Am să scriu despre cum trece o zi în România, o zi pentru un om care dorește să schimbe ceva într-o țară cu mentalitate de cacao. O mentalitate pe care am moștenit-o, dar pe care nu încercăm să o îmbunătățim. Ca de obicei, va fi o postare proastă, așa cum sunt majoritatea postările despre România și români. Sau mai bine spus, va fi o postare despre un sistem prost – tot este la modă acum să se discute despre sistem.

Dar tu, românul care va citi aceste rânduri, îmi vei da dreptate, cel puțin parțial. Pentru că, și tu te trezești în fiecare dimineață cu dorința de a schimba ceva în viața ta. Poate că îți dorești să îți schimbi job-ul, sau poate că îți dorești să îți mărești salariul, sau poate că unii dintre voi își doresc să își schimbe partenerul. Și te trezești, de cele mai multe ori cu noapte în cap, că așa ai învățat de la părinții tăi – ”cine se scoală de dimineață ajunge departe”. Departe, până într-un birou, băgat în colțul unei încăperi, de unde încerci să schimbi România. Și uneori te întrebi de ce nu merge. Îți pui hainele pe tine, da hainele pe care încerci să ți le schimbi de vreo 2 ani, îți faci toaleta de dimineață și încerci să te impulsionezi. Da, astăzi va fi o zi mai bună și vei avea mai multe realizări – realizări ce se vor cuantifica în venituri rotunjite pentru familia ta. Așa crezi tu….

Îți îndrepți atenția spre ceas – ai grijă să nu întârzii la job – l-ai obținut foarte greu și nu ai vrea să dai motive șefului să te dea afară. Treci prin bucătărie să îți admiri frigiderul  – unii dintre voi sunt norocoși și nu îl găsiți pe Cristian Țopescu stigând golllll, în frigiderul vostru. Iei micul dejun – e prea mult spus iei, îl înfuleci în 5-10 minute și ești gata de o nouă luptă, o luptă cu morile de vânt din sistemul românesc. Ieși din casă, de obicei pe fugă – ceasul tău era în urmă și îți dai seama de lucrul acesta, când vezi copiii intrând pe poarta grădinițelor – da, de mici sunt pregătiți pentru trezitul de dimineață. Te urci în mașina de serviciu, asta dacă ești norocos – dacă nu alergi cu limba scoasă după tramvai. Dacă nu îl prinzi iar întârzii la muncă – deja șeful s-a obișnuit cu micile tale întârzieri.

Ajungi la birou, aruncând scuze în stânga și în dreapta te duci țintă la treburile tale – da, la alea rămase nerezolvate de ieri. Păcat că nu s-a inventat ziua de 36 de ore. Poate că așa ai termina și tu la timp toate proiectele. Cum care proiecte? Cele de pe urma cărora te vei îmbogăți și vei scăpa de viața de creditat la bancă. Da, de alea vorbesc. Și te așezi în fața laptop-ului, calculatorului și de cele mai multe ori, îți aduci aminte de zicala – “Te uiți ca vițelul la poartă nouă”. Dintr-o dată începi să îți cauți cheful de muncă prin sertarele de la birou, începi să te motivezi – trebuie să îți vină cheful de muncă, îți faci planuri virtuale, de cum va arăta biroul tău și contul din bancă. Asta dacă îți pui fundul ăla mare la treabă.

Într-un final, peste vreo 20 de minute, te apuci de treabă – și ari pe câmpul muncii pionerești până când ai nevoie de o pauză de cafea – e meritată, doar ai muncit 15 minute. Și totuși simți că ceva nu merge, simți că șeful te caută prin birou cu privirea, simți că ceva se va întâmpla, ceva măreț pentru viitorul tău. Îți dai seama că era de la aburii de la cafea. Și te decizi, e momentul să îți deschizi propriul tău business, să nu mai stai după cheful șefului tău și să îi mai suporți aberațiile. Și cu un chef nebun te duci să îți rezolvi toate task-urile, să pleci și să nu te mai uiți înapoi. Te afunzi în sarcinile pe care le ai de terminat, cu gândul la afacerea căreia îi vei da startul. îți faci temeinic treburile și reușești în ziua aceea să termini tot ceea ce ți-ai propus. Îți dai seama că e tarziu, iar ai stat 2 ore peste program – așa nu se mai poate, e punctul final. Trebuie să vii și mâine, să îi predai proiectul șefului și să îi spui câte în lună și în stele.

Plictisit și obosit, te duci să îți iei geanta și să pleci acasă. S-a mai terminat o zi de muncă. Măcar astăzi ai reușit să faci ceva notabil. Pentru viitorul firmei tale – pardon, pentru viitorul firmei șefilor tăi. Te întorci spre casă –  și ca întotdeauna, în trafic dai peste un cocalar cu mașină de zeci de mii de euro, care îți râde în față. Vezi, dacă nu ai avut noroc în viață și nu te-ai născut într-o familie înstărită? De vină sunt părinții tăi, pentru că ți-au spus să mergi la școală și să studiezi – vorba aceea “Cine are carte are parte”. Și tu ai fost un copil ascultător, ai învățat, ți-ai stabilit niște principii pe care nu vrei să le încalci. Nu este etic și nici moral. Vrei să ajungi sus prin forțele tale și prin cunoștințele tale. Ajungi într-un final acasă și te uiți la ceas – e târziu, foarte târziu – firma ta va mai avea de așteptat – trebuie să faci capital să îți deschizi firma. Până atunci, vei căuta să schimbi sistemul din interior – e o muncă sisifică, dar poate că într-un final va da rezultate.

Obosit, te duci la culcare, nu înainte de a contempla la ziua care tocmai a trecut. Iarăși nu ai reușit să mănânci la timp, ai reușit să te neglijezi din nou, părinților și familiei tale nu le-ai răspuns la telefon – erai prea ocupat să rezolvi sarcinile de serviciu și să vorbești cu ai tăi clienți la telefon. Ai uitat să îți suni copiii și să le spui că îi iubești, doar ești părinte de 2 ore în timpul zilei și de weekend. Ar trebui să se obișnuiască – așa vor face și ei când vor fi  mari – vor alerga să le asigure un viitor propriilor copii. Oare e corect?

Asta înseamnă să lupți pentru viața ta, pentru o viață mai bună în România. Poate că unii dintre voi îmi vor spune că gândesc prea simplist. Dar eu nu fac altceva decât să observ, să observ colegul de lângă mine, colega din fața mea, prietenii mei care au ales să rămână în țară și să lupte. Văd doar niște oameni prizonieri în propriile lor credite, alergând ca șoarecii în cușcă, având senzația că fac ceva folositor tot timpul. Suntem tineri și lăsăm viața să treacă prea repede pe lângă noi, fără să ne gândim la lucrurile cu adevărat importante. Încercăm să fim super-eroi și să fim profesioniști la muncă și membri implicați în familie. De cele mai multe ori ne neglijăm familia pentru sarcini de serviciu. Pentru că asta înseamnă să trăiești o zi în România.

Mi-ar fi plăcut să scriu despre cum vede un șef o zi în România, dar din păcate, trebuie să mai aștept un pic până să pot spune din experiență proprie. Haideți să încercăm să rezolvăm o parte cât de mică din sistemul actual – poate în felul acesta, vom reuși să ne bucurăm de pensie și de nepoți. Nu mai alergați aiurea pe bandă – vedeți că este un buton de stop, pe care, din când în cînd, e bine să îl mai apăsați. Pentru sănătatea voastră și a familiei voastre.

The post O zi din România appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Cand eram student, sau cand imi doream sa devin student, as fi vrut sa am posibilitatea de a participa la un targ al universitatilor. Un targ unde, universitatile sa ma convinga ca merita sa imi investesc timpul studentiei pe bancile lor. Din pacate am trait in alte vremuri, dar ma bucur pentru tinerii de astazi, ce au posibilitatea sa analizeze ofertele universitatilor din tara, cat si din strainatate.

RIUF va avea loc pe 21 martie, la Iasi, in intervalul 10-18. E timp destul.

Romanian International University Fair este cel mai mare targ de universitati din Romania si Estul Europei si, totodata, singurul din zona Moldovei.

Ajuns la a 12-a editie, RIUF faciliteaza contactul universitatilor cu tineri interesati de continuarea studiilor atat in Romania, cat si in strainatate. Princeton University si Massachusetts Institute of Technology (universitate plasata pe locul 1 in topul mondial QS) vor participa  la RIUF Iasi. Astfel ca elevii si studentii din zona Moldovei vor avea ocazia sa discute cu reprezentantii celor doua universitati de top. Lista expozantilor RIUF Iasi include si universitati din Olanda, Marea Britanie, Germania, Belgia, Suedia, Danemarca, Franta. Lista poate fi vazuta aici.

Anul acesta vor participa la RIUF Iasi si Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iasi, Universitatea de Medicina si Farmacie “Grigore T. Popa” Iasi si Universitatea Tehnica Iasi. Tot in ziua RIUF Iasi, elevii si studentii in zona Moldovei vor putea participa la Ziua Portilor Deschise cu ocazia RIUF si vor vizita sali de curs, laboratoare, discuta cu studenti si profesori ai universitatilor. Fiecare universitate a pregatit un program special pentru Ziua Portilor Deschise cu ocazia RIUF.

Inscrierele se fac pe www.riuf.ro pentru a participa la RIUF si la workshopurile dedicate studiului in strainatate.

Nu uitati RIUF isi va deschide portile pentru voi pe 21 martie intre orele 10-18.

The post RIUF a ajuns la a XII a editie appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Oare cum ar fi aratat Romania in luna decembrie a anului 2011, daca tinerii curajosi din 1989 nu ar fi pornit razmerita? Tu cel tanar de acum, crezi ca ai mai fi putut sa dai raspunsuri in doi peri parintelui care te-a nascut? Sau tu cel care vede viata ca o continuua distractie, crezi ca te-ai mai fi bucurat de atat de multe libertati? Cati dintre noi se mai gandesc acum, in prag de sarbatori, la cei care in 1989 au decis sa lupte pentru libertatea lor cu riscul propriei vieti? Istoria asterne usor usor praful peste numele celor care au aprins focul libertatii in Romania.Dar macar noi cei care acum suntem tineri, putem sa nu lasam istoria sa ii uite – asa putem sa le multumim pentru ceea ce au facut pentru noi.

Pentru mine unul din copii anului 1989, libertatea de azi este un dar de la Dumnezeu, pentru ca pot sa vorbesc liber, pentru ca pot sa imi fac semnul crucii pe strada fara sa imi fie frica ca in secunda urmatoare voi fi dus la sectie. Copilul meu are sansa la o educatie normala – cel putin asa sper ca va fi. Pentru unii libertatea inseamna distractie, droguri si alte vise efemere – asta este rasplata pentru sangele varsat in 1989.

Chiar si atunci cand ne este greu nu trebuie sa uitam ca libertatea noastra a fost cladita pe sange nevinovat varsat de tineri cu idealuri. Politicienii de azi ar trebui sa nu uite ca au fost parinti care si-au pierdut unicul copil pentru libertatea de azi – ar trebui sa trateze Romania cu simt patriotic si sa fie direct interesati de evolutia spirituala si morala a celor pe care ii conduc.

Nu sunt extremist, nu sunt nationalist, nici macar patriot nu ma consider, dar am bunul simt sa multumesc intr-un Decembrie negru, celor care mi-au dat libertatea de astazi.

The post Decembrie negru appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Părul alb nu este etalonul unei vieți pline de împliniri, nu îți dă nici o referință asupra celor care îl poartă, e doar semn al trecerii anilor peste oameni. Poate omul bătrân din fața noastră a fost un golan de prima mână, poate bătrâna din fața noastră a fost o mamă care și-a uitat copii printr-un orfelinat. Cum putem noi tinerii să respectăm astfel de oameni?

Nu știu de ce astăzi am avut senzația că cei 2 bătrânei ofuscați nu făceau parte din categoria bătrânilor față de care să ai respect. Ei erau cei care vociferau cel mai tare și nu bătrânelul care era în cârjă și care chiar avea nevoie de loc pe scaun. Nu are rost să spun ce cuvinte au folosit acei bătrâni și cât de urât s-au uitat la tânărul ce nu le dădea locul.

Sunt bătrâni care chiar au nevoie de ajutor și nu îl cer niciodată, la fel cum sunt tineri care nici nu se uită la bătrânii de lângă ei. Poate acel tânăr care nu s-a ridicat avea o problemă de sănătate care nu îi permitea să se ridice. Am să zic ceva ce am observat de multe ori în mijloacele de transport în comun din Iași: din 100 de oameni care se urcă într-un tramvai peste 70% sunt de vârsta a 3 a, iar tinerii sunt din ce în ce mai puțini – așa că nu înțeleg de ce pentru pensionari tinerii au devenit o problemă.

Mi-am mai adus aminte o replică venită în altă zi tot dintr-un maxi taxi 28 – ” Lasă-l doamnă că e obosit psihic. Așa sunt tinerii din ziua de astăzi”. Voi fi lipsit de respect acum, dar eu astfel de bătrâni nu am să respect niciodată – chiar dacă ai o vărstâ nu încerca să impui respcetul – câștigă-l.

Uite de asta țara asta noastră nu progresează – pentru că tinerii sunt nesimțiții care muncesc și țin în spate 3 pensionari, pentru că tinerii care au rămas în țară încearcă să facă viața bunicilor mai bună, pentru că atunci când nu te ridici în fața unui om cu părul alb ești ultimul om de pe fața pământului. Sper să ajung și eu la pensie – poate voi trata cu mai mult respect tinerii de lângă mine – mai ales pe cei care nu îmi vor da locul în tramvai.

Bătrânețea este haină grea, mai ales pentru cine știe să o poarte cu demnitate. De asta spun eu că vârsta nu cere respect necondiționat.

The post Vârsta cere oare respect? appeared first on Durbaca Ionut Lucian.