Cum este lumea manipulată

Astăzi am avut ocazia să particip la un studiu de audiență telefonic. Deși cam știu cum stau lucrurile în studiile de audiență, am intrat în joc, mai ales că studiul era făcut de o firmă cunoscută de sondare a opiniei publice – GFK. Oamenii au fost profesioniști nu am ce spune, doar că mi s-a demonstrat încă o dată, că studiile sunt realizate nu pentru a fi o oglindă a situației reale din piață, ci pentru a da bine celor care l-au comandat. Și am văzut cum este lumea manipulata.

Cum este șuma manipualata

Studiul era unul despre radio-urile la nivel național. Am fost și eu un pic smecher recunosc, dar curiozitatea m-a îndemnat să fiu așa. Deși am răspuns de multe ori că ascult Radio ZU, operatorul a insistat cu întrebări legate de Europa FM și alte radiouri din țară. Tangențial îmi mai punea câte una două întrebări la care răspunsul meu aducea aminte de Radio ZU. Am ascultat și muzică – dar majoritatea calupurilor muzicale erau făcute în așa fel încât să te ducă inevitabil cu răspunsul către Europa FM și radiourile din SBS Broadcasting.

Poate că așa era sistematizat sondajul de opinie, dar oamenii au încercat să direcționeze răspunsurile către o anumită finalitate. Nu știu cine este la conducerea GFK, nu știu ce se urmărește cu acest studiu, dar nene, dacă vrei să ai o imagine clară a realității, nu mai direcționa răspunsurile către ceea ce îți dorești să obții. E păcat pentru că unele agenții de publicitate, unele companii chiar, direcționează bugetele de publicitate, în funcție de aceste studii. Cu siguranță la fel stau lucrurile și pe TV și pe presa scrisă. Uneori realitatea chestionarelor influențează campaniile de publicitate ale companiilor, fie că sunt mici sau mari.

Dintre toate radiourile din studiu cel mai scos în evidență a fost Europa FM. Nu a fost nici un clasament al radioruilor pe care le ascult, nu m-au rugat să spun ce emisiuni ascult la radio, nimic din întrebările care să te ducă cu gândul la un sondaj obiectiv. În schimb am fost întrebat dacă un radio care dă calupuri de știri din oră în oră mă influențează, dacă urmăresc știri despre starea vremei la radio, dacă ascult horoscopul. Astea cică sunt întrebări care influențează decizia unui ascultător de radio. Ei as?

Când am întrebat dacă studiul se adresează tuturor radiourilor din țară, răspunsul a fost inevitabil da. Păi și atunci de ce nu ați pus și întrebări despre avantajele altor radiorui, sau cu tipologia altor radiouri. Eu știu că acum este criză, dar totuși manipularea trebuie făcută mai cu mănuși. Eu am norocul să lucrez cu astfel de studii și să știu cum poate fi manipulat un om pentru a oferi răspunsul, dar majoritatea oamenilor nu își dau seama, în timpul unui sondaj de opinie, cum sunt direcționați către un răspuns așteptat.

Poate că mă înșel, poate că nu, dar ca om care lucrează într-un domeniu care este influențat de statistici, nu pot să nu mă întreb cum de topurile naționale de radio arată așa și nu în alt fel. Dincolo de războaiele tacite purtate de radiourile din țară, pe seama audiențelor, îmi dau seama ca foarte puțini realizatori de emisiuni radio se gândesc la ascultători. Din păcate primează bugetele de publicitate și campaniile de marketing direcționate spre un radio, sau spre un altul.

Cu siguranță că de acum nu mă mai bazez pe studiile de audiență.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.