Sursă foto: caplimpede.ro

Putem să zâmbim fals în timpul zilei, dar seara rămânem noi cu sufletul nostru. Oare dacă am dialoga cu el, ce ne-ar spune? Degeaba pe toată durata unei zile pozăm în oameni buni, dacă seara sufletul nostru este plin de ranchiună și pizmă. Se duce pe apa sâmbetei tot efortul nostru de a părea imaculați în relația cu alți oameni, dacă sufletul nostru este umplut de invidie și răutate. De multe ori dăm hrană sufletului doar lucruri ce îl fac mic de tot. Dacă nu mă credeți, uitați-vă la mintea voastră și la ce gânduri umblă prin ea. Pentru că sufletul este direct conectat cu mintea și cu inima. Și asta e valabil pentru toți.

Nu știu dacă la un moment dat v-ați întrebat ce s-ar întâmpla dacă sufletul ar durea și am simți durerea? Pentru că, atunci când doare, sufletul tace. Este aparentă liniște, pentru că el nu strigă. El așteaptă să îți întorci ochii spre el. Este singurul care nu ne face procese de intenție, este singurul care atunci când ne ceartă tace. Sufletul este după cum ne este portul. Dacă sufletul râde și chipul nostru este luminos.Dacă sufletul plânge și ochii noștri plâng. Iar dacă sufletul doare e semn că am gustat din amărăciunea lumii de astăzi.

Astăzi este foarte greu să îți hrănești sufletul. Mai ales că peste tot se pune accentul pe trup și pe nevoile fiziologice. Sufletul trece în planul doi. Suntem tot timpul incitați cu pofte, iar viața noastră se împarte între a vrea sau a dori. Se pune accent pe lăcomia noastră. De cele mai multe ori, suntem adormiți în simțiri. Până și rațiunea ne este adormită sau păcălită de ceea ce dorim să vedem sau să auzim. Dar, seara când ajungem acasă sufletul ne dă semne că mai este încă în noi. Chiar dacă în timpul zilei am uitat de el, seara că vrem, că nu vrem, ne dă semnale. Și ne arată că îi este foame de frumos, de liniște, de contemplare, de spiritualitate dacă vreți. De cele mai multe ori nu îl băgăm în seamă. El cere, dar ne facem că nu auzim.

V-ați întrebat vreodată de ce este atâta agitație în lume? De ce fug atâtea suflete zbuciumate și într-o goană continuă după vise? Oare de ce suntem tot timpul puși să fim pe fugă? Timpul nostru se scurtează pentru că trupul nostru fuge să își satisfacă nevoile. Într-o societate agitată, sufletele nu se vor odihni niciodată. Și de cele mai multe ori vor fi flămânde după tot ceea ce înseamnă hrana sufletului. Ceea ce nu vrem să înțelegem este că suntem singuri – noi cu sufletul nostru. Dacă nu mă credeți, gândiți-vă la momentele în care oamenii mor. Deși sunt înconjurați de rude, oamenii sunt doar ei cu moartea – singuri.

Deși suntem din ce în ce mai mulți pe Terra, sufletele sunt din ce în ce mai singure. Și nici nu ne dăm seama de asta. Vina ne aparține în totalitate, oricât am căuta să aruncăm pisica în spinarea altcuiva. Pervertirea noastră depinde în mare parte de grija pe care nu ne-o purtăm. În lumea de astăzi tot ceea ce ține de suflet este considerat înapoiat, din secole trecute. Iar cei ce mai încearcă să mai aibă grijă de suflet sunt considerați nebuni ai zilelor de astăzi. Și de cele mai multe ori tindem să marginalizăm astfel de oameni. Când de fapt ne marginalizăm singuri, pentru că ne ținem sufletul în închisoarea poftelor trupești.

Viața nu este doar o goană continuă după pofte. Viața înseamnă suflet, licărirea divinității în fiecare dintre noi. Pentru că sufletele triste dau trupuri bolnave. Iar sufletele ținute închise dau vieți ruinate. Și cel mai trist este să vezi oameni bogați cu suflete ruinate. Este o lege nescrisă a scadenței. Pe care fiecare dintre noi o vom avea. Și atunci sufletul nostru va spune dacă a fost hrănit sau a fost înfometat. Doar că atunci nu vom mai putea schimba nimic. Iar trupul nostru va fi bătrân și împovărat de lăcomia avută de-a lungul vieții. Cum vom mai putea hrăni atunci sufletul?

„Cea mai prețioasă călătorie este aceea către sufletul nostru, călătorie pe care o facem în singurătate.” – Mircea Eliade

„Sufletul e ca fierul. Nu poți lucra cu el până nu l-ai încălzit.” – Nicolae Iorga

The post Hrăniți sufletul appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Nu am să înțeleg cum, într-o încăierare pe care o vedem, ne dăm seama ce fel de oameni sunt. Aseară m-am gândit că, dacă la rândul meu voi fi agresat pe stradă, nu trebuie să mă aștept ca cineva să sară în ajutorul meu. Oare am ajuns ca fiecare să fie pentru fiecare? Asta înseamnă să trăim într-o societate civilizată, într-o lume din ce în ce mai laicizată? Mergem pe principiul mie nu mi se poate întâmpla. Asta până când vom fi actorii principali ai unei astfel de întâmplări. Și atunci ne vom victimiza și vom spune că doar nouă ni se poate întâmpla. Dar, oare când vedem pe cineva aflat în pericol, de ce nu sărim în ajutor? A, am uitat – așteptăm pe alții să se implice și să se bage. Nu e treabă noastră și nu vrem bătăi de cap inutile.

De la ce a plecat postarea de astăzi? De la o întâmplare petrecută aseară, pe stradă, în Alexandru. Pe scurt – aseară am avut ceva treabă în zona pasarelei pietonale din Alexandru – cea care traversează căile ferate, de pe Șoseaua Națională. Din depărtare auzeam strigăte și cu cât mă apropiam de trecerea de pietoni de la pasarelă, era din ce în ce mai evident că erau mai multe persoane implicate într-o încăierare generală. Și alte câteva persoane care se uitau ca la circ. Ca să vă faceți o idee, cei ce se băteau nu mai țineau cont că este stradă, se aruncau în fața mașinilor, ce cu greu îi evitau. Era o bătaie generală și un haos auditiv ce nu avea cum să fie trecut cu vederea.

În timp ce mergeam, vedeam cum erau oameni care se uitau, oameni care se grăbeau să treacă de zona respectivă și oameni care se băteau. Un tablou ”perfect” pentru o seară de miercuri. Dar, nimeni nu a îndrăznit să se bage – e și greu când vezi că nimeni altcineva nu are tendința de a interveni. La un moment dat, am strigat la cei ce se băteau să înceteze. Dar văzând că erau în jur de 10 persoane care se încăierau și nimeni nu a mai intervenit, m-am potolit.  Instinctul meu de conservare s-a activat, pentru că recunosc mă gândeam că mi-o iau și eu. Am pus mâna pe telefon și am făcut ceea ce poate că trebuia făcut de la început – am sunat la 112.

Prima reacție a celui care mi-a răspuns m-a lăsat un pic uimit. A fost ceva de genul – cred că îi cunoaștem pe oamenii străzii de acolo. Telefonul s-a terminat cu așteptați să vină poliția. Spre surprinderea mea, Poliția chiar a ajuns repede – în aproximativ 7-8 minute de la apel. Ce-i drept, probabil că odată cu telefonul meu, au mai sunat și alți șoferi care erau să ia pe capotă pe câte unul din cei ce se băteau. Nici nu mai contează motivul pentru care oamenii respectivi se băteau. Probabil că după ce au dat declarații se va ști cine este vinovatul și cine victima. Dar, după seara de ieri un lucru îmi este clar – dacă se ia cineva de tine pe stradă, sunt șanse foarte mici ca cineva să îți sară în ajutor.

Fiecare va găsi tot felul de motive – ba că nu știa de la ce a pornit scandalul, ba că i-a fost frică. Sau că nu este treaba lui. Și chiar dacă tu nu ai nicio vină, vei fi catalogat drept unul dintre acei oameni bețivi, ai străzii sau golani. Am mai spus-o și o repet – de la începutul anului am observat o tensiune crescândă la oameni și pe străzi. Iar după seara de ieri sunt sigur de un lucru – trebuie să mă apuc de lupte/arte marțiale. Pentru siguranța mea și a familiei mele.

Un lucru îmi mai stăruie în minte – oare ieri dacă erau copii ce priveau scena cum s-ar fi simțit? Dacă în altercația generală un copil era lovit de către ceilalți? Chiar în halul ăsta am ajuns noi oamenii, de nu ne mai băgăm atunci când vedem astfel de situații pe stradă? Sau e mai bine să facem live-uri pe Facebook decât să sărim în ajutor?

Cei drept, aseară au fost câțiva oameni care au sunat și ei la 112. Mult prea puțini însă au dat dovadă de umanitate. De un lucru atât de firesc și totuși atât de greu de făcut. Oare se mai poate salva ceva din umanitatea noastră?

The post 112 – lumea privește nepăsătoare appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Sursă foto: neptuntv.ro

Discuția este cu mult mai complexă decât se poate vedea la prima vedere. Într-un sistem în care lipsesc cele mai elementare tratamente, cei ce lucrează în sistem sunt ultimii vinovați de ce se întâmplă. Atitudinea unora dintre medici este însă cea care te face să îți iei câmpii. Ca în mai toate domeniile, medicii care fac abuz de meseria lor, crezându-se mici dumnezei sunt în prim plan. Cred că se pot juca cu viața pacientului după bunul lor plac. Dar, sunt cu mult mai mulți medici care își fac treaba și sunt dedicați pacienților. Fiind preocupați în tratarea pacienților, nu mai au timp să iasă în evidență. Pentru că nu este așa, ni se pare normal ca medicii să ne trateze…

Totuși, în România prevenția este unul dintre elementele ce lipsesc cu desăvârșire din viața noastră. Nu prea ne ghidăm pe principiul e mai ușor să previi decât să tratezi. De cele mai multe ori ajungem la medici doar atunci când nu mai putem de durere, sau când este prea târziu. Și atunci așteptăm ca medicii să facă minuni cu sănătatea noastră. Da, medicii și-au ales această meserie pentru a salva vieți. Dar, oare noi de ce nu căutăm să ne salvăm propria viață? De ce nu suntem preocupați de sănătatea noastră decât atunci când ea este șubredă?

Sistemul sanitar este în colaps. Așa este. De cele mai multe ori plătim asigurări de sănătate degeaba. Iar atunci când ajungem să avem nevoie de ele suntem nevoiți să scoatem alți bani din buzunar. Este adevărat sistemul sanitar este la cel mai jos nivel unde putea ajunge. Da, sunt medici care nu pun în prim plan sănătatea pacientului. Și cu toate acestea noi ce facem pentru sănătatea noastră?

Majoritatea populației nu poate apela la serviciile private de sănătate. Dar de ce apelăm la ambulanță și ajungem în urgențe pentru boli ușoare ce pot fi tratate de medicul de familie? De ce plecăm de prezumția că medicul trebuie să mă trateze instant de cum am ajuns? Oare dacă am gândi cu toții așa cum ar mai exista o prioritizare a gravității bolilor? Am fost și eu în serviciul de urgență a spitalelor din România. Am fost și eu tratat cu răceală de cei ce preluau urgențele. Am fost revoltat de cele mai multe ori. Dar, după ce am stat și am cugetat, mi-am dat seama că erau alte cazuri mult mai grave.

Da, cazurile în care pacienții sunt purtați între spitale până mor sunt grave. Sau cazurile în care pacientul se duce pentru o operație banală și iese într-un sicriu. Iar medicii care se joacă cu viața pacienților sunt vinovați de lipsă de umanitate. Am fost și eu purtat între spitale prin 2003, cu taxiul și doar norocul a făcut ca totul să fie bine până la urmă. Dar îmi pare rău că generalizăm atunci când vine vorba despre medici. Nu toți medicii sunt nesimțiți, și fără lipsă de empatie față de suferința pacientului. Încă mai sunt mulți medici care își fac treaba cu sârg și care nu au uitat jurământul lui Hippocrate. Să nu îi băgăm pe toți în aceeași oală.

Ca în orice meserie, cei ce s-au făcut medici doar pentru bani trebuie să plătească lipsa de moralitate. Atunci când pun actul medical pe planul doi și partea financiară în prim plan. Să facem distincție între sistemul sanitar și profesioniștii care lucrează în el. Poate că nu degeaba medicii care aleg să plece în afară sunt căutați de cele mai bune clinici. Poate că nu degeaba recunoașterea meritelor medicilor români se face în statele din afară. Dacă toți medicii ar fi corupți, lipsiți de empatie și de etică, atunci țările unde ajung i-ar pune pe liber.

Într-o țară cu multe sisteme nefuncționale, sistemul sanitar face parte dintr-o mașinărie care merge poticnindu-se. Și nu pentru că nu ar fi o mașinărie de calitate, ci pentru că cei ce o conduc nu au nici-o urmă de profesionalism. Nu mă refer la managerii de spitale, ci la cei care fac cadrul legislativ pentru buna funcționare a sistemului sanitar.

Cu oameni profesioniști sistemul poate fi îmbunătățit și adus la nivelul calitativ al majorității medicilor din România. Al celor care pun actul medical pe prim plan. Deși omenește vorbind și medicii când ajung acasă trebuie să pună ceva pe masă. Însă statul trebuie să oprească exodul medicilor – și nu doar prin salarii decente, ci și printr-un sistem sanitar bine pus la punct.

Și da Ministerul Sănătății trebuie somat să ajute sănătatea.

The post Sistemul sanitar e pe ultimul loc în Europa appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Sursă foto: nonjustice.wordpress.com

Totuși ce putem face? Să intrăm și noi în hora celor mulți, sau să încercăm să schimbăm mentalități? Să arătăm că se mai poate. Spre bucuria mea am întâlnit destul de mulți oameni care să își dorească să schimbe. Să facă lucrurile să se întâmple. Dacă vreți, să facă să le fie mai bine. Oameni care nu se plâng, ci aleg să lupte chiar dacă piedicile sunt multe. Sunt oamenii ce nu sunt impresionați de ceea ce se întâmplă în țara aceasta. Poate doar într-o mică măsură. Care nu se uită la ce se întâmplă din punct de vedere fiscal, economic, politic. Pentru că știu că lucrurile se vor așeza și că este mai important să își țină businessul lor pe linia de supraviețuire.

Unii dintre ei mai capitulează, împovărați de modificările din România. Sau poate pentru că s-au plictisit să tot găsească soluții pentru a schimba ceva. Dar, marea majoritatea a oamenilor pe care îi cunosc aleg să lupte. Sunt firi care nu se lasă cu una cu două. Oricât de multe modificări ar suferi legislația economică, caută să se replieze și să lupte după noile reguli. Doar cine a administrat o firmă, sau a lucrat în funcții de conducere știe cât de greu este să ții o firmă pe linia de plutire. Sau să faci profit. Astfel încât să poți asigura salariile angajaților.

Nu aduc ode administratorilor de firme. Dar, prin periplurile mele zilnice întâlnesc destul de mulți oameni implicați în procesul economic. Fie au propria firmă, fie dețin o funcție de decizie în firmele din Iași. Și observ că există o preocupare decizională pentru ca oamenii să sufere cât mai puțin. Pare ciudat ce spun acum – dar sunt oameni care conduc firmele respective și care în deciziile lor țin cont și de angajați.

La un moment dat am fost întrebat de ce nu îmi deschid o firmă. Răspunsul este simplu – pentru că nu îmi place să aplic sintagma – lasă bă că merge așa. Și știu că încă nu sunt pregătit pentru a gestiona toate problemele ce pot apărea în cazul unei firme. Din punctul meu de vedere, cei care deschid business-uri și caută să facă lucrurile cum trebuie, au o doză mare de curaj. Poți să fii vizionarul vizionarilor, dacă nu ai și un pic de șansă, îți poți risca economiile într-un business. Gândiți-vă un pic la următorul scenariu – deschizi firma, investești o anumită sumă de bani, după care vine o lege care îți îngrădește afacerea. Oricât de genial ai fi tu, există riscul mare de a pune lacătul pe ușă.

Asta dacă nu ești adeptul lui lasă bă că merge așa. Știu sigur că și voi știți afaceri care au fost preocupate înspre a oferi soluții cât se poate de bune. Și care au început voinicește, ba chiar au captat încrederea oamenilor. Dar, la un moment dat au lăsat standardele jos. Fie pentru că au căutat să obțină cât mai mult profit. Și cea mai ușoară metodă de a face profit care este? Să folosești materie primă mai ieftină, dar să menții prețurile sus, ca și cum ai avea cele mai bune servicii sau produse. Vă sună cunoscut? Ei, astfel de firme au intrat în hora lui ” lasă bă că merge așa”. Mai devreme sau mai târziu astfel de business-uri vor dispărea.

Bucuria mea este că întâlnesc din ce în ce mai mulți oameni preocupați de a-l trimite la plimbare pe ”lasă bă că merge așa”. Și care fac tot posibilul să vină cu o abordare diferită și cu o constanță ce cu greu poate fi menținută. Indiferent dacă vorbim despre servicii sau produse, observ că orientarea spre constanță este mai des întâlnită. Și pentru astfel de oameni voi avea tot respectul. Pentru că nu se lasă pradă deznădejdii și pentru că oferă speranță și oamenilor din echipa lor.

Ușor-ușor, la nivel micro, lucrurile se propagă. Și spiritul acesta, al lucrurilor făcute cu responsabilitate va molipsi și pe alții. De fapt asta ar trebui să ne propunem cu toții – să ridicăm standardele și pretențiile, atunci când vine vorba despre calitatea serviciilor și produselor. În felul acesta, adepții ” lasă bă că merge așa ” vor dispărea. Sau își vor schimba modul de a face lucrurile să se întâmple.

Așa că într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat vremea lui ” lasă bă că merge așa ” va apune. Pot fi considerat un idealist, dar acesta e primul pas spre a schimba percepția. A mea și a celor de lângă mine. Tu poți să îl alungi pe piticul ” lasă bă că merge așa ”?

The post Lasă bă că merge așa appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Astăzi am să vorbesc despre un om pe care îl cunosc de vreo 16 ani. Nu de ieri, nu de azi, ci de prin 2001. Și de când îl cunosc nu m-a dezamăgit niciodată. Spun de la început că am să vorbesc despre acest om fain, din perspectiva unui om simplu și nu a unui om cunoscut. Omul de astăzi este unul dintre oamenii apropiați sufletului meu. Nu am spus-o până acum, dar este unul dintre acei oameni care mi-a fost și ne-a fost alături la greu. Și nu doar la bine. Este acel tip de om care se lasă pe el, pentru a ajuta pe cei mai puțini norocoși. Dar, o face fără să se laude, o face în tăcere. Și doar cei apropiați lui știu. Și mai știe și Dumnezeu.

Omul despre care scriu astăzi este unul dintre cei mai sufletiști oameni pe care l-am cunoscut eu. Nu au fost puține momentele în care viața și oamenii i-au dat șuturi. Dar, cu toate acestea, iartă și ia lucrurile așa cum vin. Cu bune și cu rele. Se ridică și merge mai departe. Pentru că știe că la un moment dat lucrurile se vor schimba și viața va fi mai liniștită și mai așezată. Chiar dacă omul de astăzi a ajuns destul de sus, nu a uitat să fie om cu cei ce merită. Uneori mă întreb de unde își regăsește forța să o ia de la capăt.

Pentru mine este un model de familist. Oricât de ocupat ar fi, oricât de târziu ar ajunge acasă, tot timpul reușește să fie prezent în viața copiilor și a familiei sale. Seva și-o trage din zâmbetul celor dragi și din îmbrățișările pline de căldură ale oamenilor apropiați sufletului său. Chiar și atunci când lucrurile nu au fost cum și-ar fi dorit, a știut să ofere liniștea celor dragi lui. Și asta spune multe despre tăria lui ca și om. Nu este ușor să lași problemele la ușă și să te dedici total familiei, atunci când intri în casă.

Omul de astăzi m-a învățat să iert chiar și atunci când uman nu ai cum să faci lucrul ăsta. De la omul de astăzi am învățat ce înseamnă să ai răbdare, pentru că lucrurile se vor așeza într-un mod sau altul. Și nu în ultimul rând, de la omul de astăzi am învățat ce înseamnă dedicarea față de tot ceea ce faci. Poate că, dacă noi toți am pune mai mult suflet în ceea ce facem, lucrurile ar evolua în mai bine. Nu sunt genul de om care să mă joc în cuvinte, dar sufletul unui om se vede atunci când deși ar putea să facă rău, preferă să facă binele. Chiar dacă binele înseamnă să îți fie ție rău. Sunt lucruri pe care doar sufletele nobile le pot înțelege.

Omul despre care scriu astăzi este Marius Dangă, unul dintre oamenii apropiați sufletului meu. Strict pentru ceea ce este el ca OM. Am avut destul de multe momente în viață, în care, deși toți îmi întorceau spatele, el mi-a oferit ajutorul fără să aștepte ceva în schimb. Marius, dincolo de partea politică în care este implicat, este un om simplu. Cu trăiri normale, cu mulți prieteni, cu stări normale, dar cu sufletul bun. Este acel gen de om care, chiar și atunci când este supărat știe să ia ce e mai frumos din supărare. Nu de puține ori a fost omul care m-a temperat atunci când situația o cerea. Cu mult calm și cu multă prietenie.

Pentru Marius, faptele fac mai mult decât cuvintele. Știe că un OM este suma faptelor sale și nu a cuvintelor mari pe care le folosește. Iar în acțiunile sale știe că este un Dumnezeu acolo sus care vede și notează. Nu încearcă să schimbe oameni, îi ia așa cum sunt ei. Și asta pentru că știe că fiecare om este unic. Cel mult, dacă nu este pe aceeași lungime de undă cu tine, se depărtează. În tăcere și fără multă zarvă.

Marius rămâi așa cum ești – păstrează-ți sufletul bun pe care îl ai. Indiferent de cât de greu este. Pentru că poți fi oază de liniște pentru cei ce au ochi să vadă. Și știu să simtă omul în profunzimea lui și nu se iau doar după suprafață.

The post Oameni frumoși ai Iașului episodul 29 appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

România înseamnă și oamenii sărmani, și oamenii mai puțin norocoși. România înseamnă și bine și rău. România este țara pe care o merităm, fiecare dintre noi. România nu poate fi mai bună dacă noi continuăm să fim răi. Țara asta nu va merge înainte dacă noi nu o vom împinge din spate. Patria aceasta nu se va schimba dacă noi nu ne vom schimba în bine. Pentru că România este oglinda fiecărui român de pe aceste meleaguri.

A fi român nu înseamnă doar să fii cârcotaș, ci să vii cu soluții. A fi român nu înseamnă să îți iubești țara doar atunci când îți este bine. Ci mai ales când îți este greu – și ție și celorlalți de lângă tine. A fi român înseamnă să fii demn, corect, onest și bun. Chiar dacă prin asta nu îți vei asigura un  trai mai bun. A fi român nu înseamnă doar să aplauzi pe alții ce au curajul să ia taurul de coarne. Ci să iei la rândul tău frâiele și să faci lucrurile să se întâmple.

Românul este și acela care nu își uită strămoșii și eroii țării sale. Pământurile României sunt pline de sângele și oasele strămoșilor noștri. Așa cum au fost ei, buni sau răi, au făcut tot posibilul să existe țara asta. Pentru ei, România era tot ce aveau mai scump de protejat.

România mea este și România ta. Chiar dacă îți place sau nu, este țara asta în care ne ducem traiul. Mai bun sau mai puțin bun. Cu toții am mâncat sau încă mai mâncăm o pâine mai albă sau mai neagră. Așa cum a putut ea, țara asta ne-a ținut și încă ne mai ține.

Da, România a fost și este condusă de oameni cu mai puțin suflet de patrioți. Dar, oare cine i-a ajutat să ajungă acolo. Vreau să cred că țara asta va fi mai bună pentru copiii noștri. Cu oameni onești, cu inimă mare, pregătiți oricând să se sacrifice pentru cei dragi. Mi-aș dori ca în țara asta să nu mai fie ură și românisme. Să nu mai moară și capra vecinului. Poate că sunt un idealist. Dar nu ar fi oare senzațional să nu mai fim egoiști?

România a învățat să renască atunci când nimeni nu îi mai dădea șanse. Și asta pentru că oamenii ei și-au suflecat mânecile gospodărește și-au luat armele și au plecat să o apere, sau să o ridice se jos. Asta era metoda lor de a mulțumi țării pentru tot ce au și pentru tot ce sunt.

România este țara în care totul este posibil. Deși a fost furată mai mereu, a rămas poate una dintre cele mai bogate țări. Oricât de mult este înjurata, continuă să fie iubită de foarte mulți dintre noi. Continuă să existe pentru fiecare dintre noi. Și face tot ce îi stă în putință să ne păstreze în teritoriile sale. Chiar dacă conducătorii ei și ai noștri caută să ne execute unul câte unul. Poate dacă ar putea, și-ar înghite conducătorii ce caută să o doboare.

Române iubește-ti țara chiar și atunci când îți este greu. Spune-i la mulți ani măcar azi. Și măcar azi încearcă să te abții de la răutăți g

The post România, români și românisme appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Astăzi voi scrie despre un om pe care îl cunosc de foarte mult timp. Încă de pe vremea în care eram în aceeași echipă pe organizare de evenimente. Un om pe care și atunci, ca și acum te puteai baza. Un om care, dincolo de modul lui de a fi, muncea de îi săreau pingelele. Un om care a reușit să treacă peste momentele încărcate de stres cu fruntea sus. Atunci când știam că la un eveniment pe care îl organizam era și omul de astăzi, eram cu mult mai relaxat. Pentru că știam că lucrurile sunt făcute cu simț de răspundere.

În acea perioadă eram aproape începători în organizarea evenimentelor și uneori ne prindeam urechile. Dar, ne scoteam prin unitatea de care dădeam dovadă. Chiar dacă eram din departamente diferite, atunci când era nevoie de ajutorul nostru, îl ofeream. Poate și pentru că activam într-un domeniu în care eram storși de energie constant. Atunci personal, mi-am dat seama că este un om pe care te poți baza. Și care știe să își facă cât mai bine treaba. Știți ce fain este să ai oameni în echipă pe care să te poți baza? Și despre care să știi că fac lucrurile așa cum trebuie?

După perioada organizărilor de evenimente fiecare s-a dus pe drumul său. Și nu am mai interacționat de foarte multe ori. Dar, despre omul de astăzi auzeam doar lucruri pe care le știam deja. Lucruri pozitive. Profesionalismul omului de astăzi a fost sesizat și de alții. Și este și normal să fie așa. Mai ales că omul de astăzi a ajuns prin munca lui acolo unde este astăzi. Chiar dacă a început de jos, a știut să își facă treaba cu responsabilitate. Și asta a ajutat-o în evoluția ei personală.

Dar, dincolo de profesionalismul și responsabilitatea de care dă dovadă, omul de astăzi este un om fain. Pentru cei care ajung să îl cunoască cât de cât. Ca orice om profesionist și-a creat un mic scut de protecție. Și asta și datorită oamenilor care, la un moment dat au căutat să îi facă rău. Dar, dincolo de scut este un om normal, cu nevoi normale, cu trăiri normale. Un om ca oricare altul. Poate un pic mai exigent cu el și cu cei din jurul lui. Poate că este și normal – atunci când îți faci lucrurile bine, ai pretenția și de la ceilalți să fie la fel.

În 2006, atunci când am lucrat împreună, nu conta că e vânt, ploaie sau cald. Trebuia să ne ducem treaba până la capăt și asta era ceea ce conta. Erau și momente de sincope, atunci când omul de astăzi ceda. Dar, în acel moment, echipa îl ridica și o lua de la capăt. M-a uimit tenacitatea omului de astăzi. Precum și dorința lui de a reuși. Două ingrediente ce nu lipsesc oamenilor de succes.

Omul despre care vorbesc astăzi este Maria Haraga, unul din profesioniștii pe care am avut norocul să îi cunosc. Ba mai mult, am avut șansa să lucrez împreună cu ei. Și împreună să reușim să organizăm evenimente de calitate. Chiar dacă, la momentul respectiv ne luăm șuturi de la cel sub care activam. Maria este acel gen de om care își lasă amprenta pe unde trece. Și căruia îi place să dea totul la locul de muncă. Pentru că știe că dacă își face treaba bine, alții vor avea încredere din ce în ce mai mare.

Am învățat de la Maria că dacă vrei să reușești poți. Indiferent de obstacolele pe care le întâlnești. Și am învățat că dacă perseverezi și îți faci munca cu responsabilitate, nu ai cum să nu evoluezi. Se spune că oamenii puternici nu sunt doborâți de greutăți. Ei se clatină și merg mai departe. Cam asta face și Maria de când o știu. Nu se lasă doborâtă de obstacole. Ori le ocolește,. ori le dă la o parte. Dar, duce treaba la final – pentru că așa știe ea să își facă munca – cu responsabilitate.

Glumind aș putea spune că oricine ar trebui să aibă o Maria în echipă.

The post Oameni frumoși ai Iașului episodul 28 appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Am fost implicat în multe proiecte caritabile și știu ce muncă sisifică este câteodată. Dar, mai știu și bucuria celor ce primesc ajutorul altor oameni. Știu câtă energie pozitivă este în jurul unor astfel de proiecte. Și mai știu că fiecare ajutor venit, ușurează munca celor ce intermediază binele. Pentru că, din păcate, fără ca cineva să nu mobilizeze alți oameni în a face fapte bune, aceste lucruri se întâmplă la o scară mult mai mică. Iar, proiectele sociale sunt greu de administrat. Fie și pentru că oamenii sunt bănuitori și au nevoie să vadă dovada că ajutorul lor a ajuns la cei ce aveau nevoie.

Mi-aș dori ca în această perioadă să scriu despre cât mai multe proiecte sociale, caritabile, prin care cât mai mulți oameni aflați în nevoi să poată zâmbi. Pentru ca orice faptă bună poate salva un destin. E greu, dar nu imposibil să schimbi vieți. Sunt multe exemple în sensul acesta. Mulți oameni care au schimbat vieți și au oferit o viață un pic mai bună celor ajutați de ei.

Așa că, dacă aveți evenimente despre care se merită să afle cât mai multă lume, mă puteți lua în calcul ca un potențial ajutor în răspândirea veștilor. Să înceapă o lună și ceva de scris despre fapte bune.

The post O lună și ceva de scris despre fapte bune appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

S-a găsit sursa evaziunii fiscale din România – ouăle găinilor pe care le ai în curte. Și toate lucrurile pe care le faci de unul singur în casă, sau pe lângă casă. În ritmul acesta, politrucilor le va veni ideea de a impozita aerul, apa, timpul. Pentru că și acestea produc PIB indirect și nu sunt impozitate. De doare capul doar când îți dai seama că ai ghinionul să fii condus de oameni, cel puțin fără experiență. De suflet ce să mai vorbim. Sunt doar oameni puși pe căpătuială și îi doare în partea din dos de toți ceilalți. Românii obișnuiți sunt priviți doar ca potențiali contribuabili la impozitele statului. În România a devenit mult prea scump să trăiești. Dar nici să mori nu prea îți dă mâna.

Am ajuns să trăim într-o țară condusă de un Prim-ministru marionetă, aflat la cheremul unui mustăcios. Sunt zile în care, din disperare, oamenii politici certifică legăturile cu lumea interlopă. Și nici viitorul nu este unul strălucit  – dacă ținem cont de faptul că Ministrul Educației nu este în stare să fie coerent în declarații. Face gafe peste gafe cu o nonșalanță care te face să îți pui întrebarea legitimă, dacă gândește când vorbește. Cu un om politic care declară că benzina nu s-a scumpit, că plinul se face tot de aceeași sumă ca și până acum, ai senzația că sunt rupți de realitate. Dacă omul alimenta de 50 de lei și acum alimentează tot de 50 de lei. De aici se vede infatuarea cu care suntem tratați de acești oameni care se cred zeii României. Din păcate nu sunt decât zeii prostiei.

Dar să revenim la ouă și la săracele găini care falimentează țara asta. În condițiile în care ieri s-a surpat mina din Lupeni și un miner a murit din păcate, problema unor oameni politici vine de la ouă. În condițiile în care în anumite zone ale economiei încă nu se taie facturi, banii lipsesc din vina ouțelor din gospodării. În România ouăle sunt de vină că autostrăzile se surpă, ele sunt de vină și că fondurile europene nu sunt absorbite la un nivel care să ne permită dezvoltarea. Din păcate în scurt timp se va ajunge și la concluzia că ouăle sunt răspunzătoare și de lipsa banilor din piață. Și de creșterea ROBOR, și de creșterea cursului euro. De tot ce se întâmplă rău în România, ouăle sunt de vină.

Au mai scris și colegi de ai mei bloggeri ieșeni despre inepția de ieri. Dar, oricât de mulți am semnaliza că nu e normal, nu se va schimba nimic. Atât timp cât acei oameni politici nu sunt taxați la vot pentru acțiunile lor, nu se va schimba nimic. Oricât de revoltați vom fi pe ouăle lor politicienii vor crede că au dreptate dacă nu sunt pedepsiți. Din păcate România este într-o stare de amorțire și parcă nimic nu ne mai poate scoate din case. Nu îndemn la revoltă, dar atât timp când oamenii din vârful țării nu sunt responsabili, trebuiesc aduși la realitate.

Pentru că din birourile lor România se vede foarte frumos. În timp ce în stradă sunt bătrâni care caută să reziste vânzând verdețuri, ei se alintă cu bani enorm de mulți. În timp ce încă sunt oameni care nu au bani să își plătească facturile, ei merg în vacanțe scumpe. În timp ce în privat se muncește pe rupte pentru un salariu care să îți asigure subzistența, ei dorm în Parlament și în Guvern. În timp ce majoritatea oamenilor de rând caută să găsească soluții pentru ziua de mâine, ei nu știu cum să mai tragă bani din orice. Asta este România zilelor noastre, o țară care parcă nu reușește să se trezească din amorțire. O țară care parcă și-a pierdut busola și care încearcă să nu se scufunde cu tot cu oameni. Și asta pentru că în fruntea țării nu sunt oameni competenți. Cel puțin nu cei din față.

Ouăle vor rămâne în amintirea noastră colectivă – întâi am fost îndemnați să le numărăm, acum să le impozităm. Cumva are logică. Dacă nu știm numărul real al ouălelor nu putem ști cât s-ar strânge la bugetul statului. Pentru că din păcate problemele reale ale economiei românești și ale României în general nu interesează pe nimeni din factorii de decizie. La modul real. Aș vrea să văd și eu acțiuni care să fie direcționate înspre beneficiul românului de rând. Care să îl ajute să trăiască mai bine și care să nu-l mai facă să își dorească să emigreze.

Despre ouă și economie puteți citi și la Anda, o părere un pic mai altfel :).

The post Ouăle se întorc appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Omul despre care voi scrie astăzi este unul dintre acei oameni pe care îl caracterizează profesionalismul, dar și bucuria de a face lucrurile din plăcere. Am interacționat de multe ori prin natura joburilor noastre. Dar, ceea ce m-a frapat la omul de astăzi, a fost calmul permanent pe care îl are. Indiferent de situațiile prin care trece, nu lasă să se vadă nici cea mai mică pierdere a calmului. Și sunt sigur că a avut situații în care i-a fost greu să își păstreze calmul. Cu toate acestea a mers mai departe, indiferent de situațiile prin care a trecut.

Este unul dintre oamenii care ajută în tăcere. Sau mai bine zis nu se afișează cu ajutorul pe care îl oferă unora sau altora. Chiar dacă este direct implicat în salvarea copilașilor mai puțin norocoși, pe care viața i-a pus la încercare încă din copilărie. Îi place să se implice în cauze sociale, dar foarte puțină lume știe despre acest hobby al omului de astăzi. Personal, nu știu când mai are timp să facă toate aceste lucruri. Reușește să fie echilibrată în tot ceea ce face. Zi de zi. Este acel tip de om care are un bun-simț ieșit din comun. Nici dacă are dreptate să pună punctul pe i, nu o face fără diplomație.

Pe omul de astăzi l-am cunoscut prin natura jobului. Chiar dacă la prima întâlnire se vedea că nu stăpânesc toți termenii produsului despre care discutam, a avut răbdare. Cu toate că avea ani de experiență în spate în care a cunoscut mulți ”vânzători” a avut calmul de a mă asculta până la capăt. Sunt sigur că dacă eram în locul omului de astăzi, mă ridicăm de la discuție după primele 5 minute. Dar, poate că asta îl diferențiază de ceilalți oameni – calmul și răbdarea de a asculta pe celălalt. Știți cât de rari sunt astfel de oameni în ziua de astăzi, când toți caută să își spună păsul?

Omul frumos al Iașului despre care scriu astăzi este Loredana Manea. Unul dintre acei oameni pe care e bine să îi întâlnești cel puțin odată în viață. Pentru a avea ocazia să poți ”fura” din calmul ei, din bucuria de a face lucrurile să se miște, din modestia ei. Indiferent de câte reușite are nu am văzut să se laude cu ele. Probabil că pentru sufletul ei este de ajuns să știe că a reușit să își pună amprenta și să miște lucrurile. Deși căutarea celor mai bune soluții necesită multă energie investită, pe Loredana nu am văzut-o să obosească în rezolvarea problemelor. De orice fel ar fi ele.

Spuneam în începutul articolului că pe Loredana o caracterizează profesionalismul. Și dacă vreți profesionalismul ei vine și din responsabilitatea pe care și-o asumă. Știe că atunci când te implici oamenii își pun speranțe în tine și în soluțiile pe care le poți oferi. În așa fel încât să își rezolve problemele. Responsabilitatea, profesionalismul, calmul și bucuria de a face lucrurile să se întâmple sunt câteva dintre calitățile pe care le-am văzut eu la Loredana. Cu siguranță că sunt mult mai multe calități, dar acestea le-am văzut eu prin natura interacțiunii mele profesionale cu Loredana.

De felul meu nu sunt genul de om care să fiu ușor de impresionat. Dar, Loredana ca de altfel toți oamenii despre care am scris și voi mai scrie, merită să se scrie despre ei. Pentru că este acel gen de om pe care e bine să îl ai în lista de cunoscuți-prieteni în anumite momente ale urcușului tău profesional. Este un om model de la care, dacă știi să îl citești, poți învăța multe lucruri care să te ajute pe viitor.

Felicitări Loredana pentru că știi să te uiți înapoi și ca laurii succesului nu te-au făcut să uiți de unde ai plecat. Și cât de greu ai ajuns aici. Felicitări pentru că știi să și oferi celor mai puțin norocoși din ceea ce ție ți-a dat viața. Dacă toți oamenii din Iași ar fi la fel de implicați în proiectele pe care le au, poate că orașul ăsta ar fi mult mai sus.

The post Oameni frumoși ai Iașului episodul 18 appeared first on Durbaca Ionut Lucian.