Păi hai să ne gândim un pic la următoarele lucruri. Întâi să vorbim despre copiii femei – așa este elegant. Dragelor gândiți-vă un pic la ce visați când erați mici. Acum se întâmplă lucrurile la care ați visat. Când erați mici stăteați în fața oglinzii și vă aranjați cât mai frumos, astfel încât să fiți elegante. Probați hainele mamelor și era o adevărată tragedie atunci când ai voștri vă pregăteau de școală. La fel și acum – vă place să fiți cât mai elegante, să fiți cât mai bine aranjate. Jucăriile din copilărie s-au transformat în lucruri palpabile care vă dau o notă de feminitate. Când erați mici, magazinul vostru de haine era dulapul mamei. Astăzi nu vă puteți hotărî asupra hainelor care vă aranjează. La câte opțiuni sunt acum este și de înțeles.

La fel era și atunci când visați în copilărie la prinți. Și la momentul în care veți deveni mirese. Acum, fiți sincere cu voi și gândiți-vă la bărbatul viselor voastre? Nu seamănă cu un prinț? Când erați mici vă plăcea să vă jucați în bucătăria de jucărie. Astăzi vă jucați în bucătăria reală, cu oale, cu farfurii și feluri de mâncare diverse. La fel, când erați mici, vă plăcea să plimbați bebelușii de jucărie prin casă. Acum sunteți grijulii cu odraslele voastre, de când sunt mici și până când devin adulți. Și multe altele făceați în copilărie în joacă, iar astăzi le faceți pentru că trebuie. Dar, lucrul cel mai important constă în faptul că toate aceste lucruri acoperă copilul din voi. Pentru că acum aveți griji. Totuși, mai lăsați să iasă copila din voi la suprafață. E mai frumos să faceți totul în joacă.

Acum dragi băieți maturi, să ne gândim la noi și la copilăria noastră. Când eram mici, ne plăcea să ne jucăm cu mașinuțele. Să facem scenarii cu mașini, să ne dorim cele mai cele mașinuțe. Eventual cu telecomenzi și ultimele apărute. Nu credeți că și acum ne dăm de-a dura atunci când avem șansa să conducem o mașină trăsnet? Vă mai aduceți aminte când o parte dintre noi jucam fotbal de dimineața până seara? Acum, gândiți-vă dacă nu ați da orice să fiți prezenți la un meci de fotbal, sau orice alt sport. Mai țineți minte de câte jocuri de ”hoții și vardiștii” am jucat. Acum, unii dintre noi sunt polițiști, alții infractori. E un pic mai dur jocul acum, dar este imaginea în oglindă a unui joc din copilăria noastră.

Vă mai aduceți aminte cum, atunci când tații noștri nu erau acasă, foloseam aparatul de ras? Atunci ne doream să fim cât mai repede mari. Acum, facem chestia asta zilnic și uneori este așa de chinuitor. Dacă am fi știut noi ce înseamnă bărbieritul? Când eram mici, ne plăcea câte o fată și zâmbeam ștrengărește când o vedeam. Acum, unii dintre noi, se uită lung pe stradă după fetele/femeile care ne atrag privirea. Mai țineți minte când ne luam la bătaie de la lucruri mărunte ca să ne afirmăm bărbăția? Și după ne împăcam aproape imediat și continuam joaca. Astăzi, copiii bărbați se pot bate și după merg la bere. Bine, durează un pic mai mult până când merg la bere, dar până la urmă se împacă. Cu alte cuvinte suntem copia fidelă a copilului de acum 20-30 de ani. Doar că avem un pic mai multe responsabilități și un pic mai multe lucruri de făcut.

Unii dintre noi, fie bărbați sau femei ne trăim copilăria și acum. Și dacă ați ști ce sentiment fain este. Să faci lucrurile din joacă și să îți placă la nebunie ceea ce faci. Și da, viața de adult poate fi la fel de frumoasă cum ne-am imaginat-o în copilărie. Mai ales dacă îți păstrezi în minte că ești un copil bărbat sau un copil femeie. Lucrurile se întâmplă cam la fel, doar noi le dăm o altă importanță.

”Copilăria durează toată viață. Ea se întoarce mereu pentru a însufleți secțiuni mari ale vieții de adult. Poeții ne vor ajuta să găsim copilăria vie din noi, această lume permanentă, durabilă, de neclintit.”  – Gaston Bachelard

The post Copiii bărbați și copiii femei appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Sursa foto: www.copilul.ro

Și uite așa se pot genera comportamente ciudate la copii, care mai târziu tot nouă ne vor da bătăi de cap. De ce spun asta? Pentru că, unui copil sprijinit în a fi ”iubăreț” îi va crește stima de sine într-un sens nu tocmai bun. Și atunci când va crește i se va părea normal să nu fie statornic/statornică. Pentru că, de mic copil i s-a inoculat ideea că poate să iubească pe oricine îi place și pe câți/câte consideră el/ea că trebuie să iubească.

Da, știu, copiii sunt drăguți atunci când vin acasă și spun că un coleg/colegă s-a îndrăgostit de el/ea. Și cât patos pun în ceea ce spun. Dar, ce te faci când vin acasă și îți spun că un coleg/colegă a sărit pe el/ea să îl/o sărute. La o vârstă la care ar trebui să se bucure de copilărie și de joacă. Nu îi maturizăm prea repede? Nu îi învățăm de fapt ce este iubirea superficială, atunci când îi împingem de la spate să fie mari cuceritori/cuceritoare? „Bunele” noaste inteții, nu se vor transforma în dureri de cap mai târziu?

Fiecare dintre noi, părinții, suntem foarte mândri de proprii copii. Și ni se par că sunt cei mai minunați. Sunt cei mai cei din toți copiii din lumea asta. Dar, faptul că le suntem părinți nu prea ne dă dreptul de a-i folosi pentru amuzamentul nostru. Pentru că, în egoismul nostru și în dorința de a vedea că ei ”se descurcă” nu facem altceva decât să le stricăm copilăria și inocența. Și ne mai mirăm că unii copii încep viața sexuală de la 12-13 ani. Iote un efect al sprijinului de la vârste fragede – ”iubește mamă/tată, iubește, nu fi pămpălău”. În acele momente părinții se dau cu capul de pereți, nu știu cum să iasă din acest necaz.

Avem tendința să ne sexualizăm proprii copii. Sună foarte ciudat ce spun acum – dar toate lucrurile pe care noi, adulții le aplicăm propriilor copii, în ceea ce privește ”îndrăgostirea” copiilor. În preajma copiilor e bine să fim cu grijă. Și la ce vorbim și la cum ne comportăm. Pentru că ei imită foarte mult și pun în aplicare ceea ce văd la eroii lor – părinții. Dacă ar fi un sentiment pur de iubire pe care copiii să îl înțeleagă, să zicem, dar îmi este teamă că ei înțeleg mai mult decât le dăm noi de înțeles.

Psihologii Diane E. Levin și Jean Kilbourne afirmă în cartea ” Prea sexy, prea devreme” că sexualitatea copiilor este într-o continuă schimbare, iar noi părinții, trebuie să intervenim pentru a ține lucrurile într-un echilibrul natural, combătând influențele nefaste a tot ceea ce văd și aud copiii noștri în mediul lor. Și aici intră și puterea noastră de a nu-i împinge de la spate. Chiar și pupicii nevinovați pot sexualiza un copil.

Tot ei spun că acum fetițele de 6-7 ani discută despre cum pot să fie pe plac băiețeilor, iar în clasele I-II sunt în competiție pentru pentru care dintre ele să fie ”fata cu cel mai mare succes la băieți”, se laudă cu câți băieți o plac. Nici băieții nu stau mai bine – învață să privească fetele, de la vârste mult prea mici, cu interes sexual. Statisticile prezentate de acești doi psihologi arată că băieții au uitat să mai privească fetele ca pe niște prietene, colege, etc. Ei privesc fetițele din punct de vedere al atracției pe care o simt față de ei. Și aici se referă la atracția sexuală. Interesant nu?

Iar dacă lucrurile acestea se întâmplă la vârstele copilăriei, oare ce se va întâmpla la adolescență? Dacă o parte dintre părinți își sprijină copiii să fie sexy, să iubească de la vârstele copilăriei, oare ce vor face acesti părinți când, la adolescență, copiii vor trece prin drame în dragoste? De noi depinde ce fel de copiii vom avea – și mai ales ce fel de adulți vor deveni.

Să ne iubim copiii și să le iubim copilăria. Dar, mai ales să le iubim inocența specifică vârstei. Să nu îi maturizăm mult prea repede. Să îi mai învățăm ce înseamnă rușinea. Să le explicăm pe cât posibil, pe înțelesul lor, ceea ce înseamnă iubirea și sentimentul iubirii. Dar, să nu îi împingem noi înspre comportamente ce mai târziu le vor afecta dezvoltarea lor ulterioară. Să îi învățăm care este diferența între a-i fi drag de un om și a iubi un om. Să le respectăm copilăria și să îi învățăm ce înseamnă statornicia. Și ce este mai important – să le explicăm copiilor că toate vin la timpul lor. Iar iubirea nu trebuie căutată – la momentul potrivit, acel ea/el potrivit fiecăruia va veni.

Iubirea este un sentiment mult prea nobil pentru a o duce în derizoriu. Așa că, poate ar fi mai bine să ne învățăm copiii ce înseamnă iubirea adevărată și sentimentul pur al iubirii. Pentru că atunci când vor crește, vor avea timp să înțeleagă singuri ce înseamnă iubirea și ce înseamnă iubirea dusă înspre sexualitate. Așa îi vom păstra puri cât mai mult timp. Și vor ști să iubească cu adevărat și la modul cel mai profund cu putință.

” Părinții trebuie să știe că copiii virtuoși le procură la orice vârstă multă bucurie și adâncă mulțumire, fiindcă în preocuparea atentă a părinților stă izvorul de bune însușiri ale copiilor” – Leone Batistta Alberti

The post Dragobetele copiilor appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Copilaria copiilor nostri

Nu mai avem timp să vedem tristeţea din ochii lor, atunci când cu ardoare ne caută ca parteneri de joacă şi primesc refuz din partea noastră, pe motiv că suntem obosiţi. Nu reuşim să vedem braţele lor întinse spre noi, cu o dorinţă aprigă de a-i lua la pieptul nostru, pentru că în accepţiunea noastră sunt copii mari. Uităm tot timpul că orice copil are nevoie de strângerea părintească. În tumultul vieţii uităm să oferim momente liniştite prin care transmitem dragoste pruncilor noştri. Suntem oameni de carieră şi ne amăgim că lipsa de timp este sacrificiul de acum, pentru viitorul lor. Un viitor în care îşi vor aminti de noi la timpul trecut şi de momentele reduse ca număr în care s-au lăsat duşi pe braţe de noi.

Nervoşi le trântim cu voce apăsată pedeapsa pentru că au vrut să ne atragă atenţia asupra lor şi asupra dragostei lor. Ne întrebăm de ce s-au obrăznicit copiii noştri, când de fapt ei nu vor decât să ne facă atenţi asupra realizărilor lor. Inima lor tânjeşte după dragostea noastră părintească. Dar, de cele mai multe ori suntem orbiţi de alibiul zilei de mâine. Şi uităm să trăim clipa de azi, alături de minunaţii noştri copii. Nu vrem să intrăm în copilăria lor, chiar dacă ei îşi doresc să fim personaje principale ale poveştii lor.

Pentru liniştea noastră, îi ducem  la locurile de joacă, unde îi lăsăm cu ora să se distreze. Le cumpărăm copilăria cu ora. Şi asta pentru că noi suntem prea obosiţi ca în weekend să jucăm jocurile copilăriei lor. Am ajuns să fim doar părinţi cu numele. De cele mai multe ori ne amăgim cu zâmbetele copiilor noştri şi credem că am făcut tot ce am putut pentru ei. Dar oare, chiar am ştiut să fim părinţi cu adevărat?

Nu uitaţi că noi părinţii suntem copii mari ce am fost “târâţi” în maturitate de copiii noştri.

Copiii noştri nu sunt singurii care cresc. Şi noi păriţii creştem. Tot aşa cum noi ne privim copiii, să vedem ce fac cu vieţile lor, tot aşa ne privesc şi ei pe noi, să vadă ce facem noi, cu ale noastre. Nu le pot spune copiilor mei să ajungă până la stele.Tot ce putem face este să le dăm propriul nostru exemplu.

Fiţi eroii copiilor voştri. Faceţi parte din copilăria lor. E tot ce îşi poate dori un copil mai mult. Preţuiţi fiecare clipă petrecută cu ei, oferiţi-le amintiri plăcute pentru tot restul vieţii. Şi nu uitaţi că fiecare generaţie zâmbeşte când vorbeşte despre taţi şi mame râde când vorbeşte despre bunici şi bunice, se minunează când e vorba despre străbunici

The post Copilăria copiilor tăi nu se întoarce! appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Am fost un copil fericit – un copil care a respirat aer curat, care a zburdat in natura. Un copil care visa la ziua urmatoare – ma bucuram de orice adiere de vant in satul copilariei mele. Pentru ca am fost un copil norocos – am avut bunici care imi deveneau parinti in lunile de vara. Cele mai frumoase amintiri care imi vin in minte sunt de la satul bunicilor mei Soci.

E locul in care am invatat sa stau in picioare la marginea patului, e locul in care sistemul meu imunitar a fost maturizat. Imi aduc si acum aminte de serile de vara cand impreuna cu verii mei stateam pe langa un olaret de lapte batut si pe langa tavile de poale in brau proaspat scoase din cuptor. Un zambet imi rasare cand ma gandesc cum mergeam la muncile campului – si cat de sanatosi eram, chiar daca stateam cat era ziua de lunga in soare – pe atunci nu exista fobia insolatiei.

Timpul e scurt si pentru o buna parte din an nu mi-au ramas decat amintirile. Oricat de mult mi-as dori sa ma reintorc in locurile copilariei mele timpul nu imi da voie. Cand stau si ma gandesc la iubita mea fetita as da orice sa creasca intr-un mediu curat si natural cum este cel din satul Soci. Lumea satului a ramas inca neatinsa de aspectele negative ale societatii. Tinerii de la tara inca si-au mai pastrat inocenta si simplitatea. Pentru ca ei sunt fericiti de viata de zi cu zi pe care o duc.

Ma bucuram enorm cand mergeam pe drum si lumea imi raspundea la salut – chiar daca nu ii cunosteam pe toti cei pe care ii salutam. Si acum mai pastrez in amintire clipele sarbatorilor de iarna, atunci cand mergeam cu toba, clopotelul sau cerbul pe ulitele satului. Nu simteam frig, eram bucuros ca lumea ma primeste sa le colind casele.

Timpul s-a scurs, eu m-am marit si usor usor m-am departat de meleagurile copilariei mele. Ele au ramas acolo in inima mea, iar personajele principale sunt bunicii. Cand merg pe strada, in putinele mele clipe de melancolie imi indrept privirile spre cer – iar norii imi amintesc de personajele copilariei mele. Pentru mine copilul de atunci, timpul statea in loc – ma bucuram de tot ceea ce insemna natura.

Pentru fiecare dintre noi amintirile cele mai placute sunt din vremea copilariei noastre. Atunci simteam ca traiesc, simtem ca sunt liber, simteam ca sunt copil, viata imi era usoara. Oare copii de acum vor avea posibilitatea sa mai mearga cu picioarele goale prin iarba plina de roua, sa bea lapte proaspat muls de la pulpa vacii? Oare copii nostri vor mai sti sa se urce intr-un copac, vor mai sti sa bea apa de la izvor, vor mai sta pe banca in fata portii?

Copilaria vine si pleaca, dar important este sa ramanem copii toata viata. Si ce e mai important sa ii invatam si pe copii nostri sa isi traiasca copilaria.

The post Locurile copilariei mele appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

The post Pe vremea noastra appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

El e cel alături de care am învâțat cum să iau viața în piept, el e cel care de cele mai multe ori m-a strunit pentru a ajunge OM, chiar dacă în mintea mea necoaptă îl judecam de cele mai multe ori. Un om lângă care am avut norocul să trăiesc 29 de ani și de la care am învățat ce înseamnă răbdarea, onestitate și hărnicia. Timp de 37 de ani a fost un tată pe care îl doresc tuturor, chiar dacă am mai avut conflicte generate de diferențe de viziune, am știut cum să trecem peste ele împreună.

În această zi stau și mă gândesc cum aș vrea eu să fiu la 60 de ani și involuntar îmi apare în minte imaginea tatălui meu. Chiar dacă viața a fost grea pentru el a știut cum să treacă mai departe, a știut cum să ne insufle și mie și fratelui meu ideea de familie.

În această zi frumoasă tată îți urez La Mulți Ani! Să fii sănătos și să îți dea Domnul zile înseninate și pensie ușoară. Pentru că le meriți, pentru că ai ajuns frumos la vârsta de 60 de ani.

The post Tată de 60 de ani appeared first on Durbaca Ionut Lucian.