Casa Share – punte între oameni

Această postare nu este o postare publicitară. Nici nu ar putea să fie o astfel de postare, pentru că, voi scrie despre un proiect care ajută oameni şi care nu vrea să le vândă ceva. Vrea doar să aducă un pic de mai bine în rândul celor care au nevoie…

Societate amorţită

Într-o lume din ce în ce mai ciudată, într-o societate din ce în ce mai divizată, între oameni din ce în ce mai comozi, este din ce în ce mai greu să îţi păstrezi un echilibru. Uneori, te întrebi, pe bună dreptate, dacă nu cumva ai ajuns tu să fii…

Drag copil

Drag copil,  acum a început şcoala ştiu că ai emoţii şi mai ştiu că îţi este un pic teamă şi te gândeşti dacă te vei descurca. E normal şi să îţi spun un secret – şi mie mi-a fost frică, atunci când am păşit pentru prima dată în clasa a…

Fii bărbat – nu doare

Bărbaţia, acel cuvânt care sintetizează curajul, stabilitatea, responsabilitatea, asumarea deciziilor, luarea frâielor în mână, atunci când viaţa o cere, protecţia oferită celor dragi (familiei, indiferent de forma ei), neabandonarea luptei cu greutaţile vieţii, etc. Asta ar trebui să însemne bărbăţia, cel puţin în accepţiunea mea. Dar, din păcate, în ziua…

Datorii şi datornici

La un moment dat în viaţă, fiecare dintre noi am avut datorii faţă de alţi semeni şi am avut persoane care au avut datorii către noi. Şi aici mă refer la toate felurile de datorii şi nu neapărat la cele de natură financiară. Acestea se rezolvă relativ uşor, înapoind banii…