Sursă foto: sfatulparintilor.ro

Am învățat un lucru de-a lungul timpului – oamenii care vor bârfi pe alții în fața ta, te vor bârfi și pe tine în fața altora. Știu sună ca un citat de a lui Poptămaș, dar nu este. Gândiți-vă puțin de câte ori ați fost puși în fața unor astfel de oameni. Fiți sinceri cu voi – fiecare dintre noi are un bârfitor cel puțin în cercul lui de cunoscuți. Dar, repet sunt oamenii de care avem nevoie la un moment dat. Pentru a ne deschide ochii și pentru a vedea pe de o parte care sunt cei de care să ne ferim, iar pe de altă parte să conștientizăm defectele pe care le avem.

În orice companie din România este acea categorie de oameni, care discută despre ceilalți la modul negativ. Și care pun la îndoială reputația celorlalți. Aici nu mă refer la situațiile reale, ci la cele închipuite, plecate de la un zvon neverificat despre o anumită persoană. Bârfele de la locul de muncă nu vor putea fi controlate și nici reduse. Dar, ce este mai trist este că sunt manageri care încurajează bârfa ca metodă de a afla despre angajați lucruri. Prin care vor putea să îi controleze și să îi pună în situații delicate.

Bârfitorii pot fi recunoscuți prin modul lor de comportament – ție îți spun ceva, iar când nu ești de față, spun cu totul altceva celorlalți oameni. Atunci când discută despre alte persoane, uită intenționat anumite aspecte și condimentează povestea cu detalii picante. Tot acești oameni aparte, vor lansa zvonuri în stânga și dreapta, astfel încât fiecare să știe despre celălalt multe lucruri. În mare parte neadevărate. Astfel încât oamenii luați în colimator să nu mai aibă încredere în nimeni din firmă.

Partea cea mai urâtă la ce fac bârfitorii constă în transmiterea unor mici adevăruri ticluite în minciuni sau distorsionări voite. Vin la tine, cu o tactică foarte bine gândită. Îți spun mici intimități din viața lor, neimportante, căutând să afle propriile tale intimități, pentru a avea subiecte de discuții. Mai apoi blufează și se dau prietenii voștri, căutând să vă arate că sunt adepții convingerilor voastre. După care, în alte cercuri de discuții, unde nu sunteți prezenți, caută să hiperbolizeze informațiile neadevărate despre acțiunile voastre. De aceea spun că avem nevoie de bârfitori – pentru că prin ei, ne dăm seama care oameni pot fi investiți cu încredere și care nu. Cei care apleacă urechea la zvonuri, fără să facă o mică cercetare despre veridicitatea lor, nu merită atenția noastră. În mare măsură se aseamănă cu bârfitorii pentru că primesc informațiile fără să își pună semne de întrebare.

Pentru a ști cum să vă protejați de bârfitori care fac asta din invidie, răutate, nu trebuie să faceți altceva decât să aveți răbdare. Spuneți un lucru aparent intim cuiva și așteptați. Negreșit, la un moment dat veți începe să auziți secretul spus doar unei persoane și în gura altora. Și uite așa veți tria oamenii de lângă voi. Fără certuri sau drame regizate. Nu trebuie să îi spuneți că știți ce face – își va da seama singur atunci când îl veți trata cu indiferență.

Refuzați să discutați cu cineva care vine la voi și spune – hai să îți spun una tare. În felul acesta descurajați omul din fața voastră să mai practice sportul bârfei. Și data viitoare va ști că nu sunteți un companion interesat de aflarea picanteriilor din viața altora. Dacă el nu înțelege mesajul și vrea cu orice preț să vă spună informații despre alții, nu fiți egoist – chemați-i la discuția voastră și pe cei bârfiți. În felul acesta bârfitorul va avea parte de o surpriză de proporții. Iar cei bârfiți vă vor mulțumi pentru că le-ați arătat în cine să nu aibă încredere.

Pentru a fi cu tact, atunci când cineva vine la voi și vrea să vă dezvăluie picanterii despre alții, aplicați testul celor trei al lui Socrate. Primul test este cel al Adevărului – ” Ești absolut sigur că vrei să îmi spui acest adevăr?”. Al doilea test este cel al Binelui – ” Ceea ce vrei să îmi spui este ceva de bine?”. Și al treilea test este cel al Folosinței – ” Ceea ce vrei să îmi spui îmi este de folos?”. După ce veți pune aceste trei întrebări veți observa că cel din fața voastră se va descuraja. Și astfel poate că îi veți da o lecție din care va avea de învățat. Sau va bârfi în continuare despre orice și despre oricine.

The post Bârfitorii sunt oamenii de care ai nevoie appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Nu am să înțeleg cum, într-o încăierare pe care o vedem, ne dăm seama ce fel de oameni sunt. Aseară m-am gândit că, dacă la rândul meu voi fi agresat pe stradă, nu trebuie să mă aștept ca cineva să sară în ajutorul meu. Oare am ajuns ca fiecare să fie pentru fiecare? Asta înseamnă să trăim într-o societate civilizată, într-o lume din ce în ce mai laicizată? Mergem pe principiul mie nu mi se poate întâmpla. Asta până când vom fi actorii principali ai unei astfel de întâmplări. Și atunci ne vom victimiza și vom spune că doar nouă ni se poate întâmpla. Dar, oare când vedem pe cineva aflat în pericol, de ce nu sărim în ajutor? A, am uitat – așteptăm pe alții să se implice și să se bage. Nu e treabă noastră și nu vrem bătăi de cap inutile.

De la ce a plecat postarea de astăzi? De la o întâmplare petrecută aseară, pe stradă, în Alexandru. Pe scurt – aseară am avut ceva treabă în zona pasarelei pietonale din Alexandru – cea care traversează căile ferate, de pe Șoseaua Națională. Din depărtare auzeam strigăte și cu cât mă apropiam de trecerea de pietoni de la pasarelă, era din ce în ce mai evident că erau mai multe persoane implicate într-o încăierare generală. Și alte câteva persoane care se uitau ca la circ. Ca să vă faceți o idee, cei ce se băteau nu mai țineau cont că este stradă, se aruncau în fața mașinilor, ce cu greu îi evitau. Era o bătaie generală și un haos auditiv ce nu avea cum să fie trecut cu vederea.

În timp ce mergeam, vedeam cum erau oameni care se uitau, oameni care se grăbeau să treacă de zona respectivă și oameni care se băteau. Un tablou ”perfect” pentru o seară de miercuri. Dar, nimeni nu a îndrăznit să se bage – e și greu când vezi că nimeni altcineva nu are tendința de a interveni. La un moment dat, am strigat la cei ce se băteau să înceteze. Dar văzând că erau în jur de 10 persoane care se încăierau și nimeni nu a mai intervenit, m-am potolit.  Instinctul meu de conservare s-a activat, pentru că recunosc mă gândeam că mi-o iau și eu. Am pus mâna pe telefon și am făcut ceea ce poate că trebuia făcut de la început – am sunat la 112.

Prima reacție a celui care mi-a răspuns m-a lăsat un pic uimit. A fost ceva de genul – cred că îi cunoaștem pe oamenii străzii de acolo. Telefonul s-a terminat cu așteptați să vină poliția. Spre surprinderea mea, Poliția chiar a ajuns repede – în aproximativ 7-8 minute de la apel. Ce-i drept, probabil că odată cu telefonul meu, au mai sunat și alți șoferi care erau să ia pe capotă pe câte unul din cei ce se băteau. Nici nu mai contează motivul pentru care oamenii respectivi se băteau. Probabil că după ce au dat declarații se va ști cine este vinovatul și cine victima. Dar, după seara de ieri un lucru îmi este clar – dacă se ia cineva de tine pe stradă, sunt șanse foarte mici ca cineva să îți sară în ajutor.

Fiecare va găsi tot felul de motive – ba că nu știa de la ce a pornit scandalul, ba că i-a fost frică. Sau că nu este treaba lui. Și chiar dacă tu nu ai nicio vină, vei fi catalogat drept unul dintre acei oameni bețivi, ai străzii sau golani. Am mai spus-o și o repet – de la începutul anului am observat o tensiune crescândă la oameni și pe străzi. Iar după seara de ieri sunt sigur de un lucru – trebuie să mă apuc de lupte/arte marțiale. Pentru siguranța mea și a familiei mele.

Un lucru îmi mai stăruie în minte – oare ieri dacă erau copii ce priveau scena cum s-ar fi simțit? Dacă în altercația generală un copil era lovit de către ceilalți? Chiar în halul ăsta am ajuns noi oamenii, de nu ne mai băgăm atunci când vedem astfel de situații pe stradă? Sau e mai bine să facem live-uri pe Facebook decât să sărim în ajutor?

Cei drept, aseară au fost câțiva oameni care au sunat și ei la 112. Mult prea puțini însă au dat dovadă de umanitate. De un lucru atât de firesc și totuși atât de greu de făcut. Oare se mai poate salva ceva din umanitatea noastră?

The post 112 – lumea privește nepăsătoare appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Sursă foto: codrosu.ro

Nu e greu să spunem – da, recunosc, am greșit. Suntem oameni cu defecte și calități. Față de unii am făcut greșeli, la fel cum altora le-am făcut bine. Viața este un cumul de suișuri și coborâșuri, de oameni a căror încredere în noi a dispărut. Dar și de oameni care ne urmează cu ochii închiși. De cele mai multe ori vrem să părem perfecți fără a ne gândi că totuși suntem oameni.

A recunoaște o greșeală nu înseamnă să fii slab. E mai mult decât o dovadă de caracter puternic. De asumare a acțiunilor tale. A da vina pe alții pentru ceea ce ți se întâmplă ție nu este cea mai bună cale de a evolua. Pentru că este mult mai ușor să muți vina către alții, decât să lucrezi la îmbunătățirea ta ca om. Știți doar că greșelile ne ajută să deschidem ochii, ne ajută să vedem cât suntem de slabi, în anumite momente ale vieții noastre. Noi, oamenii, privim greșelile din viața noastră ca pe ceva peiorativ. Dar, nu trebuie să fie așa. Trebuie să luăm tot ce este mai bun dintr-o greșeală făcută. Fie doar și pentru lecția pe care am învățat-o din efectele greșelii noastre.

Doar repetarea aceleiași greșeli duce cu gândul la premeditare și la pierderea încrederii celorlalți în tine. Pentru că atunci când faci o greșeală se zice că este întâmplătoare. Dar, atunci când repeți aceeași greșeală se spune că este o obișnuință. Și poate că într-o greșeală repetată este vorba și de absența dorinței de a repara ce s-a stricat. Atât în viața profesională, cât și în cea personală.

Într-o perioadă a vieții mele, mai exact în copilărie, acopeream greșelile prin minciuni. Fără să mă gândesc o clipă că adevărul este același, indiferent de perioada din zi în care îl spui. Ticluiam minciuni pentru a acoperi alte minciuni. Și asta venea dintr-o frică de asumare a greșelilor și dacă vreți a pedepselor. Credeam că rezolvarea greșelilor mele venea din ascunderea lor. Până într-un punct în care mi-am dat seama că îmi este mai greu să tot acopăr greșelile mele. Atunci am început să îmi recunosc greșelile.

Dacă ai greșit față de un om și ți-ai recunoscut greșeala este problema lui dacă te iartă sau nu. Dar, măcar tu ai recunoscut că ai greșit. De restul nu mai ești tu răspunzător. Și ai grijă ca data viitoare să nu mai repeți aceeași greșeală în ceea ce privește persoana respectivă. Cu timpul își va da seama că deși ai greșit ai fost unul din puținii care a avut tăria să recunoască asta.

Din păcate, acum asistăm la o alterare a modului de gândire a societății în general. Sunt din ce în ce mai puțini oameni care să își recunoască lipsurile, greșelile și defectele. Pentru că trăim într-o lume spoită, în care aparența este mult mai importantă decât lucrurile din spatele primei impresii. Și de ce să nu recunoaștem că e mai ușor să pari super-fain ca om? Așa ești căutat și îți faci treaba în liniște. Chiar dacă tu știi mai bine despre ce este vorba cu adevărat în ceea ce te privește. Doar tu știi câte minciuni, greșeli, comportamente creionezi pentru a menține imaginea de om super-fain.

Greșelile sunt ale noastre. Și atunci când vom realiza că ele fac parte din noi și ni  le vom asuma, vom reuși să ne perfecționăm. Fără să mai avem grija a ceea ce spunem, a ceea ce facem. Pentru că o greșeală recunoscută este pe jumătate iertată. Dar, pe termen lung aduce lângă noi oameni faini, prieteni, amintiri frumoase. Doar să vrem să recunoaștem.

The post Recunosc am greșit appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Mai știu că de fiecare dată când cineva primește un cadou, produci bucurie sufletului său. Unii spun despre tine că ești doar o închipuire sau o proiecție a noastră, a oamenilor. Chiar și dacă ar fi așa, ești o proiecție de bine. Tocmai de asta poate că ești așa de iubit de copii. Știi să faci cadouri și de cele mai multe ori aduci dulciuri. Dar, dincolo de darurile pe care le pui în ghetuțe, tu aduci mult mai mult. Aduci plăcerea oamenilor de a dărui, aduci bucuria simțită în familie, aduci oamenii buni unii lângă alții. Ești înainte-mergătorul unui alt Moș. Al lui Moș Crăciun cel veșnic bun. Rolul tău este cu atât mai important, cu cât ne faci să fim mai buni și mai darnici.

Anul acesta vreau să te rog ceva bre Moș Nicolae. Sunt bune și dulciurile pe care le aduci, dar te rog io, fă să revină umanitatea în noi. Fă să ne aducem aminte să zâmbim, să ne bucurăm și să fim buni. Știu că ceea ce îți cer acum este un pic mai greu. Dar tu ești Moș Nicolae și poți. Te mai rog ceva – ajută-ne să ne dăm seama cât de valoroși suntem noi oamenii și cât bine putem să ne facem unii altora. E greu nu zic că nu, dar ofere-ne șansa să devenim ca tine – darnici și săritori. Așa poate că ne-am face o viață și o lume mai bună.

Poți să anulezi egoismul specific nouă oamenilor. Învață-ne să întindem mâna să ajutăm când alții au nevoie. Arată-ne cum să fim alături de oamenii mai puțini norocoși ca și noi. Te rog să ne aduci aminte că putem să fim și onești, drepți și cinstiți. Că putem să fim cuviincioși, iertători și civilizați. Știu că atunci când îți îndrepți privirea către lumea noastră nu ești mulțumit de ceea ce vezi. Știu că pentru tine e greu să vezi atâta nedreptate în lume. Dar, mai știu că tu nu poți să vii dacă nu ești iubit și chemat. Cu toate acestea te rog să oferi din bunătatea ta,  nouă oamenilor.

Bre Moș Nicolae când eram mic aveam o bănuială despre tine. Nu mi s-a confirmat niciodată și pentru asta trebuie să mă declar mulțumit. Ceea ce am învățat de la ceea ce semnifici tu este să fiu mai bun. Nu îmi iese întotdeauna, ba chiar în cazuri rare. Am mai învățat să fiu fericit cu ceea ce am și cu cei dragi alături de mine. Pentru că despre asta cred că vrei să ne înveți – despre iubire, despre bogăția pe care o avem lângă noi, despre bunătatea inimii și a faptelor bune, despre cum putem deveni mai buni.

Dincolo de sărbătoarea comercială pe care lumea încearcă să o dea zilei tale, tu rămâi același bătrân săritor și bun. Și dacă ești chemat vii și ajuți. După puterile tale. Treci peste setea de bani a celor ce vor să profite de bunătatea ta. Pentru că tu știi că cei ce chiar cred în tine vor rămâne la fel. Dincolo de mesajele publicitare, dincolo de ofertele din magazine, tu vei rămâne veșnic Moș (Sfântul) Nicolae. Cu bune și cu rele. Cu lucruri dăruite la vedere, dar mai ales cu daruri pe care doar le simțim.

Bre Moș Nicolae îți mai aduci aminte de cum era odată? Când mirosul cojilor de portocale intra în casele noastre odată cu ziua ta? Când mirosul cetinei de brad invada căminele noastre în preajma zilei tale? Și când din 6 decembrie începeau să răsune colindele alea românești frumoase? Îmi este dor de atmosfera de atunci, dar sunt sigur că nu se va mai întoarce. Așa că mă bucur de tine, Moș Nicolae, așa cum ești tu acum.

Moș Nicolae te rog continuă să fii bun cu noi și să ne aduci daruri. Văzute și nevăzute.

The post Bre Moș Nicolae appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Astăzi voi scrie despre un om pe care îl cunosc de foarte mult timp. Încă de pe vremea în care eram în aceeași echipă pe organizare de evenimente. Un om pe care și atunci, ca și acum te puteai baza. Un om care, dincolo de modul lui de a fi, muncea de îi săreau pingelele. Un om care a reușit să treacă peste momentele încărcate de stres cu fruntea sus. Atunci când știam că la un eveniment pe care îl organizam era și omul de astăzi, eram cu mult mai relaxat. Pentru că știam că lucrurile sunt făcute cu simț de răspundere.

În acea perioadă eram aproape începători în organizarea evenimentelor și uneori ne prindeam urechile. Dar, ne scoteam prin unitatea de care dădeam dovadă. Chiar dacă eram din departamente diferite, atunci când era nevoie de ajutorul nostru, îl ofeream. Poate și pentru că activam într-un domeniu în care eram storși de energie constant. Atunci personal, mi-am dat seama că este un om pe care te poți baza. Și care știe să își facă cât mai bine treaba. Știți ce fain este să ai oameni în echipă pe care să te poți baza? Și despre care să știi că fac lucrurile așa cum trebuie?

După perioada organizărilor de evenimente fiecare s-a dus pe drumul său. Și nu am mai interacționat de foarte multe ori. Dar, despre omul de astăzi auzeam doar lucruri pe care le știam deja. Lucruri pozitive. Profesionalismul omului de astăzi a fost sesizat și de alții. Și este și normal să fie așa. Mai ales că omul de astăzi a ajuns prin munca lui acolo unde este astăzi. Chiar dacă a început de jos, a știut să își facă treaba cu responsabilitate. Și asta a ajutat-o în evoluția ei personală.

Dar, dincolo de profesionalismul și responsabilitatea de care dă dovadă, omul de astăzi este un om fain. Pentru cei care ajung să îl cunoască cât de cât. Ca orice om profesionist și-a creat un mic scut de protecție. Și asta și datorită oamenilor care, la un moment dat au căutat să îi facă rău. Dar, dincolo de scut este un om normal, cu nevoi normale, cu trăiri normale. Un om ca oricare altul. Poate un pic mai exigent cu el și cu cei din jurul lui. Poate că este și normal – atunci când îți faci lucrurile bine, ai pretenția și de la ceilalți să fie la fel.

În 2006, atunci când am lucrat împreună, nu conta că e vânt, ploaie sau cald. Trebuia să ne ducem treaba până la capăt și asta era ceea ce conta. Erau și momente de sincope, atunci când omul de astăzi ceda. Dar, în acel moment, echipa îl ridica și o lua de la capăt. M-a uimit tenacitatea omului de astăzi. Precum și dorința lui de a reuși. Două ingrediente ce nu lipsesc oamenilor de succes.

Omul despre care vorbesc astăzi este Maria Haraga, unul din profesioniștii pe care am avut norocul să îi cunosc. Ba mai mult, am avut șansa să lucrez împreună cu ei. Și împreună să reușim să organizăm evenimente de calitate. Chiar dacă, la momentul respectiv ne luăm șuturi de la cel sub care activam. Maria este acel gen de om care își lasă amprenta pe unde trece. Și căruia îi place să dea totul la locul de muncă. Pentru că știe că dacă își face treaba bine, alții vor avea încredere din ce în ce mai mare.

Am învățat de la Maria că dacă vrei să reușești poți. Indiferent de obstacolele pe care le întâlnești. Și am învățat că dacă perseverezi și îți faci munca cu responsabilitate, nu ai cum să nu evoluezi. Se spune că oamenii puternici nu sunt doborâți de greutăți. Ei se clatină și merg mai departe. Cam asta face și Maria de când o știu. Nu se lasă doborâtă de obstacole. Ori le ocolește,. ori le dă la o parte. Dar, duce treaba la final – pentru că așa știe ea să își facă munca – cu responsabilitate.

Glumind aș putea spune că oricine ar trebui să aibă o Maria în echipă.

The post Oameni frumoși ai Iașului episodul 28 appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Astăzi voi vorbi despre un om pe care îl cunosc de mulți ani. Dacă vreți îl cunosc de când era adolescent. Pentru mine este unul dintre acele exemple de om, care a plecat de jos și care prin muncă a ajuns destul de sus. Este un exemplu de om care nu uită de unde a plecat și care își păstrează modestia indiferent de câți oameni cunoaște. Viața nu a fost ușoară pentru omul de astăzi. Dar, a strâns din dinți și-a setat obiectivele și a ajuns bine. În ultima perioadă îl văd destul de liniștit și de împăcat cu el și cu viața lui.

Pentru el, postarea de astăzi va fi o surpriză. Sper să fie plăcută. Deși ne cunoaștem de foarte mult timp, nu am interacționat foarte mult. Dacă vreți, l-am observat de pe margine. Și mi-a plăcut ce am văzut. Mi-a plăcut să văd un om puternic, care nu s-a lăsat dărâmat de anumite perioade ale vieții. Mi-a plăcut să văd un om responsabil care se dedică atunci când pune mâna să facă ceva. Mi-a plăcut să văd mult bun-simț atunci când am interacționat cu el. Mi-a plăcut să văd un om crescând frumos, chiar dacă la un moment dat, acest om putea să aleagă alt drum. Poate mai prost.

Este unul dintre oamenii care poate fi dat un exemplu pentru cei care se plâng că viața este grea. Un exemplu de om care s-a scuturat de tot ce înseamnă rău din viața lui și a ales să lupte. Dar, fără să calce pe alții pe drumul lui spre reușită. Este mai mic decât mine, dar lucrurile frumoase le poți învăța și de la oamenii mai tineri ca tine. Dacă ai ochi să vezi. A făcut alegerile care trebuie în momentele critice ale vieții. Și a știut să și le asume. Să meargă mai departe chiar dacă i-a fost greu. Pentru mine este un exemplu de reușită. Și el știe foarte bine la ce mă refer.

Omul despre care scriu astăzi este Vlad Gheorghieș. Unul dintre oamenii tineri care mie personal îmi plac foarte mult. Poate pentru că, până într-un punct mă regăsesc în modul lui de a fi și în modul lui de a lupta pentru reușită. Este unul dintre oamenii care știe că modestia este bine-plăcută. Știți vorba aceea: ” viața îi răsplătește pe cei puternici”. Se aplică pentru Vlad. Cel puțin așa îl văd eu. Ca pe un om care a reușit prin muncă și prin strângerea dinților și mersul mai departe.

Vlad este acel tip de om care știe ce își dorește de la viață. Și ca o broscuță surdă, merge înainte până la atingerea obiectivului. Cu siguranță au fost oameni care la un moment dat nu au pariat pe Vlad. Din diverse motive. Dar, prin perseverență și prin modul lui de a fi a arătat că se poate. Mai bine spus și-a arătat lui că poate reuși. Chiar dacă o iei de jos în evoluția ta profesională. Doar să vrei să reușești.

Evoluția omului Vlad ar putea să fie exemplu didactic pentru coacheri :). Este cel mai bun exemplu că poți reuși în viață plecând de jos. Și urcând în pași mici dar siguri fiecare treaptă a scării sociale. Toate astea făcute cu mulțumire pentru fiecare pas înainte și cu învățare din fiecare pas înapoi. Viața nu este întotdeauna ușoară, dar cei care nu se dau bătuți ajung campioni. Vlad, din punctul meu de vedere a ajuns campion. Pentru tot ceea ce a reușit până la vârsta asta. Și sunt sigur că drumul lui va fi ascendent de acum încolo.

Bravo Vlad pentru modul în care ai știut să lupți pentru tine și pentru reușitele tale. Am mai spus-o și o repet – ești un exemplu de tânăr care a reușit prin muncă și perseverență.

The post Oameni frumoși ai Iașului episodul 21 appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Haideți să ne gândim un pic la ce a însemnat ascensiunea Simonei Halep pentru ea și pentru părinții ei. La ce sacrificii s-a supus singură, încă din copilărie. La câte lucruri a trebuit să renunțe pentru a-și atinge obiectivul. Nu este ușor ca de la 4 ani și un pic să îți petreci viața pe terenul de tenis. Sunt sigur că la început a făcut totul din plăcere, dar cu timpul, pentru a deveni numărul 1 a trebuit să renunțe. Și să muncească din greu pentru a atinge culmile succesului.

Pentru a ne da seama despre performanța Simonei, ar trebui să transpunem totul în viața noastră. Ați stat să vă întrebați dacă sunteți numărul 1 în domeniul vostru de activitate? Dacă nu sunteți la ce sunteți dispuși să renunțați pentru a deveni? Suntem noi în stare să ne sacrificăm pentru a ajunge acolo sus? Suntem dispuși să ne sacrificăm fiecare minut din viața noastră pentru a performa? Despre asta este vorba în fond și la urma urmei. Pe lângă talent ne trebuie multă muncă. Știți vorba aceea ” 1% talent, 99% transpirație”… Poate că dacă am aplica fiecare dintre noi acest principiu am reuși să fim cei mai buni. Și uite așa poate că am reuși să tragem după noi țara asta și societatea în care trăim.

Acum, haideți să ne gândim la câți oameni au încercat să ne pună piedici din punct de vedere profesional. Și câți nu făceau altceva decât să ne critice și să ne destabilizeze din punct de vedere moral. Oameni care de-a lungul timpului ne-au fost șefi doar pe hârtie și care de fiecare dată când voiam să facem lucrurile altfel, ne criticau. Cam asta s-a întâmplat și cu Simona – a avut mulți critici, dar chiar și așa a reușit. În România dacă vrei să reușești trebuie să te transformi într-o broscuță surdă și să ai setat în minte doar obiectivul tău. Atât și nimic mai mult. Fără a uita să rămâi om indiferent de momentul evoluției tale profesionale.

Rezultatele vin și este lucru demonstrat că, dacă muncești continuu vei avea ținte atinse. Și aici nu vorbesc doar despre targete de vânzări, sau altfel de targete. Astea le atingi mai devreme sau mai târziu. Prin muncă susținută. Vorbesc despre orice fel de ținte care te pot ajuta să evoluezi – atât profesional, cât și personal. Nimic nu se obține fără muncă. Nimic pe termen lung. Chiar și atunci când nu faci altceva decât să moștenești o afacere de la ai tăi. Pentru că trebuie să muncești pentru a menține rezultatele firmei lăsate de ai tăi.

Nu e ușor să fii numărul unu. Doar cei care reușesc știu de câte ori au renunțat la momentele petrecute cu cei dragi. Doar campionii știu că uneori sudoarea a fost însoțită de strângerea din dinți. Doar cei ce au ajuns sus, știu ce înseamnă renunțarea și ieșirea lor din zona de confort. Pentru că dacă suntem sinceri cu noi, cel mai greu lucru este să ieși din zona de confort. Să îți depășești limitele setate de tine sau de subconștientul tău. Credeți că Simonei Halep i-a fost ușor atunci când lua bătăi pe terenul de tenis? Dar a strâns din dinți și a mers mai departe. Așa cum ar trebui să facem fiecare dintre noi, acolo unde activăm. Profesional și personal.

Simona Halep ne-a dat poate cel mai bun exemplu fiecăruia dintre noi, exemplu motivațional de reușită. Dincolo de coacherii care te învață cum să reușești, Simona ne-a arătat tuturor care este ingredientul esențial reușitei – munca susținută. Chiar și atunci când din punct de vedere financiar stai bine, trebuie să îți regăsești sentimentele care te-au antrenat să ajungi în acel punct. Oare Simona ar trebui să mai aibă motivație atunci când în conturi a strâns zeci de milioane de euro? Și totuși o are – pentru că așa fac campionii. Din orice domeniu. Sunt animați de muncă, dezvoltare și dorință de reușită.

”Campionii nu se nasc în sălile de sport. Campionii sunt făcuți din ceea ce au mai adânc sădit în ei: o dorință, o visare, o chemare.” – Muhamed Ali.

The post Fii Halep pe domeniul tău appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Tind să îi dau dreptate cel puțin parțial. De multe ori mi s-a întâmplat să observ că avem prostul obicei să ne carotăm. Fie din plictiseală, fie din dorința de a cădea mereu în picioare. Nu contează dacă ceea ce spunem despre celălalt are o doză de adevăr sau nu. Prin ceea ce spunem trebuie să îl coborâm pe celălalt și să ne suim noi peste el. Uităm că nu vorbele sunt cele care reprezintă cel mai bine comportamentul unui om. Ci faptele și modul lui de a fi – constant. Pentru că este posibil ca pe moment să îl coborâm pe cel despre care vorbim și să purtăm o victorie temporară. Însă, cu timpul se va vedea reaua intenție pe care am avut-o în ceea ce îl privește. Și te discreditează pe tine.

Ceea ce nu se înțelege în Iași, la modul general, este că este loc sub soare pentru toată lumea. Și că abordarea corectă pe care ar trebui să o avem este cea în care ne vedem de treaba noastră. Și de pătrățica noastră. De ce să nu căutăm să ne facem treaba cât mai bine fiecare în bucățica lui? Așa s-ar rezolva lucrurile cu mult mai bine. Credeți-mă că așa ar fi mai liniștită toată lumea. Prin defăimarea celuilalt nu ne ridicăm noi. Ba mai mult, oamenii vor vedea care este adevărata noastră față. Cu siguranță că pe viitor oamenii vor evita vorbitorii de rău. Ce au ca preocupare principală defăimarea celorlalți. Doar, doar își vor atinge obiectivul lor personal.

Am văzut de multe ori zâmbete ce la un moment dat s-au transformat în rânjete. Fiecare dintre noi are așa-ziși prieteni care nu contenesc să ne schițeze o imagine de așa nu. La un moment dat descrierile ajung și la urechea noastră. Ne minunăm de ce aflăm și ajungem la concluzia că nici noi nu ne cunoaștem așa de bine. Dacă ai ficatul tare, începi să zâmbești atunci când auzi descrierile tale. Și taci până în momentul în care siguranța pune stăpânire pe cel care vorbește despre tine. Începi să îi observi fiecare pas pe care acesta îl face. Îi observi fiecare greșeală pe care o face din prea mare siguranță. Vine la un moment dat ocazia să începi să vorbești. Să arăți cum ești de fapt și ce te caracterizează cel mai bine.

De cele mai multe ori, oamenii vor observa că totul este în antiteză. Vor fi circumspecți în ceea ce te privește – totul în baza cuvintelor auzite despre tine. Te vor ține sub observație o perioadă.Vor căuta să afle mai multe despre tine de la cei care au interacționat cu tine. Timpul va arăta realitatea despre fiecare. Pentru cel care vorbește aiurea despre tine sintagma ” ți-am tras-o și îmi pare bine ” se va transforma în ” mi-am tras-o singur și nu e bine ”. Ce să-i faci, dacă viața nu rămâne datoare nimănui? Nu prea ai ce să-i faci. Vine nota de plată și de fiecare dată plătești în moneda pe care ai folosit-o.

De-a lungul timpului am observat că pe cei care nu îi freacă grija despre alții, viața îi ocrotește. Sunt oameni pe care îi recunoști prin liniștea interioară pe care o au. Și prin preocuparea pe care o au doar pentru pătrățica lor. Observi diferența de comportament, fără să faci mari eforturi. Nu au cuțite ascunse la spate, gata-gata să le bage în spatele celui din fața lor. Nu au preocupări tâmpite de a fi la curent cu tot ceea ce fac alții. Sunt mulțumiți cu viața tihnită pe care o au. Dar, la un moment dat, sătui de ”grija” prea mare pe care alții le-o poartă, încep să reacționeze. În primă fază timid, apoi le vor spune în față că știu totul despre ce fac.

Nu ai cum să te faci plăcut tuturor. Nici nu ai cum să reușești lucrul acesta. Și nici nu este indicat. Dar, atunci când alții te ajută să ai o imagine ” imaculată ” nu îți rămâne decât să demonstrezi contrariul prin comportamentul tău. Prin naturalețea ta și prin lipsa de ascunzișuri. Și oamenii vor trage singuri concluzia finală în ceea ce te privește. Și în ceea ce îi privește pe ” prietenii ” tăi.

” Vreau să trăiesc într-o lume în care oamenii se iubesc unii pe alții și nu se rănesc între ei prin vorbe sau fapte.” – Lauren Potter

The post Ți-am tras-o și îmi pare bine appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Pe omul despre care voi scrie astăzi l-am cunoscut prima dată pe vremea când lucram în industria evenimentelor. La vremea aceea eram amândoi tineri și cu super-chef de muncă. La 23 de ani, cât aveam atunci, a fost prima persoană care mi-a oferit prima lecție despre ce și cum să îți dorești de la viață. Despre cum să îți setezi obiectivele și să îți urmărești propriile vise. Acum, după 11 ani omul despre care scriu astăzi a reușit să își urmeze visele, ajungând să fie unul dintre cei mai tineri oameni de succes ai Iașului.

Omul despre care vorbesc este unul dintre cele mai familiste persoane pe care o cunosc. Dacă l-ați vedea câtă bucurie este pe chipul lui atunci când vorbește despre cele mai importante persoane din viața sa, v-ați da seama despre ce vorbesc. Este unul dintre oamenii care, deși a ajuns la un nivel ridicat, vrea să rămână ”necunoscut”. Știe că doar prin muncă susținută poți reuși în viață. Doar el știe câte nopți nedormite a avut până a ajuns aici. În general, oamenii au tendința de a pune etichete atunci când văd un om care a reușit în viață. Dar, nimeni nu se gândește la sacrificiile pe care le-a făcut de-a lungul timpului, până a ajuns aici.

Deși nu am interacționat des, de fiecare dată când m-am întâlnit cu omul acesta, am întâlnit unul dintre cei mai profesioniști oameni. Hotărârea lui de a reuși mi-a arătat că poți să faci lucrurile să se întâmple. Și că, investind muncă, timp și resurse poți să devii un creator. Un creator de branduri care să reziste și peste ani. Ba mai mult, mi-a arătat că prin seriozitate poți să îți transformi propriul nume într-un brand personal. Doar văzându-ți de treaba ta și nefiind interesat de altceva decât de cum să reușești.

Omul de astăzi este Tiberiu Stoian, un om care cel puțin pe mine m-a învățat fără să vrea câteva lucruri care m-au ajutat în cariera de până acum, dar și în viața mea personală. Este unul dintre acei oameni pe care e bine să îl întâlnești la un moment dat în viață. Pentru a-ți da seama că singura metodă sigură de a reuși în viață este să muncești susținut și având planurile bine stabilite pe termen lung. Și că poți reuși și fără să faci lucruri ilegale, ba chiar respectând statul – chiar dacă el nu te respectă.

Pentru mine este un exemplu de succes și nu doar din perspectiva reușitelor sale în afaceri. Ci mai degrabă de cum a reușit să își păstreze contactul cu pământul și cu realitatea. Știe să fie un partener de discuții normal. Aș putea să spun că în anumite momente, am cunoscut și modestia la el. Tiberiu Stoian nu m-a făcut niciodată să mă simt prost atunci când ne-am întâlnit la discuții prin atitudinea lui. Ba chiar, de fiecare dată mi-a făcut plăcere să discut. Pentru că din fiecare discuție extrăgeam lucruri care m-au ajutat ulterior. Glumind pot spune că ar face față cu brio în cariera de coacher. El chiar are cum să îți prezinte rețeta reușitei.

A fost și cu siguranță va rămâne unul dintre acei ieșeni (chiar dacă nu s-a născut aici) care se implică activ în tot ceea ce înseamnă viața orașului. Fie și prin ceea ce a creat și prin locurile de muncă pe care le susține. Dar, mai ales prin modul în care vorbește despre orașul Iași. Dacă nu mă credeți urmăriți-l un pic și veți vedea despre ce vorbesc. Îl consider unul dintre ambasadorii orașului prin tot ceea ce face în oraș și în afara lui. Nu sunt cuvinte mari, ci doar o realitate pe care mi-ar plăcea să o văd la majoritatea oamenilor care pot schimba ceva în și pentru Iași.

Tiberiu Stoian știu că pentru tine nu prea contează laudele, dar ești unul dintre oamenii pe care Iașiul ar trebuie să se mândrească că încă îi mai are. Jos pălăria pentru modul tău de a fi și pentru că ai știut și vei ști în continuare să îți păstrezi capul pe umeri indiferent de cât de sus ai ajuns. Să știi că cel puțin pentru mine ești un model despre cum să reușești.

The post Oameni frumoși ai Iașului episodul 19 appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Și noi ieșenii călătorim destul de mult în alte orașe ale țării. Care ne atrag prin ceva – fie prin atmosferă, fie prin dezvoltare, fie prin obiectivele de vizitat. Pentru că ne-am plictisit de Iași căutăm frumosul în alte orașe din țară și străinătate. Pe bună dreptate – pentru că avem o țară frumoasă ce merită vizitată. Dar, atunci când ne întoarcem în Iași e bine să vedem că avem un oraș frumos, chiar dacă nu e de fiecare dată pregătit să fie lăudat. Omul despre care vă vorbesc mi-a spus că Iașiul este un oraș viu, plin de frumos. Și că oamenii sunt altfel, mai veseli. Că se simte cultura în aer și că el personal a rămas îndrăgostit de ceea ce a văzut.

Ca orice vizitator al Iașului nu a putut să nu remarce ceea ce s-a făcut în centrul orașului. A mai remarcat faptul că Iașiul este un oraș curat, cu multă verdeață. A stat câteva zile în Iași și a avut timp să viziteze locurile din Iași care l-au atras cel mai mult. La final a tras concluzia că s-a simțit ca acasă și că oricând va reveni cu plăcere în oraș. Dincolo de părerile noastre, ale ieșenilor despre orașul nostru, se pare că din exterior lucrurile se văd mai frumoase. E adevărat că turiștii nu stau mult la cozile de semafor, că nu își lovesc mașinile în gropile din trotuar prea des. Dar, știți vorba aceea cu ”prima impresie contează” și aici Iașiul este câștigător.

Sunt multe locuri de vizitat în Iași. Mai jos o scurtă listă:

1. Palatul Culturii – este o îmbinare a mai multor stiluri arhitecturale: neogotic, romantic și neobaroc. Inițial, Palatul Culturii a fost Palatul de Justiție și Administrație din Iași și a fost construit între anii 1906-1925, după planurile arhitectului I.D. Berindey. De când a fost renovat Palatul Culturii are și un alt aer, adaptat zilelor noastre, aer ce te introduce parcă în povestea locului.
2. Grădina Botanică – a avut o istorie zbuciumată până să ajungă în stadiul de astăzi. A fost înființată în 1865 de către medicul și naturalistul Anastasie Fătu. A fost un important centru cultural pentru tinerii din acea vreme. Grădina Botanică din Iași a fost înființată din fondurile proprii ale medicului Fătu și a rămas peste ani ca unul din principalele puncte de atracție ale Iașiului. În 1963, Grădina Botanică a fost mutată în Dealul Copoului pe Str. Dumbrava Roșie. În anii următori s-au preluat terenurile, s-a organizat rețeaua de drumuri și alei, plantațiile și construcția serelor.
3. Bojdeuca lui Ion Creangă – este casa povestitorului, situată în Țicău, acolo unde a locuit Ion Creangă între anii 1872 – 1889. Este prima casa memorială din România. Primul muzeograf care a prezentat Bojdeuca celor care o vizitau a avut dreptul să locuiască în mica bucătărioară din stânga intrării, împreună cu soția, cei trei copii și bunica. La ora actuală căsuța te atrage cu aerul său de poveste și parcă simți ”Amintirile din copilărie” mai prezente ca oricând.
4. Teatrul Național ”Vasile Alecsandri” – a fost înființat în 1840 sub conducerea lui Costache Negruzzi, Vasile Alecsandri și Mihail Kogălniceanu. Teatrul a funcționat din decembrie 1846 în noua sală a Teatrului cel Mare din Copou. Actuala clădire a fost construită pe locul vechii primării între 1894 și 1896. Este cea mai veche construcție de acest gen din țară. În 1956 primește numele de Vasile Alecsandri. Acum Teatrul Național a fost renovat și a intrat recent în topul celor mai frumoase clădiri din țară.
5. Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi – este situată în centrul Iașului, pe Bulevardul Ștefan Cel Mare. Biserica Trisfetitelor a fost ridicată de către voievodul Vasile Lupu, între anii 1637 – 1639, ca necropolă domnească. Este una dintre bijuteriile arhitecturale ale Iașiului. După renovarea acesteia nu are cum să nu îți încânte Iașul.

Sunt mult mai multe locuri de vizitat în Iași și nu ar ajunge 3 zile de povestit despre ele. Dacă ajungeți în Iași nu săriți nici de Parcul Copu cu Teiul lui Eminescu, Muzeul Unirii, Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Catedrala Mitropolitană, Casa Memorială Otilia Cazemir, Plopii fără soț, Casa Memorială Vasile Pogor, Casa Dosoftei, Palatul Roznoveanu, Mănăstirea Golia, Biblioteca Centrală Universitară, Biserica Bărboi, Mănăstirea Hadâmbu……

Recunosc, îmi vine și mie câteodată să îmi iau câmpii atunci când circul prin Iași. Uneori nu îmi place ce se întâmplă în orașul în care trăiesc. Dar, oare eu ce-am făcut pentru ca lucrurile să fie mai bune? Dacă locuitorii altor orașe, atunci când vin în Iași, rămân impresionați de ce găsesc aici, oare nu au dreptate? Hai să începem să ne vedem orașul cu alți ochi și de ce nu să punem umărul la evoluția lui. Să devină așa cum ne dorim noi, locuitorii lui.

The post Iașiul este oraș de vizitat appeared first on Durbaca Ionut Lucian.