I – Anii de liceu amintire peste ani

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când aud melodia “Ani de liceu” retrăiesc un amalgam de amintiri. Cum aşi putea să uit momentul în care m-am îndrăgostit prima oară, primul dans alături de cea care avea să îmi devină soţie. Unii spun că anii de liceu sunt cei mai frumoşi ani, atunci când nimeni şi nimic nu te poate opri – toată lumea este a ta şi doar timpul e duşmanul tău. Amintiri ce cu timpul le dai uitării, dar atunci când auzi un sunet – o melodie se produce declick-ul şi îţi aduci aminte de momentele plăcute – dar imaginile sunt confuze.

Îţi aduci aminte cu bucurie de colegii tăi dragi, de clasa de la etaj, de momentul în care ai luat primul doi, de prietenii pe care ţi-ai făcut şi alături de care acum ieşi la un pahar de biberon în parc. Retrăieşti cu fiori pe şira spinării primul sărut în parcul Copou, prima ţinere de mână, prima bere băută alături de băieţii din clasă, primul chiul şi prima petrecere adevărată.

“Anii de liceu” îmi aduc aminte de petrecerile adevărate, atunci când o gaşcă de prieteni se adună la majoratul unuia dintre membrii ei şi făceau cadouri care de care mai trăznite. Cred că toată lumea îşi aduce aminte cu drag suzeta molfăită la majorat, sau gustul tortului de 18 ani. “Anii de liceu” sunt baza primelor prietenii durabile, prietenii ce dăinuie şi peste ani, unele din ele oprite doar de tragedii – când prietenul tău cel mai bun a fost răpit de moarte.

După cum spuneam “Anii de liceu” îmi trezesc amintiri de mult uitate, dar imaginile ar fi confuze dacă prin sertarele prăfuite ale biroului nu aşi găsi poze şi filmuleţe cu gaşca din liceu, cu majoratele şi revelioanele alături de prieteni. Cum pozele şi filmele au ajuns la vârsta de 10 ani+ am apelat la un prieten de încredere (aşa am observat că fac mai toate marile firme la petrecerea de 10 ani) şi anume la producătorul  taiwanez de IT ASUS. Din momentul în care am văzut noile modele de laptop-uri N55 şi N75 am ştiut că mă vor ajuta să retrăiesc în prezent acurateţea sunetelor şi imaginilor de acum 10 ani şi mai bine. 

Doar noua generaţie de laptop-uri ASUS N55 şi N75 prin acurateţea redării sunetului ireproşabil, mă va încânta la auzul vocilor de acum 10 ani şi mai ales la auzul “Anilor de liceu”. Şi ca bonus cei de la ASUS s-au gândit să îmi facă un cadou – subwoofer extern pentru bass – pentru ca inima să simtă că pulsează. Dacă iau în calcul şi faptul că noile laptop-uri N55 şi N75 îmi  dau şi o mobilitate crescută, pot spune că mă bucur de alegerea făcută. Prin cele două laptop-uri, ASUS vine cu o soluţie viabilă pentru cei care apreciază calitatea şi acurateţea sunetului. Pentru cele două laptop-uri cel mai potrivit slogan ar fi ASUS – pentru că inima pulsează.

“Aceasta este prima postare dintr-un lung şir de povestioare pe care le voi realiza pentru cei de la Superblog. Până îmi va seca creativitatea aici veţi găsi postări pentru acest concurs – al celor de la Superblog”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.