Eu sunt cel vechi si noi sunt toate

Zilele acestea stateam si ma intrebam de ce nu am mai scris nimic pe blog. Poate ca a fost vorba de lipsa de inspiratie, poate a fost vorba de o perioada in care s-au intamplat foarte multe lucruri, sau poate ca a fost vorba de preamarita lene. Asta o sa aprecieze cei ce imi vor citi aceste randuri.
Totusi am sa fac un remmember de la ultimul meu post, pentru a face o trecere in revista a celor intamplate in ultima perioada.
Dupa cum bine ati putut citi din postul anterior, bunicii au inceput sa plece spre un loc mai bun, spre un loc de unde sper ca se vor uita, zambind la noi. Primul a fost bunicul de pe mama; la el mi-am petrecut aproape intreaga copilarie, de la el am invatat ce inseamna sa zambesc, el impreuna cu bunica m-a invatat prima rugaciune. Acum s-a dus in lumea vesniciei – sper sa pot sa ii aduc bucurii de aici de pe pamant.
La nici o saptamana dupa ce bunicul meu a parasit aceasta lume, a venit o alta veste trista peste noi. Bunica Simonei de pe tata a fost chemata la Domnul. E bunica Simonei, cea care a crescut-o pana la 5 ani, e cea care i-a indrumat pasii, e cea care a tinut-o in brate, e cea care a invatat-o sa vorbeasca, e cea careia Simona ii va purta o vesnica amintire si multumire.
A fost o perioada grea, plina de tristete si sincer sa fim daca nu era scumpa noastra nepotica, treceam cu mult mai greu peste aceste momente. Asa cu ingerasul acesta drag noua, Teodora, tristetea a fost mai suportabila.
Dar dupa o perioada mai trista pentru noi, a venit si momentul in care am aflat ca vom fi parinti, ca vom avea un ingeras. De atunci spunem ca Dumnezeu ne-a luminat viata. E un sentiment minunat – bine inca e prea mic, ca sa putem dialoga, desi mi-as dori enorm de mult.
Cum din cauza lipsei locului de munca,nu am reusit sa plecam in concediu, ne-am hotarat sa mergem in oaza noastra de liniste, Manastire Petru Voda. Ceea ce am vazut acolo si ceea ce am simtit acolo mi-a schimbat gandirea despre conditia umana. Dar despre cele petrecute la manastire, voi poveste pe larg intr-un alt post.
Pana atunci, acestea sunt noutatile noastre. Si totusi eu sunt cel vechi si noi sunt toate.

2 comentarii pentru articolul “Eu sunt cel vechi si noi sunt toate

  1. Lacrimi! Mi-au tasnit la propriu lacrimi de bucurie cand am citit postarea!
    Felicitari! Sa fiti sanatosi si fericiti!
    Acest bebe e dovada vie ca Dumnezeu nu ia niciodata ceva fara sa ne si dea. Bunicii si-au trait viata si v-au faurit-o pe a voastra. Ati fost niste norocosi ca v-ati bucurat de ei pana acum. Altii nici macar nu si-au cunoscut bunicii… Si apoi… voi nu i-ati pierdut – ci v-ati ales cu noi alialti in Cer.Iar aici, pe pamant, va veni minunea!!! Bravo! Va pup si va imbratisez cu drag!

  2. Nu ai povestit cum a fost la manastire! As fi vrut sa ne impartasesti din bucuriile traite acolo. Sanatate intregii familii si „capul sus!”, viata merge inainte cu bune si rele. Momentan bucura-te de ingerasul care e pe drum, restul va veni de la sine!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.