Sursă foto: animalzoo.ro

Nu spune nimeni să nu te clatini în fața loviturilor vieții, nu spune nimeni că nu ai voie să cazi. Dar fericirea și împlinirea sunt cele care te pot ridica mai repede. Nu mai alerga în viață pentru că vezi că toți ceilalți aleargă. Mergi în ritmul tău, pentru că așa vei putea să îți auzi sufletul. Nu ținti culmele succesului pentru că împlinirea ta poate să arate altfel decât a celorlalți oameni. Și să îți spun un secret – unii dintre cei care sunt oameni de succes sunt oameni triști în intimitatea lor. Pentru că și-au dat seama la câte persoane faine au renunțat din lipsa timpului investit în urcușul spre succes.

De ce trebuie să fugi după vile, conturi în bănci, școli performante pentru copiii tăi? Crezi că fericirea poate să fie doar dacă ai un anumit statut social? Mă tem că nu înseamnă fericirea adevărată. Aia care să te facă să te simți împlinit. De ce fericirea ta nu vine și din aprecierea lucrurilor mici? Ai observat cât de fericiți sunt oamenii pe care noi îi considerăm inferiori nouă? Să îți spun un secret – ei nu și-au pierdut liniștea, noi da. Fericirea este în strânsă legătură cu liniștea. Nu spune nimeni că nu trebuie să te zbați pentru un trai liniștit. Dar omule, mulțumește-te doar cu lucrurile care îți sunt spre folos.

Fericirea nu înseamnă să ai mese pline de delicatese! Fericirea nu înseamnă să conduci mașini scumpe! Fericirea nu înseamnă să ai vile cu multe etaje și conturi în bancă de să le uiți numărul! Fericirea este cu totul altceva. Este o stare pe care o simte sufletul nostru atunci când este liniștit. Ne-am gândit vreodată de ce suntem puși tot timpul pe fugă? De ce ni s-a dat confort peste confort? De ce atunci când ne întoarcem din vacanțe suntem mai obosiți? Pentru că ne-am pierdut liniștea căutând fericirea superficială. Toate pot dispărea într-o clipă pentru că toate acestea sunt efemere.

Oare de ce copilul se simte fericit deși nu are decât o lopățică în mână atunci când se joacă? Oare de ce verbul a avea este cel mai des întâlnit atunci când se vorește despre dorințe? Oare de ce noi oamenii cătuăm fericirile în cu totul și cu totul altă parte, când ele sunt lângă noi? Oare fericirea care te împlinește se obține din lucrurile materiale? Sunt întrebări la care fiecare răspunde în contul său. Dar cred că în ultima perioadă am uitat să ne analizăm cu adevărat. Să vedem ce ne împlinește cu adevărat. Ce ne aduce fericirea aia care ne face sufletul să râdă.

Spunem că suntem nefericiți atunci când nu putem să luăm un gadget de ultimă generație! Nefericirea se instalează în inimile noastre atunci când nu ne permitem să luăm hainele la modă! Ne întristăm atunci când pierdem bani sau când nu câștigăm de ajuns! Asta vine și dintr-o nemulțumire continuă a noastră, a fiecăruia dintre noi. Pentru că atunci când atingem un obiectiv, imediat ne setăm altul mai înalt! Chipurile așa evoluăm! Dar evoluăm doar pe cale financiară sau motivațională! Ne declarăm fericiți că atingem obiective după obiective! Și în confortul casei noastre, dintr-odată ne simțim triști și fără orizonturi!

Atunci când a noastră conștiință încearcă să stea de vorbă cu noi, ne punem căștile în urechi pentru a nu ne auzi gândurile! Pentru că știm că suntem rătăciți prin viață. Nu ne dăm seama când ne-am schimbat. Ne uităm în oglindă și ne dăm seama că nu mai suntem noi. Unii ar spune că suntem o versiune mai bună a noastră. Dar noi simțim că suntem o versiune mai tristă. Bucuria, fericirea s-au pierdut pe drum. Ați observat cum nu știm să ne mai bucurăm de lucrurile simple?

Fericirea înseamnă să ajungi în momentul în care nu mai alergi după ea! Atunci când simți că sufletul tău este mulțumit cu starea actuală. Indiferent dacă ești director sau un simplu muncitor. Sau dacă stai în chirie sau stai în vilă. Am observat că am început să căutăm fericirea într-o lume tristă. Cum oare o vom găsi? Fericirea adevărată nu trebuie căutată – ea trebuie hrănită de lucruri aparent banale. Dar cu o mare încărcătură edorfinică.

Să vă dau un pont – adevărata fericire nu costă nimic!

„Fericirea nu constă în a fi iubit. Fiecare fiinţă umană are iubire pentru ea însăşi, şi totuşi, sunt mii care trăiesc o existenţă damnată. Nu, faptul de a fi iubit nu-ţi aduce fericirea. Dar a iubi, aceasta este fericirea.” – Hermann Hesse

The post Fii fericit! appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Sursă foto: caplimpede.ro

Putem să zâmbim fals în timpul zilei, dar seara rămânem noi cu sufletul nostru. Oare dacă am dialoga cu el, ce ne-ar spune? Degeaba pe toată durata unei zile pozăm în oameni buni, dacă seara sufletul nostru este plin de ranchiună și pizmă. Se duce pe apa sâmbetei tot efortul nostru de a părea imaculați în relația cu alți oameni, dacă sufletul nostru este umplut de invidie și răutate. De multe ori dăm hrană sufletului doar lucruri ce îl fac mic de tot. Dacă nu mă credeți, uitați-vă la mintea voastră și la ce gânduri umblă prin ea. Pentru că sufletul este direct conectat cu mintea și cu inima. Și asta e valabil pentru toți.

Nu știu dacă la un moment dat v-ați întrebat ce s-ar întâmpla dacă sufletul ar durea și am simți durerea? Pentru că, atunci când doare, sufletul tace. Este aparentă liniște, pentru că el nu strigă. El așteaptă să îți întorci ochii spre el. Este singurul care nu ne face procese de intenție, este singurul care atunci când ne ceartă tace. Sufletul este după cum ne este portul. Dacă sufletul râde și chipul nostru este luminos.Dacă sufletul plânge și ochii noștri plâng. Iar dacă sufletul doare e semn că am gustat din amărăciunea lumii de astăzi.

Astăzi este foarte greu să îți hrănești sufletul. Mai ales că peste tot se pune accentul pe trup și pe nevoile fiziologice. Sufletul trece în planul doi. Suntem tot timpul incitați cu pofte, iar viața noastră se împarte între a vrea sau a dori. Se pune accent pe lăcomia noastră. De cele mai multe ori, suntem adormiți în simțiri. Până și rațiunea ne este adormită sau păcălită de ceea ce dorim să vedem sau să auzim. Dar, seara când ajungem acasă sufletul ne dă semne că mai este încă în noi. Chiar dacă în timpul zilei am uitat de el, seara că vrem, că nu vrem, ne dă semnale. Și ne arată că îi este foame de frumos, de liniște, de contemplare, de spiritualitate dacă vreți. De cele mai multe ori nu îl băgăm în seamă. El cere, dar ne facem că nu auzim.

V-ați întrebat vreodată de ce este atâta agitație în lume? De ce fug atâtea suflete zbuciumate și într-o goană continuă după vise? Oare de ce suntem tot timpul puși să fim pe fugă? Timpul nostru se scurtează pentru că trupul nostru fuge să își satisfacă nevoile. Într-o societate agitată, sufletele nu se vor odihni niciodată. Și de cele mai multe ori vor fi flămânde după tot ceea ce înseamnă hrana sufletului. Ceea ce nu vrem să înțelegem este că suntem singuri – noi cu sufletul nostru. Dacă nu mă credeți, gândiți-vă la momentele în care oamenii mor. Deși sunt înconjurați de rude, oamenii sunt doar ei cu moartea – singuri.

Deși suntem din ce în ce mai mulți pe Terra, sufletele sunt din ce în ce mai singure. Și nici nu ne dăm seama de asta. Vina ne aparține în totalitate, oricât am căuta să aruncăm pisica în spinarea altcuiva. Pervertirea noastră depinde în mare parte de grija pe care nu ne-o purtăm. În lumea de astăzi tot ceea ce ține de suflet este considerat înapoiat, din secole trecute. Iar cei ce mai încearcă să mai aibă grijă de suflet sunt considerați nebuni ai zilelor de astăzi. Și de cele mai multe ori tindem să marginalizăm astfel de oameni. Când de fapt ne marginalizăm singuri, pentru că ne ținem sufletul în închisoarea poftelor trupești.

Viața nu este doar o goană continuă după pofte. Viața înseamnă suflet, licărirea divinității în fiecare dintre noi. Pentru că sufletele triste dau trupuri bolnave. Iar sufletele ținute închise dau vieți ruinate. Și cel mai trist este să vezi oameni bogați cu suflete ruinate. Este o lege nescrisă a scadenței. Pe care fiecare dintre noi o vom avea. Și atunci sufletul nostru va spune dacă a fost hrănit sau a fost înfometat. Doar că atunci nu vom mai putea schimba nimic. Iar trupul nostru va fi bătrân și împovărat de lăcomia avută de-a lungul vieții. Cum vom mai putea hrăni atunci sufletul?

„Cea mai prețioasă călătorie este aceea către sufletul nostru, călătorie pe care o facem în singurătate.” – Mircea Eliade

„Sufletul e ca fierul. Nu poți lucra cu el până nu l-ai încălzit.” – Nicolae Iorga

The post Hrăniți sufletul appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Acum lucrurile au evoluat în mai rău. Și copiii nu se mai rezumă doar la a lua în râs pe alți copii. Au trecut la nivelul următor. Cei care sunt mai tupeiști iau la bătaie pe cei ce au mai puțină încredere în forțele proprii. Și își mai filmează grozăviile tocmai pentru a arăta altora cât sunt ei de puternici și de invincibili. Peste ani, lucrurile se vor schimba în cele mai multe cazuri. Totuși, forma asta de agresivitate manifestată contra unui alt copil poate lăsa traume adânci. Am trecut prin experiența aceasta când eram mic. Și știu ce spun.

Veți spune că lucrurile s-au schimbat. Vă dau dreptate – s-au schimbat în ceea ce privește agresivitatea cuvintelor folosite și nu în ultimul rând duritatea lor. Ba mai mult, acum copiii au exemple de agresivitate din partea părinților. Mulți sunt învățați să își impună punctul de vedere prin agresivitate. Și de aici apar tot felul de cazuri de copii bătăuși. Care, de cele mai multe ori sunt teribiliști și copie comportamente mature negative. Chiar dacă ei sunt doar niște puști sau puștoaice, stima lor de sine depășește propriile forțe. Ba chiar, mai mult, sunt sprijiniți de părinții lor. Unii dintre ei chiar bravează cu odraslele lor bătăușe.

Mai nou unui astfel de comportament, de agresiune verbală, i se spune bullying. Este un abuz emoțional și fizic. De cele mai multe ori se întâmplă pe coridoarele școlilor și nu trebuie să fie neapărat evident. Se văd doar urmele în sufletele celor cărora li se aduc cuvinte agresive. Și în inima lor, al celor agresați, se transformă în sentimente de rușine, de respingere din partea majorității și în teamă. Mai ales în teama de a mai ieși din cochilie. De aici și până la un comportament antisocial nu mai este decât un pas. Pe care din păcate, o parte dintre copiii agresați îl fac. Și așa se transformă din copii veseli, în copii retrași și triști, nesiguri pe ei.

Uneori acest fenomen nu este întâlnit doar în școli, ci și în sânul familiei. Chiar și atunci când ridicăm vocea la copiii noștri, sau folosim cuvinte dure pentru ei, le știrbim încrederea. Ne ascundem după statutul de părinte și avem senzația că putem să le vorbim cum considerăm noi. Nu vă sunt cunoscute expresii de genul ”brânză bună în burduf de câine”; ”eu te-am făcut, eu te omor”; ”tai frunze la câini”, etc? Le-am auzit venite dinspre părinții noștri și acum avem tendința de a le spune propriilor noștri copii. Fără să ne gândim că poate, astfel de cuvinte, lasă răni adânci în sufletul lor. Și la un moment dat începem să ne întrebăm de ce nu mai au încredere în ei.

Și uite așa copii care erau liniștiți, aleg să refuleze în comportamente agresive. Este modul lor de a reacționa la cuvintele zeflemitoare ale celorlalți. Pentru că nu este ușor de suportat un comportament permanent prin care ești luat în râs. Acumulezi frustrări pe care la un moment dat le scapi de sub control. Și nu îți mai poți controla comportamentul. Chiar dacă tu îi explici copilului că agresivitatea nu este o soluție în rezolvarea problemelor, dă-i exemplu personal. Altfel, vor fi doar cuvinte teoretice pe care nu le va vedea puse în practică nici de părinții lui. Ce să înțeleagă?

Excluderea copilului în mod repetat din jocurile celorlalți copii și ignorarea lui  este tot un bullying. La fel și tachinarea lui din partea altor copii prin glume răutăcioase și găsirea de porecle jignitoare. Amenințarea că dacă spune unui adult va fi vai și amar de el este tot bullying. Născocirea de povești mincinoase despre copil este tot un mod de bullying. Mai nou a apărut și cyber-bullying prin care copilul primește mesaje agresive pe telefon sau in social media.

Într-o societate din ce în ce mai agresivă este parcă mai greu să ne păstrăm echilibrul. Al nostru și al celor de lângă noi. Să oferim exemple de bunătate, chiar dacă uneori acestea pot duce în punerea unei etichete de prost. Cu toate acestea stă în datoria noastră, a părinților și a oamenilor maturi de a fi atenți la comportamentul propriilor copii. Și să le explicăm că folosirea cuvintelor agresive se poate întoarce înspre ei. La fel, trebuie să încercăm să îi învățăm să se pună în locul celui care primește aceste cuvinte. Să vadă cum s-ar simți dacă acele cuvinte ar veni înspre ei.

Nu uitați că ”violența este arma celor slabi” – Gandhi.

The post Grasu bombasu appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Și amâni la nesfârșit momentul în care să stați de vorbă. El suferă în liniște. Din când în când îți mai dă semne că este și el acolo – mic, plăpând. Nu supără pe nimeni, dar atunci când nu îl bagi în seamă, are grijă să te facă atent. De multe ori, durerea din suflet este reflectată de ochi. Pentru că poarta sufletului sunt ochii. Uitați-vă la toți oamenii care au suferințe fizice sau suferințe sufletești. Veți vedea în ochii lor atâta tristețe încât vă veți da seama cât de mult le suferă sufletul. De cele mai multe ori nu știm să interpretăm zbaterile sufletului nostru. Al fiecăruia dintre noi. Semnele că sufletul doare sunt multe, dar câteva sunt esențiale pentru a fi recunoscute:

1. Te simți trist – tristețea este unul din principalele semne că sufletul a început să doară. Poate fi chiar semnul care să te facă să te dai un pas în spate, să respiri și să te uiți mai atent la suflet. Și să începi să îl asculți, să îi asculți temerile, fricile.
2. Te simți dezechilibrat – principalele tale puncte de echilibru nu mai sunt valabile. Cauți să te echilibrezi, dar în același timp simți că ceva nu este în regulă. Și asta pentru că nu există echilibru între suflet și trup. Degeaba cauți să îi fie bine trupului, dacă sufletul este dat uitării. Și sufletul vrea să fie hrănit cu fapte și sufletul vrea să îi fie potolită setea de dragoste.
3. Te simți singur – și asta pentru că sufletul s-a retras în colțul lui și tace. Stă și așteaptă să te întorci cu privirea înspre el. Atunci singurătatea este cea care pune stăpânire pe tine. Prietenul tău, cel care te făcea să te simți împlinit ca un întreg, te-a părăsit, sau mai bine zis s-a retras, când a văzut că este tras pe linie moartă
4. Te simți încărcat – de cele mai multe ori, te simți încărcat cu poveri imense, care nu sunt neapărat ale tale, dar care te trag în jos. Și asta pentru că cel care îți asigura liniștea – s-a dus să se odihnească. Și te-a lăsat cu toată povara sufletească pe lângă cea trupească.
5. Ai pierdut contactul cu Universul – nimic nu te mai poate mulțumi, nu îți mai găsești liniștea, simți că pendulezi ca o pană în bătaia vântului. Te simți părăsit, te simți al nimănui. Pentru că principala ta legătură cu Universul s-a retras în tăcere. Așteaptă doar un semn de la tine, nimic mai mult.

Aveți grijă de suflete, pentru că este bunul cel mai de preț pe care îl avem. Dacă simțiți că îl doare încercați să îi alinați rănile. Stați de vorbă cu el ca și cum ați vorbi cu cel mai bun prieten al vostru. Pentru că doar el știe cu adevărat dramele voastre, bucuriile voastre, eșecurile voastre, împlinirile voastre. Țineți-l aproape de voi.

”Lacrima este supapa de avarie a sufletului îndurerat de tristețe” – Viorel Vintilă

The post Strigăt mut și sufletul a tăcut appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Să fie acel moment în care să se aștearnă liniștea dinspre noi. Să ascultăm, să ne punem păvază gurii și să ne deschidem urechile spre ceilalți și spre nevoile lor. Pentru că atunci când taci, ai timp să observi și de cele mai multe ori vezi lucrurile dintr-o cu totul și totul altă perspectivă. Nu mai ești tu în centrul vieții tale și cuvintele tac și lasă locul gândurilor, care uneori sunt mult mai profunde și mai pline de sens – chiar și pentru tine.

De cele mai multe ori tăcerea poate fi privită ca o artă. Din simplu motiv că este foarte greu să simți momentele când trebuie să taci și să asculți. Să nu te mai auzi vorbind și să îți pleci urechea către cei ce au nevoie mai mare de tine. Atunci când vorbești încontinuu, nu mai auzi strigătele mute ale celor din jurul tău. Iar uneori poate că au nevoie de ajutorul tău cât de mic. Și de cele mai multe ori, atunci când tăcem, nu ne punem noi în prim plan, ci îi punem pe alții în lumina reflectoarelor.

Este greu să conștientizăm că trebuie să vorbim atât cât este necesar și doar atât cât trebuie. Cuvintele trebuie rostite pentru a prezenta adevărul și pentru a alina suferințele altor semeni. Și nu pentru a ne pune pe noi pe un piedestal pe care ni-l ridicăm singuri. Este greu, știu. Mă confrunt și eu adesea cu sentimentul acela de a nu putea tăcea. Din cauza egoului. Dar încerc să vorbesc mai puțin și să ascult mai mult. Din simplu motiv că atunci când taci, vorbesc ochii pentru tine. Și mai mult decât atât, auzi sufletul cum îți vorbește.

De cele mai multe ori, atunci când un om tace, poate fi confundat cu un om trist, posomorât, cu sufletul încărcat. Dar, din experiențele mele de până acum, oamenii pe care i-am întâlnit și tăceau mai mult, erau acel gen de oameni cu sufletul liniștit și plin de blândețe. Pentru că ascultau mai mult suferințele oamenilor și alinau, așa cum puteau pe fiecare om pe care îl întâlneau.

Acum, trăim momentele în care vorbim extraordinar de mult, dar nu spunem multe lucruri. Folosim multe cuvinte dar nu exprimăm mai nimic. Suntem oamenii care încearcă să vorbească continuu, dar să nu transmită lucrurile cu adevărat profunde. Căutăm să ne dezvoltăm personal, dar despre ce dezvoltare personală poate fi vorba, atunci când sufletul este insuficient dezvoltat?

Da, tăcerea este o artă pe care o dețin oamenii orientați spre alții și nu spre propria persoană. Acei oameni care își dezvoltă sufletul prin fericirea celor pe care îi ascultă. Și nu dau sfaturi prea multe – vorbesc puțin, dar bine punctate. Nu caută să ofere soluțiile lor și altora. Știu să asculte, astfel încât cei din fața lor să se descarce și să își simtă sufletul eliberat de tristețe. La un moment dat, tăcerea poate fi folosită ca și un pansament pentru rănile altora. Pentru că acele răni nu au nevoie de soluții, ci de ascultare.

Fiecare dintre noi ar fi bine să învățăm arta tăcerii. Pentru sufletul nostru și pentru a ne oferi urechile celor care au nevoie să se destăinuie. Pentru a le elibera sufletele de tristețe și de ce nu, pentru a găsi o rezolvare din exterior a tristeții lor.

The post Tăcerea este o artă appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Şi totuşi, de cele mai multe ori, zâmbetul poate fi trist. Pentru că, dincolo de aparenţe, oamenii cu zâmbetul pe buze pot fi oameni trişti. De ce spun asta? Pentru că, îţi dai seama când zâmbetul unui om vine din adâncul sufletului lui, plin de fericire, sau dacă zambetul este doar un apanaj şi o mască folosită pentru a masca tristeţea. Cei mai veseli oameni dau din energia lor altora, dar nimeni nu se întreabă ei cu ce rămân în schimb.

De cele mai multe ori, oamenii la prima vedere au vieţi normale, unii dintre ei sunt invidiaţi pentru tot ceea ce au reuşit şi pentru tot ceea ce pare în exterior perfect. Dar, atunci când vorbeşti cu un om şi când emiţi supoziţii despre el, nu ştii ce dramă se ascunde în spatele lui. Nu ştii dacă zâmbetul afişat la discuţia cu tine, nu se transformă în plâns când nimeni nu îl vede. Şi rămâi cu imaginea lui de om fericit. Şi aşa îl vei considera de fiecare dată când îl vei întâlni.

Am întâlnit foarte mult situaţii de oameni care debordau de fericire în societate, dar care trăiau drame în viaţa lor privată. Erau persoane sociabile, bine-văzute de oameni, dar când ieşeau  din scena publică, îşi luau sacii cu pietre de moară în spate şi luptau pentru fericire. Cădeau, se ridicau, se scuturau pe genunchi şi începeau să urce din nou. Chiar dacă viaţa le mai trăsese încă zeci de mii de şuturi. Strângeau din dinţi şi îşi duceau lupta până la capăt. Dar, cei care îi vedeau pentru prima dată, nu ştiau drama din spatele aparentei lor fericiri.

Astăzi se vinde fericirea – toate spoturile publicitare, toate clipurile publicitare prezintă situaţii fericite, oameni zâmbitori, fericiţi, plini de reuşite, oameni perfecţi. Astăzi, nu ai voie să fii altfel decât fericit. Şi totuşi, trăim într-o societate tristă, apăsată de nevoi, de lipsuri, de griji. De unde discrepanţa asta? Poate că din cauza faptului că, în spatele unui zâmbet aparent fericit se ascunde o dramă.

Gândiţi-vă la cel mai fericit om pe care l-aţi întâlnit şi analizaţi-l un pic. Atât cât ştiţi despre omul respectiv. Sau mai bine întrebaţi-l direct despre necazul pe care îl trăieşte. Cu siguranţă că îl veţi lua prin surprindere şi s-ar putea să descoperiţi un altfel de om, cu necazuri, cu lipsuri, cu nevoi care trebuie rezolvate. Dacă am filosofa, am spune că suntem fericiţi atât cât ne permite viaţa.

Şi cum spunea o prietenă – fiecare om, fiecare copil, trece prin necazurile şi dramele proprii. Dacă ajungi să auzi povestea fiecărui om, fiecărei familii, îţi vei da seama că în spatele fiecărei aparente fericiri, sunt lucruri triste, pe care nu le credeai posibile. Şi atunci îţi vei da seama ca trăim într-o lume a zâmbetelor triste.

Şi totuşi zâmbetul este considerat leacul tuturor situaţiilor negative. Zâmbiţi aşadar! Chiar dacă zâmbetul este trist! Mâine va fi un zâmbet fericit!

The post Zâmbete triste appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

The post Oameni tristi appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

The post Si tu poti ajuta! appeared first on Durbaca Ionut Lucian.