Personalitatea din umbră

Titlul sună misterios şi poate că, ceea ce voi scrie în continuare, nu va avea legătură cu titlul. Dar, din punct de vedere al personalităţii fiecăruia dintre noi, la un moment dat, au fost persoane în umbra noastră, care ne-au modelat personalitatea, într-un mod sau altul. În funcţie de cât de “răcoroasă” a fost umbra suntem cu o personalitate mai puternică, sau cu o personalitate slabă. Personalitatea din umbra poate sa îți schimbe copilul.

personalitatea din umbra

Personal, am crescut în umbra fratelui, o bună perioadă de timp. Şi aici, mă refer atât la aspectele pozitive, cât şi la aspectele negative, ale creşterii în umbră. Ai mei, nu au participat la cursuri de parenting :), erau muncitori care au căutat să ofere o educaţie bună propriilor copii – aşa cum se pricepeau ei. De cele mai multe ori au reuşit să creeze în educaţia mea şi a fratelui meu, principii şi valori care ne-au ajutat şi ne vor ajuta toată viaţa. Dar, în ceea ce mă priveşte, au fost momente în care, fără voia lor, mă creşteau în umbra fratelui mai mare. În sensul că, toate acţiunile mele erau comparate cu acţiunile asemănătoare ale fratelui. Rezultatele mele la învăţătură erau comparate mereu cu cele obţinute de frate, personalitatea mea rebelă, era comparată cu personalitatea liniştită a lui – cel puţin în viziunea alor mei. Şi această creştere prin comparaţie, până într-un punct şi-a pus amprenta pe încrederea mea ulterioară. În sensul în care am avut nevoie, până la un moment dat de confirmarea acţiunilor mele din partea altor persoane.

Partea pozitivă a creşterii în umbra fratelui mai mare, a fost că acesta a ştiut tot timpul să îmi ofere sprijin şi chiar dacă uneori avea duritate în vorbe, era o duritate frăţească, care mă ghida uşor-uşor spre a avea o personalitate puternică. Am învăţat multe din umbra lui, lucruri care ulterior m-au ajutat în viaţă şi care m-au definit în unele principii şi valori ale mele personale. Am “furat” ceea ce a fost mai bun din personalitatea puternică a lui.

Dar aceasta comparare a indivizilor şi a comportamentelor lor, mai ales la vârste fragede, în copilărie, poate avea efecte devastatoare asupra personalităţii individuale. Asupra încrederii în forţele proprii, asupra asumării acţiunilor întreprinse, asupra modului în care adulţii vor reacţiona la situaţii asemănătoare cu cele petrecute în copilărie şi care şi-au pus amprenta iremediabil pe personalitatea lor. Poate că uzanţele sociale denumesc anumite comportamente de neconceput, poate că după modul în care răspunde sau îşi afirmă personalitatea, un copil poate fi catalogat prost crescut, fără respect. Dar, trebuie făcută diferenţa clară, între personalitatea unui copil şi lipsa de bună creştere. Faptul că fiecare copilaş are trăirile lui, dorinţele lui, care pot fi diferite de ale părinţilor şi că are curajul să şi le exprime, nu înseamnă că acesta este neascultător. Îşi exprimă doar personalitatea. De noi depinde ca ulterior, aceasta să fie modelată astfel încât să nu dea în obrăznicie.

Faptul că uneori, fiecare părinte face greşeala de a compara o parte din comportamentele propriului copil cu ale altora poate fi de înţeles până într-un punct. Dar aşa cum degetele de la mână sunt diferite, aşa şi personalitatea copiilor este diferită. Fiecare copil este unic şi orice comparaţie cu un alt copil, mai ales dacă aceasta scoate în evidenţă comportamentul negativ al său, îi creează un sentiment de inferioritate. Sentiment de inferioritate care ulterior se poate transforma în neascultare, în contrarea fiecărui cuvânt venit dinspre părinţi. Acesta este modul în care fiecare copil protestează faţă de păriniţi, bunici, parteneri de joacă, atunci când sunt puşi în situaţii de inferioritate.

Prin parc, inclusiv Iustina nu este genul de copil care să asculte orbeşte de tot ceea ce îi spunem noi, sau bunicii. Pentru că are o personalitate puternică. Dar este departe de a fi un copil obraznic şi prost-crescut. Cel puţin aşa îmi place să cred. Am văzut destul de mulţi copii ce au o personalitate puternică, ce este adesea confundată cu obrăznicia. Dar, tuturor acelor copii, daca li se explică frumos şi li se oferă motive pe înţelesul lor, devin ascultători şi fac ceea ce trebuie. Sunt copii care, deşi îşi afirmă personalitatea, răspunzând că nu fac ceea ce spun părinţii, până la urmă îi vezi cum uşor-uşor îşi dau seama că e spre binele lor să urmeze sfatul şi recomandările părinteşti.

E un proces greu şi complicat, supus greşelilor de ambele părţi. Şi din partea copiilor şi mai ales din partea părinţilor. Dar, la final, în adolescneţă şi în adultul de mâine, eforturile se vor vedea în personalitatea puternică a copiilor noştri. Asta dacă vom şti să modelăm personalitatea din umbră, fără să intervenim cu bocancii, în sentimentele şi trăirile proprii ale copiilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.