Prinţ şi cerşetor

Nu am să discut despre subiectul cărţii »Prinţ şi cerşetor», ci despre oamenii care trec zi de zi pe lângă noi şi de oamenii pe lângă care trecem noi nepăsători. Din păcate din ce în ce mai mulţi oameni, afectaţi de crize de orice fel, ajung în rândul cerşetorilor.

Ştiu că subiectul este mult mai complex şi că a fost dezbătut de multe ori, dar niciodată nu se va epuiza. Aşa cum şi în rândul oamenilor mai norocoşi sunt diferite tipuri de personalităţi, aşa şi în rândul cerşetorilor sunt oameni care practică cerşetoria ca un mijloc de existenţă, dar sunt şi oameni care fac o avere din asta. Nu am să vorbesc prea mult de cei din urmă, din simplu motiv că sunt uşor de văzut. Am să vorbesc de cei care chiar au nevoie de ajutor şi nu stau cu mâna întinsă decât pentru a avea ce mânca.

Mulţi dintre ei se aciuează pe lângă bisericii, alţii şi aici în special bătrânii se aşează liniştiţi la colţ de stradă şi nici nu ridică ochii din pământ. Unii dintre ei ştiu 2 limbi străine, alţii au fost la viaţa lor directori şi doar neşansa i-a făcut să întinda mâna. Neşansa care ne poate afecta oricând pe oricare din noi. În viaţă ai de făcut alegeri şi nu întotdeauna iei deciziile care trebuie. Probabil că mulţi dintre cei care acum întind mâna au avut de ales între alcool şi psiholog şi au ales alcoolul, au avut de ales între chibzuinţă în cheltuirea banilor şi nechibzuinţă, au avut de ales între joucrile de noroc şi familie.

Nu trebuie judecaţi indiferent de deciziile pe care le-au luat în viaţă – au ajuns să regrete cu vârf şi îndesat deciziile luate.  Acum îşi primesc plata pentru deciziile pe care le-au luat.

Mulţi dintre cei care cerşesc sunt în postura să nu poată să trăiască altfel decât întinzând mâna. Vorbesc de cei care au anumite handicapuri din naştere sau dobândite. Oamenii aceştia nu au ales să aibă ei viaţa asta – au ajuns mulţi dintre ei să fie expulzaţi de propriile familii. Tot timpul pentru astfel de oameni voi găsi un leuţ să le dau fără să îi judec.
 

Haideţi măcar pentru câteva momente să ne gândim la oamenii oropsiţi de lângă noi. Măcar în gând să facem schimb de vieţi între noi, cei mai norocoşi şi ei cerşetorii – oare cum s-ar desfăşura viaţa noastră pe străzi în goana după supravieţuire?

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.