Război pe locurile de parcare

Nu vă gândiți la o situație, în genul celei de la deschierea unui nou hipermaket din Iași. Nu, războiul pe locurile de parcare se duce la nivel local, la nivel de oameni, la nivel psihologic. Am sa vă povestesc o pățanie recentă, în care, în primplan este evident un loc de parcare. Pentru că, trebuie să recunosc, întâmplarea mi-a creat o stare de nervi destul de accentuată. Și nu pentru că nu conștientizez că cel/cea care închiriază locul de parcare plătește, ci mai degrabă pentru faptul că, nu totul se rezumă la bani în viața asta. Razboi pe parcari, acel razboi tacut.

Razboi pe parcari

Ieri, în jurul orei 16, am ajuns cu mașina în parcarea de unde avem birourile, cu intenția de a-mi mai rezolva o parte din lucrurile rămase în așteptare. Și cum nu erau locuri libere, am parcat pe un loc închiriat de la primărie. Fiind conștient de faptul că am luat locul cuiva de parcare, am lăsat cartea de vizită pe bord, la vedere, astfel încât omul să mă anunțe și să vin să scot mașina. Lucru de bun simț spun eu, mai ales că omul când vine acasă nu trebuie să mai stea după fundul unuia care i-a ocupat locul de parcare.

Bun – ei dragii mei, dar ce credeti că s-a întâmplat ulterior? Mă sună un nene și vorbește cu mine ca la piață: ” Auzi da ți-ai luat loc de parcare? Ești șmecher nu?” Nu vă ascund că am fost tare nedumerit și l-am rugat să se recomande, ca să știu și eu cu cine discut. Bineînțeles că nu a făcut nici cel mai mic efort să se recomande. Mai mult a continuat : ” Auzi puștiul (dacă la 31 de ani mai sunt puști tot e bine) vino și ea mașina că am ajuns acasă”. Tonul poruncitor cei drept, m-a făcut să tremur și am plecat imediat să îmi iau mașina de acolo.

Ei, dar când am ajuns la locul cu pricina, surprize-surprize, domnul avea tot timpul din lume să stea cu mine la discuție, pe ton de război. Și-a lipit mașina lângă a mea și cu nici un chip nu vroia să plece. A anunțat și poliția locală, chipurile să vină să îmi dea amendă. Degeaba îi explicăm cefei late că am lăsat cartea de vizită în bord, tocmai ca să nu îi creez disconfort. El că nu și nu, că este cineva în Iașul ăsta și că nevastă-sa lucrează la poliție și că are el grijă de mine. Ce dacă lucrez la Radio ZU?

Până la urmă, a avut o rază de luciditate și s-a dat la o parte și a început să amenințe din nou. Oameni ofuscați nu glumă. Dacă am văzut că treaba nu-i a bună, am început să mă interesez și eu de regimul parcărilor închiriate de la primărie. Poate lista de mai jos vă va ajuta să ieșiți cu bine din situații similare.

1. Intervalul orar în care nu ai voie să parchezi mașina este 16:00 – 8:00. În timpul zilei, se poate parca pe locurile respective. Nu are nici un drept să te blocheze și să cheme poliția.

2. Uitați-vă la data de pe plăcuța locului de parcare. E posibil ca perioada de închiriere să fie expirată, dar proprietarul să ocupe abuziv locul respectiv.

3. Lăsați un număr de telefon în geam – în felul acesta îi arătați omului că sunteți oricând disponibil să mutați mașina de pe locul pe care el îl plătește.

4. Păstrați-vă calmul și nu băgați în seama amenințările proprietarului.Cei mai mulți oameni,după ce se calmează regretă ceea ce au spus.

5. Verificați disponibilitatea locurilor de parcare din zona în care locuiți, pentru a evita situațiile în care niște șmecheri ocupă locurile în mod abuziv.

Cert este că înainte de a plăti un loc de parcare, trebuie sa ținem cont că suntem oameni și că oamenii se pot înțelege rațional fără zbierete și țipete.

Dacă aveți drum prin spatele LIDL-ului din Canta, evitati locul de parcare al mașinii SM – 81 – BIU. Nu de alta, dar vă veți toci nervi și dispoziția din cauza unui om pentru care principalul scop în viață este să arate că el este cel mai tare.

Să mai spun că distinsul domn era fericitul posesor al unei mașini 4X4?

4 comentarii pentru articolul “Război pe locurile de parcare

  1. Stiam ca pentru a iti inchiria un loc de parcare, adresa din certificatul de inmatriculare trebuie sa fie in raza a 30 de metri de parcarea unde vrei sa inchiriezi locul, nu prea inteleg cum omul cu masina de Satu Mare a reusit performanta sa inchirieze un loc in iasi….Chiar ieri am fost si eu la primarie tot pe o problema similara…sa inchiriez un loc de parcare….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.