Unde sunt bunele maniere?

De câteva weekend-uri am început să ieșim cu al nostru copil in parcuri mai indepărtate decât cel din Piata Voievozilor. Am fost acum 2 săptămâni in Parcul Expoziției, nu pentru că vroiam să ne plimbăm noi în aer curat, ci mai degrabă să ii oferim Iustinei o după-amiază alături de mai mulți copii.
Nu vă voi plictisi cu ceea ce am făcut noi acolo, am să vă povestesc o scenă care pe mine m-a lăsat mască. La un moment dat Iustina se dădea într-una din mașinuțele de acolo, când o altă fetiță însoțită de mama ei, a venit val-vârtej și mai mai să o dea jos pe Iustina.
Până la urmă s-au înțele și au ajuns să stea împreună în mașinuță. Dar plăcinta din mâna Iustinei i-a făcut cu ochii celeilalte fetițe și nici una nici două jap îi fură bucățica de plăcinta. Ok copilul nu știe și de obicei își dorește să aibă ce au și ceilalâi copii. Dar ce ne-a frapat pe noi a fost nesimțirea mamei fetiței. Nu a schițat nici cel mai mic gest să o oprească, ba chiar a lăsat-o să mănânce bucata de plăcintă de față cu Iustina, care bineînțeles a început să plângă.
M-a frapat lipsa bunelor maniere din partea mamei și nesimțirea de care a dat dovadă. Cum poți să îți educi copilul și să îl înveți bunele maniere când tu însuți nu le stăpânești? Ce a învățat fetița din acest episod – că poate să ia cu forța orice își dorește, că o are alături pe mamă indiferent de lucrurile pe care le face(mă refer la cele negative).
Episodul a trecut și noi am continuat să mergem în parcuri. Și vinerea trecută am zis să mergem într-un parculet cu leagăne, tobogane, etc pentru simplu motiv că Iustina este înnebunită după leagăne. Aici am dat peste alte ”bune maniere”. Pe lângă faptul că am stat peste 10 minute să așteptăm la leagăn din cauza mamelor care nu mai terminau de vorbit și de schimbat opinii, a trebuit să mai suportăm și nesimțirea taților care nu aveau unde să își consume țigara decât în nasul copiilor.
Cât de multă minte îți trebuie să fumezi într-un parc plin de copii? Dacă nu ții la sănătatea copilului tău nu am nici o problemă, dar atunci când dai dovadă de lipsă de bun simț și fumul țigării tale ajunge le copilul meu avem o problemă. Țigara poate fi consumată oriunde, dar măcar obrazul trebuie să îți crape când vezi copii lângă tine.
Și așa copii noștri sunt expuși zilnic la elemente nocive ce le afectează viața. Măcar noi părinții să îi protejăm pe ai noștri copii. Dar atunci când suntem mai preocupați de noi și de obiceiurile noastre și privim copilul ca pe un ”animal de companie”, să nu ne mai mire ca peste câțiva ani să apară copilului afecțiuni atât ale sănătății fizice, cât și psihice.
 Oare copii noștri vor trăi într-o țară unde bunul simț va răzbi în cele din urmă sau mojicismul și nesimțirea vor trona nestingherite?

3 comentarii pentru articolul “Unde sunt bunele maniere?

  1. As putea sa adaug multe alte episoade in acest subiect.
    Cred ca viitorii parinti, in ziua de azi pe langa cursurile pregatitoare pentru ingrijirea copilului (inainte de nasterea acestuia),ar trebui sa faca in plus si cursuri de ‘bune maniere’ si de ‘buna purtare’…sa se educe ei, inainte de a esua in educarea copilului lor care mai tarziu devine un individ lipsit de foarte multe calitati si care are mari sanse sa devina un salbatic in societate!
    Eu iesind cu copilul afara, am ajuns sa fiu deranjata foarte mult de lipsa de respect, ordine, disciplina, etc. a celor cu care interactionez pe strada sau care sunt simplu trecatori sau reprezentanti, angajati ai primariilor…am ajuns sa cred ca nu a mai ramas, nici o urma, cat de fina de …..nimic! Cum pot eu sa ofer copilului o educatie sanatoasa si cu exemple de necontestat daca restul este …salbaticie? Chiar si animalele au randuirea lor, noi nu mai avem nimic.

  2. Schimbarea societatii incepe din sanul familiei. Chiar daca suntem deranjati ca majoritatea oamenilor au uitat ce inseamna bunul simt si respectul fata de semeni, nu trebuie sa ne educam copii dupa societate.
    Invatand copilul sa fie respectuos cu cei din jur, contribuim la imbunatatirea societatii. Important este ca acei oameni, care inca mai au bun simt, sa il transmita mai departe si impreuna sa incercam sa schimbam societatea aceasta.
    Sa nu ne lasam guvernanti de instinctele animale, ci sa rationam. Poate asa ii vom invata si pe ceilalti ce inseamna respectul si bunul simt. Speranta moare ultima.

  3. ‘Schimbarea societatii incepe din sanul familiei’, da foarte corect! Dar unul singur sau unit cu ceva semeni cu aceleasi ‘afinitati’ impotriva puhoiului care se manifesta asa cum ai relatat ceva mai sus nu cred ca se schimba radical situatia(desi as vrea sa cred asta). Sigur ca putem fi optimisti, pana la urmatoarele evenimente si tot asa pana se umple paharul. Am inceput si eu sa trec cu vederea pana am ajuns sa nu mai pot accepta, acum nu mai tac, daca am ocazia…da, fac observatie, daca pot reclama…da, voi face si asta in functie de gravitatea situatiei. Am obosit efectiv sa vad in gri, exista doar alb si negru, griul este doar o combinatie acceptata. Daca griul este mai mult alb, da ne putem reveni dar, din negru nu prea se mai poate scoate alb. Imi e teama ca suntem noi exceptia pentru ca am primit o educatie corecta si restul sa fie …puhoiul. Totusi sper sa nu am dreptate!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.