Se poate și mai rău

Cine mă cunoaște de mai mult timp știe că nu am fost un tip optimist prin definiție. Ba, chiar aș putea spune că am fost un tip posac, ce vedea lucrurile doar în alb, gri, negru. Nuanțele colorate nu erau prea des întâlnite pentru mine. Întotdeauna când îmi făceam planuri, ele începeau cu variantele pesimiste și nu cu cele optimiste. Și asta nu pentru că îmi propuneam, ci pentru că, în natura și comportamentul meu, deja era natural să mă gândesc la lucrurile negative ce se pot întâmpla. Știți ce, așa atrăgeam parcă toate lucrurile negative înspre mine. Parcă înotam în gol și nimic din ceea ce făceam nu era pentru a intra pe făgașul normal. Când spuneam că am ajuns la limita de jos și spuneam că nimic nu se mai poate întâmpla, ajungeam la concluzia că se poate și mai rău.

Se poate și mai rău

Nu știu când, dar la un moment dat s-a produs o schimbare totală de atitudine în comportamentul meu. Și nici măcar nu am conștientizat că modul meu de a gândi s-a schimbat. Nu mai eram acel om negativist, iar atunci când îmi făceam planuri, acestea se orientau doar spre latura pozitivă a lucrurilor. Așa am început să mă transform ușor-ușor în omul de astăzi. Nici acum nu pot spune că mi se întâmplă doar lucruri pozitive, sau că nu se poate și mai rău. Dar, acum lucrurile sunt luate așa cum vin, nu întotdeauna cu zâmbetul pe buze, dar măcar cu sufletul împăcat că lucrurile se vor repara. Mai devreme sau mai târziu va răsări din nou soarele.

Probabil că fiecare dintre noi am avut momente în care ni se părea că nu reușim să mai ieșim la liman. Că totul este împotriva noastră și că depresia ne bate la ușă. Cine spune că viața este ușoară, ori nu a trecut cu adevărat prin ea, ori are un mod lapidar de a privi viața. Dar, oricât de grea este ea, trebuie luată așa cum vine. Cu bune și cu rele. Și mai ales cu speranța că totul se va rezolva în favoarea noastră. Mai devreme sau mai târziu, sufletul se va liniști din zbuciumul vieții cotidiene.

Era o zicală, apropo de diferența dintre un optimist și un pesimist: ”atunci când trec printr-o întâmplare negativă asemănătoare, pesimistul va spune că mai rău nu se poate, în timp de optimistul va spune: ba se poate”. Cam asta este diferența dintre cum se poziționează fiecare față de întâmplările din viață. Ne putem considera cei mai vitregiți de viață, cei mai ghinioniști și putem sta în acest mod mult și bine. Sau putem să privim lucrurile negative cu detașare, cu speranța că vom găsi rezolvarea, chiar dacă mai târziu.

Atunci când credem că boala noastră este cea mai grea, să ne uităm la alții mai puțin norocoși și să zicem că se poate și mai rău. Atunci când considerăm că suntem mai puțini bogați decât alții, să ne uităm la sărmanii fără casă și să ne dăm seama că poate fi și mai rău. Atunci când credem că suntem nefericiți în familiile noastre, să luăm aminte la toate familiile divorțate de care știm și să ne dăm seama că suntem norocoși. Atunci când considerăm că avem jobul cel mai nasol cu putință, să ne uităm la cei ce lucrează la Salubris de exemplu (nu că ar fi un job aiurea, ci pentru că trebuie să treacă peste percepția generală despre oamenii care lucrează cu gunoiul). Să fim conștienți că lucrurile care ni se întâmplă sunt acele lucruri prin care trebuie să trecem pentru a aprecia ceea ce avem.

Toate se întâmplă la momentul potrivit pentru fiecare dintre noi. Și dacă la un moment dat trecem prin încercări grele, să nu ne răzvrătim ci să privim cu înțelepciune la ceea ce devenim ca urmare a acestor încercări. Că vrem, că nu vrem fiecare va trece și prin întâmplări pozitive și prin întâmplări negative. Firea noastră umană va ține minte doar întâmplările negative pentru că ele vor avea un impact mai mare din punct de vedere al încărcăturii emoționale. Și asta ne va face să considerăm că suntem amărâți.

Trebuie să ne bucurăm de tot ceea ce ni se întâmplă dintr-un singur motiv. Suntem stăpâni doare pe clipa prezentă. Viitorul nu este al nostru, din simplu motiv că nu îl cunoaștem. Așa că e bine să ne bucurăm de clipele prezente așa cum sunt ele – bune sau rele. Pentru că în viitor este foarte posibil să trecem prin opusul zilei de astăzi. Numai bine în viață nu se poate să avem, la fel cum nici numai prin rău nu putem trece.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.