Când îl cunoști pe nea Grigore îți dai seama repede că oamenii ca el sunt din ce în ce mai puțini. La vârsta de 77 de ani continuă să aibă putere și plăcerea de a munci. Cât am stat de vorbă în crama de peste 350 de ani vechime, a apărut și doamna lui nea Grigore. Știți imaginea aceea cu doi bătrânei care își duc în liniște, traiul în toiul iernii, pe lângă casă? Cam așa era tabloul pe care îl vedeam eu în crama veche de secole. Da, Iașul ascunde multe lucruri interesante de care, cei mai mulți dintre noi nu le știm.

Nea Grigore este pasionat de vin, în sensul producerii lui. Pentru el satisfacția celui care consumă produsele lui contează mai mult decât orice. Iar nea Grigore a primit și un loc 1 pentru vinul produs de el. Așa se întâmplă când pui pasiune în ceea ce faci. Și când pui în prim plan naturalul și calitatea produselor. Dar, nea Grigore nu are timp de reclamă și de laude pe care să și le atribuie singur. Tocmai de aceea am ales să scriu despre el, cu dorința de a-l ajuta să își ducă traiul și pasiunea mai departe.

Nea Grigore a gândit singur tot ceea ce are în cramă, tot mini-fluxul tehnologic. Chiar și așa naturalul din produsele lui se simte de la primul contact. Dincolo de pasiunea de a produce vin de calitate, m-a impresionat și ordinea pe care o avea peste tot în cramă. Etichetarea este făcută cu grijă, menționându-se anii de producere a vinului. Dar, oricât de mult aș spune eu că este impresionant, trebuie să mergeți să îl cunoașteți și să îi cunoașteți produsele. Mai ales că tot vin sărbătorile și poate aveți nevoie de un pic de vin, de un pic de afinată, sau de un pic de pălincă de 70 de grade.

Dacă vreți, ceea ce m-a impresionat, dincolo de modul de a lucra este faptul că, deși are 77 de ani, continuă să muncească și să fie activ. Alături de soția sa sunt oameni activi care nu prea se lasă împovărați de anii din spate. Chiar dacă doamna are la activ 4 atacuri cerebrale minore și unul major, continuă să fie activă și nu se plânge că e greu. Interesant nu? Chiar dacă lui nea Grigore i-a explodat o baterie și l-a surzit parțial el continuă să meargă mai departe și să facă ceea ce știe mai bine. Să prepare licori bahice și pălincă tratament de 70 de grade. Ceea ce îl promovează mai ceva decât o carte de vizită.

Văzând pasiunea de care dă dovadă, degustându-i și produsele am zis să scriu despre el. Și poate așa, lumea să îl cunoască și să cumpere de la el. Și nu pentru că aș avea un interes, ci pentru că acest om merită să se știe despre el. Produsele sunt excelente și îmi veți mulțumi după că v-am povestit de el. Eu zic să îi faceți o vizită dacă vreți să consumați un vin cum se făcea acasă, o țuică medicament de 60-70 de grade, sau o afinată bună-bună. Discutăm după dacă am avut dreptate sau nu.

Și ascultați-i povestea spusă în cramă. Credeți-mă, veți spune că sunteți în altă parte și nu în Iași. Vă veți teleporta în vremuri un pic trecute – cu tot cu sentimente și trăiri. Crama pe care o are și-a păstrat aerul de acum 350 de ani. Măcar și pentru sentimentul pe care îl trăiești în această cramă personală se merită să faceți un drum până în Bucium, la nea Grigore.

O viață de om dedicată produselor naturale și gustului bun – așa se poate rezuma întreaga viața a lui nea Grigore. Este la modă acum să spunem că sprijinim economia locală. Dar, poate că e momentul ca ajutând astfel de oameni să trecem la fapte. Pentru că, atunci când nea Grigore nu va mai fi, povestea și vinul lui vor dispărea. Dacă mai stă printre noi, e bine să profităm de tot ceea ce are el de spus și de arătat. Gândiți-vă cum ar fi să beți un vin fiert produs de nea Grigore la căldura șemineului. Sau cum ar fi să scăpați de o răceală luând și un cincizeci de pălincă de 60-70 de grade?

Până una alta dacă vreți să cumpărați vin natural produs în crama proprie, țuică 100% naturală de 60-70 de grade sau afinată, faceți o vizită lui nea Grigore și îmi spuneți după dacă am avut dreptate.

Hai noroc să avem și să terminăm 2018 în voie bună. Ce va fi în 2019 vom vedea atunci. Hai sus paharul!

The post Bachus din Iași appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Sursă foto: jurnalul.ro

Implicarea copiilor în discuțiile părinților este una, dar prezența lor la discuțiile apăsătoare este cu totul și cu totul altceva. Discuțiile în contradictoriu, pe care uneori părinții le mai au în prezența copiilor, pot genera tristețe în sufletul acestora. La fel și discuțiile financiare care se rezumă la lipsuri, pot aduce în mintea copiilor ideea de culpabilizare. Și toate acestea duc la o maturizare tristă a copiilor. Ca să nu mai vorbim despre copiii obligați să crească fără părinți. Nu întotdeauna plecatul la muncă în străinătate produce efecte pozitive în rândul copiilor lăsați acasă, cu rudele. Ba din contră – lasă urme greu de șters în sufletul lor, urme care de cele mai multe ori nu vor trece odată cu timpul.

De cele mai multe ori facem greșeala de a ne considera copiii mult prea maturi față de vârsta lor. Și îi implicăm de multe ori în subiecte mult prea apăsătoare pentru sufletele lor. Că discutăm despre cum ne plătim facturile, că discutăm despre cum ne plătim ratele, sau orice altceva, ar trebui să avem grijă ca ei să nu fie pe lângă noi. Mai ales dacă discuțiile sunt despre cum să ne achităm toate daravelile. Sau despre cum ne-au supărat unii sau alții de-a lungul unei zile.

De felul meu sunt un părinte dur. Așa mă consider eu. Sunt pe principiul de a pregăti copilul pentru viață. Care de cele mai multe ori nu este una dreaptă și corectă. Dar, duritatea se oprește în momentul în care discutăm despre maturizarea sufletului copilului. Pentru că, din păcate, copilăria este doar o dată. Și dacă un copil își pierde inocența copilăriei sub povara grijilor, totul devine trist. Copiii trebuie să fie copii și principala lor grijă ar trebui să fie – bucuria de a trăi și de a experimenta. Atât și nimic mai mult. Da, viața este grea, da uneori noi părinții ne dăm peste cap să le fie lor bine. Dar, asta trebuie să o știm doar noi. Cel puțin până la o anumită vârstă, când ei pot înțelege adevăratul sens al cuvintelor și situațiilor.

Maturizarea copiilor noștri trebuie să fie naturală și nu influențată de noi părinții lor. Nu știu dacă v-ați gândit la cum percep copiii noștri o ceartă? Pentru că, oricât de perfecți am vrea să părem, lucrurile acestea se întâmplă în fiecare familie. Sunt câteva studii care arată că, atunci când părinții ridică vocea, nivelul de stres al copiilor crește aproape instant. Pierderea controlului din partea noastră a părinților ne sperie copiii și își vor simți universul amenințat. Și uite așa stresul se stochează în sufletul lor și se transformă în timiditate sau frică – și de cele mai multe ori se vor răzvrăti.

Așa că, e bună și implicarea copiilor în viața familiei și responsabilizarea lor. Dar făcută cu măsură. Să numărăm până la zece atunci când suntem nervoși și să nu discutăm de fața cu ai noștri copii. Să ne potolim pornirile și avalanșa de cuvinte atunci când lângă noi sunt copiii noștri. Iar discuțiile financiare să fie pe cât posibil pozitive, îndreptate spre soluționare și nu spre panică. Știți doar că ne sunt copiate comportamentele și luate ca bune. Doar suntem eroii lor.

Personal am făcut multe greșeli față de copila mea – mai ales când sunt la volan. Și acum stau și mă întreb ce vină are fiică-mea că unul din trafic este neatent? De ce trebuie să audă limbajul meu colorat? Doar pentru că eu nu îmi pot stăpâni nervii și limba? Cu timpul probabil că voi deveni mai calm și mai înțelept…. Așa și cu discuțiile ”grele” pentru copii – oricât de nervoși am fi, trebuie să le asigurăm stabilitate emoțională. Pentru că nu este așa, ne dorim să avem copii echilibrați…..

The post Maturizarea tristă a copiilor appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Sursă foto: tvr.ro

Este chiar așa de greu ca în România să fii corect fără să fii luat de prost? Am mai spus-o și o repet – rău putem face fiecare, cu binele stăm mai prost. De ce sintagma ”calcă totul în picioare” este din ce în ce mai uzitată pe meleagurile României? Încep să cred că, atunci când se întâlnesc 2 români, unul dintre ei caută să îi înșele vigilența celuilalt. Pentru că altfel nu îmi explic dorința de a înșela, de a păcăli, pe care tot o observ de ceva timp încoace. Parolismul este unul dintre obiceiurile pe cale de dispariție. De cele mai multe ori nu te ajută nicio înțelegere scrisă. Oare chiar atât de rău a ajuns societatea asta în care trăim?

Aș vrea să fiu mai optimist, dar nu am cum. Pentru că, pe unde mergi trebuie să îți păzești spatele. Și să te transformi în organ de anchetă, înainte de a bate palma cu omul din fața ta. Poate că nu este el vinovat de atitudinea ta. Dar, atunci când vezi că oamenii caută să te păcălească, începi să îți iei măsuri de siguranță. Lucrurile sunt atât de simple, încât mă gândesc că unii oameni sunt inconștienți, atunci când vor să păcălească. Dragii mei, puteți să mă păcăliți odată, puteți profita de ”naivitatea” mea doar o singură dată. Dar, credeți-mă că mai devreme sau mai târziu voi vedea cum trebuie lucrurile. Oare după aia nu îmi voi păzi spatele când vă voi întâlni? Sau, oare nu voi mai vorbi și cu alte persoane despre voi?

E ușor să nu îți respecți înțelegerile. Este floare la ureche să nu îți asumi responsabilitatea. Dar, așa am eu un sentiment că Divinitatea nu lasă lucrurile fără o contra-măsură. Reciprocitatea funcționează de minune. Faci rău, mai devreme sau mai târziu vei atrage răul în viața ta. Faci bine, mai devreme sau mai târziu îți va fi bine. Acum fiecare își poate alege modul în care își trăiește viața. Doar să și-l și asume. Să nu se victimizeze atunci când vine scadența. Pentru că ea vine negreșit.

Tatăl meu avea o vorbă când eram mic – ” nu îți fura căciula singur”. Așa am fost crescut, așa voi fi în continuare. Voi avea încredere în oameni până la proba contrarie. Dar, cei ce își fură singuri căciula și atentează și la căciula mea, e bine să fie un pic mai atenți. Sau să își asume responsabilitatea acțiunilor lor. Și nu pentru că aș face eu ceva periculos pentru ei. Nicidecum – ci pentru că negrești se va întoarce energia negativă pe care au trimis-o înspre mine. Dar, se va întoarce de două ori mai puternică. Pentru că este o lege nescrisă – întotdeauna plătești cu vârf și îndesat atunci când vrei să faci rău. Chiar dacă mai târziu.

În viață fiecare dintre noi tot vom întâlni oameni puși pe a ne păcăli sau înșela. Fie financiar, fie sentimental, fie în orice alt fel. Pe moment e foarte posibil să ne-o luăm. Dar, după vom fi mai experimentați în recunoașterea păcălicilor și înșelătoriilor. Și vom putea lua măsuri atât pentru a ne proteja noi, cât și pentru a-i ajuta și pe alții să se protejeze.

” Dacă fiecare păcălit ar purta o coroană, am fi cu toții regi” – proverb galez

The post Înșelarea se întoarce appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Sursă foto: pofta-buna.com

De fiecare dată când văd că apar sfințișorii încep să îmi umble amintiri frumoase prin minte. Parcă este viu sentimentul pe care îl trăiam, atunci când stăteam în bucătăria caldă. Special încălzită pentru ca aluatul să crească. Ai mei au fost oameni simpli, dar au știut să respecte tradițiile. Și poate din această cauză am atâtea amintiri frumoase. Pentru că, dincolo de bunătatea sfinților mi-a mai rămas în minte un lucru – faptul că întreaga noastră familie se strângea în bucătărie. Unul alegea nucile de coajă, altul pregătea vasele. Într-un cuvânt fiecare își aducea contribuția la rețeta de sfințișori. Dar, gustul pe care îl dă maică-mea la sfințișori nu l-am mai găsit la niciun sfințișor pe care l-am luat din comerț.

Când eram mic, știam că din 7 martie începe să respire natura și implicit și joaca mea pe afară să fie mai multă. Cumva asociam sfințișorii cu momentul în care toate lucrurile devin mai vesele. Iar atunci când scăpăm la lighenașul cu sfințișori parcă era război la gura mea. Mâncam cu așa o poftă, de parcă eram ținut nemâncat luni întregi înainte. Da, de mic am fost un copil care nu a rezistat la dulciuri. Și acum am tendința de a uita de mine, atunci când simt gustul sfințișorilor. Ba chiar mă dădeam în vânt după mucenici de post. Îmi plăceau mai mult – asta dacă reușeam să fac diferența.

Cu siguranță că nu sunt singurul care are amintiri frumoase, atunci când vorbește despre mucenici. Dar, nu știu dacă se cunoaște istoria obiceiului. Din vechime, în credința populară se crede că se deschid mormintele și porțile Raiului. Tocmai de aceea, gospodinele fac acești mucenici și o parte se dau de pomană. Se spune că e bine să dăm de pomană 40 de mucenici, pentru că simbolizează cei 40 de mucenici sărbătoriți pe 9 martie.

Mucenicii după cum bine știți sunt sub forma cifrei 8, cifra echilibrului cosmic. Din ce am văzut mucenicii au în mare același mod de preparare – se fierb în apă, multă nucă și miere de albine sau arome diverse. Dincolo de amintirile pe care ni le provoacă acest obicei, ar trebui să ne gândim și la ce semnifică el. Pentru ca pe viitor să putem transmite mai departe și copiilor noștri. Chiar dacă acum sunt cramponați în tablete și tehnologie, pe viitor vor rămâne cu amintirea mucenicilor proaspăt scoși din cuptor. Și mai ales cu gustul acestora.

Și pentru că am găsit și o rețetă pentru mucenici o las aici – poate va mai ostoi câteva pofte de mucenici.

Rețetă pentru mucenici

Gospodinele fac în cinstea Sfinților Mucenici, 40 de colaci numiți sfinți, mucenici sau bradoși. În Moldova, aceștia au forma cifrei 8 și sunt copți din aluat de cozonac, apoi unși cu miere și nucă. În Dobrogea și Muntenia, mucenicii sunt mai mici și sunt fierți în apă cu zahăr, cu scorțișoară  și nucă, simbolizând lacul în care au fost aruncați Sfinții Mucenici. Aceștia sunt duși la biserică pentru a fi binecuvântați și apoi sunt consumați în familie.

Pentru aluatul din care se fac mucenicii este nevoie de 250 grame făină; 120 ml apă caldă și sare.

Este indicat ca în seara de 8 martie să se facă o cocă din care se modelează mucenicii. Mucenicii se fac șnururi lungi și subțiri din cocă, apoi se fac cerculețe mici sau opturi. Mucenicii se lasă peste noapte la uscat, pe masa presărată cu făină. Peste mucenici se presară de asemenea făină.

În dimineața de 9 martie, mucenicii se trec prin sită, pentru ca să cadă făina de pe ei, apoi se pun la fiert într-o zeamă preparată din următoarele ingrediente: apă, sare(un vârf de linguriță), coaja de la o lămâie(rasă) și zahăr.

Mucenicii se pun în apă, numai după ce aceasta a dat în clocot. E important să punem la fiert apa cu sarea. Se rade o coajă de lămâie și atunci când mucenicii încep să fiarbă se adaugă zahărul. Ne putem da seama ca mucenicii sunt fierți, atunci când aceștia se ridică la suprafață.

Se servesc cu miez de nuca și cu praf de scortișoară, sau zahăr pudră.

The post Mucenicii muncă și amintiri appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Sursă foto: iqool.ro

Ceea ce poate că nu a fost scos în evidență suficient de mult, este faptul că nevoile sunt comune. Poate unele dintre nevoi sunt mai accentuate la femei, decât la bărbați. Și invers. Structura fiecăruia dintre noi este diferită, dar baza este aceeași. Da, bărbații vor face glume pe seama femeilor, când vine vorba despre condus. Așa cum și femeile vor băga bărbații în aceeași oală a dorințelor sexuale. Generalizări sunt făcute de fiecare dintre noi. Indiferent de ceea ce suntem. Avem aceleași neliniști, avem aceleași sentimente – poate ceea ce diferă este concentrația pe care o punem în ele.

Că suntem bărbați, că suntem femei, cu toții avem nevoie de afecțiune. Da, masculinitatea din noi, bărbații, nu ne lasă să recunoaștem că avem nevoie de afecțiunea voastră. Dar, ne simțim atât de bine în brațele voastre. La fel cum și voi simțiți liniștea când vă cuprindem în brațele noastre vânjoase. Și noi, și voi avem nevoie de atenție. Nu mă credeți? Uitați-vă în relațiile voastre și veți observa ce se întâmplă când nu sunteți atenți la partenerul/partenera voastră. Fiecare dintre noi, că suntem bărbați sau că suntem femei avem nevoie de atenție. Cine nu o recunoaște, vrea să pară altfel decât este. Și cel mai dur bărbat are nevoie de atenție, cum și cea mai feministă doamnă are nevoie de a fi în atenția bărbatului iubit.

Cu toții avem nevoie de confirmare, a noastră ca persoană, dar și a realizărilor noastre. Cred că știm cu toții sentimentul acela de tristețe, atunci când cel de lângă noi nu apreciază ceea ce facem. Atât la nivel profesional, cât și la nivel personal. De asemenea, oamenii au nevoie de control. Fie că discutăm despre a controla, fie că discutăm despre a fi controlat, asta arată că ne pasă. Bineînțeles totul cu măsură – pentru că prea mult control din partea oricărei părți strică și saturează. Pentru că fiecare dintre noi are și nevoia de libertate. Libertate care nu înseamnă o relație deschisă. Ci mai degrabă că vrem să avem propriile noastre decizii care se pot intersecta cu cele ale partenerului/partenerei.

Să nu îmi spuneți că dacă sunteți femeie nu aveți aceeași nevoie de relaxare ca și noi. Da, poate că uneori lucrurile nu sunt așa cum vi le doriți din acest punct de vedere. Pentru că după ce vă întoarceți de la serviciu, o luați de la capăt acasă. Dar, dacă aveți lângă voi un partener care vă înțelege, vă va ajuta ca mai apoi să vă relaxați împreună. Fiecare dintre noi avem nevoie de a ne menține relația cu familia. Pentru fiecare dintre noi mama va rămâne mama și tatăl va fi tată. Tocmai de aceea apartenența la familie nu se oprește în momentul în care ne-am maturizat. În cele mai multe situații ne menținem dorința de a avea legături cu propriile rude.

Nu-i așa că vă place să decideți singuri/singure ce doriți să faceți, ce serviciu doriți să aveți? Bineînțeles consultarea cu cel de lângă tine este binevenită. Dar, decizia finală ne place să o luăm singuri. Indiferent de cât de diferiți din punct de vedere al sexelor cu care ne naștem, avem aceleași nevoi. Fie că vrem să recunoaștem, fie că nu, lucrurile sunt simple, atunci când discutăm despre nevoile fiecăruia dintre noi. Ceea ce nu înțelegem este faptul că singuri ne complicăm percepția față de celălalt.

Din punct de vedere al diferențelor, ceea ce ne diferențiază nu este sexul, ci educația, traumele, trecutul. Dar și modul în care vedem viitorul. Tocmai de aceea, înainte de a pune etichete, fie că suntem bărbați, fie că sunteți femei, haideți să cunoaștem omul din față noastră. Cu tot ceea ce înseamnă el. Așa nu vom mai considera că suntem diferiți unii de alții doar pentru că ne-am născut băieți sau fete. Avem aceleași nevoi – doar un pic sau mai mult nuanțate.

The post Bărbați vs femei appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Sursă foto: sfatulparintilor.ro

Am învățat un lucru de-a lungul timpului – oamenii care vor bârfi pe alții în fața ta, te vor bârfi și pe tine în fața altora. Știu sună ca un citat de a lui Poptămaș, dar nu este. Gândiți-vă puțin de câte ori ați fost puși în fața unor astfel de oameni. Fiți sinceri cu voi – fiecare dintre noi are un bârfitor cel puțin în cercul lui de cunoscuți. Dar, repet sunt oamenii de care avem nevoie la un moment dat. Pentru a ne deschide ochii și pentru a vedea pe de o parte care sunt cei de care să ne ferim, iar pe de altă parte să conștientizăm defectele pe care le avem.

În orice companie din România este acea categorie de oameni, care discută despre ceilalți la modul negativ. Și care pun la îndoială reputația celorlalți. Aici nu mă refer la situațiile reale, ci la cele închipuite, plecate de la un zvon neverificat despre o anumită persoană. Bârfele de la locul de muncă nu vor putea fi controlate și nici reduse. Dar, ce este mai trist este că sunt manageri care încurajează bârfa ca metodă de a afla despre angajați lucruri. Prin care vor putea să îi controleze și să îi pună în situații delicate.

Bârfitorii pot fi recunoscuți prin modul lor de comportament – ție îți spun ceva, iar când nu ești de față, spun cu totul altceva celorlalți oameni. Atunci când discută despre alte persoane, uită intenționat anumite aspecte și condimentează povestea cu detalii picante. Tot acești oameni aparte, vor lansa zvonuri în stânga și dreapta, astfel încât fiecare să știe despre celălalt multe lucruri. În mare parte neadevărate. Astfel încât oamenii luați în colimator să nu mai aibă încredere în nimeni din firmă.

Partea cea mai urâtă la ce fac bârfitorii constă în transmiterea unor mici adevăruri ticluite în minciuni sau distorsionări voite. Vin la tine, cu o tactică foarte bine gândită. Îți spun mici intimități din viața lor, neimportante, căutând să afle propriile tale intimități, pentru a avea subiecte de discuții. Mai apoi blufează și se dau prietenii voștri, căutând să vă arate că sunt adepții convingerilor voastre. După care, în alte cercuri de discuții, unde nu sunteți prezenți, caută să hiperbolizeze informațiile neadevărate despre acțiunile voastre. De aceea spun că avem nevoie de bârfitori – pentru că prin ei, ne dăm seama care oameni pot fi investiți cu încredere și care nu. Cei care apleacă urechea la zvonuri, fără să facă o mică cercetare despre veridicitatea lor, nu merită atenția noastră. În mare măsură se aseamănă cu bârfitorii pentru că primesc informațiile fără să își pună semne de întrebare.

Pentru a ști cum să vă protejați de bârfitori care fac asta din invidie, răutate, nu trebuie să faceți altceva decât să aveți răbdare. Spuneți un lucru aparent intim cuiva și așteptați. Negreșit, la un moment dat veți începe să auziți secretul spus doar unei persoane și în gura altora. Și uite așa veți tria oamenii de lângă voi. Fără certuri sau drame regizate. Nu trebuie să îi spuneți că știți ce face – își va da seama singur atunci când îl veți trata cu indiferență.

Refuzați să discutați cu cineva care vine la voi și spune – hai să îți spun una tare. În felul acesta descurajați omul din fața voastră să mai practice sportul bârfei. Și data viitoare va ști că nu sunteți un companion interesat de aflarea picanteriilor din viața altora. Dacă el nu înțelege mesajul și vrea cu orice preț să vă spună informații despre alții, nu fiți egoist – chemați-i la discuția voastră și pe cei bârfiți. În felul acesta bârfitorul va avea parte de o surpriză de proporții. Iar cei bârfiți vă vor mulțumi pentru că le-ați arătat în cine să nu aibă încredere.

Pentru a fi cu tact, atunci când cineva vine la voi și vrea să vă dezvăluie picanterii despre alții, aplicați testul celor trei al lui Socrate. Primul test este cel al Adevărului – ” Ești absolut sigur că vrei să îmi spui acest adevăr?”. Al doilea test este cel al Binelui – ” Ceea ce vrei să îmi spui este ceva de bine?”. Și al treilea test este cel al Folosinței – ” Ceea ce vrei să îmi spui îmi este de folos?”. După ce veți pune aceste trei întrebări veți observa că cel din fața voastră se va descuraja. Și astfel poate că îi veți da o lecție din care va avea de învățat. Sau va bârfi în continuare despre orice și despre oricine.

The post Bârfitorii sunt oamenii de care ai nevoie appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Sursă foto: www.kidsmagia.ro

Așa cum ne învățăm copiii să își ceară iertare atunci când greșesc, așa și noi trebuie să fim un exemplu pe care să îl urmeze. În felul acesta copiii noștri vor realiza că fac parte integrantă din deciziile pe care le luăm în familie. Și vor avea din ce în ce mai multă încredere în forțele lor. Într-o perioadă în care găsim peste tot sfaturi de parenting, am uitat să fim părinți pentru copiii noștri. De multe ori, am întâlnit părinți care își cresc proprii copii după rețete găsite pe internet. Recunosc, am făcut și eu greșeala de a mă lua după internet – până într-un punct în care am înțeles că și tații au feelinguri când vine vorba despre propriul copil.

Vrei să ai un copilaș care să fie conștient de punctele slabe și forte ale sale? Încearcă să faci în așa fel încât să îl ajuți în deciziile pe care le ia. Pentru că mai târziu va ști să își asume deciziile și să își asume responsabilitatea. Va ști să fie realist și să nu își facă așteptări deșarte de la oameni și chiar de la propria persoană. Un copil fără încredere în propriile forțe va fi frustrat și fricos. Nu va avea forța să meargă mai departe – iar cuvântul cel mai des întâlnit va fi ”nu pot”.

Aici nu mă refer la creșterea egoismului. Nici pe departe – ci mai degrabă la sprijinirea încrederii copilului că poate să facă lucruri pe măsura forței lui. Nu mă refer la creșterea îngâmfării copilului, ci mai degrabă la conștientizarea faptului că poate ajuta la rândul său. Pentru că un copil echilibrat cu încredere în forțele proprii va ajuta și alți copii. Nu există o rețetă general valabilă pentru creșterea încrederii în sine a copiilor noștri. Dar, simpla noastră prezență în viața și deciziile lor îi poate ajuta. În felul acesta vor ști că indiferent de deciziile pe care le vor lua, noi, părinții vom fi alături de ei. Și așa vor începe să capete încredere și curaj să ia decizii pentru ei.

Copiii cu o încredere scăzută în forțele lor, vor fi reticenți la a încerca lucruri noi. Vor aștepta ca altcineva să le preia din responsabilități. Și vor avea tendința de a fi excesiv de critici cu ei. Vor suferi dezamăgiri aproape din orice. Pe termen lung, acest lucru aduce doar părți negative asupra comportamentului lor. Gândiți-vă un pic dacă voi ați putea rezista într-o presiune continuă. Nu-i așa că veți avea tendința să renunțați la orice și la tot?

Dacă vă veți vedea copilul socializând cu cei din jur, intrând fără dificultăți în jocuri, atunci copilul are încredere în el. El va spune că nu înțelege și nu că nu poate. Va căuta soluții atunci când problemele apar și va fi tot timpul gata să găsească rezolvarea problemelor apărute. Cu siguranță că sunt momente în care ne observăm copiii că se blochează. Atunci este nevoie de intervenția noastră, a părinților, astfel încât să le dăm curaj. Este greu știu, dar nu este imposibil să fim acolo când au nevoie de noi.

Copiii greșesc, dar niciodată nu trebuie să îi gratulăm cu multe cuvinte grele, care dor. Și care strică mult din încrederea în ei. Felul în care vorbim cu ai noștri copii îi poate ajuta, sau le poate scădea stima de sine. Să învățăm să îi ajutăm să treacă peste dezamăgiri. Știm cât este de greu este să fii dezamăgit de o situație sau de cineva anume. De ce să treacă și ei prin sentimentele dezamăgirii?

Fii modelul pozitiv pentru copilul tău. Pentru ca el să vadă în tine, părintele său, un exemplu al încrederii în forțele proprii. Dar ai grijă să nu facă confuzia cu egoismul și cultul propriei persoane. Putem să cădem foarte ușor în panta încrederii prea mari în propriile forțe, care duce la egoism, infatuare, poziționarea pe soclul cultului personalității.

„Pentru că cineva crede în sine însuși, nu încearcă să-i convingă pe ceilalți. Pentru că cineva este mulțumit cu sine însuși, nu are nevoie de aprobarea celorlalți. Pentru că cineva se acceptă pe sine, toată lumea îl va accepta” ~ Lao Tzu

The post Încrederea copilului tău appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Nu am să înțeleg cum, într-o încăierare pe care o vedem, ne dăm seama ce fel de oameni sunt. Aseară m-am gândit că, dacă la rândul meu voi fi agresat pe stradă, nu trebuie să mă aștept ca cineva să sară în ajutorul meu. Oare am ajuns ca fiecare să fie pentru fiecare? Asta înseamnă să trăim într-o societate civilizată, într-o lume din ce în ce mai laicizată? Mergem pe principiul mie nu mi se poate întâmpla. Asta până când vom fi actorii principali ai unei astfel de întâmplări. Și atunci ne vom victimiza și vom spune că doar nouă ni se poate întâmpla. Dar, oare când vedem pe cineva aflat în pericol, de ce nu sărim în ajutor? A, am uitat – așteptăm pe alții să se implice și să se bage. Nu e treabă noastră și nu vrem bătăi de cap inutile.

De la ce a plecat postarea de astăzi? De la o întâmplare petrecută aseară, pe stradă, în Alexandru. Pe scurt – aseară am avut ceva treabă în zona pasarelei pietonale din Alexandru – cea care traversează căile ferate, de pe Șoseaua Națională. Din depărtare auzeam strigăte și cu cât mă apropiam de trecerea de pietoni de la pasarelă, era din ce în ce mai evident că erau mai multe persoane implicate într-o încăierare generală. Și alte câteva persoane care se uitau ca la circ. Ca să vă faceți o idee, cei ce se băteau nu mai țineau cont că este stradă, se aruncau în fața mașinilor, ce cu greu îi evitau. Era o bătaie generală și un haos auditiv ce nu avea cum să fie trecut cu vederea.

În timp ce mergeam, vedeam cum erau oameni care se uitau, oameni care se grăbeau să treacă de zona respectivă și oameni care se băteau. Un tablou ”perfect” pentru o seară de miercuri. Dar, nimeni nu a îndrăznit să se bage – e și greu când vezi că nimeni altcineva nu are tendința de a interveni. La un moment dat, am strigat la cei ce se băteau să înceteze. Dar văzând că erau în jur de 10 persoane care se încăierau și nimeni nu a mai intervenit, m-am potolit.  Instinctul meu de conservare s-a activat, pentru că recunosc mă gândeam că mi-o iau și eu. Am pus mâna pe telefon și am făcut ceea ce poate că trebuia făcut de la început – am sunat la 112.

Prima reacție a celui care mi-a răspuns m-a lăsat un pic uimit. A fost ceva de genul – cred că îi cunoaștem pe oamenii străzii de acolo. Telefonul s-a terminat cu așteptați să vină poliția. Spre surprinderea mea, Poliția chiar a ajuns repede – în aproximativ 7-8 minute de la apel. Ce-i drept, probabil că odată cu telefonul meu, au mai sunat și alți șoferi care erau să ia pe capotă pe câte unul din cei ce se băteau. Nici nu mai contează motivul pentru care oamenii respectivi se băteau. Probabil că după ce au dat declarații se va ști cine este vinovatul și cine victima. Dar, după seara de ieri un lucru îmi este clar – dacă se ia cineva de tine pe stradă, sunt șanse foarte mici ca cineva să îți sară în ajutor.

Fiecare va găsi tot felul de motive – ba că nu știa de la ce a pornit scandalul, ba că i-a fost frică. Sau că nu este treaba lui. Și chiar dacă tu nu ai nicio vină, vei fi catalogat drept unul dintre acei oameni bețivi, ai străzii sau golani. Am mai spus-o și o repet – de la începutul anului am observat o tensiune crescândă la oameni și pe străzi. Iar după seara de ieri sunt sigur de un lucru – trebuie să mă apuc de lupte/arte marțiale. Pentru siguranța mea și a familiei mele.

Un lucru îmi mai stăruie în minte – oare ieri dacă erau copii ce priveau scena cum s-ar fi simțit? Dacă în altercația generală un copil era lovit de către ceilalți? Chiar în halul ăsta am ajuns noi oamenii, de nu ne mai băgăm atunci când vedem astfel de situații pe stradă? Sau e mai bine să facem live-uri pe Facebook decât să sărim în ajutor?

Cei drept, aseară au fost câțiva oameni care au sunat și ei la 112. Mult prea puțini însă au dat dovadă de umanitate. De un lucru atât de firesc și totuși atât de greu de făcut. Oare se mai poate salva ceva din umanitatea noastră?

The post 112 – lumea privește nepăsătoare appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Sunt persoane care fac adevărate drame dacă partenerul uită că în zilele dragostei trebuie să vină cu un buchet de flori minim. Consideră că nu mai există sentimente și că în inima partenerului a apărut altcineva. Este frumos să dăruiești flori, zâmbete, sentimente, dar nu doar astăzi. Oare când vom realiza că iubirea este comercializată intens pentru obținerea de profituri? Trebuie să avem o dată fixă la care să ne afișăm sentimentele față de persoanele iubite? Nu știu de ce am senzația, dar parcă iubirea a devenit un sentiment robotizat – an de an, în anumite zile ale anului ne activăm dulcegăriile.

Ieri văzusem o statistică ce scotea în evidență abuzurile violente pe care trebuie să le suporte o parte dintre femeile din România. Oare acolo dragostea cât costă? Sau, în timpul anului când există tensiuni între parteneri, nu trebuie să existe sentimentul iubirii și al iertării? Realitatea spune că dragostea este costisitoare în România – mai ales dacă privim rata divorțurilor. Repet, ceva îmi dă cu virgulă. De fapt, dacă stau și mă gândesc mai bine, într-o societate axată pe profit, este normal ca și dragostea să ajungă să fie vândută. La bucată sau en-gros.

Dramele se întâmplă și astăzi, femeile și bărbații vor suferi și astăzi. În unele situații dragostea va fi pusă și astăzi pe pauză. Nu se oprește timpul în loc și dintr-o dată toată lumea este cuprinsă de fiorul dragostei. Astăzi nu este prima zi în care apar fluturii în stomac – mai ales în familiile care se chinuie să pună ceva de mâncare în farfurii. Ne mințim des și fără să clipim. Falsitatea va fi des întâlnită astăzi pe la chioșcurile de flori. Unii nu știu că mărimea buchetului nu este tot timpul direct proporțională cu dragostea reală.

V-ați întrebat vreodată care este secretul cuplurilor de bătrânei care se mai țin de mână și după zeci de ani de la prima lor întâlnire? Credeți că ei așteptau o zi specială să își declare iubirea? Dragostea lor este neprețuită pentru că a fost construită pe o temelie solidă – cărămidă peste cărămidă. Au trăit și ei drame, s-au certat și ei cu siguranță, dar au știut că să își păstreze sufletele unite indiferent de vremuri. Ei nu au făcut comerț de sentimente și nu și-au cumpărat dragostea celuilalt. Pur și simplu și-au construit relația pe sentimente curate.

Este frumos să iubești – să nu mă considerați un Greanch al zilelor de dragoste. Dar, asta nu înseamnă că trebuie să facem concurs viteză pentru a cumpăra dragostea de la tonete sau magazine. Nici măcar nu ar trebui să ne supărăm dacă cel de lângă noi nu vine cu niciun mic cadou. Prezența lui/ei în viața noastră ar trebui să fie cea mai bună dovadă de dragoste pentru noi. Și confirmarea faptului că avem lângă noi un suflet ce va sta și la bine, dar mai ales la greu. Dragostea noastră ar trebui să fie clădită în fiecare zi și în fiecare ceas. Dacă ne duce la Paris înseamnă că ne iubește mai mult, decât dacă ne scoate la o plimbare în parc? Fiecare știe propriul răspuns la întrebarea aceasta, dar nu uitați că adevăratele sentimente nu sunt fiscalizate.

Nu intrați în jocul economic al acestor zile doar pentru a fi în trend. Puteți să vă declarați dragostea în mod constant și în alte zile. E recomandat să cumpărați câte un fir de floare în fiecare zi. Câte un sărut în fiecare zi reduce riscul distanțării. Iar discuțiile sincere avute în momentele de cumpănă, purtate cu mult calm, sudează cuplul. Dragostea față de cel de lângă voi poate fi arătată și prin gesturile mici. Oare care este diferența între a te juca prin părul ei/lui și inimioara de pluș de la tonetă? Sau, nu valorează mai mult o îmbrățișare de un minut față de un buchet de trandafiri luat la înghesuială?

Fiecare își trăiește povestea de dragostea după cum simte și după cum dorește. Dar, poate că dacă nu am mai comercializa dragostea, am descoperi că suntem în stare de sentimente reale. Trăite în ritmul nostru, al fiecăruia dintre noi și nu în ritmul impus de vremuri. Dragostea nu se termină când se închid tonetele sau ofertele la inimioare. Ea va continua și mâine și peste un an, recomandat toată viața. Sau cel puțin așa ar fi sănătos să fie. Dragostea nu trebuie ambalată în lucruri costisitoare pentru a fi sinceră. Să nu uitați asta. Probabil că o știți, dar vreau doar să vă reamintesc.

„Dragostea adevărată e ca o stafie, toți vorbesc despre ea, puțini o văd cu adevărat.”  – Francois de la Rochefoucauld

The post Mă iertați – cât costă dragostea? appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Fie că este vorba despre un dialog cu soția/soțul, fie că este vorba despre un dialog cu un client, s-ar putea să fiți surprinși să observați că nu știți să ascultați. Aici nu mă refer la o atitudine de genul ”să trăiți, aveți dreptate în tot ce spuneți”. Mă refer la acel mod de a asculta, a auzi și a memora lucrurile importante pe care ni le spune cel din fața noastră. De-a lungul timpului, am observat că, atunci când am stat și am ascultat, am știut cu mult mai multe despre persoana din fața mea. De multe ori surprindeam că aminteam despre situații pe care cel din fața mea mi le spusese. Și surprindeam cu faptul că am ținut minte.

De ce scriu despre ascultat astăzi? Pentru că am fost vizitat la birou de un om de vânzări, care a încercat să vândă un produs. Nu mie, ci colegului meu. Eu nu eram în targetul său. Faptul că nu am fost eu, cel vizat de omul de vânzări, m-a ajutat să observ. Să observ comportamentul unui om de vânzări care era sub presiunea targetului și a dorinței de a convinge. Cu orice preț. Din păcate pentru omul de vânzări, acesta nu prea știa să asculte. De altfel, nu pot spune că nu era o prezență care era plăcută. Dar, pe tot timpul discuției avute cu al meu coleg, îmi tot suna în minte sfatul primit în tinerețe. Ascultă și vei fi mai câștigat.

Ascultarea se poate transforma într-un avantaj strategic în toate interacțiunile pe care le vom avea. Cum vreți să vă țină minte lumea? Ca pe cel care vorbea mult? Sau ca pe cel care asculta? Totul ține de modul în care știi să taci și să asculți. De cele mai multe ori, oamenii te vor ține minte dacă atunci când aveau ceva pe suflet ai stat și i-ai ascultat. Te vor ține minte chiar dacă nu ai făcut nimic altceva decât să asculți. Și eventual după, să fi oferit o perspectivă nouă, din exterior, celui din fața ta. E posibil că doar ascultând să îi fi putut găsi rezolvarea pe care el nu a avut timp să o observe.

Ascultarea poate fi și unul dintre cele mai mari avantaje pe care le ai tu, în comparație cu ceilalți.Într-o societate preocupată din ce în ce mai mult să se audă vorbind, oamenii care ascultă sunt din ce în ce mai puțini. De ce să nu fii unul dintre cei puțini, care știu să asculte? Sunt mai multe avantaje – nu obosești turuind tot timpul, ai timp să auzi lucruri care te pot ajuta, poți să fii atent la fiecare cuvânt pe care cel din fața ta îl spune. Crede-mă, mai devreme sau mai târziu te va ajuta.

Dacă vreți, ascultare este o artă, pe care nu mulți o stăpânesc. Este și firesc să fie așa – pentru că, atunci când vine vorba despre propria persoană, orice om vrea să fie ascultat. Dar, atunci când este pus să asculte dă semne de nerăbdare și este gata-gata să îl oprească pe cel din fața sa. Cu toții facem aceeași greșeală. Fie că ne dăm seama, fie că nu. Nimeni nu e perfect și nimeni nu știe să asculte la nesfârșit. Nici nu este recomandat.

Dar, dacă te pui un pic în locul celui din fața ta, vei vedea că poți să asculți mai mult. Și culmea, chiar să îl și înțelegi. Cu cât asculți mai mult, cu atât vei vedea că vei înțelege altfel oamenii. Vei ști când sufletul celui din fața ta este încărcat, când caută atenție, când vrea să fie înțeles. Totul ține de empatie și de modul în care știi să fii alături. Prin exercițiu, oricare dintre noi poate deveni un bun ascultător. Încercați și veți vedea că am dreptate.

După, să nu vă mirați că lumea va căuta să fie în preajma voastră. Chiar dacă uneori este apăsător, învățați să ascultați și veți descoperi drame, vise spulberate, vise împlinite, dezamăgiri, trăiri intense cu alte cuvinte. Ascultați pentru ca la rândul vostru să fiți ascultați.

“Ți s-au dat două urechi și o singură gură pentru a asculta de două ori mai mult decât vorbești.”Proverb chinezesc

The post Ascultă și vei fi mai câștigat appeared first on Durbaca Ionut Lucian.