ca parinti, iar Iustina ne-a facut mai buni, mai responsabili fata de viitorul ei.

Nu e nimic mai frumos decat sa iti inveti copilul sa manance, sa vorbeasca, sa mearga, sa interactioneze cu ceilalti. Iar noi am fost norocosi cu o fetita cuminte si desteapta care a prins foarte repede. Totusi parca perioada de 2 ani a trecut mult prea repede si a venit momentul in care Iustina sa faca pasul premergator mersului in colectivitate.

Suntem parinti fericiti si impliniti!

The post Mandria lui tata appeared first on Durbaca Ionut Lucian.