Căutăm minuni de parcă le merităm

Suntem oameni și căutăm senzaționalul. Oricare ar fi el și oricare ar produce audiență. Poate tocmai de aceea oamenii caută minuni. De orice fel ar fi ele. Căutăm minuni de parcă le merităm. Până și acestea ni se cuvin fără să facem minimum de efort. Ba mai mult, uneori am vrea să le obligăm să vină. În egoismul nostru noi suntem centrul Universului și toată lumea trebuie să ne țină în palmă. Minunile se întâmplă – dar, în tăcere. Și despre ele, oamenii nu vor vorbi. Și știți de ce? Pentru că vor fi considerați nebuni, înapoiați, primitivi.

Căutăm minuni de parcă le merităm

Unii oameni, chiar din cei pe care nu se dau două parale, trăiesc minuni în tăcere. Le știu doar ei și Dumnezeu. Viața lor stă chezășie și de multe ori minunile vorbesc pentru ei. Unii dintre voi veți spune că minunile sunt efectele științei. Dar, chiar dacă vreți să găsiți o explicație logică, nu veți reuși la toate. Unele lucruri nu pot fi explicate, ci doar trăite pentru a fi înțelese. Iar pe cei care le trăiesc nu îi veți vedea pe la televizor, dând declarații în zone de prime-time. Sau pe Facebook. Doar cei care nu înțeleg minunile întâmplate vor alege să devină vedete.

Da, chiar și în timpurile acestea se mai întâmplă minuni. Dar trebuie să ai inima caldă, să fii pregătit să le primești. Și să știi că cineva îți vorbește de acolo de sus. Nimic nu este întâmplător în viață și toate se întâmplă cu un scop. Pe care îl înțelegem mai devreme sau mai târziu. În funcție de cât de pregătiți suntem pentru a afla motivul/motivele a tot ceea ce ni se întâmplă. Da, de multe ori viața ne oferă momente de cumpănă, de multe ori viața ne trage câte un șut în față. Toate astea însă, ni se întâmplă cu un motiv pe care îl vom afla la un moment dat.

Minunile nu se întâmplă atunci când vrem noi. Rugăciunile noastre ajung acolo unde trebuie. Dar, rezolvările vin la momentul oportun și nu atunci când ne dorește inima. Dacă am înțelege că Dumnezeu nu este un tonomat în care bagi o fisă și scoți rezolvarea problemelor tale, poate că totul ar fi altfel. Efectul rugăciunilor noastre se poate vedea și peste ani. Și doar atunci să ne dăm seama că ne-au fost ascultate rugăciunile noastre. Dar, probabil atunci vom considera că nu mai aveam nevoie de ele. Vom fi siguri că totul a fost rezolvat de noi și doar de noi. Și când va veni cineva să ne deschidă ochii să vedem minunea, îl vom pune pe fugă.

În tot acest proces, uităm însă un lucru. Oare merităm să primim minuni în viața noastră? Suntem noi în măsura în care să așteptăm ca Dumnezeu sau Universul să ne îndeplinească cererile? Nu trebuie să ne răspundem cu voce tare, ci să ne ascultăm sufletul. El știe mai bine în ce fel suntem și cât de sinceri suntem în acțiunile noastre. Uneori divinitatea ne vorbește, dar noi suntem prea surzi să auzim ce ne spune. Sau nu auzim pentru că nu ne convine. Noi știm mai bine ce minuni ne trebuie și ce minuni nu ne sunt de folos. Doar noi suntem dumnezeii noștri – noi ne-am dat viață, noi ne dăm voie să respirăm, noi ne trăim clipa. Deja tot ce ține de organismul nostru ni se cuvine și suntem stăpânii absoluți ai lui.

La un moment dat cădem și cade cu noi lumea toată. Dintr-o dată totul se întoarce împotriva noastră. Începem să ne plângem de tot ce ni se întâmplă. Ba chiar ne răzvrătim și suntem gata să ne luăm de guler cu toți. Suntem puternici, chiar dacă suntem jos. Alții sunt de vină și nu noi. Atunci căutăm minunile indiferent cum se vor numi ele. Doar că uităm că atunci când ele s-au întâmplat noi le-am considerat ca pe ceva absolut normal. Și nu ne-am bucurat de ele. Când suntem la ananghie vrem să se rezolve totul. Nu rugăm, ci vrem. Și dacă nu este după vrerea noastră tragem concluzia că nu este nimeni acolo sus. Care să ne asculte rugăciunile. Oare nu au fost la un moment dat în viața noastră răscruci de drumuri? Oare nu au fost semne spre ce drum să ne îndreptăm și nu le-am băgat în seamă?

De ce atunci când suntem bine nu căutăm ”vinovații” de starea noastră de bine? Considerăm că este firesc să ne fie bine. În schimb ne aducem aminte să cerem socoteală, atunci când suntem rău și toate ni se întâmplă nouă. Atunci când dai mâna cu moartea vezi lucrurile din altă perspectivă. Dar de ce trebuie să existe un moment traumatizant care să ne schimbe percepția a ceea ce suntem cu adevărat? Atunci când îți este bine poate că ar fi cazul să deschizi larg ochii și să vezi și minunile din viața ta. Să profiți de ele – să tragi învățăminte din ele. Să te retragi în suflet și să mulțumești.

Da, uneori trebuie să ne odihnim sufletele și să ne bucurăm de minunile din viața noastră. Pentru că oricât de orbi am fi, ele se întâmplă. Probabil că dacă minunile ar apărea la televizor la ore de maximă audiență, le-am vedea. Sau dacă s-ar scrie despre ele în ziare articole de genul ”șoc și groază”, oamenii ar afla. Dar, minunile se întâmplă în liniște și în pace. Iar viața merge mai departe. Unii le văd, alții le simt și mulți le ignoră.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.