Rănile din inimă

De-a lungul vieții trăim întâmplări care de care mai diferite. Și care își pun amprenta pe noi și pe modul meu de a fi. Și care lasă rănile din inimă. Unele mai adânci, altele mai de suprafață. Căutăm să le ascundem pe cât de mult putem, astfel încât să nu fim slabi. Nici noi nu mai știm de când sunt, dar în anumite momente se activează și devin parte din noi. De fapt, învățăm să trăim după rănile din inimă – la un moment dat trăim înainte și după momentul în care ne-a fost rănită inima. Nu mă refer doar la rănile din dragoste, mă refer și la rănile adâncite printr-un cuvânt dur spus. Mă refer și la rănile produse de respingerea socială, dar mai ales la rănile produse de înlăturarea condiției tale umane.

Rănile din inimă

Sursa foto: damaideparte.ro

De cele mai multe ori rănile inimii și ale sufletului se văd și în comportamentul nostru, al tuturor. Sunt anumite frici peste care nu putem trece și nu ne putem explica de ce. Trăim anumite stări care se activează doar atunci când evenimentele au legătură cu traumele noastre interioare. Pur și simplu nu putem să facem anumite acțiuni din cauza rănilor inimii. Pentru că în trecut am trecut prin situații asemănătoare și nu ne-a fost deloc bine. Riscăm să punem acel șablon peste orice întâmplare asemănătoare cu cea care ne-a provocat rănile din inimă. De asemenea, când vedem persoane ce ne amintesc de cei care ne-au provocat traume, se activează trăirile și sentimentele ce ne-au rănit. E un mecanism complex pe care în periplul nostru zilnic nu îl băgăm în seamă.

Unii oameni sunt dați de pe traiectorie dacă rănile și traumele sunt puternice. Cei mai mulți dintre noi ne considerăm puternici și de neclintit în fața rănilor inimii și a celor sufletești. Dar, credeți-mă că am văzut oameni care au capitulat datorită unor dureri fizice și sufletești mari. Nu știu dacă în acele momente ați vrea să vedeți ce înseamnă condiția umană. Și cum normalul este despărțit de anormal printr-o linie foarte, dar foarte subțire. Eu am o vorbă pe care o spun celor care debordează de o siguranță ieșită din comun – ”acum ești bine, peste 5 minute te poți crede Ștefan cel Mare”. Da, știu oamenii moderni din noi nu ne lasă să fim slabi – ba mai mult ne credem așa de puternici, încât atunci când se întâmplă ca unul dintre cei pe care îi cunoaștem să clacheze suntem șocați de-a dreptul.

Spuneam că poți ști despre un om multe după modul lui de comportament în anumite situații. Și îți poți da seama de tipologia rănilor pe care le-a suferit. Și știți cum? Prin poarta sufletului – te uiți în ochii lui și vei vedea tristețea. Oricât de mult un om caută să ascundă din rănile suferite, mai devreme sau mai târziu, o situație îi va face să se dea de gol. De cele mai multe ori rănile ies la suprafață atunci când te aștepți mai puțin. Oricât de mult ai încerca să le acoperi nu vei reuși să o faci complet. Ceva, la un moment dat în viață te va face să retrăiești aceleași traume – poate la o intensitate mai mică. De tine depinde dacă vei recunoaște sau nu.

Rănile adânci ale sufletului nu le conștientizăm la adevărata lor intensitate. Dar, ele renasc atunci când în viață întâlnim situații ca cea care ne-a provocat trauma. Doar noi le putem vindeca sau ne putem învăța să trăim cu ele. Noi și nimeni altcineva. Pentru că rănile pe care le purtăm ascund experiențe pe care noi le-am trăit. Și avem reperul a ceea ce se poate întâmpla ca și cauză a acțiunilor noastre. Le purtăm cu noi pentru că fac parte din noi. Iar cine ne cunoaște la un moment dat nu știe cum am fost noi înaintea rănilor. Ei cunosc acel tu de atunci – cu tot cu răni, cu tot cu acel comportament dat de ele. Practic noi suntem cei din ziua de astăzi și datorită rănilor și experiențelor pe care le-am trăit. Nimeni nu este vinovat pentru ele – trebuie să învățăm să nu mai căutăm vinovați. Să ne luăm așa cum suntem în acest moment – cu bune și cu rele. Suntem noi și atât.

Uitați-vă în interiorul inimii voastre. Voi vă cunoașteți cel mai bine rănile din inimă. Poate că puteți să îi păcăliți pe ceilalți, dar pe voi ar fi ciudat să vă păcăliți. Asumați-vă rănile și considerați-le ca semne ale experiențelor pe care le-ați trăit. Împăcați-vă  cu voi și cu cei ce sunteți astăzi. Doar voi știți cum erați ieri. Începeți de astăzi să trăiți fără să vă reproșați greșelile trecutului. Oricum nu puteți să vă schimbați trecutul. Pe când viitorul depinde în mare măsură de acțiunile voastre de acum.

”S-a spus că timpul vindecă rănile, nu sunt de acord cu asta. Rănile rămân. În timp, mintea, pentru a rămâne sănătoasă, le acoperă cu cicatrici, iar durerea scade în intensitate, dar nu dispare niciodată” – Rose Kennedy 

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.