Evenimente din perspectiva unui organizator

Am stat mult să mă gândesc dacă să scriu postul acesta sau nu. Probabil că va stârni unele reacții, sau poate că nu. Dar totuși se trage prea mult în ultima vreme în echipele care organizează evenimente – și aici discut de orice tip de evenimente. Nu am reacționat până acum pentru că mi -a părut firesc să păstrez decența care mă caracterizează. Orice ar face firmele organizatoare de evenimente, vor avea parte mereu de critici și de oameni nemulțumiți. Dar știți oare că imaginea optimistă pe care o întâlniți la un eveniment, necesită multe nopți nedormite și multe pastile pentru tratarea oboselii cronice? Evenimente din perspectiva unui organizator înseamnă muncă susținută.

Evenimente din perspectiva unui organizator

Ceea ce nu voi înțelege niciodată este de ce noi ieșenii nu avem puterea să ne sprijinim în proiectele pe care unii sau alții încearcă să le implementeze ? De ce trebuie să ne gândim la capra vecinului, de ce trebuie să vedem mai mult decât intenția celor care vor să facă ceva în orașul ăsta. Fie că este vorba despre o organizație, fie că este vorba de persoane, cred că orașul Iași are nevoie de implicare. Poate că așa, oamenii/orașul nostru va avea posibilitatea să evolueze și să devină atractiv pentru cei care privesc din afară.

Nu ia nimeni din meritele celor care au fost inițiatorii unor evenimente de care orașul Iași avea nevoie, nici chiar cei care sunt veșnic nemulțumiți de ce se întâmplă în orașul nostru. Doar împreună oamenii care doresc să facă un Iași altfel, au șansa să reușească. Eu spun că încăpem cu toții – doar suntem oameni buni, nu?

Implicarea unor nume mari de firme, sau de formații și de oameni ar trebui să fie punctul de plecare în rezolvarea lipsei de informare în rândul ieșenilor – pentru că este o problemă reală, pe care ieșenii nu o realizează. Suntem prea-ocupați să ne mai ducem traiul, ca să ne mai pese ce se întâmplă în Iași. Pot spune că fiecare eveniment făcut în Iași a necesitat multe ore de muncă, multe nopți nedormite, muți oameni angrenați în desfășurarea evenimentelor. O spun în cunoștință de cauză, pentru că, de-a lungul carierei mele, m-am ocupat de organizarea diverselor evenimente din Iași. Fie că a fost vorba de Camex – Expoziția Națională de Construcții și Instalații din diverse orașe din România, fie că a fost vorba de FORZA ZU, sau de evenimentul Străzi Albastre, toate au avut un numitor comun – MUNCA TITANICĂ pe care au depus-o echipele responsabile de organizare. Toate lucrurile frumoase pe care le vedeți la un eveniment, sunt doar interfața miilor de ore de muncă și zecilor/sutelor de oameni din spate. Ca să vedeți voi balonașele viu colorate de la intrare, echipele de organizare au muncit nopți, zile și-au neglijat familiile, doar că respectivul eveniment să vă mulțumească, dragi vizitatori/comentatori.

Nimeni nu ar trebui să își dea cu părerea despre un eveniment sau altul – asta dacă nu au fost implicați activ în organizare. Doar dacă ai adormit cu capul pe tastatura laptopului făcând planuri de zeci de ori și schimbându-le tot de atâtea ori, pentru că ai vrut să iasă totul bine, doar atunci poți să emiți păreri, opinii, judecăți. Dacă nu ai avut măcar o experiență tranzitivă în organizarea de evenimente, abține-te de la comentarii și de la păreri.

Cei care și-au organizat singuri nunta, știu câtă muncă este în spatele dansului mirilor, în spatele meniului invitaților, în spatele ringului de dans, în spatele sălii frumos aranjate. Duplicați eforturile pe care le-ați făcut la organizarea nunții/botezului vostru de câteva zeci de ori și veți avea o imagine clară a eforturilor din spatele unor evenimente mari. Credeți că ați putea să faceți față volumului de muncă, atât fizic, cât și intelectual?

Evenimentele sunt create pentru voi spectatorii, oamenii de dincolo de standuri sau care veniți, dincolo de scena, dincolo de organizare. Totul se face cu inimă și multă muncă. Așa că dragilor încercați să fiți obiectivi în părerile voastre. De criticat este foarte ușor, de clădit în schimb este foarte greu. Ce alegeți, criticați sau construiți?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.