Sursă foto: lidersheep.ro

În diferite momente ale vieții, fiecare dintre noi a trecut prin episoade de pierdere a răbdării. Și a calmului – pentru că răbdarea este mână în mână cu starea de calm. Dar, ce ne facem atunci când lipsa răbdării devine omniprezentă în viața noastră? Nu știu dacă ați observat, dar nu mai avem răbdare în obținerea rezultatelor personale. Nu mai avem răbdare unii cu alții, nici măcar cu cei apropiați nouă. Nu mai avem răbdare și vrem să avem o viață lipsită de griji financiare încă din momentul în care intrăm în câmpul muncii. Parcă nu mai suntem conștienți că rezultatele trainice se obțin pe termen lung.

Nu trebuie să mă credeți pe cuvânt. Uitați-vă la un lucru banal – cum se grăbesc oamenii să urce în tramvai. Unii nici nu te mai lasă să cobori. Sau la cum se grăbesc oamenii pe stradă. Oameni care tot timpul se grăbesc undeva. Discutam aseară cu un amic, că stresul ne omoară. Și este adevărat. Dar, oare stresul nu vine și dintr-o lipsă a răbdării de a realiza lucruri? Oare stresul nu este cu atât mai mare, cu cât vrem cu ardoare ceva și vedem că durează până îl obținem?

Nu spun că trebuie să fim apatici, dar răbdarea parcă mai așează lucrurile în viața noastră. Și poate că ordinea în care ne dorim să se întâmple lucrurile nu este tocmai ordinea care ne trebuie. Proverbul nostru românesc ”graba strică treaba” poate că ar trebui să ne dea de gândit. Pentru că, de cele mai multe ori, atunci când nu mai avem răbdare, riscăm să facem lucrurile anapoda. Și investim mai mult timp și resurse să reparăm ceea ce nu am făcut bine din cauza grabei.

Nimeni nu se naște răbdător. De cele mai multe ori, răbdarea se învață. Uneori de voie, alteori de nevoie. Am ajuns la concluzia că oamenii împăcați cu ei au răbdare multă. Răbdarea merge întotdeauna mână în mână cu tăcerea. Pentru că omul tăcut are timp să vadă problemele per ansamblu și observă lucrurile altfel. În tăcere gândurile se aud mai limpede. Oamenii răbdători sunt mult mai puternici. Pentru că au spirit de observație, gândesc în liniște și își activează intuiția. Oamenii răbdători vor ști care este momentul oportun în care trebuie să acționeze.

Pe de altă parte când îți pierzi răbdarea nu mai ai timp să ignori zgomotele venite din exterior cu tot cu gândurile și opiniile negative ale celor din jur. Și atunci lași să pătrundă în interiorul tău starea de agitație, de schimbare a lucrurilor venite din exterior. Când de fapt liniștea o vei găsi dacă privești în interiorul tău. Unele lucruri sunt așa de simplu de aplicat, dar nu mai avem timp să le vedem.

Dacă ai răbdare vei începe să simți pe ce drumuri e bine să mergi, pe ce cărări ale vieții e preferabil să fii. Și începi să fii surprins de cât de simplă poate fi viața asta toată. E bine să începem să ne facem răbdarea prietenă. Așa, nu vom mai fi tot timpul în alergare către lucrurile care trebuie să se întâmple acum și aici. Și devenim conștienți că lucrurile se întâmplă tot timpul la momentul potrivit. Care vine doar atunci când avem nevoie.

Totul în viața aceasta se face cu răbdare. Asta dacă vrem să facem ca lucrurile să dureze mult și bine.

Nu uitați că ”nimic nu se obține decât cu timp și cu răbdare, mai ales fericirea”.

The post Să avem răbdare appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Suntem într-un continuu perpetuum mobile și nu mai găsim butonul de stop. Parcă suntem băgați tot timpul la priză de 2.20. Suntem surescitați în fiecare zi a vieții noastre și nu mai avem timp să vedem ce ne doare. Viața este o continuă întrecere – cu noi și cu alții. Așa am fost învățați să trăim, să muncim, să sărbătorim. Nu știu dacă ați observat – dar în ultima perioadă, până și bucuriile se întâmplă pe repede înainte. Și la finalul săptămânii nu știm de ce suntem așa de obosiți. Poate și pentru că am alergat neîntrerupt între idealuri, obiective, targete, bani. Fără nici măcar să respirăm.

Nu mai avem timp să ne vedem sufletul și să vedem ce îl doare. Plecăm mai departe în călătoria aceasta numită viață și nici măcar nu ne dăm răgazul să cumpărăm bilete la clasa ce ni se potrivește. Vrem tot timpul din ce în ce mai mult și întotdeauna ceea ce nu avem. Atunci când atingem obiective efemere, ni se pare că devenim cineva. Când de fapt nu suntem decât niște bieți ”ogari” ce aleargă spre ceva și care primesc o mică recompensă atunci când atingem acel ceva. Și după avem senzația că suntem rupți din soare, când de fapt și de drept nu suntem decât simple ”coate-goale”.

Și în fuga aceasta nu mai avem timp să simțim durerea. Pentru că, nu este așa, oamenii puternici nu se lasă doborâți de durere…. Așa scrie în toate cărțile motivaționale. Trebuie să fim puternici, să reușim, să fim luptători. Ne transformăm din ce în ce mai sigur în oameni robotizați, fără sentimente. Empatia este un cuvânt pe care îl uităm, sau mai bine zis nu mai avem timp de el. Ne privim unii pe alții, facem business împreună, dar nici măcar o clipă nu ne privim sufletele noastre. Nu am fost învățați să facem lucrul acesta. Și poate că asta este cel mai trist.

Facem poze, părem total fericiți și pare că toate se întâmplă așa cum ne dorim. Dar uităm să ne hrănim fericirea din gesturi simple făcute între noi. Credem că gesturile simple ne fac mai puțini puternici. Acum un zâmbet adresat persoanei din fața ta, poate fi interpretat că instrument de flirt. Și totul trebuie că are un substrat. Nimic pare că nu mai este fără de interes.

Cu alte cuvinte am uitat să fim oameni în adevăratul sens al cuvântului. Ne atacăm unii pe alții atunci când vrem ca interesele noastre să fie realizate. Când dialogăm spunem doar vorbe, fără să ne gândim cu adevărat la ce putem face pentru celălalt. Suntem plini de ură și de miștocăreală ieftină cu alții, când primii de care ar trebui să râdem suntem noi. Bunul simț este pe ducă și îl mai întâlnești destul de rar, la oamenii care se încăpățânează să rămână ultimii mohicani.Și întotdeauna alții sunt de vină pentru tot ceea ce se întâmplă cu noi și cu fuga noastră zilnică.

Societatea ne vrea să fim pe fugă și fără să ne dăm seama intrăm în jocul acesta interminabil. Trași de succesiunea zilelor nu ne mai dăm seama cine suntem noi cu adevărat. Devenim oameni fără identitate pentru că încercăm să copiem rețeta succesului de la alții. Uităm că viața nu înseamnă doar realizări, ci și eșecuri. Nu ne mai aducem aminte că viața nu înseamnă competiție. Și alergăm ca șoarecii pe roată, având senzația că realizăm ceva. Și când ne dăm jos din roata vieții, ne dăm seama că suntem în același loc. Dar mult mai secătuiți de umanitate, de sentimente și de noi.

Asta ne dorim cu adevărat de la viață? Chiar nu găsim butonul de stop? Sunt răspunsuri pe care fiecare le găsește pentru sine. Și atunci când găsim răspunsul vom ști dacă vom continua fuga, sau ne vom opri să ne bucurăm de noi și de ce înseamnă cu adevărat viața aceasta scurtă.

The post Râzi sau plângi, viața merge înainte appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Sursă foto: www.ziaruldegarda.ro

Din păcate interesele de moment pot apropia sau pot depărta oamenii. Și tot din păcate se întâmplă ca, atunci când situația o cere, oamenii să tragă unii în alții, fără niciun motiv real. Uite așa se pot crea animozități gratuite, venite din superioritatea pe care unii oameni cred că o au în fața altora. Dar știți ce, din experiența de până acum pot spune că acei oameni care par superficiali pot fi mult mai profunzi decât afișează. Unii dintre ei, pentru a-și păstra liniștea o fac pe-a neștiutorii. Asta nu înseamnă că nu știu, nu văd sau nu sunt la curent cu tot ce se întâmplă.

Cu toate acestea viața merge înainte, indiferent dacă vrem asta sau nu. Timpul cerne faptele oamenilor și de cele mai multe ori arată adevărata față a lucrurilor. Nu trebuie să urăști oamenii care ți-au făcut rău. Dintr-un singur motiv – viața e prea scurtă pentru a ți-o învenina. Am zis și o mai repet – cu toții avem de achitat note de plată. Diferă doar momentul în care vom plăti debitul. Știu că de multe ori par un tip naiv și ușor de dus de nas. Doar par :). Asta vine din modul meu de a gândi – ”pacea este de patru ori mai mare decât dreptatea”. Știu că adevărată față a oamenilor va ieși la suprafață la un moment dat. Și adevăratele interese vor fi vădite. Așa că, de ce să urăsc oamenii care îmi fac rău – fie și indirect?

Nu sunt bunul samaritean – nici pe departe. Dar prefer să îmi văd de treaba mea – am eu destul de multe pe care le pot îndrepta. De ce să intru în jocul zilei de azi – să mă frece grija de alții? Poate că și din aceasta cauză nu sunt un tip foarte sociabil la prima vedere. Mai ales față de cei ce mă așteaptă după colț – să mi-o tragă. Dacă oamenii ar înțelege că efectul faptelor lor se proiectează în viitor – dar în sens invers…  Poate că am trăi într-o societate mai responsabilă și mai bună. Așa ceva este utopic însă. Pentru unii este mai ușor să se ridice ei trăgând în alții.

Știu că răutatea poate fi considerată de unii o stare în trend. În acest caz prefer să nu fiu în trend. Știți cum sunt oamenii care după ce fac o răutate o fac pe-a nevinovații? Acei oameni sunt cei mai periculoși și e de preferat să îi ții cât poți de departe. Pentru că astfel de personaje nu au mamă și nu au tată. Au cultul propriei personalități și dacă lor le este bine ești prietenul lor. Dacă nu, ești cel mai mare dușman în viață. Nu am să înțeleg niciodată astfel de oameni și nici nu mi-i doresc alături. Prefer să fiu considerat prost, dar să îmi văd de liniștea mea.

Viața este prea frumoasă trăită alături de oamenii pe aceeași lungime de undă, pentru a o perturba cu sentimente negative. E greu să fii indiferent la răutăți. E greu să îți stăpânești pornirile răzbunătoare. E și mai greu să poți trece peste cuvinte jignitoare. Dar dacă reușești să faci asta, îți găsești echilibru care te face să ai o stare de bine. Indiferent de cât de mult se străduiesc alții să ți-o schimbe. Și asta enervează rău tare. Poate mai mult decât o acțiune îndreptată împotriva lor.

Și știți ce este și mai comic? De multe ori se întâmplă ca acei oameni care ți-au făcut rău să îți iasă în cale în cele mai diverse situații. Și neașteptate. Iar reacțiile lor atunci când te văd sunt epice. Să vezi cum apare roșeața în obraji, sau cum le piere zâmbetul îți dă certitudinea că se simt cu musca pe căciulă. Iar un zâmbet venit dinspre tine îi pune într-o încurcătură și mai mare. Pentru că nu se simt bine, vor căuta să te trateze cu indiferență și vor sta tot timpul în colțul celălalt al încăperii cu spatele la tine. Și te vor trata cu superioritate. Este singura lor armă care îi va face să se simtă bine.

Urăsc să urăsc oameni și asta îmi dă o stare de bine.

The post Urăsc să urăsc appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Sursă foto: youtube.com

Doar că, acești oameni trebuie să își asume scenariile pe care le prezintă. Atât celor care iau decizia, cât și celor de la celălalt capăt al firului. De ce spun asta? Pentru că, din când în când astrele se aliniază și e posibil ca ei să cadă de sus. Știți vorba aceea cu minciuna? Se zice că are picioare scurte? Și dacă îți construiești reputația prin adevăruri omise parțial sau pe obiecții mincinoase, mai devreme sau mai târziu ți se va dărâma imaginea de profesionist. Credeam că le-am văzut pe toate. Dar, se pare că m-am înșelat și că mai am multe de învățat.

Am mai spus-o și o repet – Iașul este un sat un pic mai mare. Și oamenii discută între ei. De cele mai multe ori, lucrurile care nu sunt la locul lor se află mai devreme sau mai târziu. Dacă umbli cu fofârlica, crezi că nu se va afla? Sau că oamenii vor închide mereu ochii și vor trece cu vederea încercările tale de a păcăli? Dacă asta este filosofia după care te ghidezi, crede-mă pe cuvânt – ești pe o pistă greșită. Să nu te întrebi de ce, la un moment dat nu îți mai sună telefonul sau oamenii te evită. Mai bine să te gândești la ce ai făcut tu greșit – pentru că ești singurul vinovat de ceea ce ți se întâmplă.

Poate că păcălești un om, poate că îți merge și cu al doilea, dar la un moment dat se înfundă. Și atunci când se află de tacticile tale, prăbușirea este inevitabilă. Lucrurile sunt simple – nu ești corect cu viața, nici viața nu este corectă cu tine. E greu să mergi pe o perioadă lungă de timp doar cu incorectitudini. Și să pozezi într-un om corect și profesionist. Pentru că fofârlica va fi descoperită un pic câte un pic. Mai este un lucru la care nu știu dacă te-ai gândit, atunci când ai ales să mergi pe șmecherii. Mai devreme sau mai târziu dai nas în nas cu cei pe care i-ai păcălit. E un lucru nescris în viață – și atunci oare ce explicații vei mai găsi?

De-a lungul timpului am învățat un lucru – fiecare dintre noi poate avea un comportament murdar. Poate că este cel mai ușor lucru pe care îl putem face – să creăm răutăți celorlalți. Dar, pe termen lung răutățile pe care le faci tu altora nu duc la nimic bun. Durează mai mult să ajungi la un nivel care să te mulțumească din toate punctele de vedere dacă ești corect. În schimb vei rămâne în picioare indiferent de câte inepții se spun despre tine sau câte neadevăruri. Ce se va întâmpla în schimb cu tine, cel care faci răutăți, atunci când apare efectul de boomerang? Ești pregătit să faci față loviturilor ce se vor întoarce la tine ca efect al acțiunilor tale?

Cum recunoști oare un om cum umblă cu fofârlica? Nu prea sunt multe semne care să îl dea de gol. Îți dai seama în schimb de lucrul acesta, atunci când pui lucrurile cap la cap și realizezi că lucrurile sunt altfel decât par. Și începi să pui întrebări și să primești răspunsuri. De la unul, de la altul. Și așa îți faci o imagine de ansamblu despre cel care umblă cu fofârlica. Ușor-ușor îți dai seama că acele lucruri pe care nu ți le puteai explica capătă sens. Poate că e târziu ca să mai schimbi ceva în ceea ce privește lucrurile deja trecute. Dar, măcar știi de cine să te ferești și cui să ceri explicații.

”Cel mai bun mod de a te păcăli singur este să te crezi mai șmecher decât ceilalți.” – La Rochefoucauld

The post Primiți cu fofârlica? appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Sursă foto: iqool.ro

Ceea ce poate că nu a fost scos în evidență suficient de mult, este faptul că nevoile sunt comune. Poate unele dintre nevoi sunt mai accentuate la femei, decât la bărbați. Și invers. Structura fiecăruia dintre noi este diferită, dar baza este aceeași. Da, bărbații vor face glume pe seama femeilor, când vine vorba despre condus. Așa cum și femeile vor băga bărbații în aceeași oală a dorințelor sexuale. Generalizări sunt făcute de fiecare dintre noi. Indiferent de ceea ce suntem. Avem aceleași neliniști, avem aceleași sentimente – poate ceea ce diferă este concentrația pe care o punem în ele.

Că suntem bărbați, că suntem femei, cu toții avem nevoie de afecțiune. Da, masculinitatea din noi, bărbații, nu ne lasă să recunoaștem că avem nevoie de afecțiunea voastră. Dar, ne simțim atât de bine în brațele voastre. La fel cum și voi simțiți liniștea când vă cuprindem în brațele noastre vânjoase. Și noi, și voi avem nevoie de atenție. Nu mă credeți? Uitați-vă în relațiile voastre și veți observa ce se întâmplă când nu sunteți atenți la partenerul/partenera voastră. Fiecare dintre noi, că suntem bărbați sau că suntem femei avem nevoie de atenție. Cine nu o recunoaște, vrea să pară altfel decât este. Și cel mai dur bărbat are nevoie de atenție, cum și cea mai feministă doamnă are nevoie de a fi în atenția bărbatului iubit.

Cu toții avem nevoie de confirmare, a noastră ca persoană, dar și a realizărilor noastre. Cred că știm cu toții sentimentul acela de tristețe, atunci când cel de lângă noi nu apreciază ceea ce facem. Atât la nivel profesional, cât și la nivel personal. De asemenea, oamenii au nevoie de control. Fie că discutăm despre a controla, fie că discutăm despre a fi controlat, asta arată că ne pasă. Bineînțeles totul cu măsură – pentru că prea mult control din partea oricărei părți strică și saturează. Pentru că fiecare dintre noi are și nevoia de libertate. Libertate care nu înseamnă o relație deschisă. Ci mai degrabă că vrem să avem propriile noastre decizii care se pot intersecta cu cele ale partenerului/partenerei.

Să nu îmi spuneți că dacă sunteți femeie nu aveți aceeași nevoie de relaxare ca și noi. Da, poate că uneori lucrurile nu sunt așa cum vi le doriți din acest punct de vedere. Pentru că după ce vă întoarceți de la serviciu, o luați de la capăt acasă. Dar, dacă aveți lângă voi un partener care vă înțelege, vă va ajuta ca mai apoi să vă relaxați împreună. Fiecare dintre noi avem nevoie de a ne menține relația cu familia. Pentru fiecare dintre noi mama va rămâne mama și tatăl va fi tată. Tocmai de aceea apartenența la familie nu se oprește în momentul în care ne-am maturizat. În cele mai multe situații ne menținem dorința de a avea legături cu propriile rude.

Nu-i așa că vă place să decideți singuri/singure ce doriți să faceți, ce serviciu doriți să aveți? Bineînțeles consultarea cu cel de lângă tine este binevenită. Dar, decizia finală ne place să o luăm singuri. Indiferent de cât de diferiți din punct de vedere al sexelor cu care ne naștem, avem aceleași nevoi. Fie că vrem să recunoaștem, fie că nu, lucrurile sunt simple, atunci când discutăm despre nevoile fiecăruia dintre noi. Ceea ce nu înțelegem este faptul că singuri ne complicăm percepția față de celălalt.

Din punct de vedere al diferențelor, ceea ce ne diferențiază nu este sexul, ci educația, traumele, trecutul. Dar și modul în care vedem viitorul. Tocmai de aceea, înainte de a pune etichete, fie că suntem bărbați, fie că sunteți femei, haideți să cunoaștem omul din față noastră. Cu tot ceea ce înseamnă el. Așa nu vom mai considera că suntem diferiți unii de alții doar pentru că ne-am născut băieți sau fete. Avem aceleași nevoi – doar un pic sau mai mult nuanțate.

The post Bărbați vs femei appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Pe principiul cel ce strigă mai tare este băgat la înaintare – așa se întâmplă lucrurile în momentul acesta. Tupeul din baza societății a ajuns la vârful formelor de conducere. Sfidarea oamenilor simpli a ajuns program de condus țara aceasta. Disprețul față de toți cei care nu sunt ca ei a devenit doctrină de ghidare a acțiunilor. Legea pumnului celui mai puternic pe care o întâlnim de câțiva ani, este principala formă de condus oamenii pe care o știu cei din conducerea țării. Infracționalitatea nu mai este ceva anormal în țara asta, atât timp cât lucrurile se fac cum se fac la nivelul de sus al țării.

Și asta pentru că în conducerea țării au ajuns oameni care doar și-au urmărit interesul. Și pentru asta au jucat teatru atunci când erau la baza evoluției lor. Oameni spășiți, aparent buni, sociabili. Doar ca să placă celor care îi puteau propulsa pe scara ierarhică. Din păcate acest tip de comportament îl întâlnim peste tot. Iar în momentul în care acești oameni ajung să aibă în mâna puterea, își dau arama pe față. Pentru că simt că sunt cei mai puternici oameni și că pot face orice. Fără să dea socoteală – sunt mici dumnezei.

Modul în care se desemnează la momentul actual prim-ministru și cei din conducerea ministerelor nu știu cât are de-a face cu partea de competențe a acestora. Pentru că altfel nu îmi explic cum sunt puși oameni care nu au pregătirea necesară să conducă ministere. Nu am nimic cu nimeni. Dar eu știu un lucru – dacă vrei să meargă lucrurile într-o societate, trebuie să pui performeri în punctele cheie. Altfel, vei merge în gol, sau și mai rău te vei prăbuși. Asta o știu și copiii. Nu poți obține performanțe cu oameni din pluton.

Competențele unei persoane se dovedesc atunci când o pui să facă lucrurile pe care se laudă că știe să le facă. Dacă pălăria este prea mare se vede imediat. Și nu trebuie să privești ca un analist politic. Ci, pur și simplu ca un cetățean obișnuit. Revolta oamenilor simpli pleacă de la fața dublă pe care o afișează cei ce ne conduc. Și de la sentimentul pe care aceștia îl lasă. Nu ne interesează de voi, ci de cum să ne fie nouă bine. Așa se poate caracteriza filosofia celor de acum. Dar, pentru că aveți nevoie să auziți lucruri care să vă liniștească vă spunem că ne pasă de țară. Chiar așa? Unde mai găsesc ei o țară care să îi lase să facă ce vor? Fără să le fie frică de reacția poporului.

Din păcate astfel de persoane sunt în stare să folosească forța pentru a impune ceea ce își doresc. Și asta cred că este clar pentru toată lumea. Asta se întâmplă pentru că am dormit. Fiecare dintre noi și am lăsat ca lucrurile să meargă și așa. Știți cum e cu musafirul care vine și nu mai pleacă din casă? Eventual se comportă ca și cum ar fi casa lui. Așa și acum. Ei au fost invitați să conducă țara asta, iar ei confundă România cu propria lor feudă. Iar noi nu suntem altceva decât niște numere, care la un moment îi pot urca sau coborî.

Asta se întâmplă pentru că repetenții au ajuns să se creadă premianți. Și își mai dau și aere de oameni de valoare. Poate or fi, dar până acum nu au demonstrat altceva decât faptul că sunt oameni fără substanță. Care poate că acum sunt cu puterea în mână. Dar, peste ani lucrurile se vor schimba și va veni o scadență. Și se vor întoarce împotriva lor toate notele de plată –  decontate cu vârf și îndesat de fiecare om în parte. Pentru că incompetența poate păcăli pe moment și poate aduce prejudicii. Până la un punct.

Mă repet – așa se întâmplă când oameni slabi din punct de vedere uman ajung să ofere lecții de corectitudine. Este oglinda vie a parvenitului de România. Sper doar că ai noștri copii vor lua ca și exemplu de așa nu.

The post România parvenită appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

De pe la începutul acestui an economia noastră a dat semne de gripare. Cu toate creșterile anunțate de instituțiile abilitate, în forța de cumpărare a populației se observa o scădere. Și asta o simțeai și încă o simți în modul în care majoritatea oamenilor au continuat și continuă să își facă achizițiile. De la începutul anului, în zona imobiliară prețurile au început să tot crească, fără o bază reală. Vă mai aduceți aminte ce prețuri erau la imobile în 2008? Și ce a venit după s-a numit criză. Una dintre cele mai urâte crize prin care am trecut cu toții. Ce se întâmplă acum cu prețurile imobilelor? Sunt pe creștere – nu aș vrea să am dreptate. Dar, dacă comparăm cu 2008 știm cam ce urmează.

Cursul euro a luat-o razna. Același lucru s-a întâmplat și în 2008. Leul s-a devalorizat și a scăzut puterea de cumpărare a noastră, a tuturor. Ce înseamnă asta? Păi dacă cursul euro crește, aduce după scumpiri în lanț. Mai mult ca sigur benzina și motorina se vor scumpi. Și cum majoritatea produselor sunt transportate din punctul A în punctul B, automat și prețul acestora va suferi modificări. Ceea ce înseamnă că vom avea mai puțini bani în buzunar, sau că vom începe să renunțăm la cheltuielile nefondate. Sună pesimist știu, dar dacă în 2018 va veni criza, pentru a rezista vom fi nevoiți să facem ajustări de bugete. Mai mari sau mai mici.

Crizele sunt ciclice – cel puțin așa scrie în manualele de economie. Și nu înțeleg cum de cei din Ministerul Economiei și din Guvern nu știu treaba asta. Pentru că lucrurile sunt legate una de alta. Politicile fiscale dintr-un stat întăresc sau slăbesc instituțiile statului din punct de vedere economic. Cumulat cu măsuri ce destabilizează piața se va produce o instabilitate la nivelul întregii țări. Și asta se va reflecta – ghiciți unde? Da, în buzunarul fiecăruia dintre noi. Pentru că, din păcate, cu toții suntem actori în economia românească. Consumul individual se va diminua și banii nu vor circula.

Scenariile de mai sus sper să rămână la stadiul de scenarii pesimiste. Iar noi să fim cel puțin la fel ca acum – la fel de sănătoși, la fel de cu buzunarele pline. Dar, tare mă tem că la anul vom participa la cursuri de supraviețuire în caz de criză economică. Și vor apărea coacheri care ne vor spune cum au reușit ei în criză. Iar noi ne vom uita la noi și vom zice – ” mamă ce prost am fost”, fără să vedem că de fapt criza ne-a făcut mai puternici. Cel puțin din punct de vedere al principiilor de viață.

Devine din ce în ce mai clar că oamenii uită repede – nu au trecut decât 10 ani de la precedenta criză. La fel de adevărat este și faptul că nu învățăm din greșelile trecutului – și asta se observă în modul nostru de a nu fi chibzuiți. Tot ce a mai fost va mai fi. Istoria se repetă și nu ne dăm seama de acest lucru. La fel și din punct de vedere economic. Atunci când vom învăța să citim cauzele vom ști când și cum vor apărea efectele. Poate că ar fi bine să începem să privim un pic mai atenți tot ce se întâmplă în România din punct de vedere economic. Asta, dacă nu vrem să fim prinși în offsaid iarăși de criză. Pentru că, fie că vrem, fie că nu, criza bate la ușă.

Până când va veni, mă puteți considera un pesimist și un depresiv. Dar, anul viitor, dacă va veni criza, să vă aduceți aminte că undeva prin noiembrie, era un ”nebun” care vorbea despre criză.

The post Criza și crizații appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Poate că unii din cei care la un moment dat au fost atinși de fiorul Halloween s-au costumat din curiozitate și de distracție. Poate că unora li se pare funny să se costumeze în schelete, zombie și alte asemenea arătări. Poate că latura noastră umană este aplecată spre fiorul morții. Dar, oare câți dintre noi au simțit fiorul morții apropiindu-se? Oare de ce, atunci când vezi un om dându-și sfârșitul nu îți vine să dansezi, să te bucuri? Atunci când ne moare cineva apropiat suntem devastați și ne trebuie uneori ani să ne revenim.

Recunosc, nu sunt un susținător al petrecerilor de Halloween. Pentru că nu îmi dau seama de ce ar trebui să mă costumez în toate orătăniile și arătările. Poporul român a crezut în strigoi de când este el. Doar că până la sărbătoarea de Halloween, nu am văzut oameni petrecând în cinstea strigoilor. Putem să ducem discuția înspre costumele de Anul Nou pe care noi românii le avem. Dar, acolo este vorba despre biruirea răului și nu despre sărbătorirea lui. În general, atunci când ne distrăm vrem să ne simțim bine, dar vă rog să mă scuzați – nu înțeleg cum te poți simți bine cu un zombie lângă tine. Fie și costumat.

Revin la ce am zis la început. În camera de gardă a multor spitale din România este Halloween-ul în toate cele 365 de zile din an. Și asta pentru că acolo moartea are treabă continuă și lucrează în trei schimburi. Unii dintre ei sunt scoși din ghearele morții și redați vieții. La un moment dat, un medic mi-a povestit cum, în gărzile pe care le avea, a venit la un moment dat un nene care adormise cu capul pe reșou, beat fiind. Închipuiți-vă cum arată în realitate un om fără nas și jumătate a feței arsă. Cam cât chin credeți că a îndurat omul respectiv?

Cu riscul de a fi considerat înapoiat și conservator, prefer bostanii ciopliți oricărui costum specific de Halloween. Nu mă dau neprihănit. Dar, parcă bostanii cărora le dădeam viața erau mult mai inocenți decât tot ce se întâmplă de sărbătoarea aceasta importată. Eu zic că ne putem distra și altfel, fără să ne asociem cu moarte, zombie, Dracula, spirite rele, etc. Parcă viața era frumoasă nu? De ce să nu o sărbătorim în fiecare zi, inclusiv de Halloween? Sper că sunteți de acord cu mine, când spun că viața e frumoasă și merită trăită nu. Atunci, de ce să sărbătorim o sărbătoare a morții?

În fine, fiecare este liber să facă ce vrea cu propriile convingeri și sentimente. Dar, asta nu înseamnă că toți cei care își exprimă părerea contra sărbătorii trebuie puși pe răvaș. Așa cum unii vor să se costumeze de Halloween, așa și ceilalți vor să fie liniștiți în casă.

The post Azi sunt zombie appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

În Constituția țării scrie că locuitorii României se numesc români. Indiferent de zona în care trăiesc. Și că limba oficială a țării este limba română. De ce nu se aplică peste tot? Îmi vine acum în minte o povestioară spusă de o amică ce a trăit mulți ani în zona orașului Satu-Mare. Mama ei avea o vecină de etnie maghiară. Iar acea vecină i-a spus mamei amicei mele ”dragă vecină, că ești româncă, că eu sunt unguroaică, Marii suntem amândouă”. Tocmai de aceea spun că nu putem generaliza și că sunt sigur că sunt și oameni frumoși de etnie maghiară.

Dar, ceea ce nu pot înțelege este de ce există astfel de derapaje. Nu vorbesc dacă omul care a filmat momentul în care a fost refuzat, a regizat tot momentul. Chiar dacă ar fi așa, faptul că i se refuză să i se vorbească în limba oficială a țării, pune o umbră destul de întunecată peste vânzătoare. Și aici discutăm despre respect, dincolo de faptul că există diferențe etnice. Am pățit și eu de câteva ori situații asemănătoare în zona respectivă și știu despre ce vorbesc. Există toleranță și de o parte și de cealaltă, dar atunci când apar astfel de derapaje nu ai cum să te faci că nu le vezi.

Mi-am adus aminte că, acum 2 sau 3 ani am pățit o fază asemănătoare în Gheorghieni. Mă întorceam cu familia din zona Hunedoarei și la Gheorghieni am fost nevoiți să oprim la o benzinărie, din cauza a niscaiva necesități fiziologice. Am oprit mașina, am intrat în benzinărie și am rugat-o pe doamna de acolo să ne lase să mergem la toaletă. Am primit un ”nemtudom” și ni s-a întors spatele, dându-ne de înțeles că nu suntem bine-veniți acolo. Nu am putut să mă abțin și am scăpat o înjurătură.  Brusc doamna și-a adus aminte că știe românește. Ceea ce mi-a demonstrat că este vorba despre răutate din partea unora dintre locuitorii acelei zone, atunci când vine vorba despre români.

Un alt exemplu care îmi vine acum în minte a fost cel prin care a trecut un amic de-al meu, în tinerețe. Era pe munte cu prietenii, făcând un traseu pitoresc. Nu au estimat corect cantitatea de apă și la un moment dat au rămas fără apă. Lângă ei, pe același traseu era o familie de etnici maghiari. Amicul meu a mers la ei și i-a rugat să îi ajute cu un pic de apă, explicându-le că lor tocmai li s-a terminat apa. A primit un ”nemtudom” de toată frumusețea. Colac peste pupăză, câteva sute-metri mai încolo, i-a observat pe cei doi că s-au oprit și beau amândoi din câte o sticlă plină de doi litri fiecare. Aici nu putem vorbi tot despre răutate?

Și ultimul exemplu pe care vreau să îl dau vine din spectrul fotbalistic. Săptămâna aceasta am fost la un meci jucat de echipa locală CSM Politehnica, în compania celor de la Sepsi Sf. Gheorghe. Pe toată durata meciului galeria echipei oaspete a cântat în limba maghiară – pe un stadion din România, echipa fiind înscrisă în campionatul României. Ba mai mult, la finalul meciului, galeria oaspete, împreună cu echipa oaspete, au cântat imnul ”Ținutului Secuiesc” însoțit de un salut ce aduce foarte mult cu salutul nazist. La unele scandări ale galeriei ieșene, pe care nu le împărtășesc, aceasta a primit atenționări din partea oficialilor. De ce nu a primit și galeria oaspete atenționări că scanda în limba maghiară? De unde putem ști ce strigau ei?

Nu sunt adeptul generalizărilor – simt nevoia să mă repet. Dar, atunci când sunt astfel de exemple din care se poate observa lipsa de respect, nu ai cum să te faci că nu vezi. Cu siguranță că unele dintre ele vin și dintr-o înțelegere greșită a ideii de conviețuire. Și de respect între oameni. Atât timp cât ești cetățean al unei țări e de bun-simț să respecți acel stat – și aici vorbim de la limba vorbită în acel stat, până la valorile naționale. Dacă ești cetățean francez de etnie română, oare poți refuza un francez în Franța că nu știe limba română? Mă îndoiesc.

Dincolo de diferențele de etnie, atât timp cât suntem cu toții locuitorii României, trebuie să respectăm cu toții ceea ce ține de identitatea națională. E vorba despre respect și de nimic altceva. E ca și cum ar veni cineva la tine acasă și ar începe să îți umble prin lucruri, fără să îți ceară acordul.

”Biserica răsăriteană e de optsprezece sute de ani păstrătoarea elementului latin de lângă Dunăre. Ea a stabilit și a unificat limba noastră într-un mod atât de admirabil încât suntem singurul popor fără dialecte propriu-zise; ea ne-a ferit în mod egal de înghițirea printre poloni, unguri, tătari și turci, ea este încă astăzi singura armă de apărare și singurul sprijin al milioanelor de români cari trăiesc dincolo de hotarele noastre. Cine-o combate pe ea și ritualurile ei poate fi cosmopolit, socialist, republican universal şi orice i-o veni în minte, dar numai român nu e.” – Mihai Eminescu – ”Opere”

The post România o țară cu două stări appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Sursă foto: digi24.ro

De ce spun asta? Pentru că pe toată perioada petrecută pe litoral am întâlnit nesimțirea tipic românească. Nu a fost zi în care să nu mă confrunt cu unul sau cel puțin 2 români care aveau senzația că sunt doar ei pe litoral. Am întâlnit acea atitudine ”mă lași sunt în concediu” și doar asta contează. Plecând de la lăsarea pe plajă a chiștoacelor de țigări, semințe, șervețele umede, alte cele și mergând până la băgarea în față la cozi peste tot puteai vedea oameni care aveau bunul simț în concediu. Las la o parte faptul că dacă nu erai atent copilul tău se juca în chiștoace de țigări și nu în nisip, dar nu am avut cum să nu observ lenea care îi lovea pe unii – deși coșul de gunoi era la 20 de metri de cearceafurile pe care stăteau, era mai ușor să lase mizeriile lângă. Și să le uite acolo.

Totul a culminat cu o întâmplare semi-amuzantă prin care am trecut în una din zilele de plajă. Mergem noi bine-dispuși de dimineață la plajă, ne luăm cafeluța de rigoare, ajungem pe nisipul plajei și ne hotărâm să punem rogojina într-un loc de comun ales. Am văzut noi acolo niște șervețele lăsate pe plajă, dar am zis că na, poate le-a luat vântul. Am întins cearceaful și gata, pentru noi începuse o nouă zi de plajă. Ziua de plajă a decurs liniștită, plină de relaxare. Surpriza a venit la plecare. Când să strângem rogojina, am văzut o urma pe ea, care semăna a nisip umed. Doar că nu era nisip umed. Era o urmă de ”caca”. Și nu cred că era opera vreunui animal de companie. Probabil că cineva nu a mai reușit să ajungă la toaletă.

Am observat că din ce în ce mai mulți omuleți de-ai noștri nu mai vor să meargă pe litoralul românesc din cauza gunoaielor de pe plajă. Pe bună dreptate pentru unii. Dar, am observat că o parte dintre ei sunt chiar acei oameni care își sting țigările în nisip și le lasă acolo. Sau nu se deplasează până la coșurile puse aproape de ei pentru a duce gunoaiele. Apoi se arată scârbiți de cum arată plaja românească și decretează că anul următor banii lor vor fi cheltuiți peste hotare. Și brusc acolo se vor civiliza. Pentru că este tipic românesc ca, atunci când treci granița să te emancipezi și să debordezi de bun-simț. Acasă în România merge și așa.

O altă mostră de nesimțire am întâlnit-o într-o seară, atunci când după plaja de după-amiază, am mers să luăm ceva de ale gurii. Știți că apa face o foame de lup. În drumul nostru spre cameră, la unul dintre locurile comercianților, un nene vroia să cumpere un litru de lapte. Bineînțeles că prețurile nu erau la vedere. Întreabă cât este cutia de lapte, comerciantul îi răspunde. La care vine replica cumpărătorului: ” Băi nene, dar dimineață era cu un leu mai puțin. Schimbați prețurile astea de la o oră la alta?”. La această replică, comerciantul smulge cutia ce ajunsese în mâna cumpărătorului și spune cu năduf: ”vrei cumperi, nu vrei nu cumperi”. Bineînțeles toată scena a fost însoțită de tupeul mioritic specific.

Lucrurile acestea sunt sigur că le-ați văzut și voi dacă ați mers pe litoralul românesc. La cote mai mici sau mai mari. Nu avem cum să avem condiții mai bune pe litoralul românesc, dacă există atâta nesimțire în rândurile unora dintre turiști. De partea cealaltă – comercianții de pe litoral trebuie să înțeleagă faptul că atâta timp cât vor trata cu indolență turistul, acesta nu va mai cheltui banii la el. Și va vorbi despre el și altor prieteni.

Termin postarea cu o tentă optimistă. Pentru că, cel puțin în stațiunea unde am fost noi se vede că ușor-ușor se mai mișcă lucrurile înspre bine. Mai apar locuri noi, elegante, cu respect către clientul final. Timide ce-i drept, dar sunt. Dacă veți ajunge pe litoral, în Eforie Nord, vă recomand să mâncați la Autoservirea Caredy. Pe lângă faptul că aveți un peisaj super fain – vedeți marea în timp ce mâncați – și mâncarea este bună, iar costurile pot fi ținute sub control.

The post Nesimțirea litoralului românesc appeared first on Durbaca Ionut Lucian.