Oameni frumoși ai Iașului – episodul 12

Astăzi va fi o postare altfel în campania ” Oameni frumoși ai Iașului ”. Va fi o postare făcută din suflet și din dragoste. Pentru că astăzi este o zi specială pentru omul de care voi vorbi astăzi și pentru mine. Nu este un om foarte cunoscut, dar cine spune că întotdeauna oamenii frumoși trebuie să fie cunoscuți de toată lumea? Este cunoscut de sufletul meu și asta este tot ceea ce contează. Pe omul de astăzi îl cunosc din adolescență, am crescut cu el dacă vreți. Am trecut prin multe împreună și nu ne-am depărtat, deși alții în locul nostru probabil că nu ar fi reușit să treacă peste obstacolele întâlnite.

Oameni frumoși ai Iașului

Ne-am cunoscut la 16 ani și de atunci am tot fost împreună. Este omul care mai târziu avea să îmi devină cel mai bun confident, cel mai bun prieten, cel mai apropiat suflet. A fost și este omul care își face timp să mă asculte și să mă sprijine. Trece de multe ori peste multe greșeli pe care le comit față de el. Și atunci când mă mustră o face cu zâmbetul pe buze. Nu am cum să mă supăr când mă ceartă, pentru că știu că o face cu dragoste. Este aliatul meu de zi cu zi, este omul față de care mă simt legat pe vecie. Și nu sunt simple vorbe spuse cu intenții mieroase.

Omul despre care voi vorbi astăzi este Durbaca Simona :). Este o vorbă : ”în spatele unui om puternic stă o femeie și mai puternică”. Așa este Simona – sub aparența unei sensibilități și a unei gingășii se ascunde o putere mare. Pe care trebuie să o recunosc nu am întâlnit-o la foarte multe persoane. S-a ridicat de foarte multe ori. Și a făcut-o cu zâmbetul pe buze, de parcă îi spunea vieții ”oricât de multe lovituri îmi vei da, eu tot am să mă ridic”. Atunci când am întâlnit-o prima dată, la 16 ani, am știut că îmi va deveni soție. Astăzi facem 9 ani de la căsătorie, 9 ani de când am ales să fim o singură ființă în cuget și în simțiri. Anul acesta am făcut în primăvară 18 ani de când suntem împreună.

De-a lungul acestor ani, Simona m-a învățat să iubesc pur, să fiu pozitiv, m-a definit ca și om fericit. Da, fericirea mea apare în momentul în care o văd fericită. Pentru că atunci când îi văd fericirea în ochi simt că viața a răsplătit-o. De felul ei este o luptătoare, nu se lasă cu una cu două. S-a ridicat de mai multe ori decât am căzut eu. Simona este acel gen de om ”bun de pus la rană”, atunci când nu ai intenții viclene. Cum te simte că încerci să o păcălești se transformă într-un om drept. Altcineva nu știu dacă mai putea să mă suporte așa cum o face Simona.

Dragii mei, așa s-a nimerit – ca ziua de miercuri, zi în care scriu despre oameni frumoși ai Iașului să cadă în 26 iulie, zi în care facem 9 ani de căsnicie. Fiecare minut, secundă, oră, săptămână și an au fost cum nu se poate mai aducătoare de energie pozitivă. Pentru că simt în fiecare moment cum mă învăluie dragostea și energia pozitivă, venite dinspre Simona. Dacă vreți Simona este sursa mea de energie, punctul meu de echilibru, sprijinul meu în momentele dificile ale vieții – momente ce nu au fost puține.

Simona mea este posesoarea unui al șaselea simț. Și acum țin minte un episod din 2009, atunci când era însărcinată. Eram în deplasare în Suceava cu jobul și pe una din străduțele din oraș, nefiind atent l-am pocnit pe unul care venea cu viteză. Nu au trecut nici 2 secunde de la producerea impactului, că telefonul meu sună și Simona mă întreabă dacă sunt bine, că are un feeling aiurea. Că o să mi se întâmple ceva urât. Vă dați seama că pe moment i-am spus că sunt în regulă, dar de atunci am învățat că simte lucrurile, momentele și persoanele care îmi fac rău. Și mă atenționează cu privire la ele.

Acum la 9 ani de când ai acceptat să îmi fii parteneră de drum, m-ai împlinit și pentru asta îți mulțumesc. Îți mulțumesc și pentru lecțiile de viață pe care mi le oferi zi de zi. Și pentru că mă înveți ce înseamnă să lupți, să te ridici de mult mai multe ori decât zilele în care cazi. Îți mulțumesc pentru cum știi să ții familia unită și cum ne protejezi cu dragostea ta. Îți mulțumesc și pentru momentele în care îmi ierți greșelile pe care le fac față de tine. Îți mulțumesc pentru tot ceea ce îmi dăruiești și te rog rămâi așa cum ești.

Sunt înconjurat și întâlnesc mulți oameni frumoși, dar faptul că acasă am un om special mă face să pot să lupt în fiecare zi, mă face să pot să fiu echilibrat. Și pentru asta îți voi fi recunoscător toată viața.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.