Oamenii care o cunosc cel mai bine spun despre ea că este o luptătoare. Dar orice luptător are nevoie de sprijin. La 16 ani a fost diagnosticată cu o boală grea. E grea pentru un adult, dar pentru o adolescentă aflată la începutul vieții. Sunt sigur că va reuși să câștige lupte, dar pentru asta are nevoie și de ajutorul nostru cât de mic. Pentru că este un copil mai mare. Și dacă aveți copii știți sentimentele pe care le aveți când aceștia sunt bolnavi cu forme ușoare de răceală. Acum înmulțiți cu minim 10 și vă veți da seama ce este în inima părinților săi.

Fiind tată de fata nu pot să trec peste nevoia de ajutor pe care o are Andreea. Nici nu vreau să mă gândesc cât este de greu. Șansa Andreei o reprezintă începerea unui tratament la o clinică din Viena, unde tratamentul și spitalizarea pentru prima tură este de 70.000 de euro. Tocmai de aceea m-am decis să scriu. Pare mult – dar puțin câte puțin se face mult. Și merită – nu este unul dintre cazurile false ce tot circulă pe net. Andreea este reală și are nevoie de ajutorul nostru. Al fiecăruia dintre noi.

Mai jos găsiți strigătul de ajutor al mamei Andreei, luat de aici

”Mă uit la zâmbetul cald al fiicei mele. Da, și l-a păstrat și acum, în ciuda durerilor prin care a trecut în ultima lună și, mai ales, în ciuda durerii pe care o vede în ochii noștri, a părinților, a surorii ei mai mici, a prietenilor. Este incredibil de curajoasă, nu se teme de boala gravă, cât se teme ca noi să suferim, așa că luptă zâmbind, făcându-ne pe toți mai încrezători și puternici.

Acum o lună, am ajuns la spital pentru ceea ce părea o simplă durere la picior. Chiar și atunci când doctorii au cerut efectuarea unui RMN, am gândit că este doar o procedură, o măsură suplimentară pentru a ne asigura că totul este în regulă. Cum ne-am fi putut imagina altfel? Cum ne-am fi putut gândi măcar o clipă că fata noastră, de doar 17 ani, ar putea fi altfel decât sănătoasă, cu un viitor îndelungat în viață?

Realitatea a fost izbitor de șocantă. Ne-am trezit cu toții puși în fața unui diagnostic cumplit: Sarcom, un tip de cancer o pe cât de greu de spus cu voce tare, pe atât de greu de înțeles. Greu de înțeles, greu de acceptat că i s-ar putea întâmpla ei, la doar 17 ani, în momentul în care se bucura cel mai mult de viață. În ciuda diagnosticului sumbru, a ridicărilor resemnate din umeri din partea doctorilor, a căutărilor care nu păreau să ducă nicăieri, nu am încetat nicio clipă să o vedem alături de noi, cu același viitor lung pe care orice părinte îl dorește pentru copilul său.

Așa că am continuat să căutăm neîncetat, până am găsit locul și oamenii care pentru prima dată ne-au oferit o speranță că fata noastră se poate face bine. Clinica Wiener Privatklinik din Viena a acceptat să îi ofere tratament, tratament ce costă 70.000 de euro. Așa că iată-ne aici, față în față cu următoarea noastră provocare, aceea de a strânge suma pentru tratament. Știm că nu va fi ușor, însă facem apel la voi toți, cei care o știți pe Andreea Rodiana, așa cum este ea, veselă, talentată, cu o voce uimitoare, implicată în diferite acțiuni de voluntariat și proiecte pentru comunitate, omul care și-a dorit mereu să-i ajute pe ceilalți. Facem apel la toți cei care citesc acest mesaj și ne pot ajuta cu orice sumă pentru a strânge cei 70.000 de euro necesari pentru tratament.

Astăzi am ajuns în Viena pentru primele investigații, iar speranța că ne vom întoarce acasă cu Andreea Rodiana sănătoasă este din ce în ce mai mare.

Știm că ea este o luptătoare. Vă rugăm pe toți să luptăm alături de ea!

Haideți să o ajutăm pe Andreea să rămână în continuare același om frumos, donând orice sumă în unul dintre conturile:

RO66BTRLRONCRT0359194901 – cont RON
RO16BTRLEURCRT0359194901 – cont EURO
Titular cont Fumu Carmen Maria

Orice sumă sau distribuire a poveștii sale o va ajuta pe Andreea Rodiana. Vă mulțumim tuturor celor care vă puteți implica în susținerea acestui caz.”

The post Sprijin pentru Andreea appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Este preotul care și-a luat inima în dinți și a dus 200 de copii nevoiași la mare. Pentru unii dintre ei a fost prima dată. Și cine știe dacă vor mai avea vreodată ocazia asta. Părintele Damaschin duce misiunea lui mai departe și face tot posibilul să ajute. Bineînțeles cu ajutorul nostru, al tuturor. Pentru că da, anul acesta, de sărbători putem fi Moș Crăciun pentru copilașii aflați în nevoi. Mai jos găsiți pe scurt prezentarea campaniei sociale, realizată chiar de părintele Dan Damaschin pe pagina lui de Facebook.

FII BUN DE CRĂCIUN! 

The post Părintele Damaschin îmbracă 1000 de suflete appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Am fost implicat în multe proiecte caritabile și știu ce muncă sisifică este câteodată. Dar, mai știu și bucuria celor ce primesc ajutorul altor oameni. Știu câtă energie pozitivă este în jurul unor astfel de proiecte. Și mai știu că fiecare ajutor venit, ușurează munca celor ce intermediază binele. Pentru că, din păcate, fără ca cineva să nu mobilizeze alți oameni în a face fapte bune, aceste lucruri se întâmplă la o scară mult mai mică. Iar, proiectele sociale sunt greu de administrat. Fie și pentru că oamenii sunt bănuitori și au nevoie să vadă dovada că ajutorul lor a ajuns la cei ce aveau nevoie.

Mi-aș dori ca în această perioadă să scriu despre cât mai multe proiecte sociale, caritabile, prin care cât mai mulți oameni aflați în nevoi să poată zâmbi. Pentru ca orice faptă bună poate salva un destin. E greu, dar nu imposibil să schimbi vieți. Sunt multe exemple în sensul acesta. Mulți oameni care au schimbat vieți și au oferit o viață un pic mai bună celor ajutați de ei.

Așa că, dacă aveți evenimente despre care se merită să afle cât mai multă lume, mă puteți lua în calcul ca un potențial ajutor în răspândirea veștilor. Să înceapă o lună și ceva de scris despre fapte bune.

The post O lună și ceva de scris despre fapte bune appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Oricât de ciudat ar părea, anual sunt diagnosticați cu depresie circa 1 milion de români. Iar la nivel mondial sunt 300 de milioane de oameni diagnosticați. Linia între omul normal și cel un pic melancolic este foarte fină. Eu am o vorbă un pic mai dură: ” acum ești normal, într-un minut te poți crede Ștefan cel Mare”. Sunt explicații multe pentru apariția depresiei. Dar pentru cei care au experimentat o astfel de stare nici nu mai contează explicațiile de genul ăsta. Din punctul meu de vedere este o boală perversă, care vine fără să te anunțe. Gândiți-vă un pic dacă nu ați experimentat astfel de stări de tristețe inexplicabilă. Momente în care parcă totul a intrat într-o fundătură. Și parcă nimic și nimeni nu te mai poate ajuta.

Unii experimentează stări depresive din care se ridică greu. Alții experimentează stări asemănătoare depresiei și își revin repede. Doar că în acele momente cele ce experimentează astfel de stări are nevoie de suportul moral al celorlalți. Să nu râdeți de oamenii pe care îi vedeți căzuți și triști. Nici măcar să nu îi priviți ca pe niște nebuni. Pentru că nu sunt – sunt doar oameni care la un moment dat al vieții, au cedat. Fie a fost presiunea prea mare pe ei, fie au suferit o pierdere mare peste care nu au putut trece, fie alți oameni i-au adus în situația asta.

Depresia nu este un moft din partea celui care o experimentează. Trebuie tratată cu maximă atenție. Poate părea ca un moft din partea celui care nu are chef de nimic. Dar, acel om efectiv nu mai are energia să lupte. Și trebuie ajutat să își recapete licărul de speranță. Trebuie ajutat să se ridice, să se scuture de praf și de tristețe și să meargă mai departe. Nu contează de ce a căzut în acea stare. Contează ce se întâmplă cu el de acum încolo. Cei de lângă el îl pot ajuta să își revină din acest coșmar. Pentru că depresia poate deveni un coșmar pentru cel ce o experimentează.

Gândiți-vă un pic dacă ați putea să trăiți fără multe nopți nedormite. Sau dacă v-ar pieri brusc pofta de mâncare și cheful de viață. Care ar fi starea voastră interioară? Ați mai fi în stare să zâmbiți și să vă faceți că nu este nimic în neregulă cu voi? Probabil că nu. Oamenii care cad în depresie experimentează tot felul de stări ciudate, care nu îi lasă să se liniștească. Și singura lor armă este plânsul. Doar așa simt că se descarcă și că pot face față situației. Pe lângă tratamentul depresiei, le trebuie multă dragoste din partea familiei și a celor apropiați.

Oamenii care au depresie nu sunt leproși. Nu mai puneți etichete pentru că nu știți care este adevărata dramă din spatele omului pe care îl aveți în față. Uneori e greu să poți să fii empatic și să îți oferi ajutorul unui astfel de om căzut jos. Dar, ce te face să crezi că la un moment dat al vieții nu vei avea și tu nevoie de ajutor? Chiar ești din stană de piatră? Dacă tu ai fi căzut în butoiul cu melancolie, ți-ar plăcea ca ceilalți să te lase pradă bolii? Sau ai avea nevoie de orice mic ajutor?

Depresia nu alege și la un moment dat de poți trezi cu necazul intrat în viața ta. Fără să te anunțe, fără să îți bată la ușă mai întâi. Intră în viața ta și trebuie să îi faci față. Nu te întreabă dacă ești pregătit. Vine pur și simplu. Și trebuie doar să lupți să lași în urma starea. Uneori e greu, poate mai greu decât atunci când ai muncit pentru a-ți face un viitor. Uneori e cea mai aiurea stare pe care o poți avea și totuși trebuie să scoți capul din groapă. Pentru că acolo este multă tristețe și multă durere. Amplificată uneori și de cei care nu înțeleg starea ta și care te cataloghează în fel și chip. Dar, trebuie să reușești pentru tine, cel care a primit vizita depresiei.

Dacă veți întâlni astfel de oameni nu râdeți de ei, oferiți-le ajutorul și înțelegerea voastră. Este cel mai bun ajutor pe care îl puteți oferi. Și unora dintre ei e posibil să reușiți să le salvați viața.

The post Poți și tu să fii depresiv appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Omul de astăzi este unul dintre oamenii puternic implicați în ceea ce se poate numi Iașul evenimentelor. Deși poate că, alții care s-ar afla în postura lui, ar avea adevărate aere de șefi sau coordonatori, omul despre care scriu astăzi și-a păstrat simțul realității. Chiar dacă poate că postura în care a ajuns și faptul că știe foarte mulți oameni importanți, iar da dreptul să fie altfel. Ceea ce m-a impresionat, încă din momentul în care am cunoscut omul frumos de astăzi, a fost modul în care se implică alături de oamenii din echipa lui, în tot ceea ce presupune muncă. Dacă vreți este genul acela de ”șef” care își suflecă mânecile și se pune pe muncă, cot la cot cu angajații.

De fiecare dată când i-am cerut ajutorul a răspuns prompt. Chiar dacă uneori am apelat poate în momente în care era prins până peste cap, acest om și-a găsit mereu timp să mă ajute. Iarăși un lucru pe care îl pot confirma și oamenii care cunosc mai bine omul de astăzi, este și faptul că mereu își face timp să stea de vorbă cu tine – mai ales dacă te simte în cadrul întâlnirii că ești apăsat și că ai ceva pe suflet.

Este unul dintre oamenii cu o verticalitate ce m-a surprins încă din primele momente în care am interacționat. Dacă are ceva să îți spună, o face la modul diplomat, fără să îi fie frică că te vei supăra. Și o face pentru că știe că dacă ești cu capul pe umeri, îți vei da seama că are dreptate. Și ceea ce spune te va ajuta pe viitor să fii mai bun și poate să nu mai faci aceleași greșeli.

Astăzi în categoria oameni frumoși ai Iașului intră Elena Manolache. Elena nu mai are nevoie de prezentări, sau de cuvinte mari. Dar totuși, faptul că nu a uitat să fie OM, spune multe despre ea. Și merită toată stima și respectul celor față de care a avut, la un moment dat o interacțiune. Pentru că este genul de om care se implică în proiectele pe care le are la un mod mai mult decât profesionist. Nu îi plac lucrurile făcute cu jumătăți de măsură.
Pe OM-ul Elena l-am cunoscut acum câțiva ani și încă de atunci am rămas plăcut surprins de verticalitatea de care dă dovadă. Nu se ascunde după degete – îi place să spună totul în față, iar acest lucru reprezintă unul din atuurile ei. La Elena albul este alb și negrul este negru. Dacă vii să îi prezinți lucrurile într-o nuanță de gri nu ai nicio șansă să o convingi că lucrurile merg și așa. Este unul din oamenii corecți pe care i-am cunoscut.

De fiecare dată când am interacționat cu OM-ul Elena am fost plăcut surprins de corectitudinea de care dă dovadă în relațiile inter-umane. Iarăși, un lucru pe care puțină lume îl mai respectă – și anume corectitudinea față de celălalt. Este acel gen de om pe care te poți baza dacă ai discutat și ai bătut în cuie lucrurile. Nu spune un lucru și după se întoarce. Își asumă tot timpul ceea ce spune și ce este mai important, face ce spune că face. Elena este un om responsabil și știe că atunci când stabilești ceva cu un om, indiferent de cine este acel om, cuvântul dat devine mult mai important decât oricâte acte semnate semnezi.

OM-ul Elena este mai tot timpul cu zâmbetul pe buze (bine, exceptând perioadele aglomerate când nu își vede capul de treburi) și ce e mai important, chiar dacă are puțin timp, își face loc în agenda ei să discute cu tine.

Nu este omul care să se laude cu lucrurile/faptele bune pe care le face.

Felicitări Elena Manolache pentru modul în care știi să fii OM în fiecare zi:)

The post Oameni frumoși ai Iașului – episodul 10 appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Este și un proverb destul de actual ”omul bun e de pus în drum, cine trece tot să-l frece”. Mi-a fost confundată de multe ori bunătatea și modul meu de a mă face că nu văd anumite lucruri, cu prostia. Am avut multe persoane care, atunci când mă făceam că nu văd anumite lucruri, se urcau în cap. Am întins de multe ori un deget, ca mai apoi să mi se ia toată mâna – uneori am lăsat să mi se ia toată mâna, doar pentru că, persoana avea nevoie de o susținere mai puternică pentru a se ridica. Dar, atunci când nu există o limită, am prostul obicei să spun ce am văzut de-a lungul timpului la persoana respectivă. Și de cele mai multe ori, produc un șoc – mă transform din acel om bun, într-unul tranșant, la care nu există culoarea gri. Ori este negru, ori este alb.

Oamenii care confundă bunătatea cu prostia, în general, trebuie să fie conștienți că omul bun nu este prost! El închide ochii pentru că vrea și ajută pentru că poate! Atunci când iartă, face tot posibilul să uite, iar când ajunge să ignore, o va face până la capăt – fără posibilitatea de a fi întors din drum! La un moment dat în viață cu toții am fost ajutați, cu toții am oferit ajutorul nostru altora. Mai mult sau mai puțin. Și toate astea au dus la încărcarea noastră cu energii pozitive, sau negative, în funcție de modul de reacție și mulțumire al celorlalți.

Toată treaba aceasta cu bunătatea și prostia trebuie privită din două perspective – perspectiva celui care îi privește pe oamenii buni, ca oameni de mâna a doua, de care poate profita și perspectiva celui care oferă bunătatea sa și este luat de prost. Indiferent de care parte a baricadei ești, trebuie să ai în vedere și faptul că perspectiva celui din fața ta poate fi diferită de a ta. Și poate interpreta gesturile tale, în mod cu totul și cu totul diferit, față de ceea ce ai vrut tu să faci cu adevărat.

Perspectiva celui care își oferă bunătatea chiar dacă bunătatea este confundată cu prostia

Un om care își oferă ajutorul și este bun, nu urmărește să obțină ceva foloase de pe urma ajutorului oferit – îl oferă și atât. În plus, omul care ajută nu va avea așteptări de la oameni. Asta și pentru că de cele mai multe ori, așteptările îi pot fi înșelate de oameni. Chiar de oamenii dragi. Dar, un om bun, chiar și atunci când îi sunt înșelate așteptările rămâne pe loc și continuă să fie dispus să își ofere ajutorul. Dacă acesta îi va mai fi solicitat. Pentru că, în general oamenii buni sunt oameni puternici și demni. Pentru că, oamenii cu o bunătate excesivă sunt conștienți că omul este suma acțiunilor, emoțiilor lui – cu cât știi să trăiești mai frumos, cu atât ești un om bun.

Un om bun, atunci când simte că este luat de prost, va pleca pur și simplu. Fără să fie răutăcios, fără să se răzbune. Pur și simplu își retrage ajutorul și nu îi vei mai simți prezența. Pur și simplu va dispărea din viața ta. Și doar așa tu, cel care îl considerai prost pe omul bun, îți vei da seama cât bine îți făcea prezența lui în anturajul tău. Iar o altă persoană dispusă să te ajute din propria lui plăcere, vei mai găsi cu greu. Poate chiar, în viața ta, va apărea o singură dată. Și aici trebuie să fii conștient și să faci diferența între bunătatea aparentă și bunătatea sinceră. Dacă poți.

Perspectiva celui care consideră că bunătatea este confundată cu prostia

Trebuie să îți intri bine în cap – oamenii care își oferă ajutorul, nu sunt oameni proști. Sunt oameni care, poate că și-au găsit menirea pe pământ – aceea de a ajuta oamenii aflați în nevoie. Nu o fac pentru că nu au altceva mai bun de făcut, ci pentru că își iau energia din zâmbetele pe care le aduc pe fața celor ajutați să iasă din impasurile de orice fel. Nu o fac pentru că se plictisesc, ci pentru că, la un moment dat au primit și ei ajutor din partea altora. Dar, să nu uiți niciodată că oamenii buni știu să facă diferența în momentul în care se simt luați de proști. Și asta pentru că, deși au o aparentă naivitate sunt atenți la toate momentele în care li se cere ajutorul.

Omul bun, îți va da tot timpul trei șanse. Dacă știi să profiți de ele, atunci îl vei avea pentru mult timp în jurul tău. Prima șansă ți-o va da pentru că este uman să greșești și se mai întâmplă. A doua șansă ți-o va da pentru că speră să te schimbi, dar dacă va vedea că tu persiști în aceleași lucruri și a treia oară, atunci brusc va pleca. Sunt atât de mulți oameni care așteaptă ajutorul lui – și care vor aprecia la adevărata valoare momentele în care omul bun va fi alături de ei…..

”Urăsc să îmi fie confundată bunătatea și înțelegerea cu naivitatea și prostia. Observ că sunt din ce în ce mai mulți oameni ce știu să facă diferența”

The post Când bunătatea este confundată cu prostia appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Nivelul de sărăcie este unul foarte ridicat în România și încep să cred că asta se dorește – limitarea aspirațiilor maselor și obișnuirea lor doar cu puțin. Cauzele sărăciei sunt multe – de la măsurile economice care nu se aplică cum trebuie și până la sprijinirea acestor familii prin ajutoare sociale. Este și acea vorbă – dacă vrei să ajuți un om, învață-l să pescuiască – așa își va putea câștiga pâinea și cele al gurii. Cât să supraviețuiască. Pentru că în general, astfel de familii își folosesc copiii la cerșit, dar în foarte puține cazuri, copiii beneficiază de bănuții făcuți într-o zi. Îi vedem pe stradă, cerșind pe la colțuri de stradă, sau pe la semafoare. Îi vedem bătând la ușile noastre, cerând ceva de-ale gurii și ceva de îmbrăcat. Mulți merg pe partea sentimentală pentru că așa au fost învățați de părinți să facă – să exploateze sensibilitatea celor pe care îi întâlnesc.

Dar, din păcate, aceste suflete sunt sufletele triste, care mai târziu vor avea viețile compromise. Sunt copiii care de când deschid ochii și până îi închid nu fac altceva decât să trăiască în sărăcie. Nu fac altceva decât să lupte pentru porția zilnică de mâncare, să supraviețuiască. Aceste suflete învață să trăiască cu o singură masă pe zi, în cel mai bun caz. Sufletele acestea nu știu ce este aceea bucuria – și aici mă refer la acea bucurie pe care ai noștri copii o au când primesc mici cadouri din partea noastră.

Haideți să facem un experiment imaginar. Eu l-am făcut de câteva ori și nu pot spune că m-am simțit confortabil. Atunci când vedeți un copil de vârsta copilului vostru, cerșind, imaginați-vă că acel copil este al vostru. Gândiți-vă cum ați reacționa reacționa dacă ar veni propriul vostru copil, la voi, îmbrăcat ponosit, cu papuci de vară, pe zăpadă, murdar, peticit. Ce s-ar întâmpla cu universul vostru, atunci când ați realiza că oricând se poate întâmpla să ajungeți la sapă de lemn și copilul vostru ar trebui să se descurce. Știu, pare un scenariu imposibil acum – dar sunt mulți oameni care au pierdut tot într-o secundă. Azi nu aveau nici o lipsă, iar în câteva zile sunt o familie ruinată, au pierdut totul și viața i-a trântit la pământ.

Sufletele acestea triste, din păcate au viețile compromise. Nu au șanse la a reuși în viață, de a scoate capul din sărăcie. Pare filosofic ce voi spune acum – dar v-ați gândit o secundă, de ce noi am avut norocul să ne naștem într-o familie normală, care să ne poată asigura rostul zilei de mâine? Se pare doar că am avut noroc și poate că ar trebui să fim recunoscători. Chiar dacă am luptat să ajungem unde suntem acum, a contat foarte mult și începutul pe care l-am avut. Și pentru asta trebuie să mulțumim părinților noștri.

Așa că, atunci când vedeți un copil flămând, opriți-vă și luați-i ceva cald de mâncare, îmbrăcați-l. Și încercați să nu judecați de ce a ajuns în stadiul acela. Poate aveți dreptate, poate părinții nu au luat alegerile tocmai potrivite, la un moment dat al vieții. Dar, cine suntem noi să judecăm? Dacă vrem ajutăm și atât. Pentru că ajutând un copil, practic îl ajutăm să îi fie mai bine, pentru câteva ore, sau poate câteva zile.

În felul acesta alinăm un pic aceste suflete triste. Și poate că la un moment dat

The post Suflete triste acele vieti compromise appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Din capul locului spun că, nu m-am întâlnit cu Bogdan Tănasă faţă în faţă. Ne-am intersectat accidental, în online, când am încercat, pe cât posibil să ajutăm. Dar, ceea ce am văzut că face Casa Share, pentru mine este un lucru senzaţional. Nu mă interesează trecutul oamenilor din spatele Casa Share, ci mă interesează faptul că, în prezent, sunt ajutaţi oameni, sunt construite case şi poate chiar se schimbă viitorul pentru unii oameni. Şi asta, din dorinţa de a lăsa ceva în urmă, de a face o faptă bună şi de a oferi zâmbete.

Să ridici 11 case pentru tot atâtea familii năpăstuite. Să le oferi şansa de a trăi cât de cât decent. Să strângi lângă tine oameni care să îşi dorească să ajute fără interese ascunse. Lucrurile acestea mi se par senzaţionale în ziua de astăzi. Şi asta arătă că încă sunt oameni cărora le pasă, că în noi nu a murit umanul şi spiritul civic. Încă nu am uitat să fim oameni.

Timpul investit în ridicarea caselor este imens. Şi nu este plătit decât cu zâmbete din partea oamenilor ce primesc noile case. Poate părea puţin, dar pentru acei oameni este totul. Casa Share, a plecat de la o dorinţă de a ajuta. Ţin minte că la primele case ridicate, puţină lume auzise de proiect. Şi eu am dat accidental pe Facebook de el. Şi recunosc prima oară am privit cu suspiciune proiectul. Probabil din cauza rarităţii dată de exitenţa unor astfel de oameni. Dar după, am urmărit destul de atent ce se întâmplă şi am văzut că finalitatea proiectelor era chiar cea de la începutul fiecărei case ridicate.

Ceea ce reuşeşte Casa Share poate reprezenta o punte între oameni. Între cei care pot ajuta şi cei care au nevoie de ajutor. Pentru că, fiecare dintre oamenii care oferă din puţinul lor, dau şansa poate la o nouă viaţă. Sunt unii dintre copiii proveniţi din familiile ajutate, care au fost duşi la mare pentru prima dată în viaţă. Şi asta şi datorită lui Bogdan Tănasă, care a avut nebunia de a-şi asuma acest lucru.

Am văzut că au fost oameni care au criticat proiectul, care încă îl mai privesc cu suspiciune pe Bogdan. Dar, acei critici nu au făcut nimic altceva în schimb. Au aruncat cu noroi şi cam atât. Din punctul lor de vedere, familiile sărace trebuiau lăsate în continuare să se zbată pentru supravieţuire.

Pentru a vedea mai multe şi pentru a înţelege mai multe despre Casa Share, vă rog să intraţi pe www.casashare.ro. Acolo veţi vedea şi povestea completă a proiectului Casa Share şi povestea lui Bogdan Tănasă. Şi poate aşa, veţi avea încrederea să ajutaţi şi voi la rândul vostru.

Casa Share chiar poate schimba vieţi. Cu ajutorul fiecăruia dintre noi.

The post Casa Share – punte între oameni appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Sâmbătă, fiind sărbătoare mare, am mers cu familia la biserică, să mai avem un pic grijă de sufletele noastre. Pentru că de trupurile noastre avem grijă, slavă Domnului. Totul decurgea către o zi liniştită, alături de familie şi de cei dragi nouă. Aşa şi trebuia să fie. După slujbă, obişnuim să stăm mai multe familii care au şi ele copii, timp de câteva minute, în curtea bisericii, astfel încât şi copiii să interacţioneze între ei.

Cum stăteam noi, în liniştea noastră, una din doamnele de acolo îmi spune că se întâmplă ceva omului de pe una din băncile din curtea bisericii. Părea că omul tocmai făcea o criză de epilepsie, cauzată de expunerea la soare. Lucru confirmat, un pic mai târziu, când ne-am adunat în jurul lui să îl ajutăm. După ce şi-a revenit, una din doamnele care au sărit să îl ajute, fiind asistentă, a recunoscut un bilet de externare din spital. Omul suferea de epilepsie, lucrul certificat si de biletul de externare şi de reţeta ataşată, care conţinea medicamente specifice acestei afecţiuni.

Dar, nu despre asta vreau să vorbesc. Vreau să vorbesc despre oamenii care, ca şi doamna de care vă voi povesti în cele ce urmează, nu mai cred în suferinţa semenilor şi în bolile reale ale unora dintre oamenii faţă de care au o interacţiune. Doamna despre care vreau să vă spun din capul locului are şi ea o suferinţă şi eu personal mă aşteptam să fie empatică, atunci când vede un alt om suferind.

Ei, nici bine nu se liniştise omul despre care vă spuneam că a făcut o criză de epilepsie, că auzim de sus, din capul scărilor o voce revoltată, care spunea că se face, că ea l-a mai văzut şi la alte biserici, că nu vrea decât bani şi că aşa îi ajutăm noi pe cei care nu au nevoie de ajutor şi după începem să bârfim preoţii. Sub atacul acesta furibund de cuvinte, ale căror sensuri nu le-am înţeles nici până acum, doamna cobora scările şi devenea din ce în ce mai agresivă. Şi ceea ce m-a frapat şi mai tare a fost că este una din doamnele la care mă uitam cu admiraţie, că are voinţa să vină la biserică sărbătoare de sărbătoare, deşi are un picior care nu o mai ascultă.

După ce şi-a revenit omul ne-a spus că este din Focşani şi că în drumul spre gară, se oprise să mai facă rost de 8 lei pentru biletul de tren, pe care îl avea la ora 13. Poate că aşa şi era, poate că era un pic altul adevărul, dar atunci când vezi că un om este în dificultate nu stai să te mai gândeşti la altceva decât cum îi poţi fi de ajutor. Sunt oameni şi oameni, dar o criză de epilepsie este greu să o imiţi.

În fine, ceea ce în continuare mă face să mă gândesc la episodul de sâmbătă este că niciodată nu poţi să ştii adevărata faţă a oamenilor, până când aceştia nu vor fi puşi în faţa unor situaţii extreme. Poţi să crezi despre un om că este “sfânt”, după ceea ce lasă să arate din comportamentul lui şi în situaţiile limită să îşi dea pe faţă adevărata aramă. La fel cum poţi să nu dai doi bani pe un alt om şi care în aceleaşi situaţii limită să îţi dea adevărate lecţii de viaţă.

Dar, nu pot să nu mă întreb dacă am ajuns chiar la momentul la care fiecare este pentru el şi pentru cei apropiaţi lui? Nu pot să nu mă gândesc că noi oamenii am ajuns să fim mai răi decât animalele. De nenumărate ori mi-a fost dat să văd cum oamenii trec pe lângă alţi oameni căzuţi pe jos, crezând că sunt beţi. Sunt momente în care unii dintre semeni au nevoie de ajutor şi nu îl primesc. Din cauza egoismului celorlalţi, sau a lipsei de încredere în veridicitatea stării lor de sănătate.

Şi totuşi un minut ne putem opri să vedem dacă omul pe care îl întâlnim căzut pe stradă se face, sau chiar are nevoie de ajutorul nostru. Nu este greu să ne oprim şi să ajutăm atunci când este cu adevărat nevoie. Poate că ajutorul nostru va face diferenţa între moartea şi viaţa celui căzut jos. Nu ne costă nimic să lăsăm ruşinea la o parte şi să ajutăm. După, vom vedea că vor mai fi oameni care ne vor urma exemplu. Le trebuie doar un imbold, să vadă o altă persoană că face primul pas. Şi la fel de adevărat este că vor fi şi oameni care se vor înrăi la vederea altor oameni căzuţi pe jos şi nu vor crede şi vor trece nepăsători pe lângă ei. Dar, vă rog eu, nu fiţi voi aceştia.

O mână de ajutor întinsă poate face diferenţa între viaţă şi moarte. O vorbă bună spusă la momentul potrivit, poate face diferenţa între a lăsa omul căzut în depresie şi momentul ridicării lui. Oamenii pot avea nevoie de noi când ne aşteptăm mai puţin, dar atunci trebuie să ne oferim necondiţionat ajutorul. Poate dura nu mai mult de 15 minute, dar cu siguranţă că cel ajutat nu va uita aceste minute.

Fiţi oameni buni şi empatici cu suferinţa semenilor voştri. Nu putem şti niciodată când, la rândul nostru, vom avea nevoie de ajutor. Şi atunci, cu siguranţă că ne vom dori din toată inima să fim ajutaţi.

The post Oameni cu suflet sau fara appeared first on Durbaca Ionut Lucian.

Şi aici nu am să vorbesc de acea lipsă de bun simţ, pe care o promovează majoritatea mass-mediei, în căutare de rating, prin scoaterea în evidenţă a unor “vedete” de carton. Aici vorbesc despre lispa bunului simţ, pe care o întâlnim în periplurile noastre zilnice. Şi am să plec de la o întâmplare petrecută în parcarea din spatele blocului de la mine. Repet, nu sunt un exemplu de bun simţ – am şi eu bubele mele, dar măcar lucrurile elementare le respect. Pe scurt – weekendul trecut ies eu cu familia, în parcare, cu gândul să ne ducem şi noi liniştiţi la cumpărături. Cumpărături ce necesitau mers cu maşina.

În drumul nostru, pe trotuar, vedem că stă tronată o jumătate de maşină – de vorba aia, acolo era umbră. Ştiind că este o problemă cu parcările, în oraşul nostru iubit, am fost înţelegător. Am zis că poate omul nu avea loc unde să o parcheze în altă parte şi că, a trebuit să o lase în buza blocului – o fi având de cărat ceva şi a vrut să îşi uşureze munca. Asta, până să observ că, omul meu era la portbagaj şi scotea de zor un căruţ. Ei, taci că omul are copil mic şi din cauza asta a parcat aşa. Dar de unde, omul meu, începe să îşi facă curat în portbagaj şi începe să arunce în grădină diverse lucruri. A început cu o bucată de harbuz, care îl deranja şi a zis că tot trebuie îngrăşământ natural.

Aici am cedat, recunosc şi am deschis gura. L-am atenţionat frumos că aici nu este tomberon şi că data viitoare poate că o să mai aştepte un pic, până găseşte un coş de gunoi şi va arunca acolo. După ce am stabilit o legătură puternică de prietenie, la care am primit promisiunea că la următoarea ocazie de acest gen mi se va cere părerea, individul a avut intenţia de a veni mai aproape de mine şi probabil să încerce să îşi impună punctul de vedere un pic mai în forţă.

Nu ştiu ce l-a oprit. Dar în nici un caz bunul simţ. Pentru că, după ce am făcut eu observaţia, au mai sărit şi alţi vecini mai curajoşi. Vecini care au primit acelaşi tip de tratament din partea individului. Noi am rămas cu răcitul gurii, bucata de harbuz a rămas în grădină, maşina a rămas parcată, astfel încât bloca tot trotuarul, iar bunul simţ al omului, a rămas suspendat undeva prin aerul rarefiat.

Şi stau şi mă gândesc dacă oare este aşa de greu să respecţi nişte reguli minime de bun simţ? Care nu îţi iau foarte mult timp şi foarte multe resurse. Dar, care îţi fac mai bună şi viaţa ta şi viaţa celor de lângă tine. Toţi avem aşteptări mari din partea celor care ne conduc – de la şefii direcţi şi până la parlamentarii ţării, dar nu facem nimic noi, în ograda noastră. Pentru că, din păcate, în societatea de astăzi cine are nesimţirea mai mare reuşeşte, cine are ciocul dat pe volum mai tare, se face mai uşor auzit, cine ştie să fie prefăcut devine model de urmat pentru alţii.

Din păcate, nu realizăm că toate lucrurile acestea ne vor afecta tot pe noi. Pentru că, unii dintre noi avem copii, iar în viitorul mai puţin sau mai mult îndepărtat vor deveni oamenii maturi. Şi vor pune în aplicare ceea ce au văzut în copilăria lor. Să nu ne aşteptăm să se ridice şi să ni se dea locul, dacă noi nu facem acest lucru când vedem bătrâni neputincioşi în mijloacele de transport. Să nu ne aşteptăm să fim salutaţi, dacă noi, acum nu salutăm. Să nu ne întrebăm de ce nu îşi oferă ajutorul, dacă noi acum nu oferim ajutorul nostru. Să nu ne întrebăm de ce vor fi lipsiţi de bun simţ, atâta timp cât noi înşine facem lucruri ce nu au nici o legătură cu bunul simţ.

În continuare cred că bunul simţ este pe cale de dispariţie. Şi totuşi mai sunt oaze de bun simţ pe care le mai întâlneşti. Dar oare vor reuşi să îşi păstreze constanţa?

The post Moartea bunului simţ appeared first on Durbaca Ionut Lucian.